Text
-
Calendar ortodox
Cântări și pricesne
Cărți epub
Cărți epub rusă
Cărți online
Cărți pdf
Evanghelii duminicale
Articole
Rugăciuni
Slujbe și rânduieli
Versuri colinde
Viețile Sfinților
-
Predici
Părinți duhovnicești
Rugăciuni
Cântări bisericești
Slujbe
Cărți
Colinde
Arhivă emisiuni radio
Video Software
Căutare avansată
Nu a fost găsit nici un articol pentru cuvântul de căutare: sinaxar-audio-12-aprilie în categoria: Text!
„O mare patimă care îl preocupă pe omul contemporan este patima tristeţii celei lumeşti. Din nefericire, ținem înăuntrul nostru tristeţea, o .....
Desigur, în Sfânta Liturghie nu e vorba de prezenţa mai generală a lui Dumnezeu, în lucrarea Sa creatoare şi proniatoare şi de care nu e .....
Dacă privim cu ochi lumeşti încercările familiei tale, apăreţi ca nişte oameni nefericiţi. Însă de le vom privi duhovniceşte, sunteţi .....
Domnul îi fericeşte pe cei săraci, pe cei ce flămânzesc, pe cei ce plâng, pe cei defăimaţi, însă numai dacă ei suferă acestea pentru Fiul .....
– Ori de câte ori apar ispite şi necazuri, apare şi cununa victoriei, spunea părintele Grigorie ieromonahului Ioachim Spetsieris. Şi apoi .....
Iată ce spune Sfântul Apostol Pavel: Crucea pentru cei pieritori, nebunie este; iar nouă, celor ce ne mântuim, Crucea este înţelepciunea şi .....
Câţi oameni nu aud cuvântul lui Hristos: „Veniţi la Mine toţi cei osteniţi şi împovăraţi şi Eu vă voi odihni pe voi" (Matei 11: 28), dar nu vor .....
E o cale foarte complexă procesul acesta de ieşire din deznădejde. El cere smerenie şi cere credinţă. Din necredinţă deznădăjduim. Nu-L credem .....
O, pântece neruşinat, care nu te saturi niciodată, datorită ţie noi, călugării neînţelepţi, ne facem jucăriile diavolilor potrivnici lui .....
Înnorată era ziua şi întunecată era faţada unei case ce nu avea ferestre. Trist era şi copilul. În fiecare zi umbla dezorientat şi fără ţintă. .....
Troparul Sfântului Cuvios Chiriac Sihastrul, glasul 1: Locuitor pustiului, înger în trup şi de minuni făcător te-ai arătat, purtătorule de .....
noutati-ortodoxe.ro - Știri și informații din viața bisericii ortodoxe, evenimente religioase, conferințe, apariții editoriale.
maicadomnului.ro - Preacinstire pentru Maica Domnului - Prea Curata Fecioara Maria.