Fericiti cei saraci cu duhul, ca a lor este Imparatia Cerurilor

Trebuie să ne amintim că toţi avem un dar. Prima Fericire este a sărăciei, şi numai dacă trăim potrivit acestei Fericiri putem intra în Împărăţia lui Dumnezeu. Această Fericire are două aspecte. Mai întâi, este vorba de faptul evident că nu posedăm nici un lucru pe care l-am putea păstra, fie că o vrem sau nu; aceasta presupune descoperirea faptului că sunt nimic şi că nu am nimic - o sărăcie totală, fără leac şi fără speranţă. Existăm pentru că existenţa noastră a fost voită şi pentru că am fost aduşi la existenţă. Nu am avut nici o contribuţie la asta, nu este vorba deci de un act al voinţei noastre libere. Noi nu ne deţinem viaţa în aşa fel încât i-ar fi cuiva cu neputinţă să o ia de la noi, şi tot ceea ce suntem şi avem este efemer în felul acesta. Avem un trup - care va muri. Avem o minte - dar este destul ca un vas de sânge să plesnească în creier ca cea mai prestigioasă minte să fie anulată dintr-o dată. Avem o inimă, sensibilă şi vie — şi totuşi acum am vrea să ne revărsăm toată compătimirea şi înţelegerea pentru cineva aflat în nevoie şi simţim că în piept avem o piatră.

Aşa că, într-un fel, putem spune că nu avem nimic, pentru că nimic nu este în posesia noastră, iar noi suntem stăpâni doar peste acest nimic. Iar aceasta ne-ar putea conduce nu la sentimentul de apartenenţă la împărăţia lui Dumnezeu şi la a ne bucura de ea, ci la disperare - dacă nu ne amintim că, deşi nici unul din lucrurile acestea nu ne aparţine, în sensul că ne pot fi luate, totuşi noi suntem în posesia lor. Acesta este al doilea aspect al Fericirii.

(Mitropolitul Antonie de Suroj, Școala rugăciunii, traducere de Gheorghe Fedorovici, Editura Sophia, București, 2006, pp. 52-53)

Categoria: Articole

Cautare: