Icoana Maicii Domnului Mirovlitissa - «Izvoratoarea de mir»

www.resurse-ortodoxe.ro - Predici, rugaciuni, filme, carti, conferinte ortodoxe

Icoana Maicii Domnului Mirovlitissa - «Izvoratoarea de mir»

Icoana Făcătoare de minuni a Maicii Domnului numită Mirovlitissa (Izvorâtoarea de Mir) este una din podoabele cele mai de preţ ale Mănăstirii athonite Sfântul Pavel. Având dimensiunea de 101x65,5 cm, icoană este aşezată spre închinare în biserica mare a mănăstirii în faţa catapetesmei în proschinitarul de marmură din partea dreaptă.

Potrivit tradiţiei această icoană a fost adusă în mănăstirea sa de Sfântul Pavel de la Mănăstirea Mireleon din Constantinopol. Încă de când se afla în această mănăstire icoana izvora mir, de unde şi numele Mănăstirii, şi a continuat să izvorască multă vreme şi la Mănăstirea Cuviosului din Sfântul Munte. Părinţii Mănăstirii o cinstesc în mod deosebit şi pentru aceasta săvârşesc priveghere în fiecare an în prima Duminică a lunii Octombrie. De asemenea, se cântă Paraclisul Icoanei în fiecare Duminică la Vecernie.

În prezent mănăstirea are ca stareț pe părintele Partenie, care este de o bunătate și de o blândețe asemănătoare cu a părintelui Sofronie. Este din Kefalonia și a venit de tânăr în mănăstire. A avut cinci ani ascultarea de paracliser. Spunea că odată, după terminarea slujbei, a rămas singur în biserică și s-a rugat Maicii Domnului. Pe când se ruga, a ieșit o mireasmă foarte puternică de la icoana Maicii Domnului numită «Mirovlitisa» (adică Izvorâtoarea de mir), despre care se spune că a fost o perioadă în care a izvorât mir din piciorul Mântuitorului și din mâna Maicii Domnului, căci în acele locuri vopseaua este căzută de mulțimea mirului care a izvorât.

După multă rugăciune s-a dus la chilie să se odihnească. Pe când se afla pe pat, vede că se deschide deodată ușa chiliei și au intrat cinci soldați foarte negri și înfricoșați la vedere. Unul din ei se arăta a fi mai mare în grad. Când i-a văzut părintele și-a băgat capul sub pătură și a început să se roage la Maica Domnului, zicând: „Preasfânta mea Maică Mirovlitisa, ajută-mi!”.

Atunci, cel mai mare le-a poruncit celorlalți: „Luați-l și-l aruncați pe fereastră!”. Ceilalți patru l-au apucat fiecare de câte un colț de pătură și luându-l pe sus au deschis fereastra și l-au trecut afară, ținându-l în aer. Până jos sunt aproape 100 de metri. Cel mai mare striga: „Aruncați-l, aruncați-l!”, dar ceilalți răspundeau: „Nu putem, că nu ne lasă Maica Domnului Mirovlitisa”. După un timp l-au băgat din nou în chilie și l-au aruncat pe pat. Apoi sărind cu toții pe fereastră s-au făcut nevăzuți. Aceste lucruri le povestea starețul cu lacrimi în ochi.

Categoria: Liturgica

Cautare:

Icoana Maicii Domnului Mirovlitissa - «Izvoratoarea de mir»

Vizualizari: 526

Id: 25443

Imagine:

Iisus-Hristos
Sfintii zilei
Cauta

cuvant:

Stiri ortodoxe
Contact

Ne pot contacta prin e-mail la adresa webortodox[AT]yahoo.com (inlocuiti [AT] cu @).

Contact Us


Recomandari:
Resurse ortodoxe: www.resurse-ortodoxe.ro - Contine o bogata colectie de resurse ortodoxe audio/video/text: predici, rugaciuni, carti, conferinte, icoane, filme.
Agentia de stiri "Noutati ortodoxe": www.noutati-ortodoxe.ro - Ofera stiri si informatii din viata bisericii ortodoxe, evenimente religioase, conferinte, aparitii editoriale. Stirile pot fi preluate si de alte site-uri prin intermediul unui script.
Maica Domnului: www.maicadomnului.ro - Preacinstire pentru Maica Domnului - Prea Curata Fecioara Maria.