Poate câteodată te gândeşti la femeie, la bani, la băutură, la putinţa de a face pe deşteptul şi nu te simţi ispitit să treci la faptele păcătoase legate de acelea. Dar însăşi încrederea că stai tare prin tine e un păcat. E păcatul mândriei. Deci şi atunci cheamă numele lui Dumnezeu, ca să-ţi trezeşti conştiinţa că liniştea ta o datorezi Lui. Căci de la mândrie foarte uşor poţi aluneca la vreun păcat din cele de care-ţi vorbesc gândurile amintite.
Numai dialogul cu Dumnezeu te apără de mândrie, arătându-ţi cât de mare este El şi cât de mic eşti tu. Nu trebuie să ai niciodată conştiinţa că eşti singur nici în cele bune, nici în cele rele. Sentimentul că eşti singur în cele bune se asociază cu mândria; în cele rele, cu disperarea. Numai din comuniunea cu Dumnezeu ai smerenia şi liniştea, nădejdea şi încrederea. Iar când chemi numele lui Dumnezeu, însuşi El vine de faţă. Nu ne putem pune în legătură cu cineva de la distanţă decât chemându-l pe nume, sau gândind la numele lui.
(Alexandru Prelipcean, Spiritualitate creștină și rigoare științifică: notele de subsol ale filocaliei românești, II, Editura Doxologia, 2013, pp. 30-31)
Categoria: Articole
Cautare:
Nu suntem singuri
Vizualizari: 4
Id: 17043
Share:
Cand, cum si in ce perioada se poate consuma Aghiasma Mare?
„Vesnica pomenire!”
Reguli pentru crestinii care merg duminica la Biserica
Puterea celor 40 de liturghii si parastase
Cum trebuie sa se incheie fiecare rugaciune crestina?
Maica duhovniceasca din manastire
Pietism, zelotism, intelectualism, hipercriticism
Usa pocaintei
Numai Dumnezeu cunoaste inima omului
Text
-
Calendar ortodox
Cântări și pricesne
Cărți epub
Cărți epub rusă
Cărți online
Cărți pdf
Evanghelii duminicale
Articole
Rugăciuni
Slujbe și rânduieli
Versuri colinde
Viețile Sfinților
-
Predici
Părinți duhovnicești
Rugăciuni
Cântări bisericești
Slujbe
Cărți
Colinde
Arhivă emisiuni radio
Video Software
Căutare avansată
webortodox[AT]yahoo.com (inlocuiti [AT] cu @)
Facebook:
facebook.com/
resurseortodoxero
Youtube: youtube.com/@resurse-ortodoxe
noutati-ortodoxe.ro - Știri și informații din viața bisericii ortodoxe, evenimente religioase, conferințe, apariții editoriale.
maicadomnului.ro - Preacinstire pentru Maica Domnului - Prea Curata Fecioara Maria.