Cuviosul si Purtatorul de Dumnezeu Pavel Xeropotamianul

www.resurse-ortodoxe.ro - Predici, rugaciuni, filme, carti, conferinte ortodoxe

Cuviosul si Purtatorul de Dumnezeu Pavel Xeropotamianul

Cuviosul şi Purtătorul de Dumnezeu Pavel Xeropotamianul
(28 iulie)

Cuviosul Părinte Pavel se trăgea cu neamul din Constantinopol. Tatăl lui a fost împăratul Mihail Curopalat, care se numea şi Rangabe. El, nesuferind să vadă nerînduielile din zilele lui, care se făceau de cei fără de rînduială, ca un iubitor de pace şi temător de Dumnezeu, s-a lepădat de împărăţie şi s-a făcut monah într-o mînăstire zidită de dînsul, cu numele Mireleia. Deci, vieţuind cu plăcere de Dumnezeu, s-a odihnit în Domnul. Maica sa a fost Procopia, cea minunată în fapte bune, fiica împăratului Nichifor. Ea se mai poreclea Ghenicos. Pe cînd era îngreunată cu sfîntul, de care ne este vorba, în noaptea în care era să-l nască, a văzut în vedenia sa că a născut deasupra unui stog de grîu, un miel de parte bărbătească. După ce s-a pogorît de pe stog, au venit doi lei ca să-l sfîşie, iar mielul se lupta cu ei. Deci, împărăteasa, văzînd un lucru ca acesta, a alergat cu mare sîrguinţă să ajute mielului. Dar, cînd s-a apropiat de el, a văzut că nu era miel, ci un copil parte bărbătească, care ţinea în mîinile lui o cruce, cu a cărei putere a omorît leii. Maica lui, deşteptîndu-se din somn, a născut pe fericitul Procopie, căci aşa s-a numit din Sfîntul Botez.

Această vedenie are înţelegerea următoare: mielul însemna bunătatea şi blîndeţea copilului, iar partea bărbătească, însemna bărbăţie şi vitejie. Că a omorît pe amîndoi leii cu crucea, închipuia că are să fie monah şi să ia asupra sa Crucea lui Hristos, adică omorîrea patimilor şi a necazurilor celor multe, care au venit asupra lui. Cu crucea va birui şi va omorî pe cei doi lei înfricoşaţi, adică pe cei doi vrăjmaşi ai monahului, pe diavolul cu toate puterile lui şi lumea cu toate slavele şi îndulcirile ei. Stogul de grîu însemna că prin cuvîntul său cel dăscălesc şi prin pilda vieţii lui celei îngereşti, multe suflete flămînde va hrăni şi pe mulţi neroditori şi netrebnici îi va face vrednici a se încuia în hambarul cel ceresc şi a se arăta lui Dumnezeu pîine dulce.

Deci, s-a făcut bucurie mare în toată cetatea pentru naşterea pruncului, fiindcă de mic se arăta ce fel va fi cînd se va face mare. Cînd pruncul trecuse prin învăţătura şcolii, iar după ce tatăl său a lepădat scaunul împărătesc, după cum s-a zis, a împărăţit în locul lui, Leon Armeanul. Acesta, temîndu-se ca nu cumva şi Procopie, după ce va veni în vîrstă, să ia lua împărăţia tatălui său, a trimis de l-a scopit.

Procopie, cînd a ajuns la vîrsta de 12 ani, s-a dat cu totul la învăţătura Sfintelor Scripturi, cu isteţimea cea firească pe care o avea. El cu sîrguinţa şi cu ostenelile sale, care le-a pus la învăţătură, a covîrşit pe toţi înţelepţii vremii, după cum adeveresc scrierile lui. El a făcut cuvîntul de laudă la Intrarea în Biserică a Preasfintei Născătoare de Dumnezeu, precum şi canoanele celor opt glasuri la Sfinţii Patruzeci de Mucenici, canonul cel iambicesc, pe care îl are la cinstita Cruce, după cum mărturiseşte şi împăratul Roman în hrisovul său, numindu-l Ipaton al filosofilor.

După ce a ajuns el la o desăvîrşire ca aceasta, s-a învrednicit şi de fericita vedere, care i s-a pricinuit lui din lucrarea faptelor bune, pe care le săvîrşea din copilărie. El, socotind deşertăciunea lumii şi învîrtind în mintea sa cuvîntul Sfîntului Macarie, care zice: "Sufletul care nu s-a izbăvit de grijile lumeşti, nici pe Dumnezeu nu-L va iubi cu adevărat, nici pe diavolul nu-l va urî după vrednicie", a judecat să fugă de lume şi mai mult. Căci atît de frumos a vieţuit, încît toţi, în fiecare zi, aveau în gura lor pe minunatul Procopie. Adică, unul îl lăuda pentru dragostea pe care o avea către toţi; altul, pentru smerenia lui; altul, pentru înţelepciune, pentru înfrînare, pentru milostenie şi pentru lepădarea şi trecerea cu vederea a slavei şi a nălucirii cele lumeşti. În scurt, altceva nimic nu auzeai, decît lăudîndu-l pe el.

Fericitul Procopie, ca să scape de laudele oamenilor, a fugit din Constantinopol, schimbîndu-şi îmbrăcămintea sa cu nişte haine rupte, îmbrăcîndu-se ca un cerşetor. Aşa a alergat, necunoscut, ca un cerb însetat, la Sfîntul Munte al Atonului şi, înconjurînd tot muntele, a venit la mînăstirea pururea pomenitei fecioare, împărăteasa Pulheria. Acea mînăstire, care acum se numeşte Xeropotamu, pe care arabii o stricaseră cu puţin timp mai înainte. Ei veniseră tîlhăreşte la Sfîntul Munte şi, stricînd multe mînăstiri, pe mulţi monahi i-au făcut mucenici, precum pe cei din Sinai şi din Rait. Fericitul Procopie, văzînd aşezarea locului frumoasă şi liniştită, şi-a făcut acolo în zidurile mînăstirii celei surpate, o colibă mică şi a rămas acolo singur, vorbind cu Dumnezeu.

În apropierea colibei sale era un om liniştit, preabun şi îmbunătăţit, cu numele Cosma, care l-a şi tuns monah, numindu-l Pavel. De atunci s-a pus pe sine în mare rînduială şi în bună aşezare. Postea şi se ruga mai mult; aşternutul lui nu era altul decît pămîntul, iar la căpătîi avea o piatră. Lucrul mîinilor lui era dragostea, umilinţa, lacrimile şi smerenia cea fără de măsură către toţi. A socotit încă că, pentru a ajunge monahul la desăvîrşire, are trebuinţă să cîştige roadele Sfîntului Duh, pe care le pomeneşte Sfîntul Apostol Pavel, adică: dragostea cea duhovnicească, bucuria, pacea, îndelunga răbdare, bunătatea, facerea de bine, credinţa, blîndeţea şi înfrînarea poftelor. Acestea isprăvindu-le cuviosul cu multă osteneală şi nevoinţă, s-a făcut cunoscut tuturor părinţilor, încît toţi se minunau de dînsul şi, slăvindu-l, îl măreau pe Dumnezeu, Care este minunat întru sfinţii Săi. Asemenea l-a lăudat şi Sfîntul Atanasie din Aton, precum se arată în viaţa lui.

Cu toate că preaînţeleptul Pavel se închipuia şi se arăta ca un necărturar şi ca un ţăran simplu, s-a arătat ca o cetate ce stă deasupra muntelui. Drept aceea, a ajuns vestea despre dînsul pînă şi la Protatul, adică mai-marele Muntelui Athos. Cuviosul Pavel avea obiceiul de mergea de trei ori într-un an, la cele trei praznice mari, la mînăstirea chiliilor, care se numeşte a Protatului. Deci, mergînd el odată, după obicei, la unul din cele trei praznice, l-a întrebat îndeosebi Protatul, cine şi de unde este. Iar el a răspuns cu glas lin şi cu faţă veselă: "Preasfinte părinte, eu sînt un monah sărac, precum mă vezi, dintr-un loc vechi ce se numeşte Xeropotamu". De aici a luat şi numirea de Pavel Xeropotamianul, iar acea mînăstire s-a înnoit astfel.

Făcîndu-se împărat de-a pururea pomenitul Roman cel Bătrîn, care era rudenie cu sfîntul, a făcut mare cercetare, ca să-l afle. Deci, trimiţînd oameni împărăteşti să-l caute pretutindeni, l-a aflat în Sfîntul Munte. Astfel, cu mare rugăminte şi silire şi cu îndemnare din partea Protatului, s-a înduplecat Cuviosul Pavel şi s-a dus la Constantinopol. O, dar cine poate să spună bucuria pe care au avut-o rudeniile lui şi toată cetatea, văzînd înger în trup şi auzind cuvînt dăscălesc! Toate feţele cele împărăteşti şi boiereşti au căzut şi s-au închinat săracului acela, care nu avea altceva decît o rasă veche şi o cruce. Lucru vrednic de minune este fapta bună, şi în acest fel face pe lucrătorii săi.

Deci, s-a întîmplat atunci ca împăratul Roman să cadă la pat şi să zacă bolnav de moarte. Îndată ce s-a dus cuviosul la dînsul şi şi-a pus mîinile sale peste el, împăratul s-a făcut sănătos, după cum se scrie aceasta în hrisovul său. Această minune şi multe altele au preamărit numele Sfîntului Pavel. El a rămas în Constantinopol pentru rugăminţile cele multe ale împăratului, păzindu-şi însă toate rînduielile sale cele monahiceşti şi nevoinţele cele sihăstreşti, învăţînd pe copiii împăratului frica de Dumnezeu.

Cînd s-a împlinit vremea care a fost hotărîtă să şadă acolo, s-a dus la împărat şi a zis către dînsul: "Împărate, precum peştele, cînd iese din apă, nu poate să trăiască mai mult, aşa şi monahul care iese din coliba lui, nu este chip a rămîne viu în lucrarea poruncilor lui Dumnezeu. Pentru aceasta vă las cu sănătate şi mă duc la coliba mea, ca să mă aflu de-a pururea împreună cu Dumnezeu, Împăratul meu cel veşnic".

Dacă a auzit aceasta împăratul, s-a întristat foarte mult; însă nu a putut să-l împiedice, fiindcă avea şi mare evlavie către dînsul. Deci, a zis către el: "Doream şi socoteam, sfinte părinte, să nu ne despărţim niciodată, cît voi trăi, pentru ca să te am mîngîiere şi dascăl spre mîntuirea mea; însă nu te pot opri. Te rog numai să iei bogăţie cîtă voieşti, ca să o împarţi pentru sufletul meu". Atunci sfîntul a zis către dînsul: "Eu n-am trebuinţă de bogăţie, nici nu ţin să o împart; aici ai mulţi săraci, deci împarte cît voieşti. Atît numai îţi zic: dacă voieşti, înnoieşte mînăstirea de-a pururea pomenitei împărătese Pulheria, care este surpată, ca astfel să ai pomenire veşnică".

Împăratul a primit cu mare bucurie cuvîntul cuviosului. El a trimis îndată oameni împărăteşti cu cheltuială şi a zidit din temelie sfînta mînăstire, cu frumuseţe neasemănată. După aceea, a trimis pe fiul său, Teofilact, care era atunci patriarh, şi a sfinţit biserica. Cînd Sfîntul Pavel a vrut să plece din cetate, l-a luat împăratul şi l-a dus în vistieria împărătească. Însă este cu cuviinţă să pun înainte chiar graiurile împăratului, aşa cum sînt scrise în hrisovul lui: "Am intrat cu oarecare slujitori din suita noastră în vistieria împărăţiei mele şi am luat partea cea mai mare şi mai vrednică de minune a cinstitului lemn şi de viaţă făcătoarei Cruci. Acel sfînt lemn poartă întru sine pomenirea patimii celei stăpîneşti, pe care s-a pironit Trupul cel îndumnezeit al Domnului, iar prin curgerea Sfîntului Sînge, păcatele noastre s-au spălat. Sfîntul lemn avea lungimea ca de un cot şi o palmă, lăţimea ca de două degete, iar grosimea ca de un deget. Greutatea totală a lui era de o sută de dramuri, din care s-au făcut două cruci.

Luînd eu în mîini această preasfîntă vistierie, pe înfricoşata însemnare a Împăratului ceresc, Cel ce va judeca vii şi morţii, semnul Fiului Omului, care se va arăta pe cer înaintea Judecăţii de apoi, acest preadumnezeiesc semn al mîntuirii noastre, cu evlavie l-am pus în sfintele mîini ale Preacuviosului Pavel, ca să fie odor şi afierosire nejefuită preasfintei mînăstiri, cea mai sus pomenită, a împărăţiei mele, pînă va veni Domnul. Apoi l-am condus, însoţindu-l pe dînsul cu petrecere bisericească şi ostăşească, ca să-l aşeze în Sfîntul Altar, spre sfinţirea şi întărirea monahiceştii noastre mînăstiri".

Deci, fericitul Pavel, luînd cinstitul Lemn, a venit la Sfîntul Munte, iar după înnoirea cea desăvîrşită a mînăstirii şi după sfinţirea ei de către patriarh, a pus acel cinstit lemn al Sfintei Cruci în Sfîntul Altar, după porunca împărătească. Deci, fiind adus acel cinstit lemn al Sfintei Cruci, dar, fiindcă şi vestea cuviosului a ieşit în tot pămîntul, s-au adunat mulţime de monahi în acea mînăstire. Însă cuviosul, fugind de tulburare, le-a pus egumen pe un oarecare monah foarte îmbunătăţit, iar el, lăsînd mînăstirea şi ducîndu-se la un loc deosebit, care se afla la poalele Atonului, s-a dus să-şi petreacă viaţa sa în sihăstrie.

Cu toate acestea, aflîndu-l pe el acolo, s-au adunat mulţi călugări, încît pustia s-a făcut ca o cetate. Fiind ca la şaizeci, numărul ucenicilor lui care se adunaseră acolo şi, temîndu-se să nu-i robească sau să-i omoare arabii, care năvăleau adeseori asupra Sfîntului Munte şi-l prădau, prin mijlocirea binecredincioşilor împăraţi, au zidit şi o altă mînăstire, în numele şi cinstea Sfîntului şi Marelui Mucenic Gheorghe, care şi pînă astăzi păstrează numirea cuviosului; căci se zice "mînăstirea sfîntului".

Însă Cuviosul Pavel, cînd a sfîrşit biserica de zidit, fiind foarte bătrîn, se apropia de sfîrşitul vieţii sale, venind vremea să treacă către părinţii săi. Deci, cunoscînd din dumnezeiască descoperire sfîrşitul, a chemat la sine pe toţi ucenicii săi şi pe cei ai mînăstirii celei noi şi, deschizîndu-şi sfînta sa gură, i-a învăţat mult, cu învăţături folositoare de suflet.

La urmă a adăugat şi aceste cuvinte, zicînd: "Fiilor, după două zile sufletul meu va ieşi din acest trup ticălos, şi ştiţi cum am petrecut eu în locul acesta sfînt, şi cum, din tinereţile mele, toate poruncile părinţilor mei le-am păzit. Tot aşa vă rog şi pe voi, iubiţii mei, să le păziţi şi voi pînă la sînge. Pentru că eu, în vremea tinereţilor mele, pe cînd era eresul luptătorilor de icoane, atît de mult m-am nevoit, încît eram gata să-mi vărs sîngele meu pentru Hristos. Deci am răbdat multe bătăi cu toiege, pînă cînd cu dovezi ale Scripturii şi cu mărturii ale părinţilor, am pierdut eresul luptătorilor de icoane. Acestea vi le spun vouă, nu mîndrindu-mă, ci îndemnîndu-vă să suferiţi toată ispita şi necazul cu mărime de suflet, aşteptînd cununile de la Dumnezeu".

Auzind fraţii acestea, au plîns cu amar şi cu lacrimi au zis către dînsul: "Părinte, să nu ne laşi pe noi sărmani şi lipsiţi de duhovniceştile tale învăţături. Noi, din dragostea care o avem către sfinţia ta, socoteam că nu vei muri niciodată, pe cînd acum, auzind acest amar cuvînt, inima noastră s-a întristat foarte mult, pentru că te aveam pe tine mîngîiere şi ajutor întru necazurile şi ispitele noastre, încît, ca tată, ca mamă şi ca frate, te-am cunoscut". Acestea şi multe alte cuvinte auzindu-le cuviosul, a lăcrimat, pentru că era lesne aplecat spre umilinţă şi în toată viaţa sa a avut darul lacrimilor.

Odată, un frate l-a întrebat: "Ce să fac, părinte, ca să dobîndesc lacrimi de umilinţă?" El i-a zis: "Să ai totdeauna în mintea ta înfricoşatul divan al lui Hristos şi, privind la păcatele tale, nu vor lipsi de la tine lacrimile". Deci, după ce a lăcrimat - după cum am spus -, a zis către cei ce stăteau de faţă: "Nu plîngeţi, fraţilor, ci iertaţi-mă, că a sosit vremea pe care sufletul meu totdeauna o dorea şi de care trupul se temea". Apoi, sculîndu-se, s-a îmbrăcat cu mantia de biserică şi, făcînd multe rugăciuni, s-a împărtăşit cu Preacuratele Taine. Atunci îndată a strălucit faţa lui ca soarele, încît cei ce se aflau acolo au căzut la pămînt, neputînd să vadă atîta lumină ce strălucea pe faţa cuviosului. După ce s-a împărtăşit, a stat cu schimbarea cea bună şi a zis obişnuita rugăciune, pe care totdeauna o zicea, adică: "Nădejdea mea este Tatăl, scăparea mea este Fiul, acoperămîntul meu este Duhul Sfînt; Treime Sfîntă, slavă Ţie!" Apoi a început iarăşi să le grăiască multe sfaturi, dar mai înainte de toate le-a zis: "Fiilor şi fraţilor, să aveţi dragoste, rugăciune, smerenie şi ascultare, căci monahul care nu are aceste fapte bune, nu se cuvine să se numească monah, ci mirean".

După ce a isprăvit cuvintele acestea, întinzîndu-şi picioarele sale şi aşezîndu-se în bună rînduială, şi-a înălţat mîinile şi ochii către cer şi şi-a dat fericitul său suflet în mîinile lui Dumnezeu, în ziua de 28 iulie.

După aceasta, monahii sfintei mînăstiri, gătind caicul şi pogorînd la malul mării sfintele lui moaşte, cu laude şi cu cîntări duhovniceşti, le-au pus în caic ca să le ducă în pădure, ca acolo să le îngroape precum a poruncit sfîntul. Deci, fiind atunci seară, au pornit cu corabia noaptea, ca să meargă în pădure. Dar dimineaţa, o, minunile Tale, Iisuse Împărate, s-au aflat în Constantinopol şi, înştiinţîndu-se împăratul, sfatul şi tot clerul bisericesc, s-au îmbrăcat cu sfintele podoabe şi, aprinzînd lumînări cu tămîieri, au ridicat sfintele moaşte ale cuviosului cu laude şi cu cîntări de psalmi şi le-au pus în biserica cea mare, sărutîndu-le cu mare evlavie şi mulţumind Domnului, Care i-a îmbogăţit pe dînşii cu o vistierie ca aceasta.

Ucenicii sfîntului, după ce au sărutat sfintele moaşte şi după ce au chemat rugăciunile cuviosului în ajutor, au cumpărat pîini calde; şi, intrînd în corabie, au plecat înapoi, vorbind de sfînt. Dar, o, cît sînt de minunate lucrurile Tale, Doamne! Ei în puţină vreme s-au aflat în curtea mînăstirii lor. Apoi, ducîndu-se în sfînta mînăstire, au povestit părinţilor cele întîmplate, arătîndu-le pîinile încă calde. Auzind ei acestea, s-au înspăimîntat, minunîndu-se de îndrăzneala cea mare, pe care o avea de-a pururea Pomenitul Pavel către Dumnezeu, Căruia se cuvine toată slava, cinstea şi închinăciunea, acum şi pururea şi în vecii vecilor. Amin.

Categoria: Vieţile Sfinţilor pe luna iulie

Cautare:

Cuviosul si Purtatorul de Dumnezeu Pavel Xeropotamianul

Vizualizari: 595

Id: 3171

Imagine:

Iisus-Hristos
Sfintii zilei
Cauta

cuvant:

Stiri ortodoxe
Invitatie colaborare

Cei doritori sa participe la dezvoltarea acestui site sunt rugati ne contactaze prin formularul de contact sau la adresa webortodox[AT]yahoo.com (inlocuiti [AT] cu @).

Contact Us


Recomandari:
Resurse ortodoxe: www.resurse-ortodoxe.ro - Contine o bogata colectie de resurse ortodoxe audio/video/text: predici, rugaciuni, carti, conferinte, icoane, filme.
Agentia de stiri "Noutati ortodoxe": www.noutati-ortodoxe.ro - Ofera stiri si informatii din viata bisericii ortodoxe, evenimente religioase, conferinte, aparitii editoriale. Stirile pot fi preluate si de alte site-uri prin intermediul unui script.
Maica Domnului: www.maicadomnului.ro - Preacinstire pentru Maica Domnului - Prea Curata Fecioara Maria.