Roadele necazurilor

La fel vedem că se întâmplă şi în anii următori. Ce făceau tiranii vărsători de sânge în perioada prigoanelor? Prindeau câte o fată tânără, fecioară şi cu trupul fraged, mai moale decât ceara. O răstigneau, îi sfâşiau coastele cu gheare de fier. Sângele curgea râu din rănile ei adânci. Însă preacurata mireasă a lui Hristos răbda chinurile nădăjduind în Împărăţia cerurilor. Astfel, în vreme ce mucenicia încă nu se sfârşise, înainte ca suferinţa să se fi încheiat, primea cununa biruinţei. Gândeşte-te cât de mult se ruşina tiranul. O fetişcană îl ruşina pe omul care era înconjurat de soldaţi voinici ce ţineau în mâini săbii tăioase. Vezi cum încercarea şi suferinţa devin de multe ori pricini de laudă? Aceasta, de altfel, o încredinţăm cu toţii, prin cinstirea pe care o dăm mucenicilor. În vreme ce încă n-au primit întreaga răsplată a nevoinţelor lor, în vreme ce trupurile li s-au prefăcut în cenuşă, ne adunăm cu multă bunăvoinţă în biserici în zilele pomenirii lor şi îi încununăm cu cântări şi laude pentru suferinţele şi chinurile lor, pentru rănile şi sângele lor, pentru nevoinţele şi biruinţa lor.

(Sfântul Ioan Gură de Aur, Problemele vieţii, Editura Egumeniţa, Galaţi, p. 28)

Categoria: Articole

Cautare: