www.resurse-ortodoxe.ro - Predici, rugăciuni, filme, cărți, conferințe ortodoxe

Despre avva Spiridon

Despre avva Spiridon

1
Despre (avva)368(În unele variante.) Spiridon se spunea, că avea atâta sfinţenie369(hosiotês „cuvioşenie“ în traducerea veche.) ca păstor, încât s-a învrednicit şi să fie păstor de oameni. El a şi fost ales episcop al unuia din oraşele Ciprului, pe nume Trimitunde. Şi din multa lui smerenie, fiind episcop, mai păştea şi oile. La miezul nopţii au intrat pe ascuns nişte hoţi în stână, încercând să fure oi. Dar Dumnezeu, care-l mântuieşte pe păstor370(Adică pe oameni în general.), a scăpat şi oile, căci tâlharii au fost legaţi de stână de o putere nevăzută. La crăpat de zori a venit şi păstorul la oi. Când îi găsi cu mâinile la spate, pricepu ce se întâmplase, şi, mulţumind, îi dezlegă pe hoţi. După ce i-a dăscălit din belşug şi i-a sfătuit să se străduiască să trăiască din osteneli cinstite, şi nu din fărădelegi, le-a dat drumul, şi un berbec pe deasupra, zicându-le în glumă: ca să nu păreţi că aţi stat treji degeaba!

2
Se mai spunea că avea şi o fiică fecioară, la fel de evlavioasă ca tatăl său, pe nume Irina. Un cunoscut i-a încredinţat o podoabă de mare preţ. Ea, ca să fie mai bine păzit, a ascuns zălogul371(parathêkê.) în pământ. În scurt timp s-a dus din viaţă. După o vreme a venit acela, şi, negăsind fata, l-a prins pe tatăl ei, pe avva Spiridon, ba silindu-l, ba rugându-l. Fiindcă bătrânul privea ca un necaz paguba zălogitorului, se duse la mormântul fiicei, rugându-l pe Dumnezeu să-i arate înainte de vreme Învierea cea făgăduită. Şi n-a greşit nădăjduind, că îndată fata i s-a arătat vie. Apoi, arătându-i locul unde zăcea podoaba, a pierit îndată. Iar bătrânul luă zălogul, dându-l înapoi.

Categoria: Patericul egiptean

Cautare:

Despre avva Spiridon

Vizualizari: 531

Id: 27535

Imagine:

Share:

Iisus-Hristos
Sfinții zilei
Căutare

2. Căutare rapidă - cuvânt:

Știri ortodoxe
Recomandări:
noutati-ortodoxe.ro - Știri și informații din viața bisericii ortodoxe, evenimente religioase, conferințe, apariții editoriale.
maicadomnului.ro - Preacinstire pentru Maica Domnului - Prea Curata Fecioara Maria.