„Despre pocăinţă. Cuvânt foarte folositor pentru aceia care o cinstesc (pe pocăinţă - n.n.) cu credinţă şi cu dragoste nefăţarnică, cu grijă şi cu cinstirea cuvenită.
Iată, suflete al meu, că şi în acest an, prin marea şi îndelunga răbdare şi prin darul cel mult al Celui ce ne-a creat, al iubitorului de oameni Dumnezeu şi Stăpânului tuturor, noi am ajuns la adăpostul liniştit şi mântuitor al perioadei sfinte şi ziditoare de suflet de patruzeci de zile când toţi - şi drepţii şi păcătoşii - cu mare sârguinţă iau asupra lor o nevoinţă sporită. Cei drepţi procedează aşa din două motive: în primul rând, ca virtutea dreptăţii şi a smeritei înţelepciuni dobândită de ei să devină mai puternică şi mai statornică, iar în al doilea rând, spre a se strădui ca la viaţa virtuoasă de dinainte să adauge şi alte virtuţi ca să se învrednicească să dobândească marea răsplată şi cununile cele luminoase. Iar cei asemenea nouă, păcătoşii şi ticăloşii, iau asupra lor această nevoinţă pentru ca, prin înfrânarea de tot felul, prin nevoinţa trupului şi plânsul duhovnicesc, să-L înduplece asupra lor pe Judecătorul Cel înfricoşător pe Care L-au mâniat prin toate fărădelegile făcute în decursul întregii lor vieţi blestemate şi să se învrednicească să petreacă timpul rămas în vieţuirea cinstită şi plăcută lui Dumnezeu şi în împlinirea poruncilor mântuitoare ale Stăpânului.”
(Maxim Grecul, Viața și cuvinte de folos, Editura Bunavestire, p. 64)
Categoria: Articole
Cautare:
Cuvant despre pocainta
Vizualizari: 2
Id: 23730
Share:
Cand, cum si in ce perioada se poate consuma Aghiasma Mare?
„Vesnica pomenire!”
Reguli pentru crestinii care merg duminica la Biserica
Puterea celor 40 de liturghii si parastase
Cum trebuie sa se incheie fiecare rugaciune crestina?
Maica duhovniceasca din manastire
Pietism, zelotism, intelectualism, hipercriticism
Usa pocaintei
Numai Dumnezeu cunoaste inima omului
Text
-
Calendar ortodox
Cântări și pricesne
Cărți epub
Cărți epub rusă
Cărți online
Cărți pdf
Evanghelii duminicale
Articole
Rugăciuni
Slujbe și rânduieli
Versuri colinde
Viețile Sfinților
-
Predici
Părinți duhovnicești
Rugăciuni
Cântări bisericești
Slujbe
Cărți
Colinde
Arhivă emisiuni radio
Video Software
Căutare avansată
webortodox[AT]yahoo.com (inlocuiti [AT] cu @)
Facebook:
facebook.com/
resurseortodoxero
Youtube: youtube.com/@resurse-ortodoxe
noutati-ortodoxe.ro - Știri și informații din viața bisericii ortodoxe, evenimente religioase, conferințe, apariții editoriale.
maicadomnului.ro - Preacinstire pentru Maica Domnului - Prea Curata Fecioara Maria.