"Fraţilor, ca un om grăiesc; că şi testamentul întărit al unui om nimeni nu-l strică, sau îi mai adaugă ceva. Făgăduinţele au fost rostite lui Avraam şi urmaşului său. Nu zice: "şi urmaşilor", - ca de mai mulţi, - ci ca de unul singur: "şi Urmaşului tău", Care este Hristos. Aceasta zic dar: Un testament întărit dinainte de Dumnezeu în Hristos nu desfiinţează Legea, care a venit după patru sute treizeci de ani, ca să desfiinţeze făgăduinţa. Căci dacă moştenirea este din Lege, nu mai este din făgăduinţă, dar Dumnezeu i-a dăruit lui Avraam moştenirea prin făgăduinţă. Deci ce este Legea? Ea a fost adăugată pentru călcările de lege, până când era să vină Urmaşul, Căruia I s-a dat făgăduinţa, şi a fost rânduită prin îngeri, în mâna unui Mijlocitor. Mijlocitorul însă nu este al unuia singur, iar Dumnezeu este unul. Este deci Legea împotriva făgăduinţelor lui Dumnezeu? Nicidecum! Căci dacă s-ar fi dat Lege, care să poată da viaţă, cu adevărat dreptatea ar veni din Lege. Dar Scriptura a închis toate sub păcat, pentru ca făgăduinţa să se dea din credinţa în Iisus Hristos celor ce cred."
Categoria: Liturgica
Cautare:
"Un testament intarit dinainte de Dumnezeu in Hristos nu desfiinteaza Legea."
Vizualizari: 830
Id: 26431
Share:
"Avraam a crezut in Dumnezeu si i s-a socotit lui ca dreptate."
"Nu este prooroc dispretuit, decat in patria sa."
"Nu eu mai traiesc, ci Hristos traieste in mine".
"Fiica, credinta ta te-a mantuit, mergi in pace si fii sanatoasa de boala ta!"
"Dumnezeu nu cauta la fata omului."
Rugaciune pentru bolnavi, catre Sfantul Efrem cel Nou
Rugaciune catre Sfanta Treime a Parintelui Sofronie de la Essex
Acatistul Sfantului Cuvios Simeon, izvoratorul de mir si al fiului sau, Sfantul Cuvios Sava
Rugaciunea „Cuvine-se cu adevarat”
Condacul Sfantului Cuvios Vasile Marturisitorul, glasul al 2-lea. Podobie: Cele de sus cautand...
Troparul Sfantului Apostol Andrei, cel Intai Chemat, Ocrotitorul Romaniei
Sfanta Mare Mucenita Ecaterina in iconografie
Rugaciunea parintilor pentu casatoria baiatului
Suita liturgica „Doamne al puterilor...”
Text
-
Calendar ortodox
Cântări și pricesne
Cărți epub
Cărți epub rusă
Cărți online
Cărți pdf
Evanghelii duminicale
Articole
Rugăciuni
Slujbe și rânduieli
Versuri colinde
Viețile Sfinților
-
Predici
Părinți duhovnicești
Rugăciuni
Cântări bisericești
Slujbe
Cărți
Colinde
Arhivă emisiuni radio
Video Software
Căutare avansată
webortodox[AT]yahoo.com (inlocuiti [AT] cu @)
Facebook:
facebook.com/
resurseortodoxero
Youtube: youtube.com/@resurse-ortodoxe
noutati-ortodoxe.ro - Știri și informații din viața bisericii ortodoxe, evenimente religioase, conferințe, apariții editoriale.
maicadomnului.ro - Preacinstire pentru Maica Domnului - Prea Curata Fecioara Maria.