Marturisirea credintei

La începutul creştinismului locuiau în Antiohia doi pri­eteni, preotul Saprichie şi mireanul Nichifor. La un moment dat, s-au certat dintr-un motiv oarecare şi au încetat să se mai vadă. Între timp s-a iscat o prigoană împotriva creştini­lor. Saprichie a fost prins şi i s-a propus să aducă jertfa zei­lor, pentru că altminteri ar fi dat morţii. Saprichie a zis că preferă să moară şi urma să fie executat. Nichifor, care în­cercase încă mai demult să se împace cu el, s-a grăbit să se ducă să-i ceară iertare mucenicului şi, întâlnindu-l pe drum, i-a căzut la picioare, implorându-l: „Mucenicule al lui Hristos, iartă-mă!” Saprichie nu i-a răspuns, întorcându-i spa­tele. Aceasta s-a repetat de câteva ori. Nichifor s-a ţinut pe urmele osânditului, până la locul de execuţie, continuând să-şi ceară, cu insistenţă, iertare, dar Saprichie rămânea ne­clintit în ura sa. Şi ce credeţi că s-a întâmplat? În ultima cli­pă, înspăimântându-se de osândă, Saprichie s-a lepădat de Hristos şi a acceptat să aducă jertfa idolilor. Prin aceasta se împlineau şi în cazul lui cuvintele Apostolului Ioan: „Cel ce-şi urăşte fratele este în întuneric şi umblă în întuneric şi nu ştie încotro se duce, pentru că întunericul i-a orbit ochii” (I Ioan 2, 11).

Nichifor a mărturisit fară teamă credinţa creştină şi s-a învrednicit de cununa muceniciei.

(Fiecare zi, un dar al lui Dumnezeu: 366 cuvinte de folos pentru toate zilele anului, Editura Sophia, p. 182)

Categoria: Articole

Cautare:

Marturisirea credintei

Vizualizari: 3

Id: 23995

Share: