Cuviosul Antonie al Pecerscai, intaiul incepator al monahilor din Rusia

www.resurse-ortodoxe.ro - Predici, rugaciuni, filme, carti, conferinte ortodoxe

Cuviosul Antonie al Pecerscai, intaiul incepator al monahilor din Rusia

Cuviosul Antonie al Pecerscăi, întîiul începător al monahilor din Rusia
(10 iulie)

Pe vremea domniei marelui şi binecredinciosului domn Vladimir Sviatoslavici, singurul stăpînitor al pămîntului Rusiei, Dumnezeu a binevoit să arate pe luminătorul Bisericii Sale şi povăţuitorul monahilor, pe pururea pomenitul bărbat, cuviosul şi purtătorul de Dumnezeu, părintele nostru Antonie. El s-a născut în cetatea Liobecei. Din tinereţe avea frică de Dumnezeu şi dorea să se îmbrace în chipul monahicesc. Căci Domnul cel iubitor de oameni, i-a pus în inimă să se ducă în Imperiul Bizantin şi acolo să se tundă monah. Deci, îndată a plecat în călătorie, înstrăinîndu-se pentru Domnul, Cel ce S-a înstrăinat şi S-a ostenit pentru mîntuirea noastră.

Ajungînd la Constantinopol, s-a dus şi pe la Sfîntul Munte al Atonului. Acolo, înconjurînd sfintele mînăstiri, a văzut petrecerea sfinţilor părinţi cea mai presus de mintea omenească. Aceia, fiind în trup, urmau vieţii îngereşti. Deci, el s-a aprins şi mai mult cu dragostea lui Hristos, dorind să rîvnească vieţii părinţilor acelora. Pentru aceea, s-a dus într-una din mînăstirile care erau acolo şi a rugat pe egumen să pună pe dînsul chipul îngeresc al rînduielii monahiceşti. Egumenul, văzînd mai înainte bunătăţile care aveau să fie într-însul, l-a ascultat şi l-a tuns, apoi i-a arătat şi l-a învăţat desăvîrşit viaţa monahicească. Antonie plăcînd lui Dumnezeu în toate şi sporind în supunere şi în ascultare, toţi se bucurau de dînsul. După ce a petrecut multă vreme în Sfîntul Munte, fiind cuvios în toate faptele sale şi folosindu-se mulţi de dînsul, s-a făcut egumenului înştiinţare de la Dumnezeu, ca să trimită pe cuviosul acesta în Rusia. Egumenul, chemîndu-l, i-a zis: "Antonie, du-te înapoi în Rusia, ca să fii acolo spre sporirea şi întărirea celorlalţi. Acolo vei fi binecuvîntat de Sfîntul Munte".

Cuviosul Antonie, luînd binecuvîntare din gura lui ca din gura lui Dumnezeu, s-a dus în Rusia şi, intrînd în cetatea Kievului, se gîndea unde ar putea petrece. Deci, a umblat prin mînăstiri, care atunci începuseră a se zidi de monahii ce veniseră cu mitropolitul Mihail al grecilor pentru botezul ruşilor, dar care nu ţineau desăvîrşit rînduiala şi aşezămîntul vieţii de obşte. Lui nu i-a plăcut a vieţui în nici una din acele mînăstiri, nebinevoind Dumnezeu. De aceea, a început a umbla prin văi, prin munţi şi prin toate locurile, pînă ce a ajuns la Berestov. Acolo a aflat o peşteră, pe care altădată au săpat-o nemţii. Deci, făcînd rugăciune, s-a sălăşluit acolo şi petrecea în mare înfrînare. După moartea binecredinciosului cneaz Vladimir, a luat stăpînirea răucredinciosul şi ticălosul Sviatopolc, ce s-a aşezat în Kiev şi a început a omorî pe fraţii săi. El este acela care a ucis pe Sfinţii Mucenici Boris şi Gleb. Cuviosul Antonie, văzînd o vărsare de sînge ca aceea, s-a dus iarăşi la Sfîntul Munte.

După ce binecredinciosul domn Iaroslav a biruit pe Sviatopolc şi s-a aşezat în Kiev, a zidit o biserică în Brostov, unde a pus mulţi preoţi. Era acolo un preot, anume Ilarion, bărbat dreptcredincios, înţelept în dumnezeiasca Scriptură şi pustnic. Pe acesta, binecredinciosul domn Iaroslav, care a adunat mulţi episcopi, prin voia lui Dumnezeu, după mulţi ani, îl puseseră mitropolit în sfînta biserică a Sofiei. Mai înainte însă de aceea, a fost tuns în rînduiala monahicească de Cuviosul Antonie. Deci, acest preot umbla de la Berestov la Nipru. Dealul unde este acum locul mînăstirii celei vechi a Pecerscăi, pe atunci era pădure mare. Deci acolo a săpat Ilarion o peşteră mică ca de doi stînjeni, în care îşi făcea cîntarea de psalmi şi închinăciuni, rugîndu-se lui Dumnezeu în taină.

Cuviosul Antonie, fiind într-acea vreme în Sfîntul Munte, la mînăstirea unde se tunsese, s-a făcut de la Dumnezeu iarăşi vestire egumenului, astfel: "Să-mi trimiţi pe Antonie în Rusia, că acolo este el de trebuinţă". Egumenul, chemînd pe Antonie, i-a zis: "Mergi iarăşi în Rusia, căci aşa voieşte Dumnezeu şi va fi cu tine binecu-vîntarea Sfîntului Munte". El i-a mai proorocit că: "Mulţi monahi se vor face de tine acolo". Deci, binecuvîntîndu-l, l-a trimis, zicîndu-i: "Mergi în pace".

Cuviosul Antonie, luînd binecuvîntare, a mers a doua oară în Kiev şi s-a suit în dealul unde Ilarion săpase acea peşteră mică. Deci, plăcîndu-i locul acela, s-a rugat lui Dumnezeu cu lacrimi, zicînd: "Doamne, să fie în locul acesta binecuvîntarea Sfîntului Munte al Atonului şi rugăciunea părintelui meu care m-a tuns, şi mă întăreşte, ca să mă sălăşluiesc aici". Acestea zicîndu-le, s-a sălăşluit acolo. El a început a vieţui rugîndu-se totdeauna lui Dumnezeu, mîncînd pîine uscată şi bînd apă cu măsură. Dar aceasta o dată pe zi, uneori chiar a doua zi. De multe ori nu mînca toată săptămîna, petrecînd astfel în priveghere ziua şi noaptea, săpînd cu mîinile sale peşteră mai mare.

Unii, înştiinţîndu-se despre el, veneau să-i aducă cele de trebuinţă şi să ceară binecuvîntare de la dînsul. Iar alţii doreau ca să vieţuiască cu dînsul, dintre care era şi fericitul Nicon.

Apoi a venit atunci la Cuviosul Antonie în peşteră şi Cuviosul Teodosie, avînd 23 de ani. Pe acesta, Cuviosul Antonie a poruncit fericitului Nicon, care era preot şi monah iscusit, să-l tundă în cinul călugăresc.

Murind binecredinciosul domn Iaroslav, a luat stăpînirea fiul lui mai mare şi s-a aşezat în Kiev. Cuviosul Antonie al Pecerscăi, fiind preamărit în pămîntul Rusiei cu multe fapte bune, ca şi marele Antonie din Egipt, iubitorul de Hristos domn Iziaslav, înştiinţîndu-se de viaţa lui, a mers cu prietenii săi să ceară de la dînsul binecuvîntare şi rugăciune - şi de atunci au ştiut toţi de Cuviosul Antonie. El era cinstit de toţi şi au început a veni la el oarecare iubitori de Hristos, voind să se tundă monahi. Iar el îi primea şi îi tundea.

În acea vreme, a venit la Cuviosul Antonie fericitul Varlaam, fiul marelui boier Ioan. După aceasta, a venit Efrem, famenul domnesc, pe care, după dorinţa lor, Cuviosul Antonie a poruncit fericitului Nicon să-i tundă. Pentru călugărirea acestor doi, Cuviosul Antonie cu fraţii au suferit mare tulburare. Căci marele boier Ioan, luînd slugi multe, a mers cu mînie la peşteră şi a izgonit turma cea aleasă de Dumnezeu a Cuviosului Părintelui nostru Antonie, a scos din peşteră pe fiul său, fericitul Varlaam, apoi, dezbrăcîndu-l de hainele călugăreşti, l-a îmbrăcat cu podoabe luminate boiereşti şi l-a dus cu sila în palatul său. Însuşi voievodul Iziaslav, înştiinţîndu-se de călugăria iubitului său famen, ca şi de aceea a fiului boieresc, s-a mîniat foarte tare pe aceeaşi turmă a lui Hristos şi a Cuviosului Antonie. El a poruncit să răpească pe fericitul Nicon, ca unul ce a îndrăznit a-i călugări, iar pe de alta ca să-i îndemne să petreacă iarăşi în lume. El se lăuda că-l va trimite în surghiunie cu povăţuitorul Antonie şi cu toţi cei din peşteră şi că pe aceasta o va risipi.

Cuviosul Părintele nostru Antonie, fiind silit de atîta răutate domnească care se ridicase de la domnul întunericului, a plecat din peşteră, cu fraţii care rămăseseră, în altă parte. Însă, auzind de acea plecare, cnejina, soţia lui Iziaslav, îl ruga cu stăruinţă să nu izgonească din stăpînirea sa cu mînie pe robii lui Dumnezeu, ca să nu se mînie Dumnezeu, precum s-a întîmplat în patria ei de pe pămîntul leşesc, după izgonirea monahilor. Cnejina aceasta leşească era fiica viteazului Boleslav. Ea îi aducea aminte de mînia lui Dumnezeu, care a fost după izgonirea monahilor care tunseseră pe Cuviosul Moise ungurul.

Cînd Boleslav, tatăl ei, a izgonit pe acei robi ai lui Dumnezeu, a căzut în moarte năpraznică. Deci, ridicîndu-se mare război între ei înşişi, poporul a ucis pe episcopii şi pe boierii lor. Atunci voievodul Iziaslav, abia plecîndu-se, şi-a venit în simţire şi, temîndu-se de Dumnezeu, a trimis cu rugăminte, ca stareţul să se întoarcă la locul său. Trimişii, abia găsindu-l după trei zile, l-au rugat să se întoarcă.

Cuviosul Părintele nostru Antonie, întorcîndu-se iarăşi în peşteră, se ruga neîncetat lui Dumnezeu ca să-i dea lui putere să rabde cu vitejie toate ispitele ce i se aduceau asupra sa de vrăjmaşul binelui şi să nu dea fiarelor sufletele ce se mărturiseau lui şi sufletele săracilor săi să nu le uite pînă la sfîrşit. Deci, Dumnezeu, cu rugăciunile lui, i-a dăruit ceea ce a cerut, fiindcă oile cele risipite s-au întors cu pace la păstorul lor şi mulţimea care voia să se mîntuiască a venit la dînsul în peşteră, rugîndu-se ca să-i izbăvească de întuneric, ca de un drum alunecos, şi să-i povăţuiască la calea luminii cea mîntuitoare. El îi primea cu dragoste pe toţi şi-i învăţa cum trebuie să urmeze lui Hristos, poruncind fericitului Nicon să-i călugărească. Deci s-au adunat la dînsul 12 fraţi, care au săpat o peşteră mare, unde au făcut o biserică şi chilii, care sînt încă şi pînă astăzi în peşteră sub Mînăstirea Pecersca cea veche. Acolo a petrecut Cuviosul Antonie 40 de ani.

Odată, fiind adunaţi toţi fraţii la un loc, Cuviosul Părintele nostru Antonie, le-a zis: "Fraţilor, iată, Dumnezeu v-a adunat aici din binecuvîntarea Sfîntului Munte, unde eu am fost călugărit de egumenul acelei mînăstiri şi unde pe voi v-am tuns. Fie asupra voastră mai întîi binecuvîntarea lui Dumnezeu şi a Preasfintei Născătoare de Dumnezeu, iar a doua de la Sfîntul Munte". Acestea zicîndu-le, le-a vestit lor acestea: "Vieţuiţi singuri, că eu vă voi pune vouă alt egumen, deoarece voiesc ca să vieţuiesc singur, după cum m-am obişnuit mai înainte". Astfel le-a pus lor egumen pe fericitul Varlaam, iar el, nesuferind toată tulburarea şi gîlceava, s-a închis într-o chilie dintr-acea peşteră, care este sub mînăstirea cea mare a Pecerscăi.

Fericitul egumen Varlaam şi ceilalţi fraţi, luînd binecuvîntare de la Cuviosul Antonie, au rămas şi vieţuiau în peştera cea dintîi. Mai pe urmă, înmulţindu-se numărul fraţilor, încît în timpul soborniceştii cîntări nu mai încăpeau în peşteră, a socotit să zidească o biserică mică afară din peşteră. Atunci, egumenul, împreună cu fraţii, au mers în cealaltă peşteră la Cuviosul Antonie şi i-au zis: "Părinte, iată s-a mărit numărul fraţilor şi în timpul soborniceştii cîntări, nu mai pot încăpea în peşteră. Deci, prin porunca Domnului, a Preasfintei Născătoare de Dumnezeu şi cu a ta sfîntă rugăciune, dă-ne binecuvîntare, ca să zidim afară din peşteră o biserică mică". Cuviosul binecuvîntîndu-i, ei s-au închinat pînă la pămînt. Apoi, plecînd, au început a zidi deasupra peşterii o biserică mică, întru aducerea aminte a Adormirii Preasfintei Născătoare de Dumnezeu.

Sfîrşindu-se biserica cea mică şi fericitul Varlaam ţinînd egumenia în peşteră, voievodul Iziaslav a zidit o biserică de piatră, în numele Sfîntului şi Marelui Mucenic Dimitrie, ca cel de un nume cu el, căci el din Sfîntul Botez se numea Dimitrie şi a aşezat lîngă dînsa o mînăstire. Ca egumen al acelei mînăstiri, a luat pe fericitul Varlaam, pentru că voia să-şi facă mînăstirea sa, mai aleasă decît mînăstirea Pecersca, nădăjduind spre bogăţie. Este ştiut că multe mînăstiri care se întemeiază de împăraţi şi de boieri sînt înzestrate cu bogăţii. Dar nu sînt ca acestea, care se înteme-iază cu rugăciunile şi lacrimile sfinţilor, cu postiri şi privegheri.

Tot aşa şi Cuviosul Antonie, nu avea aur, nici argint, ci cu lacrimi udînd-o, a făcut să crească o neasemănată mînăstire, din sămînţa care era aruncată în peşteră. Fericitul Varlaam egumenul, plecînd, s-a dus la mînăstirea Sfîntului şi Marelui Mucenic Dimitrie, unde a ţinut sfat cu fraţii, care erau în peşteră. Apoi, mergînd la Cuviosul Antonie, i-a zis: "Părinte, să ne pui egumen". Iar el le-a zis lor: "Pe cine voiţi?" Ei au răspuns lui: "Pe care îl voieşte Dumnezeu, Preasfînta Născătoare de Dumnezeu şi tu, cinstite părinte". Apoi cuviosul le-a grăit lor: "Care este între voi ascultător, blînd şi smerit, acela să vă fie egumen". Atunci ei au cerut de la dînsul pe Cuviosul Teodosie, ca pe cel de un obicei cu el şi foarte iscusit întru toate. Deci, Cuviosul Antonie l-a binecu-vîntat pe el la egumenie, iar fraţii toţi care erau 20 la număr, s-au închinat Cuviosului Antonie pînă la pămînt, fiind bucuroşi de un povăţuitor ca acela.

Cuviosul Teodosie, luînd egumenia mînăstirii din peşteră, a început a avea mare sîrguinţă, cu postire multă şi cu rugăciuni pline de lacrimi. Lui îi ajuta mult binecuvîntarea şi rugăciunea povăţuitorului lui, adică a Cuviosului Părintelui nostru Antonie, care se liniştea în singurătate. Dumnezeu începuse mai mult a înmulţi numărul monahilor, căci la Cuviosul egumen Teodosie se aduaseră 100 de fraţi. Deci, fericitul Teodosie, văzînd înmulţirea numărului fraţilor, a ţinut sfat cu dînşii să zidească altă mînăstire. Pentru aceea a mers iarăşi la Cuviosul Antonie şi i-au zis: "Părinte, numărul fraţilor a crescut cu mult mai mult şi voim să zidim o mînăstire". Atunci Cuviosul Antonie, umplîndu-se de bucurie, a zis: "Bine este cuvîntat Dumnezeu în toate, iar rugăciunea Preasfintei Născătoare de Dumnezeu şi a părinţilor ce sînt în Sfîntul Munte, să fie cu voi şi să vă ajute".

Acestea zicînd, a trimis pe unul din fraţi la voievodul Iziaslav, zicînd: "Voievod iubitor de Hristos, Dumnezeu a mărit numărul fraţilor şi noi avem loc strîmt. De aceea ne rugăm să binevoieşti a ne da muntele cel ce este deasupra peşterii". Voievodul, auzind acestea, s-a bucurat foarte mult şi a trimis un boier al său ca să le dea muntele acela. Deci, Cuviosul Teodosie a făcut acolo o biserică mare de lemn. Apoi, zidind-o, a împodobit-o cu icoane şi a făcut multe chilii, a îngrădit-o cu stîlpi, apoi s-au mutat într-însa. De atunci mînăstirea aceea, fiind din binecuvîntarea Sfîntului Munte, a început a se numi Pecersca, deoarece mai înainte monahii vieţuiau în peşteră.

Cuviosul Teodosie egumenul, voind a întări mînăstirea sa cu aşezămînt de rînduială pentru acei ce petrec călugăreşte, nu în închisoare, ci în mînăstire, a început a căuta îndreptările mînăstirii, precum se scrie în viaţa lui. La aceasta i-a ajutat binecuvîntarea şi rugăciunile Cuviosului Părintelui nostru Antonie, precum şi rugăciunile sale, deoarece, după rînduiala lui Dumnezeu, s-a aflat acolo cinstitul Mihail, monahul sfintei mitropolii a studiţilor, care venise din Grecia cu Mitropolitul Grigorie. Cuviosul egumen Teodosie îl întreba pe acela de rînduiala părinţilor studiţi, despre cîntări, despre citirea cărţilor, cum ţin închinăciunile şi starea în biserică, şederea la masă, cum şi ce fel de mîncare mănîncă şi în ce zile. De acestea toate s-au înştiinţat cu încredinţare şi celelalte mînăstiri, asemenea şi de la fericitul Efrem Famenul, care fusese pe la sfintele locuri. Astfel că de la mînăstirea aceea au luat rînduială toate mînăstirile din Rusia; pentru aceasta Mînăstirea Pecersca era cea mai cinstită şi cea mai presus decît toate celelalte.

Atît i-a ajutat binecuvîntarea Cuviosului Părintelui nostru Antonie şi rugăciunea Cuviosului Teodosie, egumenul Pecerscăi, încît, vieţuind el în mînăstire şi ocîrmuindu-şi îmbunătăţita viaţă după rînduială, era în stare de a primi pe toţi cei ce veneau la el. A venit la el şi Cuviosul Nestor, scriitorul vieţii acestuia şi a celorlalţi, avînd 17 ani de la naşterea sa, precum singur scrie aici. Pe acesta l-a primit cu osîrdie Cuviosul Teodosie, după sfatul şi binecuvîntarea Cuviosului Părintele nostru Antonie. Cercetînd pentru ce mînăstirea se numea Pecersca, el a scris pe scurt în scrierile lui de ani, începutul nevoinţelor întîiului egumen al acestei mînăstiri, adică ale Cuviosului Părinte Antonie.

Se cade să pomenim şi minunile lui, însă nu pe toate. Se cade a aminti şi de cinstita moarte a Cuviosului Antonie, lăsînd mărturie scrisorile anilor, în care se cuprind nevoinţele şi ispitele care le-a răbdat. Acele scrisori, unele sînt de la fericitul episcop Simeon şi altele de la Policarp, ajutorul lui.

Cuviosul Părinte Antonie, fiind în singurătate în peşteră şi văzînd înmulţirea şi buna rînduială a turmei sale cea aleasă de Dumnezeu, preamărea pe Domnul în trupul şi în sufletul său, sporind în toate faptele cele bune trupeşti şi sufleteşti şi mergînd din putere în putere. Drept aceea, Dumnezeu l-a preamărit, strălucind în pămîntul Rusiei cu diferite minuni, mai ales prin dăruirea tămăduirii şi a proorociei. El s-a arătat în Rusia doctor minunat şi prooroc. Doctoria lui era făcătoare de minuni, ca unul ce slujea singur bolnavilor şi îi tămăduia cu rugăciunea lui. Însă el îşi ascundea prin smerita cugetare darul tămăduirii. El binecuvînta verdeţurile pe care le mînca şi pe acelea le dădea ca doctorie. Gustîndu-le, bolnavii îndată se făceau sănătoşi, ori de ce boală ar fi fost cuprinşi. La această doctorie a sa, făcătoare de minune, a lăsat următor pe fericitul Agapit.

Proorocia sfîntului, afară de altele, o mărturiseşte lucrul acesta: Oarecînd, trei voievozi, Iziaslav domnul Kievului, Sviatoslav al Cernicovului şi Vsevold al Pereaslavului, mergînd la război împotriva polovţilor, au venit la Cuviosul Antonie pentru binecuvîntare. Cuviosul Antonie, văzînd înainte cu duhul mînia lui Dumnezeu asupra lor, a lăcrimat şi a proorocit, zicîndu-le: "Pentru păcatele voastre veţi fi biruiţi şi goniţi de barbari. Mulţi din ostaşii voştri se vor îneca în rîu, unii vor fi prinşi în robie, iar alţii vor cădea sub ascuţişul sabiei". Acest lucru s-a întîmplat întocmai la rîul Altei, încît voievozii abia au putut scăpa cu viaţă, iar polovţii au năvălit pe tot pămîntul Rusiei, prădînd-o şi pustiind-o.

Acelaşi cuvios a proorocit şi lui Simon, fiul lui African, voievod nemţesc, tot în acea vreme cînd a proorocit şi voievozilor Rusiei. Că el, cu darul lui Dumnezeu, nu avea să se teamă de moarte în acel război, deşi va cădea în mijlocul morţilor; dar, după mulţi ani, are să fie pus întîi în biserica cea de piatră a Pecerscăi, de care asemenea a proorocit că are să se zidească cu facere de minuni. Toate acestea au fost adevărate, căci Simon, întorcîndu-se de la acel război, a zis Cuviosului Antonie: "Zăceam rănit în mijlocul morţilor şi oarecare putere dumnezeiască m-a scos dintre aceia şi m-a tămăduit de toate rănile mele, aflînd şi pe ostaşi sănătoşi". Şi de biserica cea proorocită de la Pecersca a zis: "Asemănarea bisericii ce are să se zidească şi în care voi fi pus eu, de două ori am văzut-o în văzduh, atunci cînd zăceam între cei morţi pe rîul Altei. Şi altădată, pe mare, cînd eram izgonit de la domnia nemţească, de unchiul meu, Icunom, am fugit în Rusia, la voievodul Iaroslav".

Acestea zicînd, i s-a arătat lui cu bunăvoinţa lui Dumnezeu şi a încredinţat pe cuviosul despre zidirea bisericii ce i-a proorocit. Pentru aceea, Simon a adus un brîu şi o coroană de aur şi le-a dat Cuviosului Antonie, zicînd: "Am luat acestea de la icoana Domnului Iisus Cel răstignit pe Cruce, cînd am ieşit din patria mea. Deci, de vreme ce ai zis că aici voi fi aşezat eu, am auzit glasul Domnului, că cu acest brîu să se măsoare temelia bisericii în care voi fi pus şi pe care am văzut-o; iar coroana aceasta să se atîrne deasupra jertfelnicului". Astfel s-a arătat că, prin dumnezeiasca bunăvoinţă, se întocmea proorocia Cuviosului Părintelui nostru Antonie, care s-a împlinit desăvîrşit, căci, după mai mulţi ani, Simon a fost pus mai întîi în biserica Pecerscăi cea de Dumnezeu zidită de piatră. Se cade a mai pomeni şi acea ispită pe care cuviosul a suferit-o. Să pomenim iarăşi tot din scrierea anilor: urîtorul de lumina faptelor bune, domnul întunericului, diavolul, a ispitit pe Iziaslav, ca să depărteze de la cetatea Kievului pe acel mare luminător, pe Cuviosul Părinte Antonie, care lumina peştera cea întunecoasă prin minuni şi fapte bune. Drept aceea, a făcut o tulburare ca aceasta.

Biruind polovţii, după proorocia sfîntului, la războiul ce s-a zis mai înainte, poporul Kievului silea pe voievodul său, Iziaslav, ca să iasă cu ei împotriva vrăjmaşilor celor risipiţi prin Rusia. El, nevoind, a ridicat tulburare şi a scos din temniţă pe Vseslav, voievodul polovţilor, fiind în robie la Kiev; însă voievodul Iziaslav a fugit în pămîntul leşesc. Şezînd Vseslav în Kiev şapte luni, a venit Iziaslav asupra lui din pămîntul leşesc cu Voleslav Smileanul, iar Vseslav, ieşind împotrivă, a fugit în taină la Poloţca. Atunci Iziaslav, intrînd în Kiev, a început a se mînia împotriva Cuviosului Antonie, îndemnîndu-l diavolul, pentru că oarecine a clevetit înaintea lui Iziaslav, că Antonie îl iubea şi-l sfătuia pe Vseslav. Deci, îl socotea pricinuitorul acelei tulburări.

Cuviosul Antonie slujea atunci în peşteră bolnavului Isachie, pe care diavolul îl înşelase arătîndu-se în chipul lui Iisus Hristos şi pe care abia l-a lăsat viu, ostenindu-l prin jucare. Deci, la această slujire a sfîntului, mai mult zavistuia înşelătorul, păzind ca Isachie cel înşelat să nu fie tămăduit iute cu trupul şi cu sufletul. Pentru aceea, îndemna pe Iziaslav, să izgonească pe Cuviosul Antonie cu mînie din hotarele Kievului. Pentru o vreme oarecare vrăjmaşul diavol şi-a cîştigat dorinţa, pentru că, înştiinţîndu-se de aceea Svatoslav, voievodul Cernicovului, că Iziaslav fratele lui se mînie asupra Cuviosului Antonie, a trimis noaptea după sfînt şi l-a luat la Cernicov.

Acolo el a iubit un loc aproape de cetate în muntele Boldinei şi, săpîndu-şi o peşteră, locuia într-însa. Tot acolo s-a zidit mai pe urmă şi o mînăstire. Dar n-a dănţuit mult urîtorul binelui, căci nu după multă vreme, voievodul Iziaslav, socotind bine şi înţelegînd nevinovăţia sfîntului, a cunoscut lucrarea ispititorului. Deci, fiindu-i jale de el, a trimis în stăpînirea lui Sviatoslav, la hotarele Cernicovului, către Cuviosul Antonie, rugîndu-l ca să se întoarcă la Kiev, la stăpînirea lui, adică la turma cea aleasă de Dumnezeu.

Cuviosul Antonie, fiind blînd şi smerit cu inima, s-a plecat la rugăminte şi s-a întors la fraţii săi, care erau tulburaţi şi părăsiţi, ca oile ce n-au păstor; pentru că nu voia Dumnezeu ca acest preastrălucit luminător, soarele cel cu raze luminoase al Rusiei, Cuviosul Părintele nostru Antonie, să lumineze într-altă cetate, afară de Kiev, cetatea scaunului cea mîntuită de Dumnezeu. De aici a pornit începătura cea cu bună rînduială a vieţii monahiceşti; de aici a răsărit lumina dreptei credinţe în tot pămîntul Rusiei prin binecredinciosul domn Vladimir; de aici a ieşit raza acelui desăvîrşit aşezămînt pustnicesc, care a binevoit să strălucească prin Cuviosul Părintele nostru Antonie.

Dar după atîtea ispite, Cuviosul Părintele nostru Antonie n-a slăbit, ci, trecînd treptele celor mai mari nevoinţe, se ostenea în peşteră. El a biruit cu desăvîrşire puterea diavolului cea slabă, căci, cu rugăciunea şi cu postul, a izgonit acest neam înşelător, după cuvîntul Evangheliei, şi cu celelalte îmbunătăţite osteneli, cu privegherea şi cu plecarea cea nemăsurată a genunchilor. El nu-şi lăsa niciodată peştera sa, deşi toată viaţa lui avea într-acel loc întunecos pururea război cu stăpînitorul lumii şi al întunericului acestui veac.

Cuviosul Antonie s-a întors iarăşi la cele mai dinainte faceri de minuni ale sale şi a arătat lucruri mai mari decît acelea. El a început a avea sîrguinţă mare pentru Mînăstirea Pecersca, biserica cea de piatră proorocită de el, pentru care şi mărturie de bunăvoire a lui Dumnezeu a luat de la Simon. De aceea, sfătuindu-se cu Cuviosul egumen Teodosie, se ruga cu stăruinţă Fiului Celui Preaînalt, ca El singur, cu mîinile Sale cele fără de prihană, să binevoiască şi să ajute a se zidi casa Maicii Sale, a Stăpînei noastre Născătoare de Dumnezeu. Căci, urmînd lui David, zicea: De n-ar zidi Domnul casa bunătăţilor, în deşert ne ostenim... Cînd sfîntul se nevoia într-o rugăciune ca aceasta, o minune s-a arătat; căci, nedepărtîndu-se nicăieri din mînăstirea Pecerska, ca altădată acel preaslăvit făcător de minuni, Nicolae din Mira, s-a arătat împreună cu cel de un obicei al său, cu Cuviosul Teodosie în Constantinopol, stînd înaintea Preasfintei Născătoare de Dumnezeu, de la care luînd aur mult, l-a dat meşterilor zidari de piatră, ca să meargă în Rusia spre zidirea bisericii Pecersca, după porunca Împărătesei cerului.

Deci, au venit de la greci cioplitori de piatră şi au spus această mare minune. Dar Cuviosul Antonie s-a pornit şi la alte minuni potrivite cu ale celor de demult prooroci, Ghedeon şi Ilie. Pentru că, întrebînd meşterii despre locul pe care ar putea zidi biserica cea poruncită lor de Preasfînta Născătoare de Dumnezeu, Cuviosul Părintele nostru Antonie s-a rugat trei zile, ca singur Dumnezeu să le arate cu semn din cer locul cel vrednic spre locaş Împărătesei cereşti. Atunci, neajungînd aceea, căci prin îndemnare dumnezeiască venise voievodul Sviatoslav la oamenii ce se adunaseră, spre a alege un loc ca acela, le-a dăruit cîmpul său pentru aceea. Însuşi Iisus Hristos, Împăratul slavei, S-a arătat Cuviosului Antonie, care se rugase pentru aceasta în noaptea întîi, şi i-a zis: "Antonie, ai aflat dar înaintea Mea!"

Cuviosul Antonie, auzind aceasta, a cerut de la Dînsul ca în noaptea aceea să cadă rouă peste tot pămîntul, numai în locul bisericii să nu cadă. Apoi, într-altă noapte, a cerut ca tot pămîntul să fie uscat, iar pe locul bisericii să fie rouă. Deci, a treia zi, binecuvîntînd locul acela şi măsurînd temelia cu brîul lui Hristos cel de aur dat de Şimon, a măsurat treizeci de brîie în lungime şi douăzeci în lăţime, precum i se poruncise de sus lui Simon. El a pogorît foc din cer cu rugăciunea sa, care nu numai prin arderea copacilor, ci şi prin săparea pămîntului, a pregătit din destul locul acela, unde acum străluceşte sfînta şi făcătoarea de minuni biserica Mînăstirii Pecersca, precum se scrie în povestirea despre această sfîntă biserică.

Cu o facere de minuni ca aceasta, Cuviosul Părintele nostru Antonie a binecuvîntat pregătirea locului şi începerea zidirii bisericii în sfîntul locaş al Pecerscăi. După aceasta el a început a se pregăti singur spre călătorie, la biserica cea nefăcută de mînă, care este veşnică în locaşurile cereşti şi de care Sfîntul Apostol Ioan, în descoperire, a scris astfel: Domnul Dumnezeu Atotţiitorul, a Lui este Biserica. Pentru că Împărăteasa cerească, arătîndu-se în Vlaherna, aşa a însemnat, cînd s-a arătat zidarilor de piatră şi le-a zis:"Acest Antonie, binecuvîntîndu-vă numai la lucru, se va duce singur la veşnica odihnă, iar Teodosie se va duce după dînsul în anul al doilea".

Dar ce fel de pregătire cinstită era de trebuinţă înaintea Domnului, pentru moartea Cuviosului Părintelui nostru Antonie? El, care, avînd locuinţă îmbunătăţită în peşteră ca într-un veşnic mormînt, putea să zică ca Apostolul: În toate zilele mor. Drept aceea şi ca proorocul, prin nemincinoasa gură, zicea în toate zilele: M-am pregătit şi nu m-am tulburat a păzi poruncile Tale. Deci, gata fiind cuviosul cu inima sa şi nici tulburat pentru lucrurile sale, numai de un lucru se tulbura: ca să nu lase tulburată turma cea aleasă de Dumnezeu. Astfel s-a împlinit în cuvintele cuviosului, acest grai al Apostolului: Ţinut sînt de amîndouă, avînd dorire să mă dezleg şi să fiu cu Hristos cu mult mai bine; dar a petrece în trup, mai de folos este pentru voi.

Văzînd el că a sosit vremea dezlegării şi a lepădării trupului său, mîngîia pe fiii săi şi le făgăduia, că şi după moartea sa nu va părăsi acel loc sfînt, în care s-a nevoit, că totdeauna îl va apăra şi-l va cerceta. El va îngriji de dînsul, va ajuta celor ce vieţuiesc întru dînsul şi aleargă cu credinţă la dînsul. Dar mai ales a lăsat această făgăduinţă de bună nădejde, mai bună decît toată moştenirea ce a lăsat-o în sfîntul său loc, căci s-a făgăduit ca, prin rugăciunile sale, să mijlocească la Hristos, aşa precum singur ieşea din trup plin de pocăinţă şi încredinţat în miluire. Asemenea să se învrednicească şi cei ce sînt acolo, de vor avea spre dînsul dragoste, să iasă întru pocăinţă şi să fie miluiţi.

Petrecînd în cealaltă peşteră 16 ani, şi-a sfîrşit într-însa viaţa sa cea vremelnică şi s-a dus la cea nesfîrşită, în 10 zile ale lunii iulie, avînd de la naşterea sa 80 de ani, pe vremea domniei lui Sviatoslav Iaroslavici, domnul Kievului şi pe timpul împărăţiei lui Roman Dioghen, împăratul grecilor. Cinstitele lui moaşte au fost puse tot în aceeaşi peşteră, sub mînăstirea cea mare, în care s-a şi sfîrşit. Deci, precum Cuviosul Antonie se depărta în viaţa sa de ochii omeneşti, rugîndu-se în taină lui Dumnezeu, tot asemenea şi pentru moaştele sale tot aceeaşi dăruire a cerut, ca să fie depărtate de ochii omeneşti. Pentru că se cădea dătătorului nostru de lege rusesc să se învrednicească dăruirii, asemenea cu cel israilit. Nu putea altădată să privească la Moise pe cînd era viu, spre lumina strălucirii cei mari, cînd a adus legea lui Israil, din muntele Sinaiului. Asemenea, nu putea să-l vadă nici pe Cuviosul Părintele nostru Antonie, pe cînd vieţuia în peşteră întru lumina lucrurilor celor bune, atunci cînd a adus legea din muntele Atonului în pămîntul Rusiei.

Ascunse sînt moaştele lui Moise, israiliteanul dătător de lege. De aceea ascunse sînt de vedere şi moaştele Cuviosului Părintelui nostru Antonie, dătătorul de lege al Rusiei, pe care Dumnezeu, Cel minunat întru sfinţii Săi, ne opreşte a le vedea cu minune pînă acum. Pentru că mulţi, îndrăznind să sape în locul acela unde este pus cinstitul trup al Cuviosului Părintelui nostru Antonie, au fost pedepsiţi cu ardere şi au suferit arsuri, pînă ce s-au căit de o îndrăzneală ca aceea.

Deşi la vedere sînt departe de noi moaştele Cuviosului Părintelui nostru Antonie, dar cu ajutorul lui totdeauna sînt aproape de noi şi de toţi cei ce-l cheamă pe el. Căci multe minuni face, ajutînd tuturor celor ce cu credinţă aleargă la cinstitul său mormînt. Dar mai ales izgoneşte din oameni întunericul diavolesc cu o adevărată lumină, care luminează pînă şi în mormîntul cel mai întunecat şi care niciodată nu l-a cuprins, ci totdeauna s-a orbit de strălucirea ei.

Cinstitele moaşte ale Cuviosului Părintelui nostru Antonie, izbăvesc de diferite neputinţe, care dau război, nu numai trupurile, ci şi sufletele, precum a fost înştiinţat Sfîntul Ioan mult pătimitorul. Căci acela, luptîndu-se cu patimile necurate timp de trei ani şi mult chinuindu-se de desfrînare, s-a dus la mormîntul Cuviosului Antonie, unde a stat destul, rugîndu-se ziua şi noaptea, şi iată, a auzit glasul cuviosului, zicînd către dînsul: "Ioane, Ioane, ţi se cade ca să te închizi aici în peşteră, ca prin întunecare şi tăcere să ţi se uşureze războiul şi Domnul îţi va ajuta". De atunci, Ioan, făcînd aceasta, s-a mîntuit cu darul lui Dumnezeu şi cu rugăciunea Cuviosului Antonie. De atunci nici nu l-au mai biruit patimile trupeşti cele necurate, măcar că năvăliseră asupra lui, împreună cu necuratele duhuri, în tot cursul celor treizeci de ani, după cum se scrie în viaţa lui.

Cuviosul Părintele nostru Antonie n-a părăsit locul său cel sfînt precum a făgăduit. Deoarece, îngrijindu-se de dînsul, s-a arătat după moartea sa ca şi înaintea morţii sale, cu Cuviosul Teodosie în Constantinopol, unde a ţinut sfat în biserica Pecersca cu zugravii greci, pentru zugrăvirea icoanelor, cărora le-a dat aur din destul, ca şi zidarilor de mai înainte, cu acelaşi Cuvios Teodosie. Apoi a trimis în cetatea Kievului, la Mînăstirea Pecersca, la fericitul Nicon, care pe atunci era egumen, precum se spune în scrierea sa despre împodobirea sfintei biserici a Pecerscăi.

Vrednic de credinţă este Cuviosul părintele nostru Antonie şi în făgăduinţa cea cu bună nădejde. Pentru că a făgăduit celor ce-l iubesc pe el, să le ajute după plecarea sa, şi ca cei ce locuiesc în locul acela sfînt să se sfîrşească întru pocăinţă şi să se învrednicească de miluire. Cuvîntul făgăduinţei lui s-a împlinit cu lucrul, prin facere de minuni cu fericitul Erasm, monahul Pecerscăi. Acela, mîhnindu-se pentru aurul împărţit la împodobirea bisericii, a căzut într-o boală cumplită şi acum, fiind aproape de sfîrşit, zăcea de şapte zile în nesimţire, neputînd nicidecum a se sfîrşi fără de pocăinţă şi a fi îngropat la acel loc sfînt. Cînd, iată, în a opta zi, Cuviosul Antonie şi Teodosie i s-au arătat lui în vis şi i-au grăit: "Ne-am rugat lui Dumnezeu pentru tine şi ţi-a dăruit vreme de pocăinţă!" După aceasta, Erasm s-a făcut sănătos, s-a pocăit desăvîrşit şi a fost miluit. Apoi, a treia zi sfîrşindu-se, s-a învrednicit a fi numărat cu sfinţii, precum se scrie în viaţa lui.

Deci, să preamărim şi noi pe acest iubitor de oameni şi dăruitor de toate, începător al vieţii monahiceşti din pămîntul Rusiei, Cuviosul Antonie; ale cărui multe isprăvi - mai ales cele ce au fost în timpul vieţii, voind a se linişti în taină în singurătatea peşterii - nici unul din oameni nu poate să le scrie sau să le spună, decît numai ştiutorul de inimi, Dumnezeu, Care vede cele nearătate şi cele ascunse, a Cărui limbă este condeiul scriitorului ce scrie iscusit. Acela singur a scris mai pe larg în cărţile vieţii veşnice viaţa Cuviosului Părintelui nostru Antonie.

Iar noi, celelalte cărţi negăsindu-le acum, decît numai acestea cîteva primindu-le, cu cuviinţă este să ne rugăm cu dinadinsul acestui întîi începător şi făcător de minuni, ca şi noi, fiind părtaşi făgăduinţei lui cea cu bună nădejde, să ne învrednicim a sfîrşi viaţa noastră întru pocăinţă şi a fi miluiţi. Aşa şi noi cu Cuviosul Antonie, acest întîi începător, ca fiul cu părintele, să aflăm numele noastre scrise în cărţile vieţii veşnice, cu darul şi cu iubirea de oameni a Aceluia, Care între toţi este întîiul începător al mîntuirii noastre, adică Domnul nostru Iisus Hristos, Căruia I se cuvine, împreună cu Cel fără de început al Lui Părinte şi cu Sfîntul Duh Cel de o fiinţă, cinstea, slava, darul şi stăpînirea, acum şi pururea şi în vecii vecilor. Amin.

Categoria: Vieţile Sfinţilor pe luna iulie

Cuvinte cheie: Cuviosul Antonie al Pecerscai

Cautare:

Cuviosul Antonie al Pecerscai, intaiul incepator al monahilor din Rusia

Vizualizari: 631

Id: 3157

Imagine:

Iisus-Hristos
Sfintii zilei
Cauta

cuvant:

Stiri ortodoxe
Invitatie colaborare

Cei doritori sa participe la dezvoltarea acestui site sunt rugati ne contactaze prin formularul de contact sau la adresa webortodox[AT]yahoo.com (inlocuiti [AT] cu @).

Contact Us


Recomandari:
Resurse ortodoxe: www.resurse-ortodoxe.ro - Contine o bogata colectie de resurse ortodoxe audio/video/text: predici, rugaciuni, carti, conferinte, icoane, filme.
Agentia de stiri "Noutati ortodoxe": www.noutati-ortodoxe.ro - Ofera stiri si informatii din viata bisericii ortodoxe, evenimente religioase, conferinte, aparitii editoriale. Stirile pot fi preluate si de alte site-uri prin intermediul unui script.
Maica Domnului: www.maicadomnului.ro - Preacinstire pentru Maica Domnului - Prea Curata Fecioara Maria.