CUVIOSUL AGAPIE SIHASTRUL :: Pateric romanesc

www.resurse-ortodoxe.ro - Predici, rugaciuni, filme, carti, conferinte ortodoxe

CUVIOSUL AGAPIE SIHASTRUL :: Pateric romanesc


CUVIOSUL AGAPIE SIHASTRUL


Ctitorul Manastirii Agapia Veche


(secolul al XV-lea)


Pustnicul Agapie este cel dintai sihastru cunoscut, ce s-a nevoit in muntii care ii poarta numele, si adevaratul ctitor al sihastriei Agapia Veche. Acest cuvios a trait mai intai in obstea Manastirii Neamt, la inceputul secolului al XV-lea, unde s-a invrednicit de darul preotiei. Apoi, iubind rugaciunea si viata pustniceasca, s-a retras la liniste in muntele ce desparte Manastirea Secu de Manastirea Agapia.


In acest munte se gaseau poieni singuratice si locuri foarte prielnice vietii pustnicesti. Aici s-a nevoit Cuviosul Agapie singur, multi ani de zile, in post si rugaciune, slavind pe Dumnezeu ziua si noaptea si rabdand multe ispite de la diavoli. Apoi, numele lui facandu-se cunoscut, i s-au alaturat cativa ucenici din obstea Manastirii Neamt, care si-au construit chilii din lemn in apropierea dascalului lor. Astfel s-a inchegat aici prima si cea mai vestita sihastrie din jurul Manastirii Neamt. Inmultindu-se numarul pustnicilor, se simtea nevoia unei biserici pentru slujbe in zile de sarbatori. Atunci Cuviosul Agapie a construit, impreuna cu ucenicii sai, o mica biserica de lemn, in poiana care ii poarta numele, cu hramul “Schimbarea Domnului la Fata”. Asa a luat nastere pe la jumatatea secolului al XV-lea “Sihastria lui Agapie”, sub povatuirea acestui mare sihastru.


Asa de vestit ajunsese numele lui, ca multi calugari si mireni il cautau, ii cereau cuvant de folos si doreau sa-i devina ucenici. Caci se cucereau toti de petrecerea Cuviosului Agapie si de buna randuiala din sihastria lui. Toata saptamana ucenicii lui se nevoiau singuri in munte, iar spre sarbatori coborau in schit, faceau priveghere de toata noaptea, savarseau Sfanta Liturghie si se impartaseau. Apoi se retrageau din nou la liniste, pentru a vorbi neincetat cu Dumnezeu si a se hrani din dumnezeiasca dragoste.


Ajungand la varsta vestita de Duhul Sfant, prin gura proorocului David, Cuviosul Agapie Sihastrul s-a stramutat cu pace la cele vesnice, numarandu-se in ceata cuviosilor parinti, si a fost inmormantat langa biserica. De la acest cuvios si-au luat numele cele doua Manastiri, Agapia Veche si Agapia Noua, Poiana lui Agapie, muntele si paraul lui Agapie.


 

Categoria: Pateric romanesc

Cautare:

CUVIOSUL AGAPIE SIHASTRUL :: Pateric romanesc

Vizualizari: 592

Id: 1007

Imagine:

Iisus-Hristos
Sfintii zilei
Cauta

cuvant:

Stiri ortodoxe
Contact

Ne pot contacta prin e-mail la adresa webortodox[AT]yahoo.com (inlocuiti [AT] cu @).

Contact Us


Recomandari:
Resurse ortodoxe: www.resurse-ortodoxe.ro - Contine o bogata colectie de resurse ortodoxe audio/video/text: predici, rugaciuni, carti, conferinte, icoane, filme.
Agentia de stiri "Noutati ortodoxe": www.noutati-ortodoxe.ro - Ofera stiri si informatii din viata bisericii ortodoxe, evenimente religioase, conferinte, aparitii editoriale. Stirile pot fi preluate si de alte site-uri prin intermediul unui script.
Maica Domnului: www.maicadomnului.ro - Preacinstire pentru Maica Domnului - Prea Curata Fecioara Maria.