Din pacatosi sfinti

„Mântuirea e fapta milostivirii lui Dumnezeu, prin care ne scoate din păcat, dacă vrem şi ostenim şi noi. Dacă însă nu vrem, cu sila, nu ne mântuieşte nimeni. Aşa voieşte Dumnezeu, ca darul mântuirii Sale să fie totdeodată şi roadă cunoştinţei, a voinţei şi a dragostei noastre. Dar Dumnezeu e aşa de milostiv, că tot El ne ajută şi să vrem şi să lucrăm. Calea mântuirii, sau Cărarea, începe când omul vine - de cele mai multe ori abia viu din gâlceava cu moartea - şi intră în Biserica văzută, cea adevărată, care e: Una, sfântă, sobornicească şi apostolească Biserică. Mântuitorul nostru a întemeiat şi are numai o Biserică creştină, nu opt sute. Biserica aceasta, una, e sfântă pentru că Sfânt e întemeietorul şi, ca atare, rămâne mereu sfântă, ba chiar sfinţeşte pe păcătoşi. Celelalte biserici - casele de adunare ale sectelor - nu sunt sfinte, pentru că sunt întemeiate de oameni robiţi răzvrătirii şi, ca atare, nici nu sfinţesc pe nimeni. Biserica lui Hristos e sobornicească, adică stă pe temelia celor şapte soboare a toată lumea şi, prin furtunile istoriei, e cârmuită nevăzut de Mântuitorul însuşi, nu de vreun înlocuitor al Său, mai presus de soboare. Biserica, în care ne mântuim, e apostolească, adică îşi are slujitorii urmând, ca dar, prin punerea mâinilor, unii de la alţii în şir neîntrerupt, suind până la Apostoli şi prin ei până la Iisus Hristos. Toate celelalte biserici ivite după aceea, prin chiar aceasta sunt alăturea de cale, deci alăturea de mântuire.”

(Părintele Arsenie Boca, Cărarea Împărăției, Editura Sfintei Episcopii Ortodoxe a Aradului, p. 16-17)

Categoria: Articole

Cautare: