Primit prin Sfântul Botez în Dumnezeu-Omul Hristos, în trupul Lui, Biserica, creştinul primeşte în Sfânta Taină a Mirungerii, „pecetea darului Sfântului Duh”, adică harul Duhului Sfânt. Fiindcă, în Sfântul Botez – după cuvintele de Dumnezeu – înţelepţitului Cabasila – creştinul dobândeşte o nouă fiinţă şi fiinţarea după Hristos, iar în Sfânta Mirungere i se dăruiesc toate puterile şi darurile şi energiile harice în-creştinătoare ale Duhului Sfânt, pentru viaţa cea nouă în Hristos, viaţa dumnezeu-omenească.
(Sfântul Iustin Popovici, Biserica Ortodoxă şi ecumenismul, Mănăstirea Sfinţii Arhangheli „Petru Vodă”, 2002, p. 55)
Articolul apare online prin efortul editorilor site-ului doxologia.ro.
Categoria: Articole
Cautare:
Sfanta Taina a Mirungerii
Vizualizari: 2
Id: 4537
Share:
Cand, cum si in ce perioada se poate consuma Aghiasma Mare?
„Vesnica pomenire!”
Reguli pentru crestinii care merg duminica la Biserica
Puterea celor 40 de liturghii si parastase
Cum trebuie sa se incheie fiecare rugaciune crestina?
Maica duhovniceasca din manastire
Pietism, zelotism, intelectualism, hipercriticism
Usa pocaintei
Numai Dumnezeu cunoaste inima omului
Text
-
Calendar ortodox
Cântări și pricesne
Cărți epub
Cărți epub rusă
Cărți online
Cărți pdf
Evanghelii duminicale
Articole
Rugăciuni
Slujbe și rânduieli
Versuri colinde
Viețile Sfinților
-
Predici
Părinți duhovnicești
Rugăciuni
Cântări bisericești
Slujbe
Cărți
Colinde
Arhivă emisiuni radio
Video Software
Căutare avansată
webortodox[AT]yahoo.com (inlocuiti [AT] cu @)
Facebook:
facebook.com/
resurseortodoxero
Youtube: youtube.com/@resurse-ortodoxe
noutati-ortodoxe.ro - Știri și informații din viața bisericii ortodoxe, evenimente religioase, conferințe, apariții editoriale.
maicadomnului.ro - Preacinstire pentru Maica Domnului - Prea Curata Fecioara Maria.