ARHIMANDRITUL IRINARH ROSETI :: Pateric romanesc

www.resurse-ortodoxe.ro - Predici, rugaciuni, filme, carti, conferinte ortodoxe

ARHIMANDRITUL IRINARH ROSETI :: Pateric romanesc


ARHIMANDRITUL IRINARH ROSETI -
Manastirea Horaita si Muntele Tabor


(1771-1859)


Viata


Acest cuvios arhimandrit, staret, duhovnic si sihastru a fost unul din marii calugari ai monahismului romanesc din secolul XIX.


Cuviosul Irinarh s-a nascut in anul 1771 in orasul Focsani, din vestita familie de dregatori moldoveni, numita Roseti. Parintii sai, Nicolae si Pelaghia, l-au crescut in frica de Dumnezeu si l-au dat sa invete carte romaneasca si elineasca, dupa obiceiul vremii. La varsta de douazeci de ani, parintii voiau sa-l casatoreasca; dar el, pe ascuns, s-a dus la Manastirea Neamt sa se faca monah. Dupa trei ani de ascultare este calugarit si apoi randuit ca ucenic la tipografia manastirii, de curand infiintata. Aici ajunge tipograf iscusit si lucreaza la tiparirea Vietilor Sfintilor.


Dorind sa sporeasca in nevointa calugareasca si sa urmeze parintelui sau duhovnicesc, ieroschimonahul Iosif Pustnicul de la Varatec, a plecat din Manastirea Neamt si s-a facut sihastru in padurile din jurul Schitului Nechit, tinutul Neamt. Aici petrece in liniste 12 ani de zile, ajungand un mare lucrator al rugaciunii lui Iisus. In anul 1823 pleaca spre Sfantul Munte, dar este oprit la Bucuresti de prietenul sau, mitropolitul Grigorie, ca sa-i organizeze tipografia. Dupa trei ani de ascultare la Mitropolia Ungrovlahiei, in anul 1826 pleaca la Muntele Athos, unde sta numai doi ani din cauza rascoalelor balcanice.


In anul 1829 se intoarce in Moldova si ajunge pustnic in Muntele Horaita. In anul urmator este facut preot si arhimandrit la Iasi, de mitropolitul Veniamin Costachi. In anul 1831 intemeiaza Manastirea Horaita si devine primul ei staret, pastorind aceasta manastire pana in anul 1843 si formand un sobor de peste 70 de calugari. Apoi, lasand staret pe unul din ucenici, pleaca la Locurile Sfinte cu ierodiaconul Nectarie Banul si se stabilesc pe Muntele Tabor. Acolo petrec impreuna 16 ani de zile in desavarsita sihastrie si dorire de Dumnezeu, rabdand multe ispite de la oameni si de la diavoli. In anul 1859 incepe constructia unei mari biserici de piatra pe Tabor, in cinstea Schimbarii Domnului la Fata, dar nu reuseste s-o termine.


La 26 decembrie 1859, cuviosul arhimandrit, staret si duhovnic Irinarh se muta la cele vesnice, regretat de fiii sai duhovnicesti, si este inmormantat in biserica inceputa de el si terminata de ucenicul sau. Dupa cativa ani, osemintele sale au fost stramutate in partea de miazazi, alaturi de ctitoria sa.




Fapte si cuvinte de invatatura


Arhimandritul Irinarh Roseti dorea din copilarie sa slujeasca lui Hristos, insa era intristat ca nu-i dadeau voie parintii. intr-o noapte, pe cand erau cu totii la nunta, tanarul Ioan, dezgustat de cele pamantesti, a iesit afara, si-a schimbat haina cu a unui prieten credincios si, insemnandu-se cu Sfanta Cruce, a pornit spre Manastirea Neamt.


Mergand pe jos toata noaptea, spre ziua a adormit putin in marginea unei paduri. Si iata, un tanar frumos imbracat s-a apropiat de el si i-a zis:


- Vrei sa te faci monah?


- Asa, daca o vrea Dumnezeu, a raspuns Ioan. Atunci tanarul acela i-a inchipuit Muntele Tabor si i-a zis:


- Vezi muntele acesta? Daca vrei sa te faci monah, aici sa te sui. Sa nu te abati nici la dreapta, nici la stanga, ci drept in varful muntelui sa te sui!


Desteptandu-se, Ioan a inteles ca trebuie sa se nevoiasca pe Muntele Taborului.


Dupa plecarea sa la manastire, l-au cautat parintii peste tot, dar nu l-au gasit. Atunci au trimis oameni sa-l caute pe la toate manastirile, pana si la Sfantul Munte. Abia dupa doi ani de zile, unul din casnicii tatalui sau, care ii schimbase hainele la plecare, l-a gasit la Manastirea Neamt. Deci, intorcan- du-se, le-a spus:


- Am aflat pe fiul vostru Ioan la Manastirea Neamt. Dar acum nu aveti ce sa-i faceti ca s-a facut monah. Iar parintii s-au bucurat ca l-au aflat sanatos si ca si-a ales partea cea buna. Apoi au multumit lui Dumnezeu ca a binevoit sa primeasca jertfa din ostenelile lor.


Spunea ucenicilor sai arhimandritul Irinarh ca, dupa ce a fost primit in Manastirea Neamt, trei ani de zile a fost randuit la cele mai de jos ascultari, cercandu-l de rabdare si smerenie. Apoi, vazandu-l staretul ca implineste cu sarguinta toate poruncile, l-a imbracat in chipul calugaresc si l-a dat la tipografie, ca ajutor primului tipograf.


Invatand mestesugul tipografiei, parintele Irinarh a ajuns tipograf vestit si a lucrat patru ani de zile la tiparirea sfintelor carti, “ajutat de inca 30 de monahi” (Aceasta s-a petrecut in anul 1807, cand s-a intemeiat prima tipografie in Manastirea Neamt) caci avea mare ravna pentru impodobirea bisericilor cu carti de slujba si de invatatura.


Parintele Irinarh tipograful era inca foarte lepadat de cele pamantesti, iubind toata viata saracia lui Hristos. El se indestula numai cu hrana si imbracamintea de la obste. Murind tatal sau, a venit un om de incredere din partea rudelor cu o cutie pecetluita cu 200 lire de aur. Aceasta suma era dreptul sau de mostenire trimis de mama sa. Dar smeritul nevoitor, in acelasi ceas a incredintat mostenirea in mainile staretului spre trebuintele manastirii.


Aprins de dorul vietii pustnicesti, parintele Irinarh a iesit din obste si s-a retras in Muntii Nechitului, nu departe de schitul cu acelasi nume. Aici s-a nevoit singur 12 ani in post si rugaciune, mancand o data pe zi paine si apa la apusul soarelui, iar sambata si Duminica gustand bucate cu untdelemn.


Dorind sa sporeasca si mai mult in ne vointa pustniceasca, Cuviosul Irinarh a plecat din padurile Nechitului la Muntele Athos. In Bucuresti, insa, a fost oprit de mitropolitul Grigorie sa-i intemeieze si o tipografie pentru nevoile Bisericii. Si a zabovit trei ani incheiati la Bucuresti, pana a organizat tipografia si a invatat pe cativa calugari mestesugul tiparirii cartilor. Apoi a plecat la Sfantul Munte.


Spunea ucenicul sau ca doi ani de zile a petrecut Cuviosul Irinarh in post si rugaciune sub varful Atonului. Apoi, din cauza deselor tulburari, s-a reintors in Moldova si s-a stabilit la Schitul Horaicioara-Neamt. Dar, vazand ca monahii de aici nu au biserica incapatoare si schitul este lovit de vanturi si furtuni, a hotarat sa zideasca jos, langa Muntele Horaita, o noua biserica si chilii pentru calugari, cu banii adunati de la credinciosi.


Spunea acelasi ucenic ca, in primavara anului 1830, a mers parintele Irinarh la Iasi impreuna cu el, sa ceara binecuvantarea mitropolitului pentru inceperea lucrului. Dar, auzind mitropolitul Veniamin ca este de neam mare si vazandu-l cuvios si intelept, 1-a oprit la sine cateva zile si 1-a facut, impotriva vointei sale, preot si arhimandrit. Apoi, dandu-i binecuvantare sa zideasca biserica, l-a slobozit cu pace, trimitandu-i sase care cu alimente pentru lucratori.


La inceputul Postului Mare s-au coborat amandoi din munte sa caute loc de manastire. Deci, cantand paraclisul Maicii Domnului si adaugand si alte rugaciuni, au insemnat cativa brazi cu chipul crucii, drept loc pentru altar. Seara au facut foc si au ramas acolo. Cuviosul Irinarh s-a rugat toata noaptea sa-i descopere Dumnezeu unde anume sa zideasca biserica. Si indata a vazut o lumina, ca o vapaie de foc, deasupra unui brad. Atunci si-a desteptat ucenicul, au luat vesmintele si, apropiindu-se, au cantat impreuna Paraclisul Maicii Domnului. Apoi, gasind bradul, a zis:


- Aici va fi altarul!


Dupa cateva zile a inceput constructia bisericii. Asa a luat fiinta Manastirea Horaita.


Terminandu-se biserica cu hramul “Botezul Domnului” si mai multe chilii, arhimandritul Irinarh a fost numit staret. Si s-au adunat in jurul lui, in cativa ani, pana la 70 de monahi, dintre care 12 erau preoti, 4 diaconi, 4 cantareti si restul ascultatori. Astfel, batranul a povatuit bine manastirea si soborul, ca un adevarat parinte, pana in anul 1843. Apoi, lasand pe arhimandritul Ermoghen Buhus egumen in locul sau, a plecat la Ierusalim.


Dupa ce s-au inchinat Cuviosul Irinarh si ucenicul sau, ierodiaconul Nectarie Banul, la Mormantul Domnului, au plecat spre Galileea si au zabovit cinci ani in Nazaret, pana au deprins limba araba. Apoi a zis batranul catre ucenic:


- Fiule, tocmeste un om cu doi asini, pune bagajul deasupra si sa mergem in Muntele Taborului, unde mi-a poruncit Domnul prin ingerul Sau, ca sa sedem acolo in pustie.


- Parinte, a zis ucenicul, Muntele Tabor este plin de talhari si fiare salbatice. Ducem bagajul in mainile talharilor, sa ni-l ia si sa ne lase goi?


- Fiule, acest bagaj eu l-am daruit Muntelui Tabor. Daca va voi Hristos sa-l pazeasca, il va pazi. Iar de-l va lasa in mainile talharilor, El ne va da altul in loc, caci este bogat. Atunci, tacand ucenicul, s-au urcat amandoi pe Tabor, fiind acoperiti cu darul lui Dumnezeu si izbaviti de talharii vazuti si de cei nevazuti.


Spunea ucenicul ca a sihastrit impreuna cu duhovnicescul sau parinte 16 ani de zile in pesterile si padurile de pe varful Muntelui Tabor, rabdand multe ispite, frica de la oameni si de la fiarele salbatice, foame, sete, lipsa si arsita. Primii ani au locuit in pesteri. Apoi au inceput sa repare trei chilii vechi, ruinate. Apoi au adunat piatra de zidarie, au pregatit var, au strans apa de ploaie in bazine de piatra si au colectat ajutoare de la crestini. Iar in vara anului 1859 au inceput constructia unei noi biserici in cinstea Schimbarii Domnului la Fata, pe ruinele vechii biserici ortodoxe, distrusa in secolul XIII. Era prima biserica romaneasca la Locurile Sfinte.


Spunea iarasi ierodiaconul Nectarie, ucenicul sau, ca locuitorii din partile Nazaretului, din Cana Galileii, din Ptolemaida si din tot tinutul pretuiau foarte mult pe Cuviosul Irinarh. Toti alergau la el pentru sfat, pentru citit si spovedanie, caci aveau pe staret la mare evlavie, pentru ca sedea in pustie. Inca ii daduse Dumnezeu dar ca, daca citea la vreun bolnav, se facea sanatos; iar cei ce nu nasteau copii veneau la sfintia sa cu credinta si le citea rugaciuni, ii binecuvanta si le zicea:


- Dupa credinta voastra, fiilor, sa va asculte Dumnezeu cererea! Si indata se implinea dorinta lor.


Mai spunea ucenicul ca odata a venit la batranul, pe Tabor, un mester zidar din Nazaret, anume Iosif, cu sotia, care, dupa opt ani de casnicie, nu aveau copii. Atunci s-a rugat cuviosul pentru ei, i-a binecuvantat si i-a slobozit la casa lor. Dupa aproape un an de zile, cei doi soti au venit la parintele Irinarh cu primul copil in brate si l-au botezat.


Parintele Nectarie spunea si acestea:


- intr-o zi, o femeie mahomedana din satul Daburia, de la marginea muntelui, a urcat cu copilul in brate pe Tabor si, apropiindu-se de batranul, i-a spus, plangand:


- Fa mila cu mine, parinte, si citeste copilului meu, ca este bolnav de moarte!


- De ce vii la mine, i-a zis el, preot crestin fiind eu? Du-te la popa vostru si la doctori.


- Nu ma duc la nimeni altul. Eu am venit la Dumnezeu si la sfintia ta si cred ca, de vei citi fiului meu, se va face sanatos.


Iar parintele, vazand credinta ei, a binecuvantat si a sfintit apa, apoi a stropit copilul, i-a citit cateva rugaciuni, l-a insemnat cu semnul Sfintei Cruci si a zis:


- Crede in Dumnezeu, femeie, si mergi cu pace, ca fiul tau se face sanatos.


Intr-adevar, cum a ajuns acasa, copilul s-a facut sanatos. De bucurie, femeia a spus minunea aceasta in tot satul.


Spunea iarasi ucenicul ca, auzind hogea din sat de vindecarea copilului, s-a maniat si a zis barbatului acelei femei:


- De ce lasati femeile voastre de se duc la ghiaurul acela din munte sa citeasca copiilor vostri?


Atunci, omul, maniindu-se, a zis:


- Maine dimineata ma duc sa-l impusc.


Deci, urcand pe Tabor, a intrat in chilia Cuviosului Irinarh, cautand sa-1 ucida. Dar batranul se ruga in padure. Atunci cu voia lui Dumnezeu a orbit arabul si, iesind afara, nu gasea cararea sa coboare. Intalnindu-l, parintele l-a intrebat:


- De unde esti, omule, si pe cine cauti?


- Iarta-ma, parinte, ca ti-am gresit. Eu sunt barbatul femeii careia i-ai facut copilul sanatos. Iti multumesc, omule al lui Dumnezeu. Dar m-au ocarat mai-marii satului si eu am venit sa te ucid. Insa, Dumnezeu n-a voit sa-ti fac tie rau celui ce mi-ai facut bine si, m-a pedepsit, ca, iata, am orbit si nu vad pe unde sa merg.


Atunci cuviosul, milostivindu-se spre el, l-a luat de mana si i-a zis:


- Vino sa-ti arat eu cararea ca, de acum, cu darul lui Dumnezeu, vei vedea, ca ti-ai cunoscut greseala si te-ai pocait. Dumnezeu sa te ierte, mergi in pace.


Din clipa aceea arabul a vazut si a coborat sanatos la casa lui.


Alta data, mai multi sateni au urcat pe Tabor dupa lemne. Iar unul din ei, intrand in chilia cuviosului cand el nu era acolo, i-a furat un mic vas cu untdelemn si l-a dus in casa lui. Dar indata ce l-a turnat in vasul sau, s-a spart vasul fara veste si s-a varsat tot untdelemnul.


In alta zi au venit pe munte niste tarani arabi din satul Nain sa taie lemne. Deci, vazand langa chilia Cuviosului Irinarh un copac drept si frumos, i-au zis:


- Batranule, lasa-ne sa taiem copacul acesta, ca ne este de trebuinta.


- Toata padurea este a voastra, a raspuns parintele, iar acesta mi-l lasati mie ca sa sed la umbra, ca este langa biserica noastra.


- Ce sa ascultam noi pe ghiaur!, au zis ei, si cereau copacul. Atunci parintele le-a zis:


- Taiati-l, dar nu faceti bine, si sa stiti ca nu va veti bucura de copacul acesta!


Deci, taind copacul, pe cand il coborau de pe munte, au cazut cu el si putin de n-au murit. Apoi l-au pus pod la casa, dar indata s-a risipit podul si pe toti i-a ranit. Atunci au scos copacul acela, l-au aruncat afara din sat si nimeni nu mai indraznea sa-l ridice de jos.


Mai spunea parintele Nectarie ca intr-o vreme se ascunsese un balaur infricosat in pesterile de pe Muntele Tabor. Din intamplare, intrand Cuviosul Irinarh in pestera, a dat peste el. Atunci fiara a inceput a sufla si a fluiera amenintator. Iar batranul i-a zis:


- Taci, taci, nu te mania, ca n-am venit sa-ti fac vreun rau. Si s-a potolit fiara. Dar pe batran l-a durut inima trei zile de suflarea cea veninata.


Auzind de balaur, crestinii din Nazaret au venit la batranul pe Tabor si i-au zis:


- Spune-ne, parinte, unde ai vazut balaurul, ca am venit sa-l impuscam.


- Ba nu, fiilor, a raspuns cuviosul, sa nu-i faceti nici un rau, ca eu am facut pace cu el. Eu m-am fagaduit sa nu-i fac nici un rau, precum nici el nu mi-a facut mie, nici altuia vreun rau. Daca va voi da voie sa-1 ucideti, gresesc inaintea lui Dumnezeu, ca ma fac mincinos si calcator de pace. Apoi, nu cumva, maniindu-se, sa ucida pe careva dintre voi si sa ma fac eu vinovat de aceasta. Ci lasati-l, ca si el este zidirea lui Dumnezeu, si l-a trimis la mine sa-mi dea o spaima buna, ca sa nu ma mandresc ca sed pe Tabor. Atunci s-au linistit oamenii si, ascultand sfatul cuviosului, s-au intors la Nazaret.


Marturisea ucenicul si acest lucru de taina, cum ca staretul sau, arhimandritul Irinarh, dobandise darul preasfintei rugaciuni a lui Iisus. Pe cand statea la singuratate in padurile Nechitului, se nevoia mult cu post si cu rugaciuni, cu privegheri si cu lacrimi catre Dumnezeu si catre Preacurata Lui Maica, cerandu-i darul rugaciunii mintii. Iar Dumnezeu i-a ascultat cererea si i-a daruit rugaciunea care se lucra in inima lui neincetat. Parintele insa se pazea foarte mult sa nu stie nimeni, ca fugea de slava oamenilor, ca sa nu cada in mandrie. Numai duhovnicul lui, Cuviosul Iosif Pustnicul de la Manastirea Varatec, stia taina.


Spunea iarasi parintele Nectarie ca, pe cand sihastreau amandoi pe Muntele Tabor, s-a apropiat de duhovnicescul sau parinte si, indraznind, 1-a intrebat:


- Cinstite parinte, mi-a spus batranul Gherasim, sihastrul de la Dalhauti, ca sfintia ta ai rugaciunea mintii.


Iar Cuviosul Irinarh i-a zis:


- Fiule, cu adevarat am avut-o putina vreme, dar am lasat-o. Caci pe cand sedeam in pustie, acei 12 ani, ma rugam lui Dumnezeu si Preacuratei Maicii Lui ca sa-mi daruiasca si mie acel sfant dar. Sezand eu intr-o noapte la rugaciune, la miezul noptii, de naprasna s-a luminat chilia unde sedeam si m-a impresurat imprejur cu o vapaie de foc, dar nu ma ardea; si am inceput in inima mea a striga tare: Doamne, Iisuse Hristoase, Fiul lui Dumnezeu, miluieste-ma pe mine, pacatosul! Iar eu m-am inspaimantat si m-am temut ca nu cumva sa fie inselaciune draceasca. A doua zi m-am dus la duhovnicul meu, parintele Iosif, care avea rugaciunea mintii si a facut si cateva minuni, si m-am marturisit. Iar el mi-a dat canon sa nu dorm culcat pe pat, ci, sezand in scaun, sa dorm numai un ceas in 24 de ceasuri. Intorcandu-ma la chilia mea, m-am ispitit ca sa urmez dupa porunca duhovnicului, dar nu am putut. Atunci, vazand ca nu pot, m-am lasat de rugaciune.


A intrebat ucenicul mai tarziu pe Cuviosul Irinarh:


- Cinstite parinte, daca dobandeste cineva rugaciunea mintii si apoi o lasa, iar mai pe urma ar dori-o si ar cere-o de la Dumnezeu, nu i-o da iarasi?


- Ba i-o da iarasi, a raspuns batranul, numai sa voiasca sa o ceara.


Spunea ucenicul si aceste cuvinte despre lucrarea parintelui Irinarh:


- Il vedeam de multe ori cu ochii plini de lacrimi, dar se stapanea ca sa nu curga din ochi si sa nu-l inteleaga oamenii. Alteori il vedeam miscandu-si buzele, iar daca simtea ca ma uit la el, indata inceta din buze. Insa din cuvantul lui si din vederea mea am cunoscut ca el avea rugaciunea si o lucra. Dar mi-a spus mie asa acoperit, ca sa raman eu la indoiala si sa nu mai spun si la alti oameni.


Cuviosul parinte Irinarh Roseti primise de la Dumnezeu si darul inaintevederii, inca pe cand se nevoia in pustiul Nechit, din Muntii Neamtului.


Dupa marturia ucenicului sau, ierodiaconul Nectarie Banul, el a prezis mai inainte cu trei ani ca mitropolitul Veniamin va lasa scaunul si se va linisti la o manastire, dupa cum s-a implinit. El a prezis pentru patriarhul Ierusalimului, Chirii, ca il vor scoate calugarii din scaun si s-a implinit intocmai.


A mai prezis pentru un monah critean, anume Nifon, ca se va face arhiereu in Nazaret si s-a implinit. El a spus cu trei ani mai inainte si pentru tulburarea ce s-a facut in Muntii Liban si in Damasc, care, de asemenea, s-a implinit. Cu patru ani inainte a vazut biserica romaneasca de pe Tabor terminata, iar cu doi ani inainte de a se savarsi a prevestit ca ucenicul sau va termina biserica inceputa de el, ca va fi facut arhimandrit si staret in locul sau si ca ii va scrie viata.


Toate aceste prevestiri ale Cuviosului Irinarh s-au implinit intocmai la vremea lor.


Incepand constructia bisericii pe Muntele Tabor, arhimandritul Irinarh Roseti n-a avut bucuria s-o vada terminata. In toamna anului 1859, cand zidaria era pe la jumatate, s-au ispravit banii adunati si piatra pentru zid. Tot atunci a venit ordin de la autoritati sa opreasca lucrarea, pana va obtine firman de la Constantinopol. Astfel, batranul, simtindu-si sfarsitul apropiat, astepta cu bucurie slobozirea din legaturile trupului.


Pe cand Cuviosul Irinarh era bolnav, s-a apropiat ucenicul de el si l-a intrebat, plangand:


- Cinstite parinte, daca te vei duce din viata aceasta, ce sa fac eu? Nu voi putea sedea singur fara de sfintia ta in pustia aceasta.


- Dar ce socotesti sa faci? i-a zis batranul.


- Socotesc sa ma duc la Sfantul Munte sau in patria noastra, la manastire.


- Fiule, eu te sfatuiesc sa nu lasi acest Sfant Munte, ca Insusi Hristos l-a sfintit, aratandu-si din parte puterea si lumina dumnezeirii Sale. Sa nu socotesti ca am venit noi de voia noastra aici. Ci El ne-a trimis si pe mine si pe tine, ca asa a binevoit ca prin noi, strainii si saracii, sa-si arate dumnezeiasca Sa putere, sa zideasca sfanta Sa biserica si manastire pe Tabor si sa le aduca la starea lor cea dintai.


- Cinstite parinte, eu nu am darul sfintiei tale. Sfintia ta ai avut dar de la Dumnezeu, ca te iubeau si te respectau crestinii, iar arabii se infricosau si se temeau sa-ti faca rau, vazand minunile pe care le facea Dumnezeu prin sfintia ta.


- Fiule, minunile le-a facut Dumnezeu nu pentru mine, ca eu sunt om pacatos, ci pentru acest loc sfant al Sau, ca sa astupe gurile paganilor si sa-i infricoseze sa nu ne supere, ci sa ne lase in pace sa lucram in via Lui.


Dupa aceste scurte cuvinte, limba Cuviosului Irinarh a incetat sa mai graiasca. Mai traind putine ceasuri, si-a dat sufletul in mainile lui Dumnezeu, la 26 decembrie, 1859.


Spunea ierodiaconul Nectarie ca, indata ce a raposat staretul, s-a auzit vestea aceasta peste tot. Atunci credinciosii din Nazaret si Cana Galileii, fiii sai duhovnicesti de prin sate, barbati si femei, alergau pe Muntele Tabor sa sarute moastele Cuviosului Irinarh si sa ia ultima binecuvantare.


Spunea iarasi ca la prohodirea arhimandritului Irinarh a venit mitropolitul Nazaretului cu preoti si mult popor din Galileea. Iar cand sa-l ingroape, unii rupeau, din evlavie, bucati mici din rasa bunului lor sfetnic, staret si parinte. Apoi a fost ingropat in biserica ctitorita de el.


Aceasta este viata si acestea sunt cateva din faptele Cuviosului Arhimandrit Irinarh Roseti din Muntele Tabor.


Preacuvioase Parinte Irinarh, roaga-te lui Dumnezeu pentru noi!

Categoria: Pateric romanesc

Cautare:

ARHIMANDRITUL IRINARH ROSETI :: Pateric romanesc

Vizualizari: 645

Id: 1147

Imagine:

Iisus-Hristos
Sfintii zilei
Cauta

cuvant:

Stiri ortodoxe
Invitatie colaborare

Cei doritori sa participe la dezvoltarea acestui site sunt rugati ne contactaze prin formularul de contact sau la adresa webortodox[AT]yahoo.com (inlocuiti [AT] cu @).

Contact Us


Recomandari:
Resurse ortodoxe: www.resurse-ortodoxe.ro - Contine o bogata colectie de resurse ortodoxe audio/video/text: predici, rugaciuni, carti, conferinte, icoane, filme.
Agentia de stiri "Noutati ortodoxe": www.noutati-ortodoxe.ro - Ofera stiri si informatii din viata bisericii ortodoxe, evenimente religioase, conferinte, aparitii editoriale. Stirile pot fi preluate si de alte site-uri prin intermediul unui script.
Maica Domnului: www.maicadomnului.ro - Preacinstire pentru Maica Domnului - Prea Curata Fecioara Maria.