www.resurse-ortodoxe.ro - Predici, rugăciuni, filme, cărți, conferințe ortodoxe

Betia

Betia

Adevărat, ce este mai rău decât un beţiv care umblă împletecindu-se de colo până colo şi devine pentru cei neînţelepţi pricină de hulire a darurilor lui Dumnezeu? Căci îi aud pe mulţi dintre cei care văd ciudăţeniile beţivilor, zicând: „Mai bine n-ar fi existat vinul”. Ce prostie! Alţii sunt de vină, şi tu osândeşti darurile lui Dumnezeu? Nu cumva vinul săvârşeşte răul, omule al lui Dumnezeu? Nu vinul, ci necugetarea celor care-l folosesc în chip rău. Să zici, aşadar, „să nu fi existat beţia”, nu „să nu fi existat vinul”. Pentru că aşa, dacă înaintezi încă puţin, vei spune: „Să nu fi existat cutițe pentru ca ucigaşii să nu mai omoare. Să nu fi existat noapte, pentru ca hoţii să nu mai fure. Să nu fi existat femeia, ca să nu mai cădem in desfrâu.” Şi pe, scurt, vei cere să nu fi existat nimic.

Nu osândi aşadar vinul, ci beţia şi pe cei care mânuiesc binele în chip rău. Apropie-te de omul acesta când îl vei afla treaz şi spune-i: „Vinul ne-a fost dat de Dumnezeu ca să ne veselească, nu pentru a ne purta necuviincios; pentru a râde, nu ca să ne facem de râs, pentru a ne menţine sănătatea, nu ca să ne îmbolnăvim, pentru a ne întări trupul, nu ca să ne slăbim sufletul.”

(Sfântul Ioan Gură de Aur, Problemele Vieții, traducere de Cristian Spătărelu și Daniela Filioreanu, Editura Egumenița, p. 150)




Sursa: Articolul apare online prin efortul editorilor site-ului doxologia.ro.

Categoria: Articole

Cautare:

Betia

Vizualizari: 3

Id: 17235

Betia

Share:

Iisus-Hristos
Sfinții zilei
Căutare

2. Căutare rapidă - cuvânt:

Știri ortodoxe
Recomandări:
noutati-ortodoxe.ro - Știri și informații din viața bisericii ortodoxe, evenimente religioase, conferințe, apariții editoriale.
maicadomnului.ro - Preacinstire pentru Maica Domnului - Prea Curata Fecioara Maria.