
a clericilor de pe aceeasi treapta. Clericii lipsiti de evlavie si intelegere care se iau pe sine de exemplu, prin cultul .....
ajuns preoti la biserica respectiva. Datorita lipsurilor materiale prin care treceau, manastirile de aici n-au ajuns niciodata sa poata .....
nici vin de slujbă, încît rămîneau lipsiţi şi de împărtăşirea Sfintelor Taine; deci, cîrteau puţin între dînşii .....
nu dorea nici slavă deşartă, nici nu lipsea gura lui de la doxologia lui Dumnezeu, ci săvîrşea slujba pravilei cu frică şi .....
după amîndouă şi de nimic nu are lipsă; apoi, cu adevărat, toată taina cea pentru El o înjoseşte acela care nu-L .....
iudeilor, precum este credinţa cea rea a ipsistarilor. Iar maica Sfîntului Grigorie, fericita Nona, era creştină .....
ca să faci voia unei femei rele şi nebune, ai lipsit lumea de învăţăturile cele cu miere curgătoare şi de viaţă .....
în ţara grecească. Iar el nevrînd ca să-l lipsească de plata străinătăţii, l-a liberat cu binecuvîntare şi cu .....
şi iubind postul şi ostenelile, cum şi lipsa celor de nevoie, care omoară trupul. Toate cele ce altora erau iubite şi bine .....
încît era atunci foamete şi mare lipsă în pămîntul Rusiei. În acele zile, a mers acest fericit Prohor de la .....
la Pomenirea Sfantului Voievod stefan cel Mare (IPS Teodosie, 2 iulie 2011) sursa: www.ortodoxradio.ro
Predici la pomenirea Sfantului stefan cel Mare (IPS Teodosie, IPS Pimen, PS Longhin, 2 iulie 2013) sursa: www.ortodoxradio.ro
IPS Teodosie - Sfintii Apostoli Petru si Pavel
IPS Teodosie - predica la Canonul Mare
IPS Teodosie - Cuvant la absolvirea Facultatii de Teologie a promotiei 2013
IPS Teodosie - Cuvant la inceputul anului scolar 2014-2015
IPS Teodosie - Predica la Adormirea Maicii Domnului
IPS Teodosie - Predica la Buna Vestire
IPS Teodosie - Predica la Canonul Mare - Joi seara
IPS Teodosie - Predica la Canonul Mare - Luni seara 1
IPS Teodosie - Despre Craciun si Anul Nou
IPS Teodosie - Invierea lui Hristos
IPS Teodosie - Ortodoxia, cale spre desavarsire
IPS Teodosie - Postul Mare
IPS Teodosie - Predica la Sfantul Stefan cel Mare
IPS Teodosie - despre PS Longhin de Banceni
IPS Teodosie - predica la Sfintii Apostoli Petru si Pavel
IPS Teodosie - Cuvant la Invierea Domnului 2014
IPS Teodosie - Cuvant la Sfanta si Marea JOI
IPS Teodosie - Cuvant la parastas IPS Epifanie

Ne puteti contacta prin e-mail la adresa webortodox[AT]yahoo.com (inlocuiti [AT] cu @).