Milostivirea lui Dumnezeu

Starea firească a seminţiei lui Adam cuprinde în sine nu numai plângere, ci şi deznădăjduire; nu numai tânguire, ci şi împetrire; nu numai jale, ci şi pierzare. Cugetă omul cu osârdie cele rele (Fac. 6, 5): de aici urmează numaidecât un potop întreg de rele, ce se revarsă din cugetări asupra tuturor faptelor lui, îi înghite toate puterile şi - chiar în privinţa celor dinafară - nu aduce decât pustiire. Poate, oare, Dumnezeu Dreptul Judecător să caute fără mânie aprinsă către cel ce calcă legea în fiecare clipă? Poate, oare, Bunul Ziditor să ia aminte cu rece nepăsare la tânguirile făpturii aflate în nenorocire? Dreapta judecată stârneşte trăsnete răzbunătoare, bunătatea opreşte mâna care e gata să le sloboadă. Milostivirea vrea să dea celui pătimitor paharul mântuirii, nesimţitorul fiu al pierzării nu suferă nici măcar să i se pomenească de vindecarea cruntei sale boli.

(Sfântul Filaret, Mitropolitul Moscovei, Cuvinte despre Taina Crucii, Editura Sophia, Bucureşti, 2002, pp. 25-26)

Categoria: Articole

Cautare:

Milostivirea lui Dumnezeu

Vizualizari: 2

Id: 21678

Share: