Pilda de smerenie

Erau doi frați călugări, care, de multă vreme, viețuiau cu dragoste împreună, amândoi la un loc. Iar vrăjmaşul diavol, pizmuind traiul lor cel bun, a vrut să-i despartă pe ei, unul de altul. Deci, a făcut între ei o pricină ca aceasta: fratele cel mic a aprins lumânarea şi a pus-o pe ea la locul ei, iar diavolul, făcând pacoste, a prăvălit lumânarea jos şi s-a stins. Ci fratele cel mai mare, mâniindu-se foarte din aceasta, a lovit cu patimă pe fratele său cu palma peste obraz, iar acesta, cu smerenie, s-a închinat lui până la pământ, zicând: „Iartă-mă frate, că te-am supărat, ci aşteaptă puțintel şi iar o voi aprinde”. Dar puterea lui Dumnezeu a pedepsit pe acel diavol până ce s-a făcut ziuă. Iar dacă s-a făcut ziuă, a mers acel diavol în capiştea idolească şi se jeluia mai marelui său, spunându-i lui toată întâmplarea ce a vrut să facă şi ce a făcut acelor călugări şi cum s-a smerit călugărul cel mai mic, celui mai mare şi cum, pentru smerenia aceluia, puterea lui Dumnezeu l-a pedepsit pe el, până la ziuă. Acestea spunându-le, diavolul se jeluia stăpânului său în capiştea idolească, iar slujitorul cel idolesc, întâmplându-se atunci acolo în capişte, a auzit cele ce se jeluia acel drac şi se mira de neputința lor. Deci, smerindu-se în inima lui, s-a dus la o mănăstire şi s-a făcut călugăr iscusit şi smerit şi spunea fraților, zicând: „Smerenia risipeşte puterea vrăjmaşului, că eu am auzit dracii grăind şi vorbind între dânşii şi zicând: De vom face tulburare şi vrajbă între călugări şi de se va întoarce unul dintrînşii şi, smerindu-se, se va închina fratelui său, atunci acela toată puterea noastră risipeşte”.

Categoria: Articole

Cautare: