Nu te ruga să fie după voia ta, ci roagă-te cum ai fost învăţat: „Facă-se voia Ta, Doamne, întru mine”.
În rugăciunea ta să ceri mai întâi împărăţia lui Dumnezeu şi dreptatea Lui, şi toate celelalte se vor adăuga ţie. Roagă-te nu doar pentru iertarea păcatelor tale, ci şi pentru iertarea păcatelor fiecărui om.
Roagă-te lin şi netulburat, fără pomenire a răului şi gânduri necurate.
Pregăteşte-te de rugăciune ca un luptător iscusit, ca să nu suferi tulburare de la visările sataniceşti.
Când voieşti să te rogi, taie toată minciuna, nedreptatea şi toată grija lumească.
Păcatului să-i stai împotrivă până la moarte, ca un luptător încercat.
În vremea rugăciunii, să tai toată împătimirea pământească şi toată grija lumească.
Nu te ruga să fie cu tine ce ţi se pare ţie că e bine, ci să fie cu tine ceea ce-l place lui Dumnezeu, că ştie El mai bine decât tine ce-ţi este de folos.
Roagă-te cu smerenie, ca vameşul, iar nu cu semeţie, ca fariseul.
(Patericul Lavrei Sfântului Sava, Editura Egumenița, 2010, pp. 142-143)
Categoria: Articole
Cautare:
Rugaciunea
Vizualizari: 2
Id: 7435
Share:
Cand, cum si in ce perioada se poate consuma Aghiasma Mare?
„Vesnica pomenire!”
Reguli pentru crestinii care merg duminica la Biserica
Puterea celor 40 de liturghii si parastase
Cum trebuie sa se incheie fiecare rugaciune crestina?
Maica duhovniceasca din manastire
Pietism, zelotism, intelectualism, hipercriticism
Usa pocaintei
Numai Dumnezeu cunoaste inima omului
Text
-
Calendar ortodox
Cântări și pricesne
Cărți epub
Cărți epub rusă
Cărți online
Cărți pdf
Evanghelii duminicale
Articole
Rugăciuni
Slujbe și rânduieli
Versuri colinde
Viețile Sfinților
-
Predici
Părinți duhovnicești
Rugăciuni
Cântări bisericești
Slujbe
Cărți
Colinde
Arhivă emisiuni radio
Video Software
Căutare avansată
webortodox[AT]yahoo.com (inlocuiti [AT] cu @)
Facebook:
facebook.com/
resurseortodoxero
Youtube: youtube.com/@resurse-ortodoxe
noutati-ortodoxe.ro - Știri și informații din viața bisericii ortodoxe, evenimente religioase, conferințe, apariții editoriale.
maicadomnului.ro - Preacinstire pentru Maica Domnului - Prea Curata Fecioara Maria.