Adevarata pocainta

Suntem datori cu o îndoită pocăinţă: pentru păcatul săvârşit, şi îndeobşte pentru toată păcătoşenia şi răutatea noastră.

Fără cea dintâi nu se poate, că pierim; dacă nu te căieşti de păcat, rămâi în păcat, te tai din Biserică şi te lipseşti de harul dătător de viaţă.

Şi sunt trei chipuri ale ei: mai întâi, e pocăinţa cu care suntem datori îndată ce-am săvârşit păcatul; apoi, la vremea cercetării cugetului, seara, când iarăşi ceri iertare de la Dumnezeu pentru păcatele făcute; în sfârşit, mărturisindu-ţi păcatul şi căindu-te de el la spovedanie. Pentru fiecare, aflăm la el învăţături amănunţite. Spovedania ne dă iertarea deplină şi nestrămutată a păcatului mărturisit. Din clipa aceea e cu totul şters şi uitat, iar noi putem începe o viaţă nouă.

Dar şi căinţa care te cuprinde îndată după păcat ne aduce iertarea lui Dumnezeu, de e păcatul mic ori de sunt numai gânduri. „De ai gând rău, şi te căieşti, voind ca altul să-ţi fie cugetul şi lucrul, păcatul ăsta îţi este şters pe dată".

(Jean Claude Larchet, Ține candela inimii aprinsă, Învățătura Părintelui Serghe, Ed. Sophia, București, 2007, p. 42)

Categoria: Articole

Cautare: