Despre avva Dioscor

www.resurse-ortodoxe.ro - Predici, rugaciuni, filme, carti, conferinte ortodoxe

Despre avva Dioscor

1
Povesteau despre avva Dioscor al Nahiastiei, că pâinea lui era de orz şi de linte. În fiecare an punea început unui fel de trai spunând: anul acesta nu mă voi întâlni cu cineva, sau nu voi vorbi, sau nu voi mânca fiertură, ori poame, ori verdeţuri. Şi făcea aşa cu toată râvna; isprăvind apoi una, se apuca de alta. Aşa făcea an de an.

2
L-a întrebat un frate pe avva Pimen: mă tulbură gândurile să-mi las păcatele mele şi să mă întorc la scăderile fratelui meu. Bătrânul îi spuse despre avva Dioscor, că era în chilie plângându-se pe sine, iar ucenicul aşezat în altă chilie. Când a venit la bătrân, l-a găsit plângând şi i-a spus:
– Părinte, ce plângi?
– Păcatele mele mi le plâng.
– Nu ai păcate, părinte.
– Fiule, de mi-ar fi îngăduit să-mi văd păcatele, n-ar ajunge trei sau patru ca să le plângă.

3
Spunea avva Dioscor: dacă vom purta veşmintele cereşti nu vom fi găsiţi goi. Dacă nu vom fi găsiţi purtând hainele acelea, ce vom face, fraţilor? Că va trebui să auzim atunci vocea aceea spunând „aruncă-l pe acesta în întunericul cel din afară: acolo va fi plângerea şi scrâşnetul dinţilor“. Acuma însă, fraţilor, mare ruşine e nouă, care am purtat atâta vreme chipul monahicesc, să fim găsiţi în ceasul ananghiei fără haine de nuntă. O, ce căinţă ne va apuca! O, ce beznă ne va înconjura înaintea părinţilor şi fraţilor noştri, care vor privi cum ne pedepsesc îngerii răzbunării!

Categoria: Patericul egiptean

Cautare:

Despre avva Dioscor

Vizualizari: 204

Id: 27426

Imagine:

Iisus-Hristos
Sfintii zilei
Cauta

cuvant:

Stiri ortodoxe
Contact

Ne pot contacta prin e-mail la adresa webortodox[AT]yahoo.com (inlocuiti [AT] cu @).

Contact Us


Recomandari:
Resurse ortodoxe: www.resurse-ortodoxe.ro - Contine o bogata colectie de resurse ortodoxe audio/video/text: predici, rugaciuni, carti, conferinte, icoane, filme.
Agentia de stiri "Noutati ortodoxe": www.noutati-ortodoxe.ro - Ofera stiri si informatii din viata bisericii ortodoxe, evenimente religioase, conferinte, aparitii editoriale. Stirile pot fi preluate si de alte site-uri prin intermediul unui script.
Maica Domnului: www.maicadomnului.ro - Preacinstire pentru Maica Domnului - Prea Curata Fecioara Maria.