Despre vointele si libertatile vointelor Mantuitorului

www.resurse-ortodoxe.ro - Predici, rugaciuni, filme, carti, conferinte ortodoxe

Despre vointele si libertatile vointelor Mantuitorului


CAPITOLUL XIV


Despre vointele si libertatile vointelor Domnului nostru Iisus Hristos


Asadar, pentru ca Hristos are doua firi, spunem ca are doua vointe naturale si doua activitati naturale. Dar pentru ca este o singura ipostasa a celor doua firi ale lui, spunem ca este unul si acelasi cel care voieste si cel care lucreaza in chip natural potrivit celor dou a firi, din care, in care si care este Hristos, Dumnezeul nostru. El nu voieste si nu lucreaza in chip despartit, ci unit, caci voieste si lucreaza in fiecare din cele doua forme cu participarea celeilalte. Caci cele care au aceeasi fiinta au aceeasi vointa si activitate; dar cele care au fiinta deosebita, acelea au si vointa si activitatea deosebita. Si contrariul: cele care au aceeasi vointa si activitate, acelea au aceeasi fiinta; iar cele care au vointa si activitatea deosebita, acelea au si fiinta deosebita.


Pentru aceea cu privire la Tatal si la Fiul si la Sfantul Duh deducem identitatea firii din identitatea activitatii si a vointei; iar cu privire la dumnezeiasca intrupare, deducem deosebirea firilor din deosebirea activitatilor si vointelor. Cunoscand deosebirea firilor, marturisim o data cu aceasta si deosebirea vointelor si a activitatilor. Caci dupa cum numarul firilor - inteles si rostit in chip cucernic - ale aceluiasi si ale unui singur Hristos nu imparte pe unul Hristos, ci indica deosebirea firilor pastrata si in unire, tot astfel si numarul vointelor si activitatilor legate in chip substantial de firile Lui - caci cu amandoua firile Lui voia si lucra mantuirea noastra - nu introduce impartire - sa nu fie! - ci arata atat numai pastrarea si conservarea lor chiar in unire. Caci afirmam ca vointele si activitatile sunt insusiri firesti si nu ipostatice. Aceasta este puterea volitionala si activa, potrivit careia voieste si lucreaza, atat pe cele pe care le voieste cat si pe cele pe care le lucreaza. Daca am admite ca acestea sunt insusiri ipostatice, atunci am fi siliti sa spunem ca cele trei ipostase ale Sfintei Treimi sunt cu vointe si activitati deosebite. Caci trebuie sa se stie ca nu este acelasi lucru a voi si a voi intr-un fel oarecare. A voi este o insusire a firii ca si a vedea, caci o au toti oamenii. Dar a voi intr-un fel oarecare nu este o insusire a firii, ci a felului nostru de a gandi, dupa cum si a vedea intr-un fel oarecare, bine sau rau, caci nu toti oamenii voiesc la fel si nici nu vad la fel. Acelasi lucru il vom admite si despre activitati. Caci a voi intr-un fel oarecare, a vedea intr-un fel oarecare sau a lucra intr-un fel oarecare este modul intrebuintarii vointei, vederii si activitatii si sunt proprii numai aceluia care face uz de ele si il deosebeste de ceilalti in virtutea asa-numitei deosebiri comune.


A voi in mod simplu se numeste voire sau putere volitionala, care este o dorinta rationala si o vointa fireasca. Dar a voi intr-un fel oarecare, adica ceea ce este supus voirii, se numeste lucru voit si vointa gnomica. Iar volitional este cel care are facultatea de a voi, spre exemplu: firea dumnezeiasca, ca si firea omeneasca, este volitionala. Cel care voieste este acela care face uz de voire, adica ipostasa, spre exemplu: Petru.


Asadar, pentru ca unul este Hristos si una este ipostasa Lui, unul si acelasi este cel care voieste in chip dumnezeiesc si omenesc. Dar deoarece are doua firi volitionale, pentru ca sunt rationale, - caci tot ceea ce este rational este si volitional si liber - vom spune despre El ca are doua voiri, adica doua vointe naturale. Acelasi este volitional potrivit celor doua firi ale Lui. El a luat puterea volitionala care exista in chip firesc in noi. Si pentru ca unul este Hristos si acelasi care voieste potrivit fiecareia din cele doua firi vom spune despre El ca are acelasi lucru voit, nu in sensul ca voia numai pe acelea, pe care in chip firesc le-a voit ca Dumnezeu - caci nu este o insusire a Dumnezeirii a voi sa mananci sau sa bei sau altele asemenea - ci ca El voia pe acelea care ajuta la mentinerea firii omenesti, si aceasta nu in virtutea unei impotriviri de pareri, ci in virtutea insusirii firilor. Caci atunci le voia pe acestea in chip firesc, cand vointa Lui dumnezeiasca le voia si ingaduia trupului sa sufere si sa faca cele ale sale.


Voirea se afla in chip firesc in om; si acest lucru este evident din urmatoarea argumentare. Daca facem abstractie de viata dumnezeiasca, trei sunt felurile vietii: vegetativa, senzitiva si ganditoare. Insusirea distincta a vietii vegetative este puterea de nutritie, de crestere si de nastere; a vietii senzitive, miscarea impulsiva, iar a vietii rationale si ganditoare liberul arbitru. Asadar, daca in chip firesc se afla in viata vegetativa puterea de nutritie, iar in viata senzitiva miscarea impulsiva, urmeaza ca in chip natural se afla in viata rationala si ganditoare liberul arbitru. Liberul arbitru nu este nimic altceva decat voirea. Prin urmare, daca Cuvantul s-a facut trup insufletit, ganditor si liber, s-a facut si volitional.


Mai mult: noi n-avem nevoie sa invatam cele naturale. Nimeni nu invata sa gandeasca, sa traiasca, sa flamanzeasca, sa inseteze sau sa doarma. Si nici nu invatam sa voim. Prin urmare a voi este ceva natural. Si iarasi: in fiintele lipsite de ratiune conduce firea; in om, insa, este condusa firea, pentru ca omul se misca in chip liber potrivit vointei; prin urmare omul este prin fire volitional. Si iarasi: omul a fost facut dupa chipul fericitei si suprafiintialei Dumnezeiri; firea dumnezeiasca, insa, este prin natura si libera si volitionala; prin urmare omul, fiind o icoana a ei, este prin natura si liber si volitional. Caci parintii au definit liberul arbitru vointa.


Mai mult: in toti oamenii exista vointa si nu la unii exista, iar la altii nu exista; dar ceea ce se observa in chip obstesc la toti caracterizeaza firea care este in indivizii de sub ea; prin urmare, omul este prin natur a volitional. Si iarasi: nu se poate spune despre fire ca este mai mult sau mai putin decat este ea; de asemenea, vointa exista in toti si nu in unii mai mult, iar in altii mai putin; prin urmare, omul este prin fire volitional. Si acum daca omul este prin fire volitional, urmeaza ca si Domnul este prin fire volitional, nu numai ca Dumnezeu, dar si pentru ca a fost om. Dupa cum a luat firea noastra, tot astfel a luat, prin fire, si vointa noastra. Si pentru acest motiv parintii au spus ca El si-a format in El insusi vointa noastra. Daca vointa nu este ceva care tine de natura, va fi sau ipostatica sau contra naturii. Dar daca este ipostatica, Fiul va avea alta vointa decat Tatal, caci ipostaticul este caracterul ipostasei numai. Dar daca este contra naturii, vointa va fi o distrugere a naturii, caci cele contra naturii distrug pe cele potrivit naturii. Dumnezeu si Tatal tuturora voieste sau ca Tata sau ca Dumnezeu. Dar daca voieste ca Tata, vointa Lui va fi alta decat vointa Fiului, caci Fiul nu este Tatal. Dar daca voieste ca Dumnezeu, si este Dumnezeu si Fiul si este Dumnezeu si Sfantul Duh, urmeaza ca vointa este a firii, adica fireasca.


Inca: daca, dupa cum spun parintii, cele care au o singura vointa, acelea au si o singura fiinta, urmeaza ca una singura este vointa Dumnezeirii lui Hristos si una singura a omenirii lui. Prin urmare, una si aceeasi va fi fiinta acestora. Si iarasi: daca, dupa cum spun parintii, deosebirea firii nu se distinge intr-o singura vointa, este necesar ca sau sa nu vorbeasca de o deosebire naturala in Hristos cei care vorbesc de o singura vointa, sau sa nu vorbeasca de o vointa cei cari vorbesc de o deosebire naturala.


Si iarasi: daca, dupa cum spune dumnezeiasca Evanghelie, ca “venind Domnul in partile Tirului si ale Sidonului si intrand intr-o casa a voit sa nu stie nimeni de El, dar n-a putut sa se ascunda” (Marcu VII, 24.); daca vointa Lui dumnezeiasca este atotputerni ca si daca voind sa se ascunda n-a putut, urmeaza ca voind ca om n-a putut, deci era volitional si ca om. Si iarasi: “Venind la locul Capatanii, a zis: Mi-i sete. Si i-au dat Lui vin amestecat cu fiere. Si gustand n-a voit sa bea”( Matei XVII, 34; Ioan XIX, 28-30.). Daca a insetat ca Dumnezeu si gustand n-a voit sa bea, urmeaza ca are afecte si ca Dumnezeu, caci este afect atat setea cat si gustarea. Dar daca n-a insetat ca Dumnezeu, negresit a insetat ca om si prin urmare a fost volitional si ca om.


Fericitul Pavel apostolul zice: “S-a facut ascultator pana la moarte, si la moarte pe cruce” (Filipeni II, 8.). Ascultarea este supunerea unei vointe care exista, nu a unei vointe care nu exista (Tradus prin corectarea textului editiei din Migne PG, dupa editia din Verona, 1531, f. 79v.). Caci nu vom spune ca fiinta lipsita de ratiune este ascultatoare sau neascultatoare. Domnul s-a facut ascultator Tatalui, nu pentru ca a fost Dumnezeu, ci pentru ca a fost om. Ca Dumnezeu nu era nici ascultator, nici neascultator, deoarece a fi ascultator, si neascultator, dupa cum a spus purtatorul de Dumnezeu Grigore, apartine celor care sunt supuse (Cuvantul al patrulea teologic, despre Fiul , Migne PG, XXXVI, col., 109 C.). Prin urmare, Hristos a fost volitional si ca om. Cand spunem vointa naturala nu afirmam ca aceasta este constrangatoare, ci libera; caci daca este rationala, este negresit si libera. Nu numai firea dumnezeiasca si nezidita nu are nimic constrangator, dar nici firea cugetatoare si creata. Lucrul acesta este evident. Dumnezeu, fiind prin fire bun, prin fire creator si prin fire Dumnezeu, nu este prin constrangere acestea. Caci cine este acela care sa-l constranga?


Trebuie sa se stie ca liberul arbitru se vorbeste in sens omonim, dar in alt fel cu privire la Dumnezeu, in alt fel cu privire la ingeri si in alt fel cu privire la oameni. Cu privire la Dumnezeu in chip suprafiin tial. Cu privire la ingeri in asa fel ca la ei executarea merge impreuna cu dispozitia spre actiune, fara ca sa se scurga vreun timp intre dispozitie si executare. Avand in chip firesc liberul arbitru, fac uz de el neimpiedicat, caci nu au nici o impotrivire din partea trupului si nici nu au pe cineva care sa-i ispiteasca. Dar cu privire la oameni in asa fel ca la ei dispozitia este conceputa in timp inaintea executiei. Omul este liber si are in chip firesc liberul arbitru; el are insa si ispita diavolului si miscarea corpului. Asadar prin ispita si prin greutatea corpului executia este posterioara dispozitiei. Daca Adam a ascultat pentru ca a voit si daca a mancat pentru ca a voit, urmeaza ca in noi vointa a patimit pentru prima oara. Iar daca vointa a patimit pentru prima oara si Cuvantul intrupat n-a luat-o pe aceasta impreuna cu firea, urmeaza ca nu ne-am facut in afara de pacat.


Mai mult: daca facultatea liberului arbitru al firii omenesti este opera Cuvantului, dar Cuvantul n-a luat-o pe aceasta, urmeaza ca sau cunoaste ca nu este buna creatia Sa, sau ne invidiaza daca ne vindeca aceasta facultate; prin aceasta pe noi ne lipseste de o vindecare completa, iar pe El se arata ca fiind stapanit de patima, caci nu vrea sau nu poate sa ne mantuiasca desavarsit.


Este cu neputinta sa spunem ceva compus din doua vointe, dupa cum spunem o ipostasa compusa din doua firi. Mai intai, pentru ca sunt compuse numai cele care exista intr-o ipostasa si nu acelea care se gasesc sub o alta notiune si nu sub a sa proprie. Al doilea, pentru ca daca vom spune ca pot forma ceva compus vointele si activitatile, vom fi siliti sa spunem ca pot forma ceva compus si celelalte insusiri firesti, anume insusirea de a fi nezidit si zidit, nevazut si vazut si altele ca acestea. Cum se va numi vointa compusa din vointe? Caci este cu neputinta ca ceea ce s-a compus sa fie numit cu numele acelora din care a fost compus. Pentru ca atunci vom numi fire si nu ipostasa ceea ce a fost compus din firi. Mai mult: daca vom spune ca Hristos are o vointa compusa, il despartim de Tatal prin vointa, caci vointa Tatalui nu este compusa. Prin urmare, ramane sa spunem ca numai ipostasa lui Hristos este compusa si comuna; si dupa cum este o ipostasa compusa si comuna a firilor tot astfel este si a insusirilor sale firesti.


Este cu neputinta sa vorbim de opinie si de preferinta cu privire la Domnul, daca ar fi sa vorbim in sensul propriu al cuvantului. Caci opinia este o dispozitie pentru ceea ce a fost judecat, dupa cercetare si deliberare, adica sfat si judecata, asupra lucrului pe care nu-l cunoastem. Dupa parere urmeaza preferinta, care alege si prefera pe unul in locul altuia. Domnul, insa, pentru ca n-a fost simplu om, ci si Dumnezeu, si pentru ca stia toate nu avea nevoie de gandire, de cercetare, de deliberare si de judecata; El, in chip firesc, era atras spre bine si se indeparta de rau. Astfel spune si proorocul Isaia ca “inainte de a cunoaste copilul sa aleaga pe cele rele, va alege binele; pentru ca inainte de a cunoaste copilul binele sau raul, va lepada raul ca sa aleaga binele”( Isaia VII, 15.).


Cuvantul “inainte” arata ca El nu cerceteaza si delibereaza in felul nostru,  ci fiind Dumnezeu si subzistand in chip dumnezeiesc in trup, adic a unit cu trupul dupa ipostasa, avea binele prin fire, pentru ca era Dumnezeu si pentru ca stia toate. Virtutile sunt naturale si exista in toti in chip natural si deopotriva, chiar daca nu toti fac deopotriva cele ale firii. Caci prin calcarea poruncii ne-am abatut de la cele conforme naturii la cele contra naturii. Domnul, insa, ne-a adus de la cele contra naturii la cele conforme naturii. Aceasta inseamna cuvintele “dupa chip si dupa asemanare” (Facerea I, 26.). Iar asceza si ostenelile acesteia n-au fost nascocite pentru a dobandi virtutea, adusa din afara, ci pentru a da la o parte viciul strain si contra firii, dupa cum si rugina nu este ceva firesc, ci ceva care se depune din pricina neglijentei; prin munca, insa, o indepartam si dam la iveala stralucirea naturala a fierului.


Trebuie sa se stie ca termenul opinie are multe sensuri si multe insemnari. Uneori inseamna indemn, dupa cum zice dumnezeiescul apostol: “Despre fecioare nu am porunca de la Domnul, ci indemn va dau” (I Corinteni VII, 25.). Alteori inseamna sfat, ca atunci cand spune profetul David: “Asupra poporului tau sfat au urzit” (Psalmi LXXXII, 4.). Alteori inseamna hotarare, ca atunci cand Daniil spune: “Pentru cine a iesit aceasta hotarare fara de rusine?” (Daniil II, 15.).


Alteori se ia in loc de credinta, de parere sau de cugetare si, ca sa spun pe scurt, cuvantul opinie se ia in 28 de sensuri.

Categoria: Dogmatica - Sf. Ioan Damaschin

Cautare:

Despre vointele si libertatile vointelor Mantuitorului

Vizualizari: 541

Id: 856

Imagine:

Iisus-Hristos
Sfintii zilei
Cauta

cuvant:

Stiri ortodoxe
Invitatie colaborare

Cei doritori sa participe la dezvoltarea acestui site sunt rugati ne contactaze prin formularul de contact sau la adresa webortodox[AT]yahoo.com (inlocuiti [AT] cu @).

Contact Us


Recomandari:
Resurse ortodoxe: www.resurse-ortodoxe.ro - Contine o bogata colectie de resurse ortodoxe audio/video/text: predici, rugaciuni, carti, conferinte, icoane, filme.
Agentia de stiri "Noutati ortodoxe": www.noutati-ortodoxe.ro - Ofera stiri si informatii din viata bisericii ortodoxe, evenimente religioase, conferinte, aparitii editoriale. Stirile pot fi preluate si de alte site-uri prin intermediul unui script.
Maica Domnului: www.maicadomnului.ro - Preacinstire pentru Maica Domnului - Prea Curata Fecioara Maria.