Troparul Sfintei Iuliana din Lazarevo, glasul al 4-lea:
Luminată fiind de harul dumnezeiesc, și după moarte ne descoperi strălucirea vieții tale; mir tămăduitor cu bun miros izvorăști pentru bolnavii care se apropie cu credință de racla cu sfintele tale moaște. O, cinstită maică Iuliana, roagă-L pe Hristos Dumnezeul nostru să mântuiască sufletele noastre.
Condacul 1
Pe Sfânta Iuliana cea milostivă, care prin faptele ei a fost icoană vie a lui Hristos și a mărturisit că familia este o cale de sfințenie, biruind cu iscusință cursele vrăjmașului și ispitele trupești, să o lăudăm, iubitorilor de Dumnezeu, zicând: Bucură-te, Sfântă Iuliana, cunună a familiilor creștine!
Icosul 1
Tu ești bucuria noastră, mângâierea și ajutorul nostru, roabă aleasă a lui Hristos, că împreună-călătorești pe marea vieții cu cei ce se roagă ție, izbăvindu-i de vifor și ducându-i la limanul cel liniștit al raiului, și pentru aceasta îți cântăm:
Bucură-te, mlădiță a Bisericii dreptslăvitoare;
Bucură-te, candelă aprinsă pentru Hristos;
Bucură-te, înger al curăției și al rugăciunii;
Bucură-te, dreptar al viețuirii creștine în familie;
Bucură-te, pildă pentru soțiile credincioase;
Bucură-te, pavăză a mamelor creștine și a copiilor lor;
Bucură-te, veghetoare asupra tinerilor care vor să se căsătorească;
Bucură-te, arătând calea spre mănăstire celor care o caută;
Bucură-te, mâna întinsă celor ce vor să se pocăiască;
Bucură-te, ajutătoare celor ce pun început bun mântuirii;
Bucură-te, glas al sfințeniei în pustia lumii iubitoare de rătăcire;
Bucură-te, Sfântă Iuliana, cunună a familiilor creștine!
Condacul al 2-lea
Născându-te într-o familie credincioasă, încă din copilărie sufletul tău a râvnit după frumusețile cerești, ai iubit postul și rugăciunea mai mult decât petrecerea cu cei de o vârstă cu tine și nu te-ai scârbit când erai defăimată pentru nevoințele tale, ci Îi cântai lui Dumnezeu: Aliluia!
Icosul al 2-lea
Orfană rămânând de la o vârstă fragedă, ai căutat să trăiești ca o vrednică fiică a Maicii Domnului, și la ea ai căutat sprijin și ocrotire. Și, prigonită fiind de rudele care nu înțelegeau asprimea vieții tale, nu te-ai lenevit a duce lupta cea bună. Pentru aceasta îți cântăm:
Bucură-te, că, între oameni trăind, ai ales a fi cu mintea la cele cerești;
Bucură-te, că, lipsită fiind de iubirea mamei tale, ai căutat iubirea lui Dumnezeu;
Bucură-te, ocrotitoare a orfanilor și a copiilor lipsiți de dragostea părintească;
Bucură-te, alinare a suferințelor celor apăsați de singurătate;
Bucură-te, că frăgezimea vârstei nu te-a împiedicat să dobândești Duhul cel Sfânt;
Bucură-te, că nu te înduplecai să renunți la nevoințele tale;
Bucură-te, că timpul îl petreceai în lucrări duhovnicești;
Bucură-te, că îți ascundeai virtuțile cu smerenie;
Bucură-te, că prin răbdarea batjocurilor te-ai încununat;
Bucură-te, că nu ai căutat înțelegere la oamenii slabi în credință;
Bucură-te, că nu te-ai deznădăjduit când erai disprețuită pentru viețuirea ta;
Bucură-te, că pe stânca răbdării ai stat și te rogi pentru cei lipsiți de răbdare;
Bucură-te, Sfântă Iuliana, cunună a familiilor creștine!
Condacul al 3-lea
Iubitor de Hristos fiind părintele care te-a cununat cu soțul tău, după predania Sfinților Părinți v-a călăuzit să trăiți în viața de familie, sporind în iubire, în rugăciune și nevoință, ca să cântați împreună cu toți sfinții: Aliluia!
Icosul al 3-lea
Stavilă ești celor care defaimă căsătoria, zicând că este o cale a poftelor și a patimilor, pentru că ai adeverit că nunta este o mare binecuvântare și un mare dar pentru cei care o trăiesc în Hristos și în Biserică, după cuvântul Sfântului Pavel, apostolul neamurilor. Drept mulțumire îți zicem unele ca acestea:
Bucură-te, că ai arătat că familia e drum spre rai;
Bucură-te, că ai îndepărtat îndoiala de la cei șovăitori;
Bucură-te, adeverire a vieții trăite după Evanghelie;
Bucură-te, următoare a povețelor Sfântului Apostol Pavel;
Bucură-te, întărire a celor care aleg să se unească în Taina Cununiei;
Bucură-te, praznic al inimilor care caută să dobândească sfințenia;
Bucură-te, floare care aduci bună mireasmă în casele creștinilor;
Bucură-te, sprijin al celor care se împotrivesc duhului acestei lumi;
Bucură-te, mărturisitoare a iubirii prin care familia se întărește;
Bucură-te, că gonești diavolii semănători de dezbinare;
Bucură-te, că izgonești tulburarea și neînțelegerea;
Bucură-te, pace a familiilor credincioase;
Bucură-te, Sfântă Iuliana, cunună a familiilor creștine!
Condacul al 4-lea
Ai înțeles, Sfântă Iuliana, că dacă prin femeia credincioasă se poate mântui bărbatul necredincios, dacă urmează credinței și faptelor ei de virtute, cu atât mai mult bărbatul credincios poate să se folosească de viețuirea sfântă a soției sale și să Îi cânte lui Dumnezeu cu glas de strigare: Aliluia!
Icosul al 4-lea
Ai vrut să îl duci și pe soțul tău, Gheorghe, la măsura nevoințelor tale, vrând să se vadă și în fapte credința sa. Cu pricepere l-ai sfătuit să ridice pe umerii săi crucea nevoințelor, făcându-te pildă pentru soții credincioși ca să se sprijine unul pe altul în lupta cea duhovnicească, și pentru aceasta auzi de la noi:
Bucură-te, sfeșnic aprins de Dumnezeu în noaptea îndepărtării de credință;
Bucură-te, că pe soțul tău l-ai sfătuit cu multă pricepere;
Bucură-te, că de la tine învață soții să se ajute în războiul duhovnicesc;
Bucură-te, sfătuire cu pricepere și mustrare blândă;
Bucură-te, nădejde a celor biruiți de deznădejde;
Bucură-te, că aduci gândul cel bun în sufletele șovăitoare;
Bucură-te, că de nepriceperea noastră nu te scârbești;
Bucură-te, că ne arăți cum să îi ajutăm pe cei de lângă noi;
Bucură-te, că nu prin vorbe, ci prin fapte ne înveți să îi sfătuim;
Bucură-te, cuvânt bun spus la vremea potrivită;
Bucură-te, tăcere roditoare binecuvântată de Dumnezeu;
Bucură-te, rugătoare pentru toți cei ce vor să se mântuiască;
Bucură-te, Sfântă Iuliana, cunună a familiilor creștine!
Condacul al 5-lea
Cu treisprezece copii te-a binecuvântat Dumnezeu, și vie roditoare ai fost, după cuvântul psalmistului David. Dar greutățile creșterii copiilor nu te-au îndepărtat de lucrarea duhovnicească, ci ți-au fost pricină de înmulțire a virtuților, căci I-ai cântat neîncetat lui Dumnezeu: Aliluia!
Icosul al 5-lea
Cum te vom lăuda, mamă cu mulțime de copii și sfântă cu mulțime de fii duhovnicești? Că prin faptele tale i-ai rușinat pe cei care fug de crucea facerii de copii și de cea a creșterii lor în Hristos, și pentru aceasta îți cântăm:
Bucură-te, laudă a soților care nu își îngroapă talanții;
Bucură-te, urmașă a sfintelor mame din vechime;
Bucură-te, că ai adus pe lume treisprezece copii;
Bucură-te, că nu te-ai deznădăjduit când Domnul i-a luat la El pe unii din ei;
Bucură-te, că ți-ai crescut copiii în dreapta credință;
Bucură-te, că i-ai învățat să trăiască pentru Hristos;
Bucură-te, că nu i-ai hrănit doar trupește, ci și duhovnicește;
Bucură-te, mărturisitoare a virtuții și osândire a păcatului;
Bucură-te, mustrătoare a femeilor care vor să lepede pruncii;
Bucură-te, că îi cerți pe soții care nu vor să facă copii;
Bucură-te, că, aflând despre faptele tale, unii se pocăiesc pentru păcatele lor;
Bucură-te, că mica biserică a fost familia ta;
Bucură-te, Sfântă Iuliana, cunună a familiilor creștine!
Condacul al 6-lea
Nu ne este lesne să înțelegem cum, purtând grijă familiei, ai găsit vreme să te ocupi și de mulțime mare de săraci și de orfani, dar ai arătat prin aceasta că mulțimea treburilor casei nu trebuie să-i oprească pe credincioși să Îi cânte lui Dumnezeu: Aliluia!
Icosul al 6-lea
În loc să asculte poruncile Evangheliei și să poarte de grijă săracilor, bolnavilor, orfanilor și tuturor necăjiților, mulți creștini se îngrijesc numai de binele lor și al rudelor lor, dobândind bunătățile pământești și pierzând Împărăția Cerurilor; dar tu ai ținut poruncile și ai dobândit raiul cel gătit sfinților. Iar noi, învățându-ne din jertfelnicia ta, îți cântăm:
Bucură-te, că te osteneai lucrând nopțile pentru a-i ajuta pe săraci;
Bucură-te, hrănitoare a celor flămânzi și însetați;
Bucură-te, că prin lucrul mâinilor tale i-ai îmbrăcat pe cei lipsiți;
Bucură-te, că i-ai îngrijit în casa ta pe cei bolnavi;
Bucură-te, că aveai grijă ca morții să fie înmormântați după lege;
Bucură-te, că nici casnicii tăi nu știau milosteniile tale;
Bucură-te, că ai fugit de lauda omenească;
Bucură-te, că ai rânduit milosteniile cu dreaptă socoteală;
Bucură-te, că pentru virtutea ta unii slujitori te ocărau;
Bucură-te, că ai răbdat defăimările lor fără să te mâhnești;
Bucură-te, chemându-ne să luam de la tine pildă de viețuire;
Bucură-te, că ne îndemni să îți urmăm în milostenie;
Bucură-te, Sfântă Iuliana, cunună a familiilor creștine!
Condacul al 7-lea
Ridicându-te la rugăciune într-o noapte, vrăjmașul diavol te-a înspăimântat, iar tu, de frică, ai lăsat rugăciunea și te-ai dus să te culci, dar nici în somn ispita nu a încetat, căci ai visat mulțime de diavoli care încercau să te omoare. Dar, rugându-te Maicii Domnului și Sfântului Nicolae, ai primit degrabă ajutor, și pentru aceasta I-ai cântat lui Dumnezeu: Aliluia!
Icosul al 7-lea
Sfântul Nicolae ți-a spus în vis: „Fiica mea! Fii tare și puternică și nu te înfricoșa de amenințările diavolilor, căci Hristos mi-a poruncit să te apăr de diavoli și de oamenii cei răi”; iar tu, trezindu-te, l-ai văzut cum ieșea ca un fulger din camera ta, deși ușa era închisă. Te lăudăm cu toții, cinstită Iuliana, pentru că ești fiica duhovnicească a sfântului din Mira Lichiei:
Bucură-te, că de ispitele întunericului ne ajuți să ne ferim;
Bucură-te, că celor înfricoșați de diavol le aduci pacea;
Bucură-te, sprijin al preoților care se luptă cu puterile întunericului;
Bucură-te, că îi ajuți să izgonească diavolii care îi chinuiesc pe oameni;
Bucură-te, că Domnul ți-a dat putere împotriva duhurilor necurate;
Bucură-te, că pe cei robiți de păcate îi îndrepți spre pocăință;
Bucură-te, că pentru rugăciunile tale nevăzutului înșelător îi descoperim cursele;
Bucură-te, că ai arătat că mirenii pot ajunge la măsurile monahilor;
Bucură-te, că, precum ai fost ajutată de Sfântul Nicolae, ne ajuți și tu pe noi;
Bucură-te, că nu numai de diavoli, ci și de oamenii răi te-a apărat sfântul ierarh;
Bucură-te, că, cinstindu-i pe sfinți, ai fost ajutată de ei;
Bucură-te, că acum împreună cu ei Îl slăvești pe Dumnezeu;
Bucură-te, Sfântă Iuliana, cunună a familiilor creștine!
Condacul al 8-lea
Încercând iar diavolii să te înspăimânte, degrabă a venit Sfântul Nicolae și i-a gonit, dar unul din ei a strigat fugind că la bătrânețe vei muri de foame și nu vei mai putea să ajuți pe nimeni după obicei, dar tu nu te-ai înfricoșat, ci I-ai cântat lui Dumnezeu cântarea de biruință: Aliluia!
Icosul al 8-lea
Mii și mii de creștini au murit din pricina marii foamete îngăduite de Dumnezeu pe pământul rusesc, tu însă te-ai străduit să nu lași nici un sărac să plece neajutorat de la ușa casei tale. Și, știind că nici acum nu îi lași lipsiți de ajutorul tău pe cei necăjiți, îți zicem:
Bucură-te, că în vremuri grele credința nu ți s-a împuținat;
Bucură-te, că atunci când puțin-credincioșii se tulburau tu ți-ai păstrat pacea;
Bucură-te, că în lume ai trăit ca și cum nu ai fi fost din lume;
Bucură-te, că i-ai îndemnat pe cei de lângă tine să se mulțumească cu ce aveau;
Bucură-te, că rugându-i să nu fure de la alții i-ai învățat să ceară de la Dumnezeu;
Bucură-te, că necazul l-ai înfruntat prin veselie duhovnicească;
Bucură-te, că în necazuri a fost încercată credința ta;
Bucură-te, că ai purtat crucea sărăciei fără să cârtești;
Bucură-te, că răbdând sărăcia nu L-ai hulit pe Dumnezeu;
Bucură-te, că știind greutățile vieții îi ajuți pe cei lipsiți;
Bucură-te, milostivă ajutătoare în ceasul încercării noastre;
Bucură-te, că te rogi să avem cele de trebuință;
Bucură-te, Sfântă Iuliana, cunună a familiilor creștine!
Condacul al 9-lea
Cum oare să viețuim, ca să Îi fim bineplăcuți lui Dumnezeu? Cine are cu adevărat dreaptă socoteală, rânduind cum trebuie postul și rugăciunea? Știindu-ne micimea, ne rugăm ție, Sfântă Iuliana, să te rogi să fim îndrumați prin părinții noștri duhovnicești, ca lui Dumnezeu, Care te-a întărit, să Îi putem cânta cu toții cântarea de laudă: Aliluia!
Icosul al 9-lea
Nu te-ai uitat la neputința firii femeie ști, ci ai adăugat nevoință peste nevoință, simțindu-te acoperită de harul lui Hristos. Nefiind maică, ai arătat că mirenii pot lua asupra lor jugul asprelor nevoințe, rușinându-i pe toți cei care spuneau că vremea nevoințelor a trecut, și pentru râvna ta îți zicem:
Bucură-te, că însetai după cuvintele înțelepte ale Sfinților Părinți;
Bucură-te, că nu în puterile tale, ci în Hristos ți-ai pus nădejdea;
Bucură-te, că ai fugit de lenevie și de împrăștierea minții;
Bucură-te, că nu ai lăsat ispita mândriei să îți intre în suflet;
Bucură-te, că ai disprețuit fățărnicia și purtarea fariseică;
Bucură-te, că mult te-ai folosit de sfaturile duhovnicului tău;
Bucură-te, că îi ajuți pe creștini să își găsească duhovnici iscusiți;
Bucură-te, că, ascultându-L pe Dumnezeu, ai fost și tu ascultată de El;
Bucură-te, că nopțile le petreceai în privegheri, bucurându-te în Domnul;
Bucură-te, că, rugăciunea lui Iisus zicând neîncetat, ai curățit cămara inimii tale;
Bucură-te, dascăl al rugăciunii pentru cei din vâltoarea lumii;
Bucură-te, că pe Mirele Hristos L-ai așteptat ca o fecioară înțeleaptă;
Bucură-te, Sfântă Iuliana, cunună a familiilor creștine!
Condacul al 10-lea
După ce ai adus pe lume treisprezece copii, ai râvnit a-ți înmulți nevoințele și te-a frământat gândul plecării la mănăstire. Dar soțul tău te-a rugat să rămâi alături de el, învoindu-se să trăiți în înfrânare, ca frații. Iar tu, fiind soție ascultătoare și mamă iubitoare de fii, te-ai supus cu smerenie, cântându-I lui Dumnezeu: Aliluia!
Icosul al 10-lea
Ai arătat că nu disprețuiești nunta, trăind viața legiuită cu bărbatul tău, însă ai arătat și că scopul vieții de familie este dobândirea raiului. Iar după ce ți-ai făcut datoria de mamă, născând și crescând mulți copii, ai vrut să urci mai sus pe scara virtuților, și ai trăit lângă soțul tău ca lângă un frate în Hristos. Și pentru aceasta îți cântăm:
Bucură-te, că ai vrut să urmezi cuvioșilor părinți și cuvioaselor maici;
Bucură-te, că, fără să depui voturile călugărești, ai trăit ca o maică;
Bucură-te, că, rămânând în aceeași cameră cu soțul tău, ai trăit îngerește;
Bucură-te, că, după moartea acestuia, te-ai pregătit pentru propria moarte;
Bucură-te, că, fără să porți pe tine haină monahală, ai purtat haina nevoințelor;
Bucură-te, că preotul a auzit glasul Maicii Domnului care din icoană te-a lăudat;
Bucură-te, că glasul a mărturisit în chip minunat că Duhul Sfânt sălășluiește în tine;
Bucură-te, că Maica Domnului te-a chemat să te rogi la biserică, nevoindu-te;
Bucură-te, că, deși era foarte frig, i-ai dat ascultare, necruțându-ți ostenelile;
Bucură-te, că, sărutând tu icoana Născătoarei de Dumnezeu, în tot satul s-a simțit bună mireasmă;
Bucură-te, că Împărăteasa Cerurilor a cerut să fii cinstită pentru sfințenia ta;
Bucură-te, că, pentru evlavia ta, oamenii L-au slăvit pe Dumnezeu;
Bucură-te, Sfântă Iuliana, cunună a familiilor creștine!
Condacul al 11-lea
Îmbolnăvindu-te în ultimele zile ale vieții tale, nu ți-ai împuținat nevoințele, ci ai înmulțit rugăciunile. Și când, slăvindu-L pe Dumnezeu, ai părăsit această lume s-a văzut pe capul tău o coroană de aur și o lumină albă, pentru care toți I-au cântat Domnului într-un glas: Aliluia!
Icosul al 11-lea
Bucurie mare au avut cei care au aflat moaștele tale nestricate și de mir izvorâtoare, și au dus de îndată la catedrală un vas cu mirul binemirositor, cu care ungându-se bolnavii au primit tămăduire. Vestind și noi binecuvântarea sfintelor tale moaște, îți cântăm așa:
Bucură-te, că la moartea ta s-a arătat pe capul tău o coroană de aur;
Bucură-te, că ai fost încununată de Dumnezeu pentru sfințenia ta;
Bucură-te, că, după moarte, ai cerut să fii înmormântată lângă soțul tău;
Bucură-te, că și prin aceasta ai arătat cinstea familiei;
Bucură-te, adeverind că Taina Căsătoriei nu se sfârșește în lumea aceasta;
Bucură-te, că îi chemi pe creștini să se pregătească pentru viața cea veșnică;
Bucură-te, că și după moarte L-ai mărturisit cu putere pe Hristos;
Bucură-te, că aflarea sfintelor tale moaște a fost pricină de bucurie;
Bucură-te, că mulțimea mirului izvorât a arătat mulțimea minunilor tale;
Bucură-te, că celor care își întinează trupurile prin păcate le vădești rătăcirea;
Bucură-te, că celor care disprețuiesc trupul le arăți greșeala;
Bucură-te, că trupul tău a fost templu al Duhului Sfânt;
Bucură-te, Sfântă Iuliana, cunună a familiilor creștine!
Condacul al 12-lea
Arătându-te după moarte preotesei Agata, care era bolnavă, i-ai zis: „Mergi la biserică și sărută icoana Sfintei Iuliana”; iar ea, tămăduindu-se, a făcut cunoscută minunea ta, cântându-I lui Dumnezeu cu mulțumire: Aliluia!
Icosul al 12-lea
Mulțime mare de minuni ai făcut nouă, credincioșilor, și pentru aceasta te rugăm să stai lângă noi în fiecare zi a vieții noastre, apărându-ne în necazuri și ispite, ca să îți cântăm cu inimile pline de bucurie:
Bucură-te, că pe preoteasa Agata ai chemat-o să sărute icoana ta;
Bucură-te, că și pe noi ne chemi să te cinstim ca pe o ajutătoare a noastră;
Bucură-te, că pe copiii cărora le curgea sânge din mâini și din picioare i-ai vindecat;
Bucură-te, că pe Iosif l-ai izbăvit de moarte când nimeni nu credea că va mai trăi;
Bucură-te, că el a venit pe jos în satul Lazarevo pentru a-ți mulțumi;
Bucură-te, că din ostenelile lui ne învățăm și noi să fim mulțumitori;
Bucură-te, că ai stins focul care se apropia de biserică;
Bucură-te, că multe feluri de minuni ai săvârșit prin harul lui Dumnezeu;
Bucură-te, primind puținele noastre cuvinte de laudă;
Bucură-te, că din Rusia în toată lumea s-a întins lauda ta;
Bucură-te, că moaștele tale au binecuvântat ținuturi îndepărtate;
Bucură-te, minune a lui Dumnezeu pentru întărirea adevăratei credințe;
Bucură-te, Sfântă Iuliana, cunună a familiilor creștine!
Condacul al 13-lea
O, Sfântă Iuliana din Lazarevo, comoară a Rusiei dreptcredincioase și a întregii Biserici, primește acum această rugăciune care se aduce ție ca mulțumire pentru ajutorul pe care îl dai neamului creștinesc, și întărește-ne ca până la sfârșitul vieții noastre să Îi cântăm lui Dumnezeu împreună cu tine: Aliluia! (Acest condac se zice de trei ori.)
Apoi se zice Icosul 1: Tu ești bucuria noastră, mângâierea și ajutorul nostru..., Condacul 1: Pe Sfânta Iuliana cea milostivă..., și această
Icosul 1
Tu ești bucuria noastră, mângâierea și ajutorul nostru, roabă aleasă a lui Hristos, că împreună-călătorești pe marea vieții cu cei ce se roagă ție, izbăvindu-i de vifor și ducându-i la limanul cel liniștit al raiului, și pentru aceasta îți cântăm:
Bucură-te, mlădiță a Bisericii dreptslăvitoare;
Bucură-te, candelă aprinsă pentru Hristos;
Bucură-te, înger al curăției și al rugăciunii;
Bucură-te, dreptar al viețuirii creștine în familie;
Bucură-te, pildă pentru soțiile credincioase;
Bucură-te, pavăză a mamelor creștine și a copiilor lor;
Bucură-te, veghetoare asupra tinerilor care vor să se căsătorească;
Bucură-te, arătând calea spre mănăstire celor care o caută;
Bucură-te, mâna întinsă celor ce vor să se pocăiască;
Bucură-te, ajutătoare celor ce pun început bun mântuirii;
Bucură-te, glas al sfințeniei în pustia lumii iubitoare de rătăcire;
Bucură-te, Sfântă Iuliana, cunună a familiilor creștine!
Condacul 1
Pe Sfânta Iuliana cea milostivă, care prin faptele ei a fost icoană vie a lui Hristos și a mărturisit că familia este o cale de sfințenie, biruind cu iscusință cursele vrăjmașului și ispitele trupești, să o lăudăm, iubitorilor de Dumnezeu, zicând: Bucură-te, Sfântă Iuliana, cunună a familiilor creștine!
Rugăciune către Sfânta Iuliana din Lazarevo
Sfântă Iuliana din Lazarevo, chivot al milosteniei și reazem al familiilor credincioase, plecând genunchii la rugăciune cădem către tine și te rugăm: vezi necazurile care ne apasă, vezi furtuna care s-a ridicat asupra noastră. Nu ne lăsa, sfântă a lui Dumnezeu. Vino în ajutorul nostru degrabă, așa cum și Sfântul Nicolae a venit în ajutorul tău când erai înconjurată de diavoli. Nu pregeta, sfântă, să arăți puterea pe care ți-a dat-o Dumnezeu pentru mângâierea celor neputincioși. Vino, Sfântă Iuliana, și stai lângă inimile noastre apăsate de durere și de tulburare. Roagă-te să ne întărim credința, să părăsim păcatele și să punem început bun mântuirii. Arată-te păzitoare a curăției și iubirii celor căsătoriți, îndrumătoare a copiilor și a tinerilor. Fii mângâietoare a orfanilor și a celor întristați și grabnică tămăduitoare a celor bolnavi, așa cum ai fost și celor care au primit de la tine ajutor minunat în rugăciunile lor. Ai grijă de toți creștinii, de copii, de părinții lor, de toți monahii și monahiile, de toți preoții și ierarhii. Roagă-te pentru noi, să nu fim înghițiți de duhul lumii acesteia și să nu lepădăm credința cea dreaptă. Ci să mergem pe calea sfințeniei, pe calea rugăciunii și a virtuților, ca, acoperiți de rugăciunile tale, să Îl slăvim pe Dumnezeu Tatăl, Fiul și Sfântul Duh, Treimea cea de o ființă și nedespărțită, în vecii vecilor. Amin.
Categoria: Liturgica
Cautare:
Acatistul Sfintei Iuliana din Lazarevo
Vizualizari: 294
Id: 25972
Imagine:
Share:
Acatistul Sfantului Ierarh Grigorie Teologul, Arhiepiscopul Constantinopolului
Acatistul Sfintei Xenia din Sankt Petersburg
Acatistul Sfantului Mucenic Clement, Episcopul Ancirei
Acatistul Sfantului Ierarh Marcu Marturisitorul, Mitropolitul Efesului
Acatistul Sfantului Cuvios Macarie Egipteanul
Rugaciune catre Sfanta Treime a Parintelui Sofronie de la Essex
Rugaciune pentru bolnavi, catre Sfantul Efrem cel Nou
Acatistul Sfantului Cuvios Simeon, izvoratorul de mir si al fiului sau, Sfantul Cuvios Sava
Condacul Sfantului Cuvios Vasile Marturisitorul, glasul al 2-lea. Podobie: Cele de sus cautand...
Suita liturgica „Doamne al puterilor...”
Rugaciunea „Cuvine-se cu adevarat”
Rugaciune catre Sfantul Modest grabnic ajutator pentru animalele bolnave din gospodarie
Rugaciune catre Cuviosul Moise Arapul pentru vindecarea de patima bauturii
Troparul Sfantului Ioan Rusul
Text
-
Calendar ortodox
Cântări și pricesne
Cărți epub
Cărți epub rusă
Cărți online
Cărți pdf
Evanghelii duminicale
Articole
Rugăciuni
Slujbe și rânduieli
Versuri colinde
Viețile Sfinților
-
Predici
Părinți duhovnicești
Rugăciuni
Cântări bisericești
Slujbe
Cărți
Colinde
Arhivă emisiuni radio
Video Software
Căutare avansată
webortodox[AT]yahoo.com (inlocuiti [AT] cu @)
Facebook:
facebook.com/
resurseortodoxero
Youtube: youtube.com/@resurse-ortodoxe
noutati-ortodoxe.ro - Știri și informații din viața bisericii ortodoxe, evenimente religioase, conferințe, apariții editoriale.
maicadomnului.ro - Preacinstire pentru Maica Domnului - Prea Curata Fecioara Maria.