www.resurse-ortodoxe.ro - Predici, rugăciuni, filme, cărți, conferințe ortodoxe

435. Lelebum 

435. Lelebum 

A fost odată un elefant mare şi frumos. Se numea Lelebum. De la trompă până la coadă era albastru complet. Acest lucru îl făcea foarte nefericit. Voia să fie de culoare gri ca ceilalţi elefanţi. În tristeţea sa cea mare se gândea el: `Oare dacă voi mânca doar verdeaţă, nu se va colora pielea mea în verde?`. Lelebum începu să consume doar lucruri verzi: fasole verzi, salată verde, banane verzi, o pălărie verde, ciorapi verzi. Lelebum deveni verde ca iarba şi toţi râdeau de el şi-l asemănau cu o broască verde. Acum era nervos. Se duse la plimbare şi, de mânie, începu să mănânce toate florile albe pe care le întâlnea în cale. Deja îl durea burta şi el tot mai mânca. `Până la urma urmei, tot trebuie să devin gri`, se gândea el. Dar totul mergea pe dos. Deveni din ce în ce mai alb. Când mergea pe zăpadă oamenii nu-l mai deosebeau. Şi dacă era desenat într-un caiet, niciun copil nu-l mai observa pentru că era alb. De aceea, Lelebum era foarte trist. De ce trebuie să i se întâmple aşa ceva tocmai lui? Cum să-l recunoască din nou oamenii? Se aşeză pe pământ şi plânse amarnic. Cum plângea, lacrimile cădeau pe pământ şi se formă o baltă, apoi un lac de lacrimi. Atunci Lelebum se gândi: `Poate că-mi vor trece grijile dacă mă voi scălda un pic`, şi sări în apă. Când ieşi afară împrospătat văzu – dar nu-i venea să creadă – că de la trompă până la coadă era aşa de albastru şi aşa de frumos ca înainte. Plin de bucurie şi fericire, Lelebum dansă şi stropi cu apă ca o fântână arteziană.

___
Omule, lasă deoparte complexele de inferioritate fizică pe care le ai și pășește pe drumul vieții tale așa cum te-a făcut Dumnezeu. Poți să fii urât fizic, diferit de ceilalți, handicapat etc., NU contează cum arăți pe dinafară, tot ce contează este interiorul tău. Dacă ai inima și sufletul frumoase și curate, oh, ești un om bine plăcut lui Dumnezeu. Îngrijește-te de frumusețea interioară, pentru că ea contează în fața lui Dumnezeu!

Descarcare: Apasati pentru descarcarea fisierului audio: 435. Lelebum 

Categoria: Pilde crestine

Cautare:

435. Lelebum 


Alte titluri:

Data: Dec 9, 2019

Id: 28709

Vizualizari: 347

Imagine:

Share:

Iisus-Hristos
Sfinții zilei
Căutare

2. Căutare rapidă - cuvânt:

Știri ortodoxe
Recomandări:
noutati-ortodoxe.ro - Știri și informații din viața bisericii ortodoxe, evenimente religioase, conferințe, apariții editoriale.
maicadomnului.ro - Preacinstire pentru Maica Domnului - Prea Curata Fecioara Maria.