Mangaierea dumnezeiasca

Nu-mi aduc aminte să fi trecut vreo zi fără mângâiere dumnezeiască. Uneori, atunci când oamenii sunt în concedii, mă simt rău, şi astfel pot să înţeleg cât de rău pot trăi cei mai mulţi oameni nemângâiaţi, pentru că sunt departe de Dumnezeu. Cu cât se depărtează cineva de Dumnezeu, cu atât lucrurile se complică mai mult. Se poate ca cineva să nu aibă nimic, dar dacă Îl are pe Dumnezeu, nu doreşte nimic. Asta e! Iar dacă le are pe toate, şi nu ÎI are pe Dumnezeu, este chinuit înlăuntrul său. De aceea, fiecare pe cât poate, să se apropie de Dumnezeu. Numai lângă Dumnezeu află omul bucuria cea adevărată şi veşnică. Ne otrăvim viaţa atunci când trăim departe de dulcele Iisus. Când omul, din om vechi devine om nou, fiu de împărat, se hrăneşte cu desfătarea dumnezeiască, cu dulceaţă cerească şi simte veselia paradisiacă, simte adică într-o măsură bucuria raiului. De la bucuria cea mică paradisiacă, înaintează, zilnic, către cea mai mare şi se întreabă dacă există ceva mai înalt în rai decât aceea pe care o trăieşte aici.

(Cuviosul Paisie Aghioratul, Cu durere și dragoste pentru omul contemporan, Editura Evanghelismos, București, 2003, p.48)

Categoria: Articole

Cautare: