Text
-
Calendar ortodox
Cântări și pricesne
Cărți epub
Cărți epub rusă
Cărți online
Cărți pdf
Evanghelii duminicale
Articole
Rugăciuni
Slujbe și rânduieli
Versuri colinde
Viețile Sfinților
-
Predici
Părinți duhovnicești
Rugăciuni
Cântări bisericești
Slujbe
Cărți
Colinde
Arhivă emisiuni radio
Video Software
Căutare avansată
„Şi veniţi să stăm de vorbă, zice Domnul; şi de vor fi păcatele voastre cum e purpura, ca zăpada le voi albi, şi de vor fi precum cârmâzul, ca .....
De aceea, în starea asta în care ne aflăm acum, când Biserica mijloceşte pentru cei din cer şi pentru cei din iad este o mare fericire, câtă .....
Ascultarea este Rânduială dumnezeiască universală şi veşnică. Singur Dumnezeu este autonom, nu depinde de nimeni. Creatura toată, văzută şi .....
Celor îndoiţi în credinţă, celor neîntăriţi şi nestatornici, care gândesc numai raţional şi nu sunt deschişi lui Dumnezeu, El nu li Se .....
L-am întâlnit odată pe vrednicul de pomenire părinte Matei din Karakalu, un om foarte smerit, care fusese hirotonit de mitropolitul Ierotei de .....
Când intră dragostea dumnezeiască în inimă, fiica mea, cu ea odată intră totul: înţelepciunea şi puterea, curăţia şi milostivirea, dreptatea şi .....
Mustră-ți cinstea ca să ai cinstire, însă nu o iubi, căci vei fi necinstit. Când omul aleargă după cinste, aceasta se depărtează de la el, iar .....
Suntem bogaţi, şi tot ce avem este un dar şi un semn al iubirii lui Dumnezeu şi al iubirii oamenilor, este un dar nesfârşit al iubirii divine; .....
Puterea dumnezeiască a Preacuratei Maicii lui Dumnezeu se manifestă, nu doar în cutezanţa fără asemănare a rugăciunilor Ei, dar şi în .....
Privind nedreptatea omului nedrept, ne întrebăm adesea de ce nu-l trăzneşte numaidecât Dumnezeu şi să ne mântuiască astfel de nedreptatea lui? .....
Caracterul pozitiv al pocăinţei apare limpede în cuvintele profetului Isaia (9, 2) pe care Sfântul Evanghelist Matei le citează chiar înainte .....
„Când omul ajunge la frica de Dumnezeu, vede înăuntrul lui şi cele mai mici mişcări ale păcatului şi începe să se pocăiască, încep durerea și .....
Sfantul Chiril al Alexandriei Viata. Sf. Chiril se naste in jurul anului 370, la Alexandria. Face .....
Cel care şi-a luat drept scop al vieţii împlinirea voii lui Dumnezeu se străduieşte să cunoască amănunţit şi fără greş această atotsfântă voie .....
Faptele noastre sunt roadele credinţei, căci omul care crede şi nu are fapte este ca pomul fără de roadă. Iar pomul neroditor „se taie şi în .....
Pentru a vă îndeletnici numai cu rugăciunea minţii, trebuie să aveţi povăţuirea duhovnicului. Rugăciunea minţii nu se face fără povăţuitor .....
Supărarea vine din autoapreciere, datorită căreia oamenii socotesc şi simt că merită multe; de aceea, când cineva îndrăzneşte să nu le acorde .....
Însă, fecioară, ia seama ca nimeni să nu ştie de nevointa ta, nici măcar dintre rudeniile tale. Orice ai face, fă în taină - şi Tatăl tău .....
Cel ce a primit Sfintele Taine, în acela harul se află deja, cu toate că nu-şi arată încă prezenţa prin faptele omului. Este la fel ca o sămânţă .....
Lăsându-și o dată patria, la porunca lui Dumnezeu, ca și dumnezeiescul Avraam, fericitul Efrem a ajuns la cetatea Edesa, pe de o parte, pentru .....
Nimic nu provoacă atâta mulţumire şi atâta sănătate, ca atunci când cineva mănâncă şi bea după măsura adevăratei nevoi a trupului său, astfel .....
Într-o clasă întâi a unei şcoli din Pădurea Neagră, un copil începu să plângă chiar la prima oră de desen. Colega lui îl înştiinţă pe .....
Glasul 2 Pe cea întru rugăciuni... Insuflatul de Dumnezeu ierarh al Bisericii şi cinstitul scriitor de cântări al înţelepciunii, mintea cea .....
Adrian Lucian Dinu - Maica Domnului in Teologia Sfintilor Parinti
noutati-ortodoxe.ro - Știri și informații din viața bisericii ortodoxe, evenimente religioase, conferințe, apariții editoriale.
maicadomnului.ro - Preacinstire pentru Maica Domnului - Prea Curata Fecioara Maria.