"Vă aduceţi aminte, fraţilor, de osteneala şi de truda noastră; lucrând zi şi noapte, ca să nu fim povară nici unuia din voi, aşa v-am propovăduit Evanghelia lui Dumnezeu. Voi sunteţi martori, şi Dumnezeu de asemenea, cât de sfânt şi cât de drept şi fără de prihană ne-am purtat între voi credincioşii; Ca un părinte pe copiii săi, precum ştiţi, aşa v-am rugat şi v-am mângâiat. Şi v-am rugat cu stăruinţă să umblaţi cum se cuvine înaintea lui Dumnezeu, Celui ce vă cheamă la împărăţia şi la slava Sa. De aceea şi noi mulţumim lui Dumnezeu neîncetat, că luând voi cuvântul ascultării de Dumnezeu de la noi, nu l-aţi primit ca pe un cuvânt al oamenilor, ci, aşa precum este într-adevăr, ca pe un cuvânt al lui Dumnezeu, care şi lucrează întru voi cei ce credeţi. Căci voi, fraţilor, v-aţi făcut următori ai Bisericilor lui Dumnezeu, care sunt în Iudeea, întru Hristos Iisus, pentru că aţi suferit şi voi aceleaşi de la cei de un neam cu voi, după cum şi ele de la iudei."
Categoria: Liturgica
Cautare:
"V-am rugat cu staruinta sa umblati cum se cuvine inaintea lui Dumnezeu"
Vizualizari: 2
Id: 26634
Share:
"Iar pe voi care erati morti, in faradelegile si in netaierea imprejur a trupului vostru, v-a facut vii"
"Lucrand zi si noapte, asa v-am propovaduit Evanghelia lui Dumnezeu."
"Daca vrea cineva sa vina dupa Mine, sa se lepede de sine, sa-si ia crucea si sa-Mi urmeze Mie."
"Casa Lui suntem noi, numai daca tinem pana la sfarsit cu neclintire, indrazneala marturisirii"
"Multimea se minuna vazand pe muti vorbind"
Rugaciune pentru bolnavi, catre Sfantul Efrem cel Nou
Rugaciune catre Sfanta Treime a Parintelui Sofronie de la Essex
Acatistul Sfantului Cuvios Simeon, izvoratorul de mir si al fiului sau, Sfantul Cuvios Sava
Rugaciunea „Cuvine-se cu adevarat”
Condacul Sfantului Cuvios Vasile Marturisitorul, glasul al 2-lea. Podobie: Cele de sus cautand...
Troparul Sfantului Apostol Andrei, cel Intai Chemat, Ocrotitorul Romaniei
Sfanta Mare Mucenita Ecaterina in iconografie
Rugaciunea parintilor pentu casatoria baiatului
Suita liturgica „Doamne al puterilor...”
Text
-
Calendar ortodox
Cântări și pricesne
Cărți epub
Cărți epub rusă
Cărți online
Cărți pdf
Evanghelii duminicale
Articole
Rugăciuni
Slujbe și rânduieli
Versuri colinde
Viețile Sfinților
-
Predici
Părinți duhovnicești
Rugăciuni
Cântări bisericești
Slujbe
Cărți
Colinde
Arhivă emisiuni radio
Video Software
Căutare avansată
webortodox[AT]yahoo.com (inlocuiti [AT] cu @)
Facebook:
facebook.com/
resurseortodoxero
Youtube: youtube.com/@resurse-ortodoxe
noutati-ortodoxe.ro - Știri și informații din viața bisericii ortodoxe, evenimente religioase, conferințe, apariții editoriale.
maicadomnului.ro - Preacinstire pentru Maica Domnului - Prea Curata Fecioara Maria.