Smerenia este virtute dumnezeiască, este desăvârşirea vieţii Creştine care se dobândeşte pe calea ascultării. Cel ce nu are ascultare nu poate nici câştiga, nici dobândi smerenia. Puţini sunt pe pământ aceia care au ascultare. Smerenia noastră este după măsura ascultării noastre.
Fizic, smerenia exterioară se dobândeşte mai lesne decât smerita cugetare, căci smerita-cugetare este un dar deosebit de la Dumnezeu. Sfântul Părintele nostru Simeon spune: Cel înţelept este aşa încât nimic de pe pământ nu l-ar putea urni. Orice s-ar întâmpla, el este smerit în cugetare, şi aceasta este desăvârşire, virtute dumnezeiască.
Şi mândria are treptele sale, ca şi smerenia. Mândria vieţii se tămăduieşte mai uşor, pe când mândria minţii este grea şi cu neputinţă de vindecat. Nu are cine să îi arate unui om ca acesta că nu este pe calea cea dreaptă. Iar mândria vieţii este vindecabilă, căci din bogat de îndată se face sărac şi atunci trebuie să se smerească, vrea – nu vrea.
(Starețul Tadei de la Mănăstirea Vitovnița, Pace și bucurie în Duhul Sfânt, Editura Predania, București, 2010, pp. 159-160)
Categoria: Articole
Cautare:
Ce este smerenia?
Vizualizari: 3
Id: 12753
Share:
Cand, cum si in ce perioada se poate consuma Aghiasma Mare?
„Vesnica pomenire!”
Reguli pentru crestinii care merg duminica la Biserica
Puterea celor 40 de liturghii si parastase
Cum trebuie sa se incheie fiecare rugaciune crestina?
Maica duhovniceasca din manastire
Pietism, zelotism, intelectualism, hipercriticism
Usa pocaintei
Numai Dumnezeu cunoaste inima omului
Text
-
Calendar ortodox
Cântări și pricesne
Cărți epub
Cărți epub rusă
Cărți online
Cărți pdf
Evanghelii duminicale
Articole
Rugăciuni
Slujbe și rânduieli
Versuri colinde
Viețile Sfinților
-
Predici
Părinți duhovnicești
Rugăciuni
Cântări bisericești
Slujbe
Cărți
Colinde
Arhivă emisiuni radio
Video Software
Căutare avansată
webortodox[AT]yahoo.com (inlocuiti [AT] cu @)
Facebook:
facebook.com/
resurseortodoxero
Youtube: youtube.com/@resurse-ortodoxe
noutati-ortodoxe.ro - Știri și informații din viața bisericii ortodoxe, evenimente religioase, conferințe, apariții editoriale.
maicadomnului.ro - Preacinstire pentru Maica Domnului - Prea Curata Fecioara Maria.