MITROPOLITUL TEOFAN I :: Pateric romanesc

www.resurse-ortodoxe.ro - Predici, rugaciuni, filme, carti, conferinte ortodoxe

MITROPOLITUL TEOFAN I :: Pateric romanesc


MITROPOLITUL TEOFAN I -
al Moldovei si Sucevei


(+ 1546)


Mitropolitul Teofan I, cel mai apropiat colaborator si sfetnic al lui Petru Rares, a fost parinte si pastor duhovnicesc al Moldovei timp de 12 ani. Era cu metania din Manastirea Voronet, fiind unul din cei dintai ucenici ai Sfantului Daniil Sihastrul. Primind o aleasa crestere si formare duhovniceasca de la dascalul sau si avand multa cunostinta de carte in scoala de la Voronet, in anul 1522 s-a invrednicit a fi ales episcop al Eparhiei Radauti. Timp de peste 10 ani de zile, episcopul Teofan a pastorit bine turma lui Hristos, aparand dreapta credinta, facand mila cu cei saraci si castigand pe toti cu blandetea si dragostea sa.


In anul 1534, ramanand vacant scaunul Sucevei, voievodul Petru Rares, cu sfat de obste, l-a ales mitropolit al tarii. Astfel, timp de inca 12 ani, acest bland pastor a povatuit poporul Moldovei pe calea mantuirii, facandu-se tuturor pilda de smerenie, de rabdare si de statornicie duhovniceasca. Ca mitropolit lua apararea celor asupriti si era nelipsit de la sfintele slujbe si din sfatul tarii unde era intotdeauna ascultat.


Acest mitropolit a format in Moldova, la mitropolia din Suceava, cea mai vestita scoala de pictori in fresca, printre care straluceau mesterul Dragos Coman si zugravul Toma din Suceava. Tot la indemnul lui, voievodul Petru Rares a zidit din nou si a reinnoit mai multe biserici si manastiri, ca: Manastirea Humor (1530), Manastirea Moldovita (1532), Catedrala Episcopiei din Roman (1542), biserica Sfantul Dumitru din Suceava (1535), Manastirea Probota (1527), Manastirea Bistrita (1541-1546) si altele. De asemenea, a randuit stareti din cei mai alesi in manastiri si a dezvoltat scolile de copisti si caligrafi de la Putna, Neamt, Bistrita, Probota si Moldovita. In aceste lacasuri de rugaciune si de inalta traire duhovniceasca ale Moldovei s-au copiat si s-au tradus, cu binecuvantarea mitropolitului Teofan I, numeroase carti de cult si scrieri ale Sfintilor Parinti. Tot aici erau vestite scoli de psaltichie si de formare a tinerilor pentru preoti la sate.


Cu porunca si cheltuiala acestui evlavios mitropolit s-a pictat in fresca pronaosul bisericii de la Voronet, dupa cum arata inscriptia din interior: “Aceasta tinda a infrumusetat-o si aurit-o Teofan, arhiepiscop al Moldovei in anul 1540, luna iulie, 12. Vesnica lui pomenire”. Iar in anul 1543 doneaza Manastirii Voronet un “Praxiu” (Faptele Apostolilor), scris pe pergament de diaconul Mihail.


Astfel, bine povatuind turma lui Hristos si innoind multe sfinte altare, in vara anului 1546, mitropolitul Teofan I s-a mutat la cele vesnice si a fost inmormantat in biserica Manastirii Voronet, alaturi de Sfantul Daniil, parintele sau duhovnicesc.

Categoria: Pateric romanesc

Cautare:

MITROPOLITUL TEOFAN I :: Pateric romanesc

Vizualizari: 591

Id: 1048

Imagine:

Iisus-Hristos
Sfintii zilei
Cauta

cuvant:

Stiri ortodoxe
Contact

Ne pot contacta prin e-mail la adresa webortodox[AT]yahoo.com (inlocuiti [AT] cu @).

Contact Us


Recomandari:
Resurse ortodoxe: www.resurse-ortodoxe.ro - Contine o bogata colectie de resurse ortodoxe audio/video/text: predici, rugaciuni, carti, conferinte, icoane, filme.
Agentia de stiri "Noutati ortodoxe": www.noutati-ortodoxe.ro - Ofera stiri si informatii din viata bisericii ortodoxe, evenimente religioase, conferinte, aparitii editoriale. Stirile pot fi preluate si de alte site-uri prin intermediul unui script.
Maica Domnului: www.maicadomnului.ro - Preacinstire pentru Maica Domnului - Prea Curata Fecioara Maria.