CUVIOSUL VASILE IEROSCHIMONAHUL :: Pateric romanesc

www.resurse-ortodoxe.ro - Predici, rugaciuni, filme, carti, conferinte ortodoxe

CUVIOSUL VASILE IEROSCHIMONAHUL :: Pateric romanesc


CUVIOSUL VASILE IEROSCHIMONAHUL -
Staretul Schitului Poiana Marului


(+ 1767)


Viata


Cuviosul ieroschimonah Vasile a fost parintele duhovnicesc al staretului Paisie de la Neamt si unul din cei mai vestiti dascali si lucratori ai rugaciunii lui Iisus din secolul XVIII. El era, dupa traditie, din partile Poltavei si s-a nascut spre sfarsitul secolului XVII.


Luand din tinerete crucea lui Hristos, s-a facut schimonah in Schitul Dalhauti-Focsani, prin anii 1705-1706, unde s-a nevoit ca sihastru cu mare osardie si frica de Dumnezeu. Aici a deprins adancul Sfintei Scripturi si a citit multe scrieri ale Sfintilor Parinti. Apoi, cu darul lui Hristos, a ajuns mare lucrator al sfintei rugaciuni si sfetnic duhovnicesc al parintilor din obste.


Primind hirotonia in preot, in anul 1715 ajunge egumen al Manastirii Dalhauti si vestit povatuitor de suflete, incat numele lui se facuse cunoscut peste tot, pana la domnul Tarii Romanesti, Constantin Mavrocordat. Timp de 20 de ani, cat a fost staret la Dalhauti, Cuviosul Vasile aduna in jurul sau o obste de peste 40 de calugari sihastri, pe care ii deprinde cu ascultarea, smerenia, tacerea si lucrarea cea de taina a rugaciunii lui Iisus. Astfel, staretul Vasile face din obstea sa o adevarata scoala duhovniceasca de traire isihasta, dupa invatatura Sfintilor Parinti, renumita in Tara Romaneasca. Ucenicii sai, munteni, moldoveni, ardeleni si rusi, traiau in desavarsita dragoste si buna randuiala. Apoi, nemaiincapand la Dalhauti, se stabilesc, o parte, la Schiturile din jur: Trestieni, Ciolanu, Carnu, Ratesti, Rogoz, Bontasti, Valea Neagra (Vrancea) si altele.


Prin anii 1730-1733, staretul Vasile reinnoieste Schitul Poiana Marului si se muta aici cu 12 ucenici. Ca staret la Poiana Marului, Cuviosul Vasile conduce duhovniceste toate schiturile din Muntii Buzaului, pe care le cerceteaza regulat, fie personal, fie prin scrisori. Unul din ucenicii sai a fost si Cuviosul Paisie, pe care il primeste in Schitul Trestieni pentru cativa ani, iar in anul 1750 il calugareste in Muntele Athos.


Randuiala staretului Vasile era aceasta: trairea in desavarsita armonie, citirea zilnica a Sfintei Scripturi si a Sfintilor Parinti, practicarea rugaciunii lui Iisus, pazirea curata a mintii, mancarea o data pe zi si impartasirea saptamanala.


Ca dascal al rugaciunii, marele staret a scris si cateva “Cuvinte” despre paza mintii, despre rugaciune si crestere duhovniceasca, care sunt scurte introduceri la scrierile filocalice ale Sfintilor Nil de Sorska, Filotei, Isihie si Grigorie Sinaitul. Cuvintele sale introductive sunt adevarate pagini de filocalie si calauza spre Hristos prin sfanta rugaciune.


Ajungand la masura marilor sihastri, Cuviosul Vasile si-a dat sufletul in mainile Domnului in anul 1767, lasand in urma numerosi ucenici.



Fapte si cuvinte de invatatura


1. Cuviosul Vasile de la Poiana Marului a fost nu numai ctitorul unei mari sihastrii romanesti, renumita chiar peste hotarele tarii, ci si parintele duhovnicesc al altor unsprezece schituri si manastiri din judetele Vrancea si Buzau, pe care le organizeaza personal dupa randuiala isihasta fixata de el si le populeaza cu numerosi ucenici formati de el. Preluand miscarea isihasta de la Schitul Pocrov initiata de Cuviosul Episcop Pahomie al Romanului (+ 1726), fericitul staret Vasile era foarte iscusit in viata de rugaciune, in cunoasterea Sfintei Scripturi si a Sfintilor Parinti filocalici. Punand accent mai ales pe ascultare, pe lectura si rugaciune in manastirile si sihastriile din centrul tarii noastre, reuseste sa creeze un adevarat curent de innoire duhovniceasca ia monahismul romanesc la mijlocul secolului XVIII. Acest mare curent, al doilea ca marime dupa cel din secolul XV, initiat de Sfintii Nicodim de la Tismana (+ 1406), Leontie de la Radauti si Daniil Sihastrul, va fi desavarsit si raspandit in toate tarile ortodoxe la sfarsitul secolului XVIII si inceputul celui urmator, prin marii stareti Paisie de la Neamt (+ 1794), Gheorghe de la Cernica (+ 1806) si Sfantul Calinic de la Cernica (+ 1868).


2. Datorita asezarii tarii noastre la rascrucea dintre Peninsula Balcanica ortodoxa, in care stralucea Muntele Athos, si Rusia ortodoxa, cu avantul ei isihast, Cuviosul Vasile de la Poiana Marului a gasit aici locul cel mai potrivit pentru o viata monahala innoita, atat prin rugaciune, cat si printr-o traire duhovniceasca imparateasca. Acest iscusit dascal al rugaciunii a reusit sa imbine atat de armonios in sihastriile din tinutul Buzaului si Vrancei asprimea ascetica a vietii calugaresti din Sinai si Athos, cu experienta mistica a monahismului slav si cu traditia isihasta de sihastrie din sutele de schituri si manastiri, in care monahismul romanesc, atat de masurat si asezat, isi ducea viata duhovniceasca fara intrerupere inca din secolul IV. Astfel, staretul Vasile reinnoieste viata monahala din schituri si sihastrii prin imbinarea acestor trei experiente: greaca, rusa si romana; iar marii stareti Paisie de la Neamt si Gheorghe de la Cernica, urmati de Sfantul Calinic, vor reinnoi viata duhovniceasca din marile lavre si chinovii romanesti.


3. Reinnoirea vietii monahale de la Poiana Marului si din celelalte schituri din Vrancea si Buzau s-a inceput si desavarsit printr-o profunda viata de rugaciune, supravegheata permanent aproape o jumatate de secol, de catre marele staret Vasile. El cerea ucenicilor sai sa practice neincetat rugaciunea inimii, chiar inainte de despatimire, sa traiasca in desavarsita dragoste si ascultare, sa iubeasca tacerea, smerenia, postul si saracia celor materiale. Toate acestea, impreuna cu stricta respectare a slujbelor bisericesti la care luau parte toti calugarii, au contribuit cel mai mult la curentul monahal innoitor care a odraslit in Schitul Poiana Marului.


4. Despre rugaciunea inimii astfel invata Cuviosul Vasile de la Poiana Marului:


- Multi, citind cartea Sfantului Grigorie Sinaitul si neavand incercarea lucrarii mintii, gresesc in intelegerea cea dreapta a ei, socotind ca aceasta lucrare a fost data numai barbatilor celor sfinti si fara de patima. De aceea, tinandu-se de obiceiul de acum, adica numai de citirea si cantarea psalmilor, a troparelor si a canoanelor, savarsesc numai rugaciunea cea din afara. Ei nu inteleg ca acest fel de rugaciune cantata ne-au dat-o parintii numai pana la o vreme, pentru neputinta si pruncia mintii noastre. Aceasta pentru ca, deprinzandu-ne prin citire si cantare, sa urcam la treapta lucrarii celei cu mintea, nu sa petrecem pana la sfarsit in aceasta. Pentru ca, citind si cantand numai cu buzele rugaciunea cea din afara, ramanem la o parere bucuroasa de noi insine, socotind ca facem un lucru mare.


5. Repetand invataturile Sfantului Grigorie Sinaitul, asa isi invata ucenicii Cuviosul Vasile de la Poiana Marului:


- Cantarea noastra se cade sa fie ingereasca, dupa cum ne este si vietuirea, iar nu trupeasca. Caci cantarea cu glas si cu strigare a fost data pentru lenevirea si nepriceperea noastra, ca sa ne ridice la rugaciunea cea adevarata din inima.


6. In continuare adauga Cuviosul Vasile, citand pe marele sinait:


- Nu-i este cu putinta celui ce se lupta in acest fel, adica cu rugaciune citita, din afara, sa dobandeasca candva pace duhovniceasca sau sa ia cununile biruintei. Caci unul ca acesta este asemenea celui ce lupta noaptea, care aude glasurile dusmanilor si primeste rani de la ei, dar nu poate vedea limpede cine sunt ei, de unde vin sau cum lovesc si pentru ce, caci intunericul ii orbeste mintea. Cel ce se lupta astfel, cu rugaciunea exterioara, nu va putea scapa sa fie nu zdrobit de cei de alt neam. Osteneala o suporta, dar de plata este pagubit.


7. Iar pentru curatirea mintii de ganduri si coborarea ei in inima in vremea rugaciunii, asa invata Cuviosul Vasile: - Daca simturile din afara nu pot opri mintea de la ganduri, trebuie ca mintea sa fuga din simturi, in vremea rugaciunii, in camara inimii si sa stea acolo surda si muta la toate gandurile. Caci, precum sabia cea cu doua taisuri, ori in ce parte o vei intoarce, taie cu ascutisul ei cele ce se nimeresc in preajma ei, tot asa lucreaza si rugaciunea lui Iisus, ca o sabie, uneori fiind intoarsa spre gandurile cele rele si spre patimi, iar alteori spre pacat, spre aducerea aminte de moarte si de muncile cele vesnice.


8. Aratand valoarea atat de mare a rugaciunii din inima, fata de cea citita si cantata, spunea staretul Vasile si aceasta:


- De va voi cineva, fara aceasta rugaciune din inima, numai cu rugaciunea rostita si cantata si cu simturile si impotrivirea cea din afara sa surpe atacurile vrajmasilor si sa se impotriveasca oricarei patimi sau gand viclean, acela va fi biruit degraba si de multe ori de vicleanul diavol, facandu-l sa se aplece spre slava desarta si spre neatentie, socotindu-se pastor si invatator al oilor celor cuvantatoare.


9. Iar despre importanta rugaciunii si a cantarilor din biserica si cum trebuie sa fie facute ele, asa invata Cuviosul Vasile pe ucenicii sai:


- Sa nu socotesti, binecredinciosule cititor, ca, luandu-ne pe noi Sfintii Parinti, de la multa cantare din afara si poruncindu-ne sa ne deprindem cu lucrarea, adica cu rugaciunea mintii, nesocotesc psalmii si canoanele. Sa nu fie aceasta. Caci acestea sunt date de Duhul Sfant Bisericii lui Hristos, intru care se savarseste toata lucrarea de sfintire prin hirotonie si toata taina iconomiei lui Dumnezeu-Cuvantul, pana la a doua venire a Lui, in care se cuprinde si invierea noastra. Ca nu este ceva omenesc in randuiala bisericeasca, ci toate sunt ale darului lui Dumnezeu, neprimind nici un adaos de la vrednicia noastra si nici o imputinare pentru pacatele noastre.


10. Cugetand la cuvintele Sfantului Apostol Pavel: Voiesc a zice cinci cuvinte cu mintea mea, decat zeci de mii cu limba (I Cor. 14, 10), Cuviosul staret Vasile invata pe ucenici ca mai mare folos avem rostind la rugaciune cateva cuvinte cu atentia mintii si simtirea inimii, decat mii de cuvinte numai cu limba, fara atentie si simtire. Astfel, marele dascal al rugaciunii invata, zicand:


- Se cade mai intai a ne deprinde mintea si inima cu cinci cuvinte de acest fel, zicand din adancul inimii: “Doamne, Iisuse Hristoase, Fiul lui Dumnezeu, miluieste-ma”. Dupa ce ne vom curati mintea cu aceasta rugaciune, se cuvine a ne urca la cantarea intelegatoare, adica la cantarea si rugaciunea din biserica, deoarece oricare incepator, si inca patimas, poate savarsi cu intelegere aceasta rugaciune intru pazirea inimii. Iar cantarea bisericeasca nicidecum nu o poate face, pana nu-si va curati mai intai mintea cu aceasta rugaciune. Sfantul Simeon, arhiepiscopul Salonicului, avand acelasi duh si dar, porunceste arhiereilor, preotilor, calugarilor si tuturor mirenilor, sfatuindu-i sa zica si sa uneasca cu rasuflarea in toata vremea si in tot ceasul aceasta sfintita rugaciune. El zice impreuna cu Apostolul Pavel: “Nu este alta arma mai tare nici in cer, nici pe pamant, ca numele lui Iisus Hristos”.


11. Zicea iarasi:


- Cel ce vietuieste drept si fara prihana, ferindu-se de placerea sa si de inaltarea mintii, de s-ar ridica toate taberele diavolesti asupra lui si mii de ispite, va ramane nevatamat, spun Parintii. Dar cel ce umbla dupa randuiala proprie si dupa sfatul sau, adica in neascultare si in voile sale, acela cade in inselaciune. Caci sunt doua pricini ale inselaciunii, adica ale caderii din rugaciunea cea curata a inimii: lucrarea faptelor bune dupa voie proprie, adica fara ascultare si sfatuire, si a doua este inaltarea mintii, adica mandria cugetului, care este impotriva smeritei cugetari.


12. Cuviosul Vasile, intr-un glas cu toti Sfintii Parinti, spune ca din trei pricini unii din calugari si din crestini parasesc lucrarea cea sfintita a rugaciunii inimii. Unii din ei “lasa aceasta lucrare numai sfintilor barbati fara patima, socotind ca numai acelora li se potriveste, nu si celor patimasi”. A doua pricina a parasirii rugaciunii inimii este “imputinarea aproape totala a invatatorilor la acest fel de vietuire”; iar a treia pricina este “inselaciunea care se iveste in aceasta lucrare”, adica ispita mandriei si a voii proprii. Or, pentru imputinarea patimilor la calugarii incepatori, este nevoie de atentia mintii si paza inimii, adica de rugaciunea mintii. Iar daca lipsesc dascalii rugaciunii, “avem scrierile sfintilor ca invatator”. Cat pentru piedicile de care se tem unii, ei se fac siesi piedica, “caci nu trebuie sa te feresti sa mergi in padure din teama de lup. Pentru ca numai de Dumnezeu trebuie sa te temi, sa fugi din frica sau sa te lepezi de El”.


13. Cat pentru importanta postului la deprinderea rugaciunii inimii, staretul Vasile de la Poiana Marului aduce in mijloc cuvantul Sfantului Vasile cel Mare, care zice: “Infranarea se randuieste potrivit puterii trupesti a fiecaruia”. Apoi adauga:


- Cu adevarat si de aceasta se cuvine sa se tina seama, ca nu cumva, zdrobind cu infranarea cea peste masura puterea trupeasca, sa se faca trupul sleit si neputincios spre sporirea duhovniceasca. Pentru ca, de ar fi fost bine sa slabim cu trupurile si sa zacem abia vii, negresit, asa ne-ar fi facut Domnul de la inceput. Dar de vreme ce ne-a facut asa cum ne-a facut, gresesc cei ce nu pazesc precum este ceea ce a fost facut. Pentru aceea zice Sfantul Maxim: “Da trupului cele dupa putere si intoarce toata nevointa ta spre lucrarea mintii”. Iar Sfantul Diadoh zice: “Postul are lauda in sine, dar nu la Dumnezeu”. Deci, nu se cade nevoitorilor binecredinciosi a se trufi pentru el, ci sa vada tinta cugetarii noastre in credinta in Dumnezeu.


14. Cuviosul Vasile de la Poiana Marului spunea ucenicilor ca viata monahala are trei cai: viata de obste, vietuirea in doi sau trei, numita si cale de mijloc sau imparateasca, avand toate in comun, iar a treia este pustnicia, cea mai inalta, pe care o duc numai cei sfinti si desavarsiti, dupa ce mai intai au parcurs primele doua cai. Dar unii monahi, zicea el, isi aleg si o alta cale, in afara de orice ascultare si binecuvantare. Acestia isi fac chilia unde vor si traiesc singuri, ingrijindu-se mai mult de cele ale trupului.


- Schimnicia inainte de vreme, zice Cuviosul Vasile, este pricina de mandrie si iubire de sine; pe cand trairea impreuna cu altii iti descopera slabiciunile, te apara de ispite si te poate curati zilnic, prin harul lui Hristos, lucrand din dragoste pentru Domnul.


15. Iar pentru citirea Sfintei Scripturi, invata cuviosul: - Ia aminte la citirea Scripturilor si, de nu vei fi om, te vei face om, ca citirea Scripturilor este tamaduire cu mult mestesug si mantuitoare. Insa, mare intarire este a nu gresi intelegerea citirii Scripturilor si mare surpare si prapastie adanca este neintelegerea Scripturilor. De aceea trebuie sa cunoastem si scrierile Sfintilor Parinti si ale altor nevoitori care ne ajuta pe calea mantuirii.




SCRISOARE


CATRE PREACUVIOSUL SI DUHOVNICESCUL MEU FIU INTRU HRISTOS, IEROSCHIMONAHUL KIR ALEXIE


“Asteptand cu mare dor intoarcerea ta, ca iarasi sa ne vedem cu bucurie fata catre fata, iti trimit tie, prea iubitul meu fiu si prieten, imbratisarea mea calduroasa si iti amintesc de intelegerea si legamantul nostru de a vietui in pacea Domnului: De veti ierta oamenilor greselile lor si Tatal vostru cel ceresc va va ierta greselile voastre, iar de nu veti ierta oamenilor greselile lor, nici Tatal vostru nu va va ierta greselile voastre si Cele ce voiti sa va faca voua oamenii, faceti si voi lor asemenea. (Matei 6, 14-15; Luca 6, 31).


Eu, o, prietene, fiind om neputincios, cand gresesc fata de cineva, voiesc ca acela sa ma ierte. De asemenea, ma silesc, chiar daca inima mea se impotriveste sa iert si eu fratelui meu greselile lui fata de mine. Pana cand insa? Nu de sapte ori, zice Domnul, ci de saptezeci de ori cate sapte, daca ne va gresi si-i va parea rau, sa-i iertam lui. Aceasta este pravila si dreptarul nostru, pe care daca le-am pazi, nimeni nu ne-ar strica dragostea dintre noi si impreuna-vietuirea noastra.


Dar adesea, inclinarea noastra de a ne acoperi greselile si a ne dezvinovati - pe care cineva a numit-o unealta a diavolului - nu ne lasa sa ne luam asupra-ne vinovatia, cum ne este porunca, ci ne indeamna sa o punem in sarcina fratelui nostru, iar pe noi sa ne socotim nevinovati, ceea ce vadit este o minciuna. Fratele este vinovat ca m-a suparat, iar eu am pacatuit ca nu am rabdat. Amandoi am gresit in fata poruncilor lui Hristos si totusi aruncam vina unul asupra celuilalt, ca si Adam asupra Evei si Eva asupra sarpelui. Si astfel ne pierdem sufletele si ne osandim ca si aceia, numai pentru ca umblam a ne dezvinovati, si nu pentru pacat, caci nu este in lumea aceasta om fara pacat, chiar de ar fi sfant si de ar vietui numai o zi pe pamant. Deci este lucru lamurit ca nu numai pentru pacate vom fi osanditi, toti cei care ne impotrivim poruncilor lui Hristos, ci si pentru aceea ca vrem sa ne ascundem vinovatia. Sa zic ca ma loveste cineva peste obraz, iar eu, nevoind sa sufar una ca aceasta, arunc toata raspunderea asupra lui, care neindoielnic are partea lui de vina, si-l infatisez ca pe un defaimator al poruncilor lui Hristos, iar pe mine insumi nu ma invinuiesc de nerabdare. Se intelege ca atat” cel care m-a lovit trebuie sa fie judecat, cat si eu, care n-am avut destula rabdare, trebuie sa ma pocaiesc si sa iau asupra-mi vina de a fi calcat porunca rabdarii. De aceea si Bogoslovul spunea: “Daca zicem ca pacat nu avem, ne amagim pe noi insine si adevarul nu este intru noi”. Iar daca vrem, o, prietene, ca adevarul sa se salasluiasca intru noi, atunci sa fugim de apucatura de a ne dezvinovati si sa ne insusim greselile, si atunci adevarul se va arata pe fata, de la sine sau prin usile pocaintei. Descoperirea de la sine a adevarului sta in voia Domnului, iar aflarea lui pe calea pocaintei atarna de slabele noastre puteri omenesti.


Din acestea, dar, se poate vedea ca lupta noastra nu este impotriva trupului si a sangelui, ci asupra duhurilor intunericului, a incepatoriilor si a stapaniilor de sub cer! (Efeseni 6, 12).


Vina dar la noi, vino grabnic, prietene, precum ni te-ai fagaduit, ca sa ne fii impreuna-nevoitor si impreuna-luptator impotriva duhurilor rautatii de sub cer, cu care nu se poate duce lupta, chiar de s-ar cobori raiul pe pamant, decat in chipul acesta. Bunaoara sa ne suim amandoi intr-o luntre si sa pornim cu ea, ca si cum am avea o trebuinta oarecare, in sus pe apa Niprului pana la Kiev. Cata vreme vom impinge cu lopetile, luntrea noastra va inainta in susul apei, iar daca incetam vaslitul, atunci fara sa ne mai ostenim noi, apa de la sine ne va duce la vale pana la Oceacov sau pana la Kinburn. Aceasta o spun ca sa intelegi ca toate suisurile duhovnicesti se castiga cu anevoie si cu sudoare multa. Cata vreme omul se nevoieste si vegheaza, el urca, ca si luntrea in susul apei. Iar cand vrea sa se mai odihneasca si inceteaza truda, el indata coboara la vale, ca si luntrea manata de apele Niprului pana in Crimeea, caci, slabindu-ne puterile, patimile si ispitele lucreaza atunci in voie.


Aceasta este calea cea ingusta, care duce la mantuire, si calea cea larga, care duce la pierzanie, cum zice Domnul. Cel ce rabda necazul si supararea, savarseste in sufletul sau mare nevointa si truda, ca si cel care vasleste luntrea impotriva cursului apei. Pe cand omul care se manie si tine minte raul si mai ales daca si cauta sa se dezvinovateasca, acela isi slabeste si isi seaca puterile sufletesti, incat ispitele patrund in sufletul lui fara nici o greutate si-i duc mintea spre tot felul de placeri si patimi, precum si apa duce luntrea spre Oceacov si Crimeea. Asa se intampla cu oricine se lasa cuprins de poftele si desfatarile trupesti si de patimi. De aceea zice apostolul ca trupul se lupta asupra duhului, iar duhul asupra trupului. Cu alte cuvinte, daca trupul nostru lasa vaslele si vrea sa adoarma in luntre, atunci apa de la sine il duce, impreuna cu luntrea, la vale spre tinutul tatarilor, pe cand duhul sau cugetul curat indeamna si sileste trupul sa vasleasca si sa impinga din rasputeri luntrea la deal impotriva apei, pana la Kiev.


Urmand aceasta pilda, vino la noi, o, prietene si prea iubite fiule, si te urca cu noi in luntre sau mai bine zis in corabia noastra si, luand in maini lopetile, vasleste impreuna cu noi, ca sa manam corabia in susul apei si sa nu o scapam la vale, spre lucrarea poftelor si a patimilor. Iar daca din pricina slabiciunii noastre nu vom putea neintrerupt, zi si noapte, sa inaintam cu corabia, atunci macar sa nu o lasam dusa de apa la vale si sa o tinem pe loc cu ajutorul ancorei, adica cu impotrivirea noastra fata de lucrarea patimilor. In acest chip odihnindu-ne putin, iarasi vom lua lopetile si vom mana corabia la deal, adica luptand impotriva poftelor si inclinarilor noastre rele.


Tine-te dar, o, prietene, de fagaduinta data la plecarea ta, ca de nu vei putea afla, la vreun schit sau pe langa parintele Paisie, viata pe care o doresti, apoi - cu cuvintele tale ai spus: “atunci imi voi smeri gandurile mele si ma voi intoarce inapoi”.


Scumpul meu fiu duhovnicesc, ieroschimonah Kir Alexie! Pana cand vei fi purtat de gandurile tale, ca un al doilea Moise, leganat de valurile apelor, in cosul sau de trestie? Porneste-te la drum si drumul te va aduce la bratele maicii tale, care te-a nascut duhovniceste, precum si pe acel prunc l-a adus fiica faraonului, maicii sale ca sa-l creasca.


Fii sanatos in Domnul si te roaga pentru mine pacatosul”.


VASILE, staretul de la Poiana Marului, 1766

Categoria: Pateric romanesc

Cautare:

CUVIOSUL VASILE IEROSCHIMONAHUL :: Pateric romanesc

Vizualizari: 482

Id: 1111

Imagine:

Iisus-Hristos
Sfintii zilei
Cauta

cuvant:

Stiri ortodoxe
Invitatie colaborare

Cei doritori sa participe la dezvoltarea acestui site sunt rugati ne contactaze prin formularul de contact sau la adresa webortodox[AT]yahoo.com (inlocuiti [AT] cu @).

Contact Us


Recomandari:
Resurse ortodoxe: www.resurse-ortodoxe.ro - Contine o bogata colectie de resurse ortodoxe audio/video/text: predici, rugaciuni, carti, conferinte, icoane, filme.
Agentia de stiri "Noutati ortodoxe": www.noutati-ortodoxe.ro - Ofera stiri si informatii din viata bisericii ortodoxe, evenimente religioase, conferinte, aparitii editoriale. Stirile pot fi preluate si de alte site-uri prin intermediul unui script.
Maica Domnului: www.maicadomnului.ro - Preacinstire pentru Maica Domnului - Prea Curata Fecioara Maria.