www.resurse-ortodoxe.ro - Predici, rugăciuni, filme, cărți, conferințe ortodoxe

Canon de rugaciune catre Maica Domnului, luni seara, glasul al 8-lea

Canon de rugaciune catre Maica Domnului, luni seara, glasul al 8-lea

Cântarea 1.

Irmos:

Celui Ce a sfărâmat războaiele cu braţul Său şi a trecut pe Israel prin Marea Roşie, să-I cântăm Lui ca Izbăvitorului nostru, că S-a proslăvit.

Stih: Preasfântă Născătoare de Dumnezeu, miluieşte-ne pe noi.

Putrejunea sufletului meu usucă-o şi bubele rănilor, cu doctoria cea iute a Fiului tău, întru tot Curată, pentru că spre tine mi-am pus toată nădejdea mea şi pe tine te pun înainte Mijlocitoare către Fiul tău şi Dumnezeul nostru.

Stih: Preasfântă Născătoare de Dumnezeu, miluieşte-ne pe noi.

Cu lenevire şi cu trândăvire, Stăpână, toată viaţa mea cheltuind-o, eu desfrânatul, la al tău Acoperământ alerg şi cu credinţă strig ţie: miluieşte-mă cu solirile tale, Preacurată.

Slavă Tatălui şi Fiului şi Sfântului Duh.

Cu adevărat, mai mult decât nisipul s-au numărat acum nelegiuirile mele şi păcatele care fără de ruşine le-am făcut şi pe mine m-am întinat, ascunzând, ticălosul, pe cea după chip şi m-am făcut locaş al nelegiuirilor.

Şi acum şi pururea şi în vecii vecilor. Amin.

Cu lacrimi şi întru mult suspin şi necaz al inimii, năzuind acum la tine, nu mă trece cu vederea, rogu-mă, ci cu mijlocirea ta, în ziua judecăţii, pe Fiul tău roagă-L ca să mă izbăvesc de muncă.

 

Cântarea a 3-a.

Irmos:

Întăritu-s-a inima mea întru Domnul, înălţatu-s-a fruntea mea întru Dumnezeul meu, lărgitu-s-a gura mea asupra vrăjmaşilor mei, veselitu-m-am de mântuirea ta.

Stih: Preasfântă Născătoare de Dumnezeu, miluieşte-ne pe noi.

Picăturile lacrimilor mele şi suspinele inimii şi ridicarea mâinilor celor întinse văzându-le, cu milostivire îndură-te spre robul tău; pentru că nu am afară de tine, Stăpână, alt ajutor.

Stih: Preasfântă Născătoare de Dumnezeu, miluieşte-ne pe noi.

Firea mea cea alunecoasă cunoscând-o Născătoarea de Dumnezeu, în fiecare zi alunecând fără oprire către cele rele, vai mie! Sprijineşte-mă şi mă miluieşte, pentru că nu am afară de tine, Stăpână, alt ajutor.

Slavă Tatălui şi Fiului şi Sfântului Duh.

Întinat sunt cu sufletul şi de toate bunătăţile lipsit, de care m-am prăpădit, eu ticălosul, prin prea reaua sfătuire; drept aceea, către tine năzuiesc, pentru că nu am afară de tine, Stăpână, alt ajutor.

Şi acum şi pururea şi în vecii vecilor. Amin.

Cercetându-mă pe mine însumi, mă aflu pe toţi oamenii covârşindu-i cu nelegiuirile, eu ticălosul şi unde voi fugi, eu ticăitul, fără numai la tine cea Preamilostivă; pentru că nu am afară de tine, Stăpână, alt ajutor.

 

Cântarea a 4-a.

Irmos:

Auzit-am, Doamne, auzul Tău şi m-am temut, că Dumnezeu Preavecuitor fiind, cu negrăit sfat Întrupându-Te, ai ieşit din Fecioară; Slavă pogorârii Tale, Hristoase; Slavă Puterii Tale.

Stih: Preasfântă Născătoare de Dumnezeu, miluieşte-ne pe noi.

Ninivitenii cei ce odată cu cenuşă şi cu sac au lăcrimat, proorociei Proorocului plecându-se, mila Fiului tău, întru tot Curată, asupra lor au atras-o; pentru aceea, pe tine te rog, milostiveşte-L pe Acesta să treacă cu vederea şi greşelile mele.

Stih: Preasfântă Născătoare de Dumnezeu, miluieşte-ne pe noi.

O, de a mea vătămare de minte, întru tot Lăudată! Că voind, cu cele rele împreună m-am amestecat, fără simţire făcându-mă, cu totul nepăsându-mi şi desfrânându-mă cu poftele cele fără de fiinţă. Pentru aceea, povăţuieşte-mă către calea pocăinţei, întorcându-mă şi înţelepţindu-mă.

Slavă Tatălui şi Fiului şi Sfântului Duh.

Sănătate a sufletului, sănătate a trupului dăruieşte-mi mie, ca să lucrez şi să fac voia Fiului tău, cu frică şi cu bucurie; pentru că poţi, ca Ceea ce eşti Maică a Ziditorului tău şi faci câte voieşti celor ce cu credinţă şi cu dor aleargă la Biserica ta, Fecioară.

Şi acum şi pururea şi în vecii vecilor. Amin.

Cu multă cucernicie stau înaintea Icoanei tale celei Preacurate, întru totul fără de prihană, cerând şi rugându-te: să nu mă lepezi de la faţa ta pe mine, ticălosul, ci îndură-te şi din toată vătămarea şi primejdia şi din toată răutatea miluieşte-mă.

 

Cântarea a 5-a.

Irmos:

Întunericul sufletului meu, risipeşte-l, Dătătorule de lumină, Hristoase Dumnezeule, Cel Ce ai alungat întunericul cel mai dinainte al adâncului şi-mi dăruieşte Lumina Poruncilor Tale, Cuvinte, ca mânecând să Te slăvesc pe Tine.

Stih: Preasfântă Născătoare de Dumnezeu, miluieşte-ne pe noi.

Vai mie, cu adevărat, cu totul m-am făcut, cu nelegiuitele fapte şi cu nelegiuirile, înnoroit tot şi urât sălaş, urât de îngeri şi de oameni! Ci, cu lacrimile mele mă spală, Preacurată.

Stih: Preasfântă Născătoare de Dumnezeu, miluieşte-ne pe noi.

Înghesuit fiind de prea multe ispite, Preacurată şi de primejdii de pretutindenea, vai mie! Şi clătindu-mă de furtuni şi de necazuri, păzeşte-mă sub Acoperământul tău cel Dumnezeiesc, izbăvindu-mă şi mântuindu-mă totdeauna.

Slavă Tatălui şi Fiului şi Sfântului Duh.

Fierbinte solirea ta cea către Fiul tău uneltind-o, întru tot Curată, pentru netrebnica şi mult greşita slugă a ta, ca să aflu dezlegare de păcatele mele, pe Mântuitorul roagă-L, mai înainte de cercetare.

Şi acum şi pururea şi în vecii vecilor. Amin.

Să nu încetezi a mă izbăvi pe mine, mărturisindu-mi păcatele mele şi nelegiuirile care, ticălosul, întru cunoştinţă le-am făcut; pentru aceasta strig, întru suspinuri rugându-te: să nu lepezi pe robul tău, Stăpână.

 

Cântarea a 6-a.

Irmos:

Precum ai izbăvit pe proorocul dintru adâncul cel mai de desubt, Hristoase Dumnezeule şi pe mine mă izbăveşte de păcatele mele, ca un Iubitor de oameni şi îndreptează viaţa mea, rogu-mă.

Stih: Preasfântă Născătoare de Dumnezeu, miluieşte-ne pe noi.

După psalmistul, Stăpână, nelegiuirile mele s-au făcut ca o sarcină grea peste mine, îngreuindu-mă şi pentru nebunia mea, rănile sufletului s-au împuţit şi au putrezit.

Stih: Preasfântă Născătoare de Dumnezeu, miluieşte-ne pe noi.

Cu datorie la Biserica ta cea Sfinţită am alergat şi ca o slugă ticăită stau înainte, Stăpână; primeşte-mi rugăciunea, precum atunci Stăpânul banii văduvei.

Slavă Tatălui şi Fiului şi Sfântului Duh.

O, cum mă ţine pământul şi nu mă înghite pe mine, cel de mine însumi osândit, care decât toţi oamenii mai desfrânat am vieţuit, nu mă dumiresc, ticălosul! Ci tu eşti Ceea ce miluieşti.

Şi acum şi pururea şi în vecii vecilor. Amin.

Stinge, Ceea ce eşti Bună, cu rourarea milei tale, săgeţile cele ce asupra mea cu vicleşug se pornesc noaptea şi ziua, cele înfocate ale vrăjmaşului celui ce-mi dă mie război.

 

Cântarea a 7-a.

Irmos:

Cel Ce ai mântuit prin înger pe tineri din foc şi cuptorul cel ce ca tunetul suna l-ai prefăcut în rouă; Binecuvântat eşti Doamne Dumnezeul părinţilor noştri.

Stih: Preasfântă Născătoare de Dumnezeu, miluieşte-ne pe noi.

Întind ochii ticălosului meu suflet, întru tot Sfântă, către tine şi strig din dor Fiului tău, Mântuitorului şi Ziditorului meu: cu solirile Maicii Tale, Hristoase, îndură-Te spre mine.

Stih: Preasfântă Născătoare de Dumnezeu, miluieşte-ne pe noi.

Noianuri de vindecări având, Fecioară, ca Una ce ai născut pe Hristos, varsă cu îmbelşugare şi mie slugii tale, celui neputincios, celui cumplit rănit peste tot, o picătură din cea a ta.

Slavă Tatălui şi Fiului şi Sfântului Duh.

Întru tot Sfântă Fecioară, de umilinţă Dumnezeiască umple smeritul meu suflet, ca să ud cu evlavie, cu prea multe lacrimi, Dumnezeiasca ta Biserică şi să spăl întinăciunea patimilor mele.

Şi acum şi pururea şi în vecii vecilor. Amin.

Mireasă Neispitită de nuntă, păzeşte pe toţi cei ce năzuiesc la tine, pentru că de nu vei păzi pe robii tăi, Fecioară, pierim toţi şi ne vom face mâncare diavolilor.

 

Cântarea a 8-a. Irmos: Cel Ce acoperi cu ape...

Stih: Preasfântă Născătoare de Dumnezeu, miluieşte-ne pe noi.

Fecioară de Dumnezeu Născătoare, izbăveşte pe robii tăi atunci când va voi Fiul tău să judece tot neamul omenesc şi să despartă pe unii de alţii, vai mie, pe drepţi şi pe nedrepţi!

Stih: Preasfântă Născătoare de Dumnezeu, miluieşte-ne pe noi.

Minune Mare, cum ai hrănit cu lapte, Fecioară şi Fecioară te-ai arătat după Naştere! Cu adevărat, Tainele tale sunt Preaslăvite; pentru aceea ne închinăm şi Preaînălţăm Naşterea ta cea de Negrăită.

Binecuvântăm pe Tatăl şi pe Fiul şi pe Sfântul Duh, Domnul.

M-am îndepărtat de la tine şi m-am făcut urât cu răutăţile mele. Vai! Pentru care şi m-am făcut batjocoră celor din jurul meu, ticălosul; ci, nu trece cu vederea până în sfârşit, rogu-mă, Fecioară, pe sluga ta.

Şi acum şi pururea şi în vecii vecilor. Amin.

Cu muşcările amăgitorului fiind mort, înviază-mă, Ceea ce ai născut Viaţa tuturor şi să nu-l mai laşi încă pe acesta asupra noastră, a nedumeriţilor şi a smeriţilor, să ne silnicească.

Să lăudăm bine să cuvântăm şi să ne închinăm Domnului, cântându-I şi preaînălţându-L pe Dânsul întru toţi vecii.

Cel Ce acoperi cu ape cele mai pe deasupra ale Tale, Cel Ce pui mării hotar nisipul şi toate le ţii, pe Tine Te laudă soarele, pe Tine Te slăveşte luna, Ţie aduce toată făptura laudă, ca Făcătorului tuturor, în veci.

 

Cântarea a 9-a.

Irmos:

Binecuvântat este Domnul Dumnezeul lui Israel, Cel Ce a înălţat fruntea mântuirii noastre în casa lui David, slugii Sale, întru care ne-a cercetat pe noi Răsăritul Cel dintru Înălţime şi ne-a îndreptat pe noi pe calea păcii.

Stih: Preasfântă Născătoare de Dumnezeu, miluieşte-ne pe noi.

Ca un Mare Corn al Binecuvântărilor Înălţându-Se pe Lemn Fiul tău şi Dumnezeu, S-a sculat, întru care a rupt zapisul şi s-a surpat vrăjmaşul până în sfârşit şi a căzut. Pentru aceea, pe tine Preacurată, împreună cu Fiul tău şi Dumnezeu, te mărim.

Stih: Preasfântă Născătoare de Dumnezeu, miluieşte-ne pe noi.

Curgerea lacrimilor mele văzând-o, cu milostivire milostiveşte-te spre mine, Stăpână; cu a ta milă smeritul meu suflet curăţindu-l de-a pururea, păzindu-l, acoperindu-l şi din mâna diavolilor răpindu-l.

Slavă Tatălui şi Fiului şi Sfântului Duh.

Doamnă, Stăpână Curată, Lauda Proorocilor şi a Apostolilor, Frumuseţea ierarhilor, Podoaba tuturor mucenicilor şi Veselia cuvioşilor, Desfătarea drepţilor şi Bucuria necăjiţilor, nu trece cu vederea rugile robilor tăi.

Şi acum şi pururea şi în vecii vecilor. Amin.

Popoare şi limbi şi seminţii, tinerii împreună cu fecioarele, să ne apropiem cu minte curată şi toţi cei hrăniţi cu dreapta credinţă, Fecioarei şi Curatei Maicii Dumnezeului nostru, cu fierbinţeală să-i strigăm: întru tot Sfântă, miluieşte pe toţi cu solirile tale.

 

SEDELNA Preasfintei Născătoare de Dumnezeu, glasul al 8-lea.

Gândesc la judecată şi mă tem de întrebarea cea înfricoşată şi mă cutremur, de răspunsul Judecătorului mă înspăimânt şi mă îngrozesc de muncă şi de durerea focului, de întunericul iadului, de scrâşnirea dinţilor, de viermele cel neadormit. Vai mie! Ce voi face când se vor pune Scaunele şi cărţile se vor deschide şi faptele se vor vădi? Atunci, Stăpână, să-mi fii mie Ajutătoare şi Folositoare Fierbinte, că pe tine te am Nădejde, eu netrebnicul robul tău.

Categoria: Liturgica

Cautare:

Canon de rugaciune catre Maica Domnului, luni seara, glasul al 8-lea

Vizualizari: 812

Id: 25330

Imagine:

Share:

Iisus-Hristos
Sfinții zilei
Căutare

2. Căutare rapidă - cuvânt:

Știri ortodoxe
Recomandări:
noutati-ortodoxe.ro - Știri și informații din viața bisericii ortodoxe, evenimente religioase, conferințe, apariții editoriale.
maicadomnului.ro - Preacinstire pentru Maica Domnului - Prea Curata Fecioara Maria.