Când te rogi, caută să fii asemenea unui prunc care începe să gângurească, iar duhul tău să fie una cu cel al rugăciunii pe care o spui. Socoteşte-te pe tine ca pe un nimic, ia rugăciunea ca pe un dar al lui Dumnezeu.
Renunţă cu desăvârşire la cunoştinţa cea după trup, nu ţine seama de ea, fiindcă „semeţeşte” (1 Corinteni 8, 1), ne face să ne îndoim, să urzim himere, să hulim. Dacă în timp ce te rogi, sau în altă vreme, vrăjmaşul îţi tulbură sufletul cu gânduri ticăloase şi cu hulă, nu deznădăjdui, ci spune cu convingere în inima ta:
„Pentru a ne curăţi de aceste păcate şi de altele asemenea lor a coborât pe pământ Domnul nostru Iisus Hristos; Mântuitorul a venit să ne ajute să ne izbăvim de ele şi de toate păcatele pe noi, cei neputincioşi cu duhul”.
Dacă vei spune aceste cuvinte cu credinţă, ţi se va linişti inima îndată. Domnul ţi-o va curăţa. Nici un păcat şi nici o intenţie de păcat nu trebuie să ducă la deznădejde; să ţinem neclintită nădejdea în Mântuitorul. O, nemuritoare, părintească grijă a lui Dumnezeu! Cât de măreaţă este slujirea lui Dumnezeu, făcut Om, către noi păcătoşii! Cu nemărginită iubire de oameni ne stă în ajutor, ne curăţă şi ne mântuieşte. Ruşinează-se puterea vrăjmaşului!
(Sfântul Ioan din Kronstadt, Viaţa mea în Hristos, traducere de Boris Buzilă, Editura Sophia, Bucureşti, 2005, pp. 230-231)
Categoria: Articole
Cautare:
Nu deznadajdui!
Vizualizari: 2
Id: 22188
Share:
Cand, cum si in ce perioada se poate consuma Aghiasma Mare?
„Vesnica pomenire!”
Reguli pentru crestinii care merg duminica la Biserica
Puterea celor 40 de liturghii si parastase
Cum trebuie sa se incheie fiecare rugaciune crestina?
Maica duhovniceasca din manastire
Pietism, zelotism, intelectualism, hipercriticism
Usa pocaintei
Numai Dumnezeu cunoaste inima omului
Text
-
Calendar ortodox
Cântări și pricesne
Cărți epub
Cărți epub rusă
Cărți online
Cărți pdf
Evanghelii duminicale
Articole
Rugăciuni
Slujbe și rânduieli
Versuri colinde
Viețile Sfinților
-
Predici
Părinți duhovnicești
Rugăciuni
Cântări bisericești
Slujbe
Cărți
Colinde
Arhivă emisiuni radio
Video Software
Căutare avansată
webortodox[AT]yahoo.com (inlocuiti [AT] cu @)
Facebook:
facebook.com/
resurseortodoxero
Youtube: youtube.com/@resurse-ortodoxe
noutati-ortodoxe.ro - Știri și informații din viața bisericii ortodoxe, evenimente religioase, conferințe, apariții editoriale.
maicadomnului.ro - Preacinstire pentru Maica Domnului - Prea Curata Fecioara Maria.