www.resurse-ortodoxe.ro - Predici, rugăciuni, filme, cărți, conferințe ortodoxe

Adevarata mila

Adevarata mila

Nu are milă de semenul său cel ce-i dă ceva din cele din afară ale sale, ci cel ce-i dă sufletul său, dragostea sa. Acesta îl mângâie cu adevărat pe acela şi locuieşte suferinţa lui, princinuită de conştiinţa singurătăţii.

Trebuie să ai milă de cel ce te nedreptăţeşte, căci el se pierde prin aceasta, ca unul ce a uitat de sine şi se ciunteşte de legăturile sale cu alţii, legături prin care îi vine lui însuşi viaţa.

Mila e „arderea inimii”, nu e un sentiment călduţ, ci ceva asemenea simţirii mamei pentru copilul ei bolnav sau nenorocit. Aceasta e totodată curăţia. Deci nu e o stare de pasivitate. Ci o intensă trăire a iubirii, plină de suferinţa pentru cel ce suferă. E o ardere chiar pentru draci. E conştiinţa că şi ei suferă de răutatea lor. Cum se împacă aceasta cu fericirea celor ce se vor afla în viaţa veşnică? E o mare taină. Chiar în suferinţa pentru alţii e o desăvârşire, o lipsă de egoism, de păcat, de îngustare. Şi altceva e a suferi pentru alţii, dar a fi curat tu însuţi (căci numai atunci suferi pentru alţii), şi altceva, a fi chinuit de ura împotriva altora, de patimile ce te stăpânesc. Izvorul acestei suferinţe pentru alţii e în crucea lui Hristos.

(Alexandru Prelipcean, Spiritualitate creștină și rigoare științifică: notele de subsol ale filocaliei românești, II, Editura Doxologia, 2013, pp. 38-39)

Categoria: Articole

Cautare:

Adevarata mila

Vizualizari: 3

Id: 16374

Adevarata mila

Share:

Iisus-Hristos
Sfinții zilei
Căutare

2. Căutare rapidă - cuvânt:

Știri ortodoxe
Recomandări:
noutati-ortodoxe.ro - Știri și informații din viața bisericii ortodoxe, evenimente religioase, conferințe, apariții editoriale.
maicadomnului.ro - Preacinstire pentru Maica Domnului - Prea Curata Fecioara Maria.