Caii troieni

CAII TROIENI

Autor: Lhana ROMA-NOVA

-Din Imperiul Bizantin, Brâncoveanu Constantin!

Doamne, la a Ta chemare… Doamne, la a Ta poruncă,

am venit cu mic, cu mare, și-avem daruri… o ieruncă,

câte un fiu pre câte o zare - țara să ne-o străjuiască,

din hotare în hotare – turci să n-o mai jefuiască…

Doamne, la a Ta chemare, am adus și-o întrebare:

de ce, Doamne, în Bizanț, m-ai lăsat legat în lanț

și m-ai pus la grea încercare, al meu suflet – în focare?

De ce, Doamne, pe-ai mei fii, i-ai ascuns printre stafii?

De ce, Doamne? De ce, Doamne, ai făcut din ei icoane?

De ce, Doamne, nu mi-ai spus că nu știu a fi supus,

când doar voia Ta am pus mai presus de cer, apus?

Doamne, viață, ieri mi-ai dat pe pământul ce-au prădat,

dar de ce mi-ai luat-o azi pe pământ de tardigrazi?

Și de ce, în țară străină, am fost judecat de vină?

-Brâncovene, Brâncoveni! Voi ați fost caii troieni

ce-au învins pe otomani, pe sultan, pe hoțomani!

Nu uitați că v-ați jertfit ca hârtia de grafit

și-orice inimă, când plânge, varsă lacrimi doar de sânge ,

al vost’ sânge a fost ales ca să scrie un deces

pentru gândul cel hain de-a lua mereu tain,

gând ce Eu am vrut ucide, să nu zboare prin firide

către Țara Românească, turci să n-o mai jefuiască…

Murind în Constanti-nopol, ați scăpat de mo-nopol!

Ale sale șapte turnuri - închisoarea Edicule,

fost-au pentru  a’ voastre trupuri doar sfinte cornicule;

nu-i durere pământeană care pune în suflet rană,

ci pedeapsa-i de la Mine iară vina… îți aparține!

Cai troieni, voi, vinovați… de-a învinge împărați

care au îndrăznit să ceară dreptul la a voastră țară,

cum gândit-au că se poate a trăi viața prin moarte,

căci ce înseamnă să te lepezi, precum gardul de trei lespezi,

de a ta lege, a ta credință, păgânească biruință?!

Constantine Brâncovan! Jertfa ta n-a fost în van!

Adormit-ai împreună cu-ai tăi fii pe-un colț de lună,

legănați într-o maramă de la cea mai sfântă Mamă...

Și, adormit-a Ea cu voi, dimineața, în trifoi!

“De legea creştină nu mă las!” - auzit-am al tău glas…

“Căci în ea m-am născut!” – auzit-am al tău cânt...

“Și am trăit!” – ce frumos ai grăit…

“Și în ea vreau să mor!“ – cum să Îmi rămâi dator,

când voi toți nu M-ați trădat?! Eu sunt Cel Îndatorat!

Șapte turnuri… șapte cai, fost-ați voi azi în Serai,

și-ați jucat un meci de șah, ați dat mat la padișah!

Dar pe bolta cea cerească, țara cin’ să v-o păzească?

-Oh, preabinecuvântați, un tată și patru frați,

dacă noi te-am făcut sfânt, să ne ții sub jurământ,

’n-ajungem ființa nătângă care își pierde mâna stângă,

s-avem grijă și de dreapta... să ne mărim puțin harta!

Leagă cele patru zări cu ața din lumânări

ca să ardă în noi, românii, precum spic în miezul pânii,

focul viu, foc infinit, focul sacru ce-ai domnit!

Cai troieni, voi șapte cai, Carul Mare – al vost’ Serai?

    Șapte fiice, șapte stele, v-oți fi întâlnit cu ele?

V-ar fi fost de ajutor dacă în fiecare nor știu ascunde un călător…

    Și, când plouă sau când ninge, dorul de țară ni-l stinge

tu cel care vezi prea bine cum ardem prin țări străine!

Noi pierdutu-ne-am prin lume, cerul țării are nume:

Constantini și Constantine, creștinești și bizantine…

(23. 07. 2019)

- premiată la Festivalul de poezie BRÂNCOVENIANA 2019 -

Categoria: Poezie religioasă

Cautare:

Caii troieni

Vizualizari: 900

Id: 27776

Imagine:

Share: