SFANTUL PAISIE DE LA NEAMT :: Pateric romanesc

www.resurse-ortodoxe.ro - Predici, rugaciuni, filme, carti, conferinte ortodoxe

SFANTUL PAISIE DE LA NEAMT :: Pateric romanesc


SFANTUL PAISIE DE LA NEAMT

(1722-1794)

Viata

Cuviosul Paisie de la Neamt a fost unul dintre cei mai mari stareti pe care i-a avut monahismul nostru romanesc.

El s-a nascut la 21 decembrie, 1722, in Poltava, din parinti foarte evlaviosi. Tatal sau era preot la catedrala orasului. In aceasta casa binecuvantata, Petru era al unsprezecelea copil din cei doisprezece frati. Dupa toate probabilitatile era de origine moldovean, poate chiar din neamul Cantemirestilor, dar, din pricina deselor navaliri otomane si tataresti, bunicii sai s-au stramutat si stabilit in orasul Poltava din Malorusia.

Ramanand orfan de tata, este dat de mama sa la studii, la Academia Movileana din Kiev, in anul 1735. Dupa patru ani de studii, sufletul sau nu-si gasea odihna in lume. El se simtea chemat la nevointa calugareasca.

In toamna anului 1739, cand avea doar saptesprezece ani, Petru porneste in cautarea unei manastiri si a unui duhovnic bun, atat de necesar pentru sufletul sau. Timp de 7 ani rataceste in mai multe schituri si manastiri, printre care si Lavra Pecersca. In Manastirea Medvedeschi este facut rasofor cu numele de Platon.

Negasind odihna si liniste duhovniceasca in manastirile ucrainene, rasoforul Platon, indemnat de Duhul Sfant, trece in Moldova in anul 1745. Aici se nevoiau nu putini calugari malorusi. Platon se stabileste la Schitul Trestieni - Ramnicu-Sarat. Apoi se muta la Schitul Carnul, pe apa Buzaului, unde se afla si pustnicul Onufrie. In vara anului 1746, pleaca la Athos si traieste un timp in singuratate, in preajma Manastirii Pantocrator. In anul 1750, staretul Vasile il calugareste pe pustnicul Platon, dandu-i numele de Paisie. Din acest an, smeritul Paisie incepe sa primeasca ucenici, i se da Schitul Sfantul Prooroc Ilie, accepta preotia si petrece in Athos in total saptesprezece ani.

In vara anului 1763, staretul Paisie vine in Moldova cu cei 64 de ucenici ai sai, de frica turcilor, care stapaneau Athosul si tarile balcanice. Aici i se incredinteaza Manastirea Dragomirna, unde se nevoieste 12 ani, pana la 14 octombrie 1775, formand o obste de 350 de calugari. In toamna anului 1775, datorita ocuparii Bucovinei de austro-ungari,Cuviosul Paisie lasa 150 de calugari la Dragomirna si vine la Manastirea Secu, insotit de 200 de calugari, in vara anului 1779 se stramuta pentru ultima data in marea lavra a Moldovei, Manastirea Neamt.

In Manastirea Neamt, Cuviosul Paisie petrece ultimii cincisprezece ani cei mai rodnici din toata viata sa. Aici face numeroase traduceri din operele Sfintilor Parinti, organizeaza obstea dupa randuiala Sfantului Munte, formeaza un sobor foarte numeros de aproape 700 de calugari, deprinde pe multi ucenici sa practice rugaciunea lui Iisus si intretine relatii duhovnicesti cu multe manastiri, stareti, duhovnici, pustnici, episcopi si dregatori.

La 15 noiembrie, 1794, intr-o zi de miercuri, la Vecernie, marele staret al Manastirii Neamt, Cuviosul Paisie - numit in slavona Velicikovschi - se muta la odihna cea vesnica, in varsta de 72 de ani, si este inmormantat in gropnita bisericii voievodale, cum se vede pana astazi. Pentru sfintenia vietii lui, Biserica Ortodoxa Romana l-a trecut in randul sfintilor si i se face pomenirea la 15 noiembrie, in fiecare an.

Fapte si cuvinte de invatatura

Nevoindu-se rasoforul Platon in Schitul Trestieni, a fost randuit de egumen la bucatarie. Dar el, fiind neinvatat a face mancare si firav cu trupul, intr-o zi n-a fiert bucatele indeajuns; iar cand sa dea vasele jos de pe foc, a varsat din greseala mancarea toata, pentru care a plans mult, cerandu-si iertare. In alta zi a fost randuit sa faca paine la brutarie. Insa si aici a patimit aceeasi ispita. Caci, nestiind cum sa prepare aluatul si neavand putere sa-l framante cat trebuie, aluatul n-a mai dospit. Apoi, venindu-i un frate in ajutor, l-a framantat din nou; dar in cuptor, nestiind sa potriveasca focul, toata painea a ars pe vatra. Atunci, rasoforul Platon, cerandu-si in genunchi iertare de la parinti, a plans de mahnire in toata ziua aceea.

Mai tarziu, dupa ce Cuviosul Paisie ajunge staret la Manastirea Neamt, spunea ucenicilor sai:

- Fiilor, cei ce vin in obstea noastra sa nu se descurajeze vazandu-si nepriceperea lor in unele ascultari, ca si eu am fost la fel. Ci, sa aiba rabdare ca, cu ajutorul lui Dumnezeu si cu sarguinta, ei vor ajunge sa izbuteasca in orice lucru.

Un schimonah, anume Dosoftei, a spus rasoforului Platon ca peste putine zile va veni marele staret Vasile de la Poiana Marului in Schitul Trestieni si, daca il va vedea asa tanar si ager la minte, il va sili sa primeasca preotia. Atunci Platon, multumindu-i, i-a zis:

- Parinte Dosoftei, eu pana la moarte as dori sa raman simplu monah, caci nu sunt vrednic de o treapta asa de mare.

- Dumnezeu sa-ti ajute, frate!, i-a adaugat batranul.

Intr-o toamna, egumenul schitului l-a randuit pe Platon sa pazeasca via, poruncindu-i sa nu manance struguri decat dupa masa, ca sa nu se imbolnaveasca de stomac. Dar ucenicul, biruindu-se de lacomie, toata ziua manca struguri, iar la masa nu mai gusta nimic. De aceea, mult slabind ca dupa o boala, a fost certat de egumen. Atunci, Platon, rusinandu-se, si-a marturisit greseala neascultarii, cerandu-si cu lacrimi iertare.

Spuneau parintii din schit despre Platon si acest lucru vrednic de stiut: intr-o noapte, spre Duminica, Platon a adormit asa de tare, ca nu a mai auzit clopotul de Utrenie. Cand s-a desteptat, slujba era pe la jumatate. Atunci, de mare mahnire, a inceput a plange si s-a intors la chilie. Iar a doua zi s-a rusinat sa mai mearga la Sfanta Liturghie si la trapeza cu fratii, ci sedea in chilie plangand, atat era de patruns de frica de Dumnezeu. Din ziua aceea, multa vreme, rasoforul Platon nu mai dormea culcat pe pat, ci sezand pe un scaunel, ca sa se poata destepta la Utrenie.

Nevoindu-se smeritul Platon la Schitul Carnul, se ducea adesea in pustie, la Cuviosul Onufrie, barbat ales si plin de dar, pentru a-i cere cuvant de folos. Odata, dupa ce i-a vorbit batranul despre patimile trupesti si sufletesti si despre luptele cele cu viclesug ale diavolilor, a adaugat la urma si acestea:

- Daca n-ar apara Hristos pe poporul Sau, nu s-ar fi mantuit nici unul din sfinti. Dar cel ce cade catre Hristos cu credinta si cu dragoste, cu smerenie si lacrimi, aceluia i se dau mangaieri si negraite bucurii, pace si dragoste fierbinte catre Dumnezeu. Marturii ale acestui lucru sunt lacrimile nefatarnice izvorate din marea dragoste, zdrobirea inimii si smerenie necontenita pentru Hristos. Caci, din dragoste catre Dumnezeu, omul devine nesimtitor catre bunurile lumii acesteia.

Dupa patru ani de nevointa duhovniceasca in Moldova, rasoforul Platon a plecat la Sfantul Munte, ca sa scape de hirotonie, dupa cum singur marturisea mai tarziu, "ca nu cumva parintii moldoveni sa-l sileasca sa primeasca preotia".

Sosind Platon in Muntele Athos, umbla prin toate manastirile si sihastriile sa-si gaseasca un iscusit povatuitor. Dar, negasind un duhovnic dupa dorinta lui, s-a retras in pustie, nevoindu-se singur patru ani de zile in multa nevoie si osteneala, in rugaciune si citirea Sfintilor Parinti, in lacrimi si priveghere ziua si noaptea.

Nevointa fericitului Platon in singuratate era destul de grea si anevoioasa. Neincetat se indeletnicea cu citirea Sfintei Scripturi si cantarea psalmilor. Mancare primea o data la doua zile si atunci numai pesmeti si apa, afara de sambete, Duminici si praznice. Iar saracia lui era covarsitoare. Traia numai din pomana. Avea doar o dulama si o rasa, si acelea foarte vechi. De multe ori, din pricina lipsei, umbla descult chiar si iarna si fara camasa pe el. Dar smeritul Platon se bucura de saracia lui, precum se bucura bogatul de bogatia lui. Nici usa chiliei sale nu o incuia vreodata cand pleca undeva, caci nu avea nimic intr-insa, fara numai cuvintele Sfintilor Parinti pe care le imprumuta de la manastiri.

In acea vreme, cu purtarea de grija a lui Dumnezeu, a venit in Sfantul Munte marele staret Vasile de la Poiana Marului si a zabovit cateva zile la chilia fericitului Platon. Iar la rugamintea lui, staretul Vasile l-a calugarit pe Platon, punandu-i numele de Paisie. Apoi batranul l-a sfatuit pe ucenicul sau sa lase nevointa pustniceasca si sa-si aleaga calea imparateasca, zicand:

- Toata viata monahiceasca se imparte in trei parti: intai viata de obste; al doilea petrecerea in doi sau in trei, numita si calea imparateasca sau de mijloc, avand toate in comun; al treilea este nevointa de unul singur in pustie, potrivita numai barbatilor sfinti si desavarsiti.

In timpul de fata insa, unii calugari si-au nascocit al patrulea fel de randuiala monahiceasca. Fiecare isi face chilie unde ii place, traieste singur si se conduce singur dupa voia sa. Acestia nu sunt adevarati pustnici, ci niste samavolnici, pentru ca si-au ales un chip de viata care nu este dupa masura puterilor lor, lepadand ascultarea obsteasca.

Unii dintre acestia zic: "Eu de aceea traiesc singur, ca sa nu supar pe fratele meu, nici eu sa nu fiu suparat de altul. Apoi, ca sa ma feresc de grairea desarta si de osandirea altuia". Dar stii tu, prietene, oare ca aceste vorbe ale tale mai mult te rusineaza decat te indreptatesc? Pentru ca si Parintii Bisericii au spus ca celor tineri le este de folos sa se plece, iar mandria, parerea de sine, viclenia si altele asemenea ingamfa si fac pe om trufas.

Iarasi zicea Cuviosul Vasile catre ucenicul sau, Paisie:

- Mai bine este sa traiesti impreuna cu un frate, sa-ti cunosti slabiciunea si masura ta, sa te caiesti, sa te rogi inaintea Domnului si sa te cureti in toata ziua, prin harul lui Hristos, decat sa porti in tine trufia si parerea de sineti, sa le ascunzi cu viclenie si sa te hranesti cu traiul singuratic. Ca traiul singuratic aduce nu putina vatamare celui patimas.

Iarasi adauga staretul Vasile:

- Schimnicia inainte de vreme este pricina de mandrie, dupa cuvantul Sfantului Varsanufie. Deci, daca pe cel slab schimnicia il duce la mandrie, atunci in ce se bizuie cel ce indrazneste la aceasta lupta singuratica? Nu este mai bine oare a pastra tacerea in doi sau in trei pe drumul imparatesc?

Petrecerea in viata de obste, dupa porunca Domnului, spunea marele staret, da monahului ravna la tot lucrul, desi i se impotriveste satana. Aici nu au loc iubirea de sine si partinirea, care, de obicei, stapanesc pe cei ce traiesc in singuratate.

Celor ce au trait la inceput in viata de sine, li se pare grea viata de obste. De aceea, unii din ei zic: munca pentru noi insine ne dadea ravna si harnicie; iar cand lucram pentru frati, se ivesc numaidecat lenea si cartirea.

Spunea iarasi staretul Vasile:

- Cel ce traieste singuratic lucreaza numai pentru sine, din iubire de sine. Iar cel ce traieste in obste lucreaza numai pentru Domnul, din iubire de Dumnezeu. De aceea, se cuvine ca noi, neputinciosii, sa tinem calea imparateasca, petrecand mai multi la un loc. In felul acesta si ispitele le vom birui si de pacatul iubirii de sine ne vom izbavi. Asa il invata Cuviosul Vasile dupa calugarie pe Cuviosul Paisie.

Incepand fericitul Paisie sa primeasca in jurul sau mai multi frati, dupa sfatul staretului Vasile, duceau mare lipsa de preot. Deci, il rugau cu lacrimi in ochi pe Paisie sa primeasca preotia, dar el nu voia, socotindu-se nevrednic.

Atunci, unii din batranii Muntelui Athos au zis cuviosului:

- Cum poti tu sa inveti pe frati sa asculte si sa-si taie voia, cand tu nu faci ascultare si respingi lacrimile atator oameni? Vadit lucru este ca tu iubesti voia ta si crezi mintii tale mai mult decat vorbelor celor mai batrani cu anii si cu mintea. Oare, tu nu stii unde duce neascultarea?

Auzind aceste cuvinte, Paisie s-a supus voii parintilor si a primit preotia.

Se spunea despre obstea Cuviosului Paisie de la Schitul Sfantul Ilie ca petrecea in mare lipsa materiala, dar in desavarsita armonie si ravna duhovniceasca. Pe langa participarea zilnica la slujbele bisericesti, fratimea se indeletnicea si cu lucrul mainilor, in deplina dragoste, smerenie si tacere.

Se spunea despre fericitul staret ca si el insusi se ostenea, ziua la facerea de linguri, iar noaptea, la citirea si transcrierea cartilor Sfintilor Parinti, sacrificand pentru somn pana la trei ceasuri.

Spuneau iarasi ucenicii lui ca in toata viata sa, Cuviosul Paisie varsa multe lacrimi cand savarsea Sfanta Liturghie, fiind patruns de dumnezeiasca dragoste.

Patriarhul Serafim, care petrecea in Manastirea Pantocrator, il chema pe staretul Paisie in lavra de cateva ori pe an pentru a sluji Sfanta Liturghie. Si se foloseau toti vazand pe Paisie slujind in limba greaca, fara graba, cu ne- spusa evlavie, cu fata stropita de lacrimi si absorbit cu totul de sfanta slujba.

Staretul Paisie iubea foarte mult citirea operelor Sfintilor Parinti. Iata ce raspunde el staretului Atanasie, care il invinuia de oarecare lucruri:

- Sa nu zici, parinte Atanasie, ca ajung una sau doua carti pentru mantuirea sufletului. Doar nici albina nu aduna miere dintr-o singura floare, ci din multe. Asa este si cel ce citeste cartile Sfintilor Parinti. Una il invata dreapta credinta; alta ii vorbeste de tacere si rugaciune; alta ii spune de ascultare, de smerenie si rabdare, iar alta il indeamna catre iubirea de Dumnezeu si de aproapele. Asadar, din multe carti patristice invata omul sa traiasca dupa Evanghelie.

Zicea Cuviosul Paisie:

- Cel ce nu vrea sa patimeasca cu Hristos in viata de obste si indrazneste in mandria, sa sa se ridice deodata pe crucea lui Hristos, alegandu-si viata de pustie inainte de vreme, el devine un razvratit, iar nu pustnic.

Zicea iarasi:

- Viata de obste si sfanta ascultare din ea, care este radacina vietii calugaresti, a asezat-o pe pamant insusi Hristos Mantuitorul, dand pilda oamenilor petrecerea Sa si a celor doisprezece Apostoli, care s-au supus intru totul dumnezeiestilor Lui porunci.

Nici o alta vietuire, spunea cuviosul, nu aduce calugarului atata sporire si nu-l izbaveste asa curand de patimile trupesti si sufletesti, ca viata de obste prin fericita ascultare. Si aceasta, datorita smereniei care se naste din ascultare.

Iar despre dragostea cea duhovniceasca iarasi spunea:

- Petrecerea in viata de obste a fratilor adunati in numele lui Hristos, fara deosebire de neam, ii uneste asa de mult prin dragoste, incat toti devin un singur trup, avand un singur cap - pe Hristos -, un singur suflet, o singura voie si un singur scop - pazirea poruncilor lui Dumnezeu -, indemnandu-se unul pe altul la lupta cea buna, supunandu-se unul altuia, purtand sarcinile unul altuia, fiind parinte si ucenic unul altuia.

Iarasi zicea staretul:

- Dumnezeiasca ascultare, fiind radacina si temelia vietii calugaresti, este strans legata de viata de obste, cum este legat sufletul de trup. Ca una fara alta nu poate exista.

In obstea noastra, spunea fericitul Paisie, nimeni nu are nimic al sau personal, ca toti sunt incredintati ca lacomia este calea lui Iuda vanzatorul. Cel ce vine in manastire este dator ca toata averea sa, pana la cel mai mic lucru, s-o puna la picioarele staretului, daruindu-se pe sine lui Dumnezeu pana la moarte, cu trupul si sufletul sau.

Apoi adauga si acestea:

- Cu adevarat, nu toti in obstea noastra au ajuns deopotriva masura varstei duhovnicesti. Cei mai multi si-au lepadat cu totul voia si cugetul lor, supunandu-se in toate fratilor si rabdand cu mare bucurie ocarile si ispitele. Ei necontenit sunt stapaniti de mustrarea de sine si se socotesc mai nevrednici decat toti.

Altii, inca nu putini, cad si iarasi se scoala; gresesc si din nou se pocaiesc; cu greu rabda mustrarile si ispitele, dar nu raman ca cei dintai, ci se roaga cu caldura lui Dumnezeu sa le trimita ajutor. Sunt putini insa si de aceia care nu pot deloc sa rabde ispitele si mustrarile. Acestia au nevoie sa fie hraniti cu laptele milei, al iubirii de oameni si al ingaduintei, pana vor ajunge la cuvenita varsta duhovniceasca.

Catre unul din prietenii sai zicea Cuviosul Paisie cuvintele acestea:

- Am o necontenita intristare si durere in inima mea. Oare cu ce obraz ma voi infatisa eu inaintea infricosatului Judecator, ca sa dau raspuns de atatea suflete ale fratilor mei care s-au predat in ascultarea mea, cand eu nu sunt in stare sa dau seama de ticalosul meu suflet? Dar, desi sunt nevrednic, am nadejde de mantuire prin rugaciunile fratilor ce vietuiesc impreuna cu mine.

Dupa mutarea staretului Paisie cu soborul sau, din Muntele Athos la Manastirea Dragomirna, a randuit, cu binecuvantarea mitropolitului Moldo- vei, Gavriil, urmatoarea regula de viata calugareasca:

- Nici un frate din obste sa nu aiba vreun fel de avere proprie, miscatoare si nemiscatoare. Staretul manastirii va avea grija sa-i dea fiecaruia cele de nevoie, dupa ascultarea lui.

- Fiecare frate sa se sileasca a dobandi desavarsita ascultare, prin parasirea cu totul a voii, a cugetarii si libertatii sale.

- Staretul sa cunoasca bine Sfanta Scriptura si invataturile Sfintilor Parinti, pentru a sti cum sa povatuiasca pe calugari dupa voia lui Dumnezeu.

- Slujbele bisericesti si toata pravila obsteasca sa se respecte intocmai dupa tipicul Sfantului Munte Athos.

- Egumenul si toti fratii sunt datori a lua parte zilnic la slujbele bisericesti in rasa si camilafca. Numai cei bolnavi sau trimisi in ascultari pot lipsi de la biserica.

- La trapeza sa se serveasca masa dupa tipicul bisericesc si randuiala Sfantului Munte. Nimanui nu-i este ingaduit sa manance pe la chilii, de la egumen pana la cel din urma frate. Numai cei bolnavi si batrani pot primi mancare la chilie.

- La chilii, fratii sunt datori, mai mult decat orice alta nevointa, sa prac- tice rugaciunea lui Iisus. Apoi sa cante psalmi, sa citeasca Sfanta Scriptura si cartile Sfintilor Parinti. Nimeni sa nu stea fara de ocupatie in chilie. Iar de iesirea deasa din chilie si de starea de vorba cu altii sa fuga ca de otrava.

- Egumenul se cuvine sa randuiasca pe frati la toate ascultarile din manastire, pentru a-i deprinde smerenia si taierea voii.

- Egumenul trebuie sa aiba catre toti fratii aceeasi purtare de grija si aceeasi dragoste. La fel si fratii sa aiba intre ei dragoste curata si nefatarnica.

- Se cuvine egumenului sa rabde cu blandete toate slabiciunile fiilor sai duhovnicesti, cu nadejdea indreptarii lor. Iar pe cei ce traiesc de capul lor si leapada jugul ascultarii, dupa destula sfatuire, sa-i indeparteze din manastire.

- Pentru buna chivernisire a averilor, a fratilor si a treburilor manastiresti, egumenul este dator sa aiba un calugar iscusit care sa poata carmui bine toate.

- Fratii care vin la calugarie sa fie tinuti in haine mirenesti, spre ispitire canonica, de la sase luni pana la trei ani. Apoi sa-i tunda in monahism, ca rasofori sau calugari in mantie. Iar pe cel care dupa trei ani nu a deprins ascultarea si taierea voii, sa-l trimita din nou in lume.

- In manastire sa fie un mic spital - bolnita - pentru calugarii care se imbolnavesc si un frate iscusit care sa ingrijeasca de ei cu deosebita hrana, bautura si liniste.

- In manastire sa fie diferite ateliere pentru trebuintele obstesti, in care sa lucreze calugari priceputi, ca sa nu fie nevoie sa se duca calugarii la mireni.

- Sa se faca doua case de oaspeti: una inauntrul manastirii pentru mirenii evlaviosi care vin spre inchinare; si alta in afara de manastire pentru cei care vin cu carutele.

- Egumenul sa randuiasca calugari iscusiti, ca sa slujeasca cu dragoste pe cei ce vin spre inchinare. Pe cei saraci si bolnavi, care n-au unde sa-si plece capul, sa-i duca, fie la casa de oaspeti, fie la bolnita si sa fie ingrijiti cu bunavointa.

- In manastire sa fie interzisa intrarea femeilor, afara de cazuri de mare nevoie, cum ar fi in timp de razboi si de bejenie.

- Egumenul sa se aleaga de soborul calugarilor si numai din sanul manastirii. El sa stie bine Sfanta Scriptura si invataturile Sfintilor Parinti si sa fie pilda tuturor de ascultare, dragoste, blandete si intelepciune.

- Manastirea Dragomirna sa nu fie niciodata si nicaieri inchinata, precum a lasat cu greu legamant si prea fericitul ei ctitor, mitropolitul Anastasie Crimca.

Cuviosul Paisie poruncea fratilor sa savarseasca ascultarea randuita cu mare dragoste, in permanenta tacere si cu rugaciunea tainica in inima. Adeseori iesea si staretul cu fratii la lucru, dandu-le tuturor pilda in toate.

Vara, cand parintii plecau sa lucreze la camp, mergea si un duhovnic cu dansii pentru pravila bisericeasca si pentru spovedania zilnica, de care nimeni nu era scutit.

Cand staretul Paisie nu putea sa-si cerceteze fratii la camp, fiind departe de manastire, le trimitea cate o scrisoare, plina de sfaturi duhovnicesti. Iata cum ii invata pe frati in una din aceste scrieri:

- Fiilor, paziti-va de zavistie! Unde este zavistie, acolo nu este Duhul lui Dumnezeu. Stapaniti-va limba, ca sa nu graiasca cuvinte desarte. Cine isi stapaneste limba, isi pazeste sufletul de intristare. De la limba vine viata si moartea! Intru toate sa aveti smerenie, bunatate si dragoste. Intariti-va cu temerea de Dumnezeu, cu amintirea mortii si a vesnicelor munci. Rugaciunea lui Iisus sa o repetati necontenit. Aduceti lui Dumnezeu jertfa curata, neprihanita, cu buna mireasma, dupa crestineasca voastra fagaduinta. Aduceti osteneala si sudorile voastre de sange ca o ardere de tot. Zaduful si arsita zilei sa fie pentru voi ca rabdarea mucenicilor...

La chilii, staretul Paisie cerea calugarilor sa faca trei lucruri: sa citeasca cuvintele Sfintilor Parinti, sa practice rugaciunea mintii si, dupa putere, sa faca adesea metanii cu lacrimi.

Marturisirea gandurilor catre duhovnici o considera marele staret temelia vietii duhovnicesti si nadejdea mantuirii pentru toti. De aceea poruncea fratilor, mai ales celor incepatori, sa se marturiseasca in fiecare seara la duhovnicii lor.

Daca vreunul din calugari, din lucrarea vrajmasului, nu voia sa-l ierte pe fratele sau pana seara, staretul il indeparta din sobor, il oprea sa zica Tatal nostru si nu-l lasa nici pe pragul bisericii sa paseasca, pana nu se smerea si-si cerea iertare.

Daca la savarsirea vreunui lucru se calca vreo porunca dumnezeiasca, staretul poruncea sa se paraseasca lucrul acela, decat sa supere cu ceva pe Dumnezeu.

Se spunea despre staretul Paisie ca permanent era ocupat cu fratimea si usile chiliei lui nu se inchideau pana la ceasul noua seara. Unii ieseau si altii intrau. Pe unii ii mangaia, iar cu altii se bucura.

Spunea unul din ucenicii sai, zicand: "Treizeci de ani am trait pe langa dansul si nu l-am vazut niciodata intristandu-se pentru nevoile materiale. El numai atunci se intrista tare, cand vedea calcandu-se vreo porunca dumnezeiasca, si mai ales de bunavoie. Ca sufletul sau si-l punea pentru cea mai mica porunca a Stapanului". De multe ori zicea staretul:

- Sa piara toate ale noastre, sa piara si trupul nostru, dar sa pazim poruncile lui Dumnezeu si cu dansele, sufletele noastre!

Timp de doisprezece ani, cat a trait in Manastirea Dragomirna, staretul Paisie se indeletnicea, pe langa grija conducerii soborului, si cu traducerea cartilor patristice. Aceasta truda o savarsea cuviosul mai ales in noptile de iarna, iar din roadele ei impartasea cu bucurie toata fratimea din manastire.

Se spunea despre staretul Paisie ca iarna, cand toata fratimea se aduna in manastire de la ascultari, in fiecare seara, in afara de sarbatori, citea din cuvintele Sfintilor Parinti. Fratii se adunau la trapeza, se aprindeau lumanari, apoi venea staretul, se aseza la locul sau si citea cuvant de invatatura. La urma explica cuvantul citit pe intelesul tuturor.

Se mai spunea pentru dansul ca avea in Dragomirna calugari de trei neamuri: moldoveni, slavi si greci. De aceea era nevoit sa citeasca intr-o seara in limba romana, iar in seara urmatoare in limba slava sau greaca. Aceste citiri din tezaurul patristic se faceau de la inceputul Postului Craciunului pana in Sambata Sfantului Lazar, cand incetau.

Adeseori, staretul sfatuia pe calugari, zicand:

- Fratilor, mai intai de toate se cuvine voua sa va apropiati de Domnul cu credinta tare si cu iubire fierbinte sa va lepadati hotarat de toate placerile veacului acestuia, de vointa voastra, de cugetul inimii voastre si sa fiti saraci cu duhul si cu trupul. Numai atunci, prin harul lui Hristos, se va aprinde in voi sfanta ravna.

Alta data, iarasi zicea cuviosul:

- Dupa masura ostenelilor voastre, cu timpul veti dobandi lacrimi si plans cu nadejde, spre mangaierea sufletului. Se va ivi in voi ravna fierbinte de a trai dupa poruncile Domnului si veti castiga smerenie si rabdare, mila si iubire catre toti, iar mai ales catre cei nedreptatiti, bolnavi si batrani.

Apoi adauga si aceste cuvinte:

- Fratilor, pe langa toate acestea, se cuvine sa rabdati barbateste tot felul de neputinte trupesti: slabiciuni, boli grele si suferinte trecatoare, care sunt pentru mantuirea vesnica a sufletelor voastre. Numai astfel veti ajunge barbati desavarsiti, dupa masura varstei lui Hristos.

Zis-a iarasi marele staret ucenicilor sai:

- De veti ramane tari in ostenelile calugaresti, va dura si obstea voastra cat va binevoi Dumnezeu. Iar daca va veti abate de la luarea-aminte de sine si de la citirea cartilor Sfintilor Parinti, atunci veti cadea din pacea lui Hristos, din iubirea Lui si din implinirea poruncilor Lui. Atunci se vor incuiba intre voi neoranduiala, desertaciunea, dezordinea, tulburarea sufleteasca, indoiala, deznadejdea, cartirea si invinuirea unuia asupra altuia. Atunci se va destrama soborul vostru, mai intai sufleteste si apoi si trupeste.

Spuneau ucenicii Cuviosului Paisie ca avea atat de mare dar de a convinge, incat si pe cel mai trist il putea mangaia si linisti cu cuvintele sale, si pe cel descurajat il putea imbarbata si intari. Iar unde trebuia, mustra, ruga, indeparta, indelung rabda si cand nu izbutea, alunga de la sine.

Numai pe cei mai inraiti si indaratnici ii certa, amenintandu-i cu mania lui Dumnezeu. Fata de unul ca acesta se arata judecator aspru si manios, pana cand se smerea si se pocaia. Apoi il mangaia, dojenindu-l cu dragoste si cu lacrimi pentru a lui indreptare.

Odata unul din frati i-a spus:

Parinte, cugetul imi spune ca ma urasti, deoarece adeseori ma certi cu manie in fata fratilor.

- Iubite frate, i-a raspuns cuviosul, daca Sfanta Evanghelie porunceste sa iubim si pe vrajmasii nostri si sa le facem bine, atunci cum pot eu sa urasc pe fiii mei duhovnicesti? Iar daca va mustru cu manie, sa va dea Domnul si voua acest fel de manie! Ca eu sunt nevoit a sta impotriva firii fiecaruia. impotriva unora, adica a ma arata maniindu-ma, inaintea altora trebuie sa plang, ca si prin una si prin alta sa va aduc voua folos.

Uneori graia catre ucenicii sai aceste cuvinte:

- Fratilor, nu voiesc sa va temeti de mine ca de un stapan infricosat, ci sa ma iubiti ca pe un parinte, precum si eu va iubesc pe voi ca pe niste fii ai mei duhovnicesti.

Iarasi se spunea despre marele staret Paisie ca, de se intampla in sobor tulburare si scarba vreunui frate si acela venea la cuviosul sa-i spuna necazul, indata staretul il binecuvanta si-l lua inainte cu cuvantul, nelasand fratelui ragaz sa vorbeasca. Astfel, prin cuvintele sale cele dulci si mangaietoare, ducea mintea fratelui departe de intristare. De asemenea, in vorbirea sa tinea seama de firea si asezarea sufleteasca a fiecaruia. Celui mai intelept ii aducea cuvant mai adanc din dumnezeiasca Scriptura, potrivit cu starea lui. Iar celui mai simplu ii aducea cuvant, fie din iscusinta sa, fie din sfanta ascultare, pana cand fratele uita de tulburare si iesea de la staret bucurandu-se si multumind lui Dumnezeu.

Alteori graia staretul si acestea:

- Cand vad pe fiii mei duhovnicesti nevoindu-se si silindu-se a pazi poruncile lui Dumnezeu cu ascultare si smerenie, am in sufletul meu atat de mare bucurie duhovniceasca, incat nici in imparatia cerurilor nu doresc sa am bucurie mai mare ca aceasta. Iar cand vad pe unii negrijind de poruncile lui Dumnezeu, tinand la voia lor, trecand cu vederea sfanta ascultare, cartind si petrecand in lenevire si iubire de sine, atunci atata intristare cuprinde sufletul meu, ca mai mare decat aceasta nu poate fi, pana cand nu ii voi vedea pocaindu-se cu adevarat.

Se spunea despre staretul Paisie ca neincetat ii invata pe frati si ii destepta spre mai mare osardie, zicand:

- Fiilor, nu va lasati facand negutatorie duhovniceasca! Caci acum este vreme bine primita, acum este ziua mantuirii, spune Sfantul Pavel.

Odata a venit la staret un frate si i-a spus:

- Parinte, sunt tare luptat de ganduri! Iar staretul i-a raspuns, zambind:

- De ce sunteti voi asa de copilarosi? Faceti si voi cum fac eu. Eu toata ziua vorbesc cu voi; cu unii plang, cu altii ma bucur. Iar dupa ce plecati toti din chilie, odata cu voi alung de la mine toate gandurile. Apoi iau in maini o carte si nu mai aud nimic. Parca as fi in pustiul Iordanului!

Despre cresterea vietii duhovnicesti a obstii Cuviosului Paisie, scria mai tarziu ucenicul sau Platon aceste cuvinte:

- Puteai sa vezi atunci in Manastirea Dragomirna inflorind viata calugareasca ca o minune noua. Ca oamenii, vii fiind pentru dragostea lui Dumnezeu, erau morti de bunavoia lor pentru cele pamantesti. Si cum voi putea vorbi cu intelegere decat numai din parte, despre tainica lor lucrare, adica: infrangerea inimii, smerenia adanca, frica de Dumnezeu, luarea aminte de sine, tacerea gandurilor si rugaciunea inimii pururea saltand, cu nespusa si aprinsa dragoste catre Hristos si catre aproapele. Ca multora dintr-insii neincetat le curgeau lacrimile; nu numai in chilie, ci si in biserica, si in vremea ascultarii, si in timpul citirii si al vorbirii duhovnicesti, ca o roada a Duhului Sfant. Cu cuviinta dar, aici se implineau cuvintele Sfantului Isaac Sirul, care graieste: "Adunarea celor smeriti este iubita lui Dumnezeu, precum adunarea serafimilor".

Cat pentru apararea rugaciunii lui Iisus, pe care toti ucenicii staretului Paisie o practicau, cuviosul a scris o frumoasa epistola in sase capitole, impotriva acelora care o defaimau. Iata inceputul epistolei sale:

- A ajuns pana la noi vestea ca oarecare persoane din sanul calugaresc, bizuindu-se numai pe nisipul intelepciunii lor, indraznesc sa huleasca dumnezeiasca rugaciune a lui Iisus, care savarseste sfanta slujba prin minte in inima. La aceasta ii inarmeaza vrajmasul ca, prin limbile lor, ca si cu niste arme, sa zadarniceasca aceasta lucrare dumnezeiasca si prin orbirea mintii sa intunece inima lor.

Mai departe, adauga:

- Cunoscut sa fie ca aceasta dumnezeiasca lucrare a fost indeletnicirea necontenita a purtatorilor de Dumnezeu parintilor nostri celor de demult si a stralucit in multe locuri pustii si in manastirile cu viata de obste: in Muntele Sinai, in Schiteea Egiptului, in Muntele Nitriei, in Ierusalim, in Sfantul Munte Athos si in tot Rasaritul. Prin aceasta lucrare a mintii, multi dintre purtatorii de Dumnezeu parintii nostri, aprinzandu-se cu focul serafimic al dragostei de Dumnezeu si de aproapele, s-au facut cei mai zelosi pazitori ai poruncilor lui Dumnezeu si s-au invrednicit sa devina vase alese ale Sfantului Duh.

In continuare, spunea staretul Paisie:

- Asupra acestei dumnezeiesti lucrari a mintii si a pastrarii raiului inimii, nimeni dintre ortodocsi n-a indraznit candva sa rosteasca hula, ci toti s-au indreptat catre ea cu mare respect si evlavie, ca pentru un lucru plin de mare folos duhovnicesc.

Iar catre impotrivitorii sai, cuviosul adreseaza aceste cuvinte:

- Vedeti, o, prieteni, care indrazniti sa huliti rugaciunea mintii? Nu deveniti voi oare partasi ereticului Varlaam de Calabria si ucenicilor lui? Nu va cutremurati oare cu sufletul ca veti cadea, asemenea lor, sub anatema Bisericii si veti fi departati de Dumnezeu? Vi se pare oare nefolositor sa chemati numele lui Iisus? Dar nici de mantuit nu va puteti mantui prin nimeni altul decat in numele Domnului nostru Iisus Hristos!

Apoi adauga, zicand:

- Daca chemarea numelui lui Iisus este mantuitoare, iar mintea si inima omului sunt fapturi ale mainii lui Dumnezeu, atunci care este pacatul omului care din adancul inimii inalta cu mintea rugaciunea preadulcelui Iisus si cere de la El mila?

Catre cei ce voiau sa deprinda rugaciunea lui Iisus, staretul Paisie spunea:

- Daca cineva ar indrazni sa faca aceasta rugaciune de capul lui, nu dupa randuiala Sfintilor Parinti, fara intrebarea si sfatul celor iscusiti, fiind inca mandru, patimas si neputincios, traind fara ascultare si supunere, ba inca ducand si viata singuratica in pustie, acela cu adevarat, si eu zic, usor va cadea in toate cursele diavolului!

Apoi spunea si acestea cuviosul:

- Arta numesc Sfintii Parinti aceasta dumnezeiasca rugaciune, pentru ca precum arta nu o pot invata oamenii singuri, fara un dascal, asa nu este cu putinta deprinderea rugaciunii lui Iisus, fara un iscusit povatuitor.

Iar pentru cei ce nu gasesc povatuituri iscusiti, zicea marele staret:

- Daca cineva va trai sub ascultare, dar n-ar gasi in parintele sau duhovnicesc un povatuitor iscusit cu fapta si experienta in aceasta dumnezeiasca lucrare, caci in timpul de azi este mare lipsa de povatuitori iscusiti in rugaciunea lui Iisus, sa nu cada in deznadejde. Ci, continuand sa ramana sub ascultare, in locul parintelui sau duhovnicesc, sa alerge la invatatura Sfintilor Parinti si de la ei sa invete aceasta rugaciune.

Si iarasi spunea:

- Numai acela nu va simti iubirea fierbinte pentru deprinderea rugaciunii mintii, care este cuprins de cugete patimase pentru viata aceasta si legat cu legaturile grijii de trup, care indeparteaza pe multi de imparatia lui Dumnezeu.

Apoi adauga si acestea:

- Cine voieste sa fie unit prin dragoste cu preadulcele Iisus, lepadand toate frumusetile si desfatarile lumii, ca si odihna trupeasca, nu va mai dori sa aiba in viata aceasta nimic altceva, decat sa se indeletniceasca necontenit cu facerea acestei rugaciuni din paradis.

Staretul Paisie era foarte milostiv. In timpul invadarii Bucovinei de catre armatele straine, mii de familii de tarani se refugiau in padurile din jurul Manastirii Dragomirna. Iarna, cuviosul a mutat pe calugari intr-o jumatate de manastire, iar cealalta jumatate a pus-o la dispozitia mirenilor saraci, batrani si a mamelor cu copii. Trapeza cea mare si calda o dadu, de asemenea, poporului infrigurat. Apoi dadu porunca chelarului, brutarului si bucatarilor sa dea de mancare la toti cati cereau. Se facea mancare si se cocea paine neintrerupt. Astfel, staretul Paisie s-a facut parintele tuturor, salvand multi oameni de la moarte.

Dupa stramutarea staretului Paisie la Manastirea Secu, cuviosul scria adesea cuvinte de invatatura ucenicilor sai ramasi in Dragomirna. Iata cum ii sfatuia pe fiii sai duhovnicesti:

- Totdeauna sa fiti treji si permanent sa puneti inceput de pocainta. Fugiti de grairea desarta care omoara sufletul; nu umblati din chilie in chilie fara invoirea duhovnicilor; marturisiti-va regulat cugetele, prin care se risipeste toata ispita diavolului. Apoi, cititi scrierile Sfintilor Parinti, prin care se lumineaza mintea omului si creste ravna pentru poruncile Domnului. Ca numai prin credinta fara fapte, nu este cu putinta mantuirea.

Fiecare dupa putere sa ia parte la lucru in viata de obste. Sa nu se faca adunari pe la poarta manastirii, pentru a grai desertaciuni. Unde este sarguinta, acolo straluceste lumina, acolo se arata pacea, acolo satana nu-si gaseste loc, de acolo fug patimile. Iar unde nu este sarguinta, acolo toate sunt impotriva. In loc de bine, este rau; in loc de lumina, este intuneric; in locul lui Hristos, intra diavolul.

Se spunea despre staretul Paisie ca zilnic primea la chilie pe calugari, la orice ora, sa-si descopere nevoile lor duhovnicesti si trupesti. Cu acest prilej, staretul le zicea:

- Daca cineva din voi are vreo nevoie sufleteasca sau trupeasca si pentru aceasta carteste si se necajeste, dar la mine nu vine sa ma vesteasca, eu pentru nevoia si scarba lui nu am raspundere inaintea lui Dumnezeu.

Se spunea iarasi despre marele staret ca, in Manastirea Neamt, ocupatiile sale carturaresti ajunsesera la cea mai mare inflorire. Aici intemeiaza o intreaga scoala pentru formarea de corectori si traducatori de carti. Manuscrisele patristice umplu biblioteca Manastirii Neamt si se raspandesc prin numeroase manastiri din tara si de peste hotare. "Astfel, Neamtul devine centrul si faclia monahismului ortodox si scoala vietii sihastresti si a culturii duhovnicesti pentru tot Orientul ortodox".

O grija deosebita avea cuviosul si pentru cei bolnavi. In Manastirea Neamt zidi spital pentru bolnavi si case de oaspeti. Staretul randuia pe cei batrani si bolnavi la spital, incredintandu-i fratelui Onosie, bolnicerul manastirii. El cerea ingrijitorilor sa slujeasca bolnavilor ca lui Dumnezeu, sa le dea mancare cat mai buna, paine alba si vin, sa-i spele saptamanal si sa le mentina curatenie exemplara in bolnita. Staretul primea la spital si barbati mireni care sufereau de diferite boli si care nu aveau unde sa-si plece capul. Acestia erau asezati in chilii aparte, "hraniti din masa comuna si traiau acolo cat voiau, unii chiar pana la moarte".

Odata staretul vazu mergand prin manastire un frate, dand din maini si privind incoace si incolo. Atunci cuviosul chema la sine pe duhovnicul lui si ii zise:

- Asa povatuiesti tu pe ucenicii tai? Ca iata, umbla fara randuiala si smintesc pe frati! Apoi le dadu la amandoi canon sa faca trei zile metanii in trapeza, ca toti sa se invete din greseala lor.

Spuneau ucenicii lui ca adeseori vedeau pe Cuviosul Paisie stand aproape toata noaptea cu durere de inima langa patul celor foarte bolnavi, impreuna suferea si suspina cu ei, mangaindu-i cu nadejdea vindecarii si a mantuirii, dandu-le nu putina usurare in amara lor durere.

Se spunea iarasi despre staretul Paisie ca o data pe an, de la praznicul Adormirii Maicii Domnului pana la 30 august, mergea la Manastirea Secu, unde se nevoiau ca la o suta de calugari. Acolo petrecea doua saptamani, tinea cuvant de folos in biserica, mangaia pe frati, iar dupa hramul manastirii, "Taierea Capului Sfantului Ioan Botezatorul", cuviosul ii binecuvanta pe toti si, in sunetul clopotelor se intorcea din nou la Neamt, unde il astepta tot soborul.

Iata cum descrie viata duhovniceasca din Manastirea Neamt un calugar calator, anume Teofan:

- Saracia lor de bunavoie era desavarsita. Prin chilii, in afara de icoane, carti si unelte pentru lucru manual, nu mai era nimic. Calugarii se distingeau mai ales prin smerenie, iar de mandrie cu totul fugeau. De ura si de zavistie nu stiau. Daca se supara pe cineva, se grabea numaidecat sa se impace. Cel ce nu voia sa ierte pe fratele care i-a gresit, era alungat din manastire. Mersul calugarilor era modest. La intalnire, fiecare se silea sa faca el inainte inchinaciune. In biserica fiecare statea la locul ce i se hotarase. Vorbaria desarta era cu desavarsire oprita, atat in biserica si in chilii, cat si in afara.

Acelasi Teofan scrie si despre ascultarile calugarilor din Manastirea Neamt.

- In obstea Cuviosului Paisie traiau 800 de calugari si, cand se adunau la ascultare, cate o suta sau o suta cincizeci de frati, atunci unul din ei citea cuvant de folos din vreo carte sau vorbea cuvant ziditor de suflet. Daca cineva incepea sa vorbeasca lucruri desarte, indata era oprit.

Iar despre petrecerea calugarilor in chilii, acelasi Teofan scrie:

- Prin chilii unii scriau carti, altii impleteau, altii torceau lana, altii coseau camilafce si potcapuri, faceau metanii, teseau stofe pentru rase si mantii, faceau cruci si linguri sau se ocupau cu alte lucruri manuale. Toti erau sub supravegherea duhovnicilor, la care-si marturiseau pacatele si gandurile de doua ori pe zi: dimineata spuneau pe cele facute noaptea, iar seara pe cele facute ziua. Fara binecuvantarea duhovnicului, nimeni nu indraznea sa faca ceva, nici macar sa manance un fruct.

Era obicei ca la hramul Manastirii Neamt, "Inaltarea Domnului", sa se adune multa lume din Moldova, Valahia si din alte tari. Atunci Cuviosul Paisie nu avea odihna deloc, timp de patru zile. De dimineata pana seara usile ii erau deschise tuturor: si bogatului si saracului. Pe toti cati veneau se silea a-i odihni cu iubire de straini, ca al doilea Avraam, heretisindu-i cu dragoste si multumindu-le pentru rabdarea ostenelilor drumului. Apoi, fagaduindu-le de la Domnul si Maica Domnului mila sufleteasca si trupeasca, ii binecuvanta si-i trimitea la casa de oaspeti.

Se spunea despre Cuviosul Paisie ca se ostenea foarte mult pentru talmacirea parintestilor carti din limba veche greceasca in limbile slavona si romana, ca sa fie spre folosul si mantuirea celor ce vor voi a ravni si a lua aminte la invataturile purtatorilor de Dumnezeu parintilor nostri.

Zicea ucenicul sau Platon: Se cuvine a ne minuna cum se putea sa scrie atatea carti! Ca era cu totul neputincios cu trupul si pe toata partea dreapta avea rani. Si pe patul unde dormea era impresurat de carti: cateva lexicoane, Biblia greceasca si cea slavoneasca, gramatici grecesti si slavonesti, cartea din care facea talmacirea si, in mijloc, lumanarea. Iar el, ca un prunc mic, sedea plecat si toata noaptea scria, uitand de neputinta trupului, de grelele sale dureri si osteneli.

Apoi adauga ucenicul sau:

- O, nepatimas si sfant barbat! O, suflet curat si cu Dumnezeu impreunat! Cu totul era lipit de Dumnezeu, cu totul se revarsa catre aproapele cu dragoste. Pentru aceasta si cuvantul lui era puternic, lucrator si plin de dar, dezradacinand patimile si rasadind bunatatile in sufletele celor ce-l ascultau cu credinta si cu dragoste.

80. Spuneau ucenicii staretului Paisie ca el a tradus din slavona in romaneste putine carti, precum "Cuvintele Sfantului Nil de la Sorska", intrucat erau mai multi calugari moldoveni care traduceau din limba greaca decat slavoni. Din limba slava traduceau numai Cuviosul Paisie impreuna cu ieromonahul Dorotei, ucenicul sau.

In limba romana traduceau cei mai renumiti elenisti moldoveni, precum: arhimandritul Macarie, mare protopsalt, a tradus Omiliile Sfantului Macarie, Cuvintele Sfantului Isaac Sirul si altele; ieromonahul Ilarion a talmacit Cuvintele Sfantului Calist Catafigiotul, Hexaimeronul Sfantului Vasile cel Mare si altele; Cuviosul monah Gherontie, mare elenist, a tradus cinci carti: Pravalioara cea mica; Kiriacodromionul, Cazania la toate Duminicile, tiparit in Bucuresti; Talcuire la Evanghelii a Fericitului Teofilact, tiparita la Iasi; Teologhiconul (Dogmatica) Sfantului Ioan Damaschin, tiparit la Iasi; Kecagrarion, al Fericitului Augustin, tiparit la Manastirea Neamt si altele.

Cuviosul ierodiacon Stefan a talmacit Vietile Sfintilor pe tot anul, din limba slavona, tiparite la Manastirea Neamt intre anii 1807-1815. Cuviosul schimonah Isaac Dascalul a tradus din limba greaca Scara Sfantului Ioan Scararul si Bogorodicina (Octoihul) Maicii Domnului, care s-au tiparit la Manastirea Neamt. Iar din limba slavona a talmacit Tipiconul (Tipicul Sfantului Sava), care s-a tiparit la Iasi in anul 1816. Mitropolitul Grigorie Dascalul, alt ucenic al staretului Paisie din Manastirea Neamt, a talmacit si el numeroase carti din limba greaca, precum Patericul si altele pe care le tipareste la Bucuresti, dupa ce ajunge mitropolit al Tarii Romanesti (1823- 1834).

(Staretul Paisie a tradus personal 44 de manuscrise patristice in limba slavona si o vasta corespondenta. Cea mai pretioasa traducere a sa este: "Cuvintele ascetice ale Sfantului Isaac Sirul" )

Un pelerin grec, Constantin Caragea, ajungand la Manastirea Neamt, descrie astfel chipul plin de Duhul Sfant al marelui staret Paisie:

- Pentru prima data in viata am vazut cu ochii mei sfintenia intrupata si neprefacuta. Pe mine ma uimi fata lui, luminoasa si palida, fara pic de sange, o barba mare si alba, lucitoare ca argintul, si curatenia neobisnuita a hainelor sale si a chiliei. Vorbirea lui era blanda si cu totul sincera. Mi se parea ca este un om cu totul desprins de trup!

Ucenicul sau, Platon, spunea urmatoarele despre Cuviosul Paisie:

- Era in el dragoste infocata, cu care din tineretile sale a iubit pe Domnul cu tot sufletul sau. Ca pe toti ii iubea, ii incalzea cu dragostea si ravna sa. Pentru fiecare simtea durere. Iar pe fiii sai duhovnicesti ii imbratisa mai mult decat pe sufletul sau. Pe tot omul ce venea la dansul, pentru mila sufleteasca sau trupeasca, nu-l intorcea desert. Niciodata nu se intrista asupra cuiva, macar de l-ar fi suparat cu ceva.

Acelasi ucenic continua:

- Erau intr-insul impreunate indelunga-rabdare si blandetea, iar tulburarea si mania nu s-au vazut la el, fara numai pentru calcarea poruncii lui Dumnezeu. Mustra si certa cu blandete, dojenea si invata cu dragoste. Miluia si indelung rabda, cu nadejde de indreptare.

Asemenea si in cele firesti era preaimpodobit, continua ucenicul sau. Ca fata lui era alba ca a ingerului lui Dumnezeu, privirea lina, cuvantul smerit si strain de indrazneala, fiind cu totul revarsat spre milostivire, caci, prin dragostea sa, pe toti ii atragea la sine. Mintea lui era totdeauna unita cu Dumnezeu prin dragoste, marturie fiind lacrimile.

Spunea unul din ucenicii Cuviosului Paisie ca dobandise darul rugaciunii adevarate, incat fata lui se lumina si ochii varsau multe lacrimi de focul care ardea in inima sa.

- Odata, adauga ucenicul, pe cand eram noi in Dragomirna, am venit la parintele staret si vazand usa deschisa, am batut si am intrat. Era inainte de Vecernie. Parintele era culcat. Fata lui era aprinsa ca de foc. Am zis rugaciunea: "Binecuvinteaza, parinte!", dar nu mi-a raspuns. Am repetat a doua oara. Nici un raspuns. Ma cuprinse frica. Atunci am inteles ca era rapit in rugaciune. Mai zabovind putin, am iesit din chilie si n-am spus nimanui nimic de cele vazute.

Cuviosul Paisie avea si oarecare dar inainte vazator. De multe ori vedea in vis o sabie spanzurand, numai de un singur fir de par, deasupra capului voievodului moldovean Grigore Ghica. Apoi, nu dupa multe zile, turcii i-au taiat capul, din porunca sultanului. Si mult a plans staretul pentru aceasta.

Se spunea iarasi ca adeseori suspina si plangea staretul pentru un frate din obstea sa, sfatuindu-l pentru indreptare. Dar fratele nu asculta. Apoi, dupa trei zile, fratele acela s-a inecat.

Pe alt frate iarasi l-a rugat mult staretul sa nu plece din manastire.

- Frate, ii zicea cuviosul, asculta-ma, fiindca nu vei vedea locul acela unde vrei tu sa te duci. Intr-adevar, fratele nu l-a ascultat si dupa patru zile de drum a murit.

Numeroase si pline de intelepciune duhovniceasca au fost si scrisorile staretului Paisie catre diferiti prieteni si ucenici ai sai, mireni, preoti, calugari si egumeni. Iata ce scrie catre calugarii din Schitul Robaia-Arges, care ii cereau un preot:

- La cererea voastra de-a va trimite un preot sa va organizeze viata de obste, nici nu stim ce sa va raspundem. Si noi insine suntem la inceput si avem nevoie de povete. Numai atat va pot spune ca, dupa regulile Sfintilor Parinti, ati putea singuri sa va organizati viata duhovniceasca. Intai se cere ca egumenul sa cunoasca Sfintele Scripturi, ca sa stie a invata si pe ucenicii sai. Sa aiba catre toti iubire adevarata si nefatarnica, sa fie bland, smerit, rabdator, liber de manie, de iubirea de argint, de mandrie, de lacomie si toate celelalte patimi. Iar ucenicii sa fie in mainile egumenului ca lutul in mainile olarului. Sa nu faca nimic fara binecuvantare, sa nu aiba ceva al lor, ci toate, si cartile si patul si celelalte sa fie date cu voia egumenului. Apoi, schitul vostru, oriunde s-ar afla, sa nu fie supus altei manastiri, ci singur sa se conduca, ca fratii sai sa se mantuiasca prin egumenul lor, iar egumenul prin Domnul.

Asemenea catre calugarii din Poiana Marului scria:

- Nu va tulburati pentru nerautatea si smerenia parintelui Alexie, noul vostru egumen. Ca, dupa Sfintii Parinti, egumenul trebuie sa fie catre frati smerit, bland, fara rautate, pasnic, in stare sa sufere orice ispita, ca sa poata da fratilor pilda de rabdare. Nu va tulburati ca el este slab cu trupul, cata vreme este sanatos cu duhul si intreg la duhovniceasca cugetare. Ci voi, cunoscand slabiciunea firii lui, nu cereti de la el osteneli trupesti mai presus de puterile lui, ci crutati-l sa nu-si piarda inainte de vreme puterile, spre paguba fratilor. Ajunge pentru el sa sada mai mult la chilie, pazindu-si sanatatea, sa citeasca carti folositoare pentru suflet si sa fie gata la vreme de nevoie sa dea fratilor sfaturi folositoare pentru mantuire. Sa va smeriti unul fata de altul si sa va supuneti unul altuia, ca sa aveti dragostea lui Dumnezeu intre voi si sa fie la voi un suflet si o inima prin harul lui Hristos.

Un preot oarecare l-a intrebat pe Cuviosul Paisie:

- Poate preotul sa dezlege pe cel ce se pocaieste si, pentru neputinta sa, sa-i dea, fara canon, Sfintele Taine, sau nu poate?

- Daca boala lui trupeasca este in asa fel, a raspuns cuviosul, incat el se apropie de moarte si nu are vreme sa faca canon, atunci chiar de-ar avea el pacate mari, dar de se caieste, preotul sa-l dezlege a se impartasi cu Sfintele Taine. Daca insa poate face canon, preotul sa nu-l dezlege pana nu-si face canonul, caci canonul este a treia parte a pocaintei.

Apoi a adaugat si aceste cuvinte:

- Va spun si aceasta, ca eu in toate sfintele canoane am cautat cu ravna, de nu cumva sa gasesc oarecare epitimii fara indepartarea de la impartasirea cu Sfintele Taine, dar n-am putut gasi. Insa este grozav de infricosata si inspaimantatoare certarea pusa asupra preotilor care indraznesc sa imparta- seasca pe cei opriti de sfintele canoane. Pe amandoi, Biserica ii aseamana cu Iuda vanzatorul.

Zicea iarasi marele staret:

- Urmand blandetii lui Hristos, sa va opuneti pana la sange patimii maniei si sa aveti pace cu toti. Aceasta este asa de trebuincioasa, incat Insusi Hristos zicea ucenicilor Sai: Pace voua!, Pacea Mea dau voua! Unde este pacea lui Hristos, acolo petrece si Hristos. Iar in sufletul in care nu este pacea lui Hristos, nu este nici Hristos.

Si iarasi zicea:

- Rabdarea este si ea atat de trebuincioasa pentru mantuire, incat Hristos zice: Intru rabdarea voastra veti dobandi sufletele voastre. Iar castigarea sufletului nu este altceva decat mantuirea sufletului. Rabdare insa trebuie sa aveti nu numai pentru un timp oarecare, ci pana la moarte, caci cel ce va rabda pana la sfarsit, acela se va mantui.

Iar despre smerenie zicea Cuviosul Paisie:

- Smerenia este temelia tuturor virtutilor evanghelice. Ea este atat de trebuincioasa pentru mantuire, cum este respiratia pentru viata omului. Toti sfintii prin diferite cai s-au mantuit, dar fara smerenie, nimeni nu s-a mantuit si nici nu poate sa se mantuiasca. De aceea, tot cel ce vrea sa se mantuiasca trebuie sa se socoteasca din toata inima inaintea lui Dumnezeu ca cel mai de pe urma intre oameni si pentru orice pacat sa se condamne pe sine, iar nu pe altii.

Sfinte Preacuvioase Parinte Paisie, roaga-te lui Dumnezeu pentru noi!


DESPRE SFARSITUL SFANTULUI PAISIE DE LA NEAMT

extras din Manuscrisul romanesc nr. 1860 de la Biblioteca Academiei Romane

In anii de la Hr. 1794, in luna lui octombrie 4 zile, au sosit la noi la Manastirea Neamtului Preasfintia Sa Episcopul de Husi Kiro Kir Viniamin. Miercuri la noua ceasuri din zi am iesit intru intampinare cu Evanghelie si cu sfesnice si doi diaconi cadind si clisiarsii clopotele tragand si psaltii Axionului cantand asa am intrat cu Arhiereul in biserica si, inchinandu-se pe la sfintele icoane, ne-au blagoslovit pre toti de obste si au iesit la gazda, fiindca era vremea Vecerniei si n-au fost vreme ca fieste carele osabit sa iei blagoslo- venie, ca apoi i-ar fi apucat si vremea Pavecernitii, si Vecernia era nefacuta. Si indata cum au iesit Arhiereul, au tocat de Vecernie...

Luni, 30 de zile s-au bolnavit Parintele Staretul, marti, miercuri au fost bolnav. Iara joi s-au mai ridicat. Noemvri 2 si vineri au facut multamita in biserica, pentru ca s-au insanatosit Parintele si sambata au fost sanatos. Duminica au mers la biserica, iar mai spre sara au blagoslovit pre parinti(i) care era sa mearga la praznic la Agapia, cu bucurie si vesal. Noemvri 5 zile, luni, iarasi l-au intors raul si au fost bolnav, marti, miercuri, joi, vineri, sambata, Duminica, luni, marti. Iara miercuri n-au vorbit nimica, ci numai cauta frumos. Iara in vremea Vicerniei au inceput a se inchedeca in grumazi si a sufla mai rar si indata au chiemat duhovnici si au inceput parintele Stefan a ceti canon de iesirea sufletului. Iara eu nu stiam nimica ticalosul, de unele ca acestea, ci, cand am iesit de la vicernie, am vazut multime de parinti la fereastra Parintelui si prin ograda tiji, si unii plangea, iara mie tot imi parea lucru cu indoire. Iara mai sezand putin la fereastra, numai ce am auzit duhovnicii plangand inauntru si clopotile sus tragand, fiindca iesisa oarecine pe den dos si mersese la clopote.

O, vai mie, de ar fi fost cineva deoparte, ca sa priveasca, nu ar putea sa povesteasca cu limba omeneasca, ci plangere s-au pornit intru acel ceas, ci jale, ci tanguire intre parinti, cat asa era a se parea ca lumea se prapadeste. Si atata sa adunasa multime de parinti cat sa parea ca norii i-au adus. Si invalind cinstitul trup, dar mai bine sa zic sfant si prea mare sfant, a prea cuviosului parinte si lasand mana cea dreapta dezvalita pre piept si imbracandu-sa duhovnici, preoti si diaconi, au iesit cu obicinuit cantare ci sa cante la cei prosati. Iara cu mai multa plangere si tanguire, ca ce cantare va sa fie aceea cand cineva spre plangere iaste pornit. Si puind sf(i)ntele (sters) (cinstitele) moaste pre nasalie au mers in biserica preotii cantand. Iara celalalt sobor cu amara plangere, lacrimi varsand. Si puind nasalia in mijlocul bisericei, asa cu mare plangere fieste carele au luat blagoslovenie. Noemvri 15 au adormit prea Cuviosul Parintele nostru ieroschimonahul Paisie, arhimandrit si stareti sfintelor Manastiri Neamtului si Sacu. Si racorindu-se parintii dimprejurul nasaliei, au inceput preotii a ceti evanghelie neincetat pana la vremea Utrenii. Iara la Utrenie, asi(j)direa sa ceteasca evanghelie pana la cesuri si facand otpustul Sf. Liturghii, iarasi se incepe obicinuita cetire la evanghelie, pana la Vecernie. Si asa s-au tinut 4 zile sf(i)ntele (sters) (cinstitele) moaste in biserica, fiindca astepta si raspuns de la Mitropolitul.

Iara a doua zi dupa rapausare, joi, au inceput a sapa groapa in pomelnic, de-a dreapta, cu mare jale si suspinuri si zidind-o cu caramizi, sta ca un sfesnic inaurit asteptand sa se puie faclia cea prea luminata intr-insul.

Oara a traia zi, vineri, au facut racla si au imbracat-o si au impodobit-o fiindca era sa se puie intr-insa margaritarul sau mai bine sa zic diamantul cel de mult pret. Vineri spre sambata la 7 ceasuri din noapte s-au imbracat preotii si diaconii si au cladit sf(i)ntele (sters) (cinstitele) moaste si le-am pus in racla cu lacrimi si cu suspinuri si cetind evanghelie neincetat. Iar sambata dupa Sf(an)ta Liturghie s-au imbracat 30 de preoti si 13 diaconi si lumanari aprinse tinand in maini au ridicat nasalie cu sf(i)ntele moaste si au iesit afara, fiindca in biserica nu era cu putint(a) a incapea de multimea parintilor si a (s)treinilor si asa s-au inceput prohodul dupa obiceiu, cu lumini aprinsa la tot soborul parintilor si la adunarea mirenilor. Iara cand au fost dupa evanghelie, indata au inceput parintele Isaac a ceti acest cuvant: "Cuvant de ingropare la prea Cuviosul parintele nostru Paisie, arhimandrit si staretul sfintei Manastiri Neamtului si Secul".

Bucuriile si veseliile si toate lucrurile ceaste din lumea aceasta ori d(u)h(o)vnicesti ar zice cineva ori trupesti si lumesti toate cu adevarat vremelnice, trecatoa(re) si nestatornice (...).

Ramasita ceastalalta a vietii noastre este si dupa voia Ta sa dobandim starea cea impreuna cu Parintele nostru, dupa cum si legatura si fagaduinta ne iaste, slavind bunatatea si milostivirea ta, totdeauna acum si pururea si in vecii vecilor amin.

Iara dupa cuvant, au savarsit preotii obicinuitul prohod si au luat fiestecare osabit iertaciune si blagoslovenia cea mai de pre urma. Si asa era o imbulzala intre parinti si intre norod cand lua iertaciune, incat de nu ar fi tinut preotii racla de o parte si de alta, apoi indata ar fi rasturnat-o. Si nesfarsin- du-se toti, au ridicat preotii nasalia, ca nu era cu putinta a mai astepta, fiindca era norod mult si spre sara sa plecasa zioa si vremea sa turbura de ploaie. Si ridicand preotii nasalia si clopctile tragand si psaltii cantand si soborul celalalt plangand, asa am intrat in biserica la mormant si numai preotii au intrat in pomelnic si au inchis usa pentru imbulzala parintilor si a streinilor. Si puind sfintele (sters) (cinstitele) moaste in mormant, au pardosit parintii mormantul cu caramizi. Iara luni dupa Utrenie, inca noapte fiind, noemvri 20 de zile, au sosit si trimisii de la Iasi, adeca parintele Sava si parintele Liontie, dimpreuna cu Preasfintia Sa pentru ca n-au apucat ca sa ingroape pe Parintele. Si facandu-se zio si dupa sfarsitul Sf. Liturghii, au slujit Preaosfintia Sa panahida Parintelui, dimpreuna cu sobor, de-a traia zi dupa ingropare si au cetit si molifta Preaosfintia Sa, in genunchie, deasupra mormantului.

Iar cand au sezut parintii la masa au sosit si dumnealui Logofatul al trailea dila D(o)mnie, fiind trimis dimpreuna cu Arhiereul ca sa petreaca pre Parintele staretul la groapa si ca sa iaie in scris cele ce vor afla la manastire, miscatoare sau nemiscatoare, ca sa fie in paza cand s-ar fi pus povatuitoriu in locul Parintelui staretului.

Luni dupa Vicernie au intrat in chilia Parintelui Arhiereul cu Logofatul cel domnesc si oarecari din duhovnici si au inceput a cauta izvoadele pana ce au venit vremea ca sa toace la priveghere, fiindca a doao zi, marti, 21 zile era praznicul Intrarii in Biserica si au mers la Arhiereul dimpreuna cu boierul si au sezut toata privegherea. Iara a doao zi au slujit Ar(h)iereul. Iara dupa evanghelie au cetit parintele Isaac acest cuvant:

"Cuvant de intampinare la Preaosfintitul Parinte Kiriu Kir Viniamin, Episcopul Husului".

Preaosfintite Stapane, Omule al lui D(u)mnezeu si credincioasa sluga si ispravnice al Tainelor lui D(u)mnezeu si barbatul doririlor Duhului, Noule Daniile, bucuratu-ne-au foarte venirea Preasfintitei Tale si pre norii cei preintunecati ai mahniciunii cari pre inima noastra sa pusasa cu totul i-au gonit si-n laturi i-au dat. Boldurile cele" prea ascutite ale scarbei care necurmat impungea si adanc sa infingea intru inima noastra si tare o ranea, cu totul ii tampi. Si iarasi saninul bucuriei ne facu, iaras soarele de veselie se ivi si lacrimile cele ce necontenit sa varsa le opri si nu numai, ci si cu mahrama bucuriei de pre fetele noastre le sterse, in atat cat nici de am avut sau am patimit vreo paguba, mahniciune sau intristare sa nu simtim. Bine ca ne-au bucurat si pre toata mahniciunea ne-au gonit, aratat iaste ca imi marturisesc mie si sangure fetele a tot soborul, ca nu inca posomorate, nu inca triste sa arata, ce vesele lumina.

Dar oare ce iaste pricina unei veniri a Preaosfintiei Tale atat de grabnica si de sarguinta plina, cat nici de greutatea caii, nici de vremea cea umizicioasa, nici de iarna cea acum asteptata sa nu te temi, ci pre toate greotatile, pre toate nelesnirile, pre toate impedicarile, pre toata osteneala defaimand-o, preste atatea maidanuri sa sai si sa vii la Manastirea Neamtului; au doara ai mai uitat ceva din danturile acelea lungile si horile acelea largile si de duhovniceasca bucurie pricinuitoarele nesavarsite si acum, aducandu-ti aminte ai venit sa o implinesti? Ci incepatoriul si savarsi(toriul) danturilor si horilor nu inca iaste de fata. Au doara privelistile acelea duhovnicestile ce le intindeai mult mai daunazi ai venit sa le mai innoiesti? Ci puitorul niscareva porunci domnesti sau stapanesti sau politicesti sau cu niscareva sfatuiri duhovnicesti, pentru care si dumnealui boieriul Marii Sale impreuna s-au ostenit? Ci sfatuitoriul si raspunzatoriul nu inca mai iaste intru cei vii. Au poate intelegand de aceasta si de mahniciunea cea pricinuita noao, din dragostea cea multa si fierbinte ce ai catre D(u)mnezeu si catre aproapele, silit fiind pre sine si atata osteneala o ai trecut cu vederea si cu atata vrednicie, cu alt Iosif, te-ai suit sa ingropi pre tatal sau si plangerea la Ariiat sa-ti faci si mahniciunea robilor Preaosfintiei Tale sa o risipesti. Ca iata, nu dupa multe zile ale purcederii Preaosfintiei Tale catre turma cea cuvantatoare si el de calatoria cea fireasca a se gati au inceput pre care acum iata o au si savarsit, dupa ce au ispravit toate acelea ce au voit si au dorit.

Cu pofta am poftit, au zis D(u)mnezeu Omul Iisus mergand spre moartea cea de buna voie, sa mananc cu voi aceste Pasti mai nainte de patima Mea. Si prea cuviosul parintele nostru, urmatoriu adevarat acelui, nu de multa vreme au zis insusi catre cel ce ceteste proastele aceste cuvinte: "Am dorit a vedea niste privelisti ca acestea d(u)hovnicesti mai inainte de moartea mea si iata D(u)mnezeu mi-au implinit dorirea. Cunosc ca singur D(u)mnezeu aduse pre Preaosfintia Sa, cunosc acum ca aproape imi va fi sfarsitul". O, ce semuire a lucrurilor, care da oarecare dovada de mai nainte cunostinta da prealuminata. Cu toata acestea, mare iaste ravna catre lucrurile cele bune, mare iaste milostivirea cea catra aproapele, mare iti iaste si osteneala, multa ti se cade si plata, nemasurata rasplatirea, necovarsita cinstea, lauda de mintea noastra ajunsa, cuvantul nu iaste indestulat catre aceasta. Multamirea neputincioasa si cea din cuvinte si cea din lucruri, gurile noastre ale tuturor slabe spre multamirea facerilor de bine. Ce vom face? De ar fi fost cu noi cel puternic in fapta si in cuvant, ar fi rasplatit poate dupre vrednicie, dar de vreme ce s-au dus la Cel ce pre toate le covarseste cu bogatia si cu bunatatea si cu milostivirea, sunte(m) bine incredintati ca va mijloci in locul nostru catre D(o)mnul ca sa rasplateasca Preaosfintiei Tale cu daruri vecinice si nestricacioasa, cu caftanuri ingeresti se va imbraca prea sf(i)ntitul trup al Preaosf. Sale, cu coroane nevestejite si nestricacioasa va incorona prea sf(i)ntit al Preaosf. Tale cu slava d(u)mnezeiasca va impodobi prea sf(i)ntit Preaosf. Tale cu ingerii te va inceti, cu Patriarsii te va randui, cu Arhierei te va insoti, intru imparatia Sa te va odihni, de privirea fetei Sale te va indulci intru Hristos Iisus D(o)mnul nostru, caruia slava in veci, amin.

Iara cand au venit parintii cu icoana la masa, au venit si Arhiereul si au blagoslovit masa si apoi au sezut de o parte pre scaun dimpreuna cu boiariul cel domnesc si au ascultat cum sa cetea Cuvant pentru Intrarea in Biserica. Si viind vremea strangerii sfermeturilor, au blagoslovit Arhiereul adunarea sfermeturilor si savarsind multamita mesei, asa au iesit in cerdac si au sezut Arhiereul in jilti pana cand au iesit toti parintii din trapeza si sculandu-sa bucatarii au luat fiestecare osabita blago(slovenie) si asa s-au dus cantand in biserica. Iara dupa vicernie au facut paraclis cu sobor mare. Si vineri au mers Preasfintenia Sa la Sacul si la Sahastrie si sambata s-au intors la Neamtul. Iara Duminica au dat Preaosfintia Sa anafura in vremea priceasnii.

Si sfatuindu-se duhovnicii cu Arhiereul, au ales pe parintele Sofronie spre a-i incredinta pastoria in locul Parintelui. Si facand scrisori, le-au trimis la Iasi si viind de la Iasi alte scrisori, de la domnie si de la Mitropolitul, asa in anii de la HS-1794 in luna lui dechemvrie in 13 zile, marti dimineata dupa utrinie a calugarit pre parintele Sofronie in schima insusi Arhiereul. Iara dupa liturghie, in vremea priceasnii, adunati fiind parintii toti, au cetit parintele Pafnutie trimiterea Parintelui Staretului cea catre Preaosf. Sa Mitropolitul Kiriu Kir Gavriil.

Iisus-Hristos
Sfintii zilei
Cauta

cuvant:

Stiri ortodoxe
Contact

Ne puteti contacta prin e-mail la adresa webortodox[AT]yahoo.com (inlocuiti [AT] cu @).

Contact Us


Recomandari:
Resurse ortodoxe: www.resurse-ortodoxe.ro - Contine o bogata colectie de resurse ortodoxe audio/video/text: predici, rugaciuni, carti, conferinte, icoane, filme.
Agentia de stiri "Noutati ortodoxe": www.noutati-ortodoxe.ro - Ofera stiri si informatii din viata bisericii ortodoxe, evenimente religioase, conferinte, aparitii editoriale. Stirile pot fi preluate si de alte site-uri prin intermediul unui script.
Maica Domnului: www.maicadomnului.ro - Preacinstire pentru Maica Domnului - Prea Curata Fecioara Maria.