Cuviosul Matei cel vazator cu duhul

Fericitul Matei al peşterilor nu numai cu numele se asemăna cu primul dintre sfinţii evanghelişti, dar şi prin lucrarea sa sfântă. Deoarece aşa cum sfântul evanghelist Matei a eliberat prin predica şi învăţătura sa poporul Etiopiei12 (Conform Sfintei Tradiţii evanghelistul Matei a propovăduit în Etiopia şi în Parţia, unde a şi murit.) de înşelăciunea demonilor, tot astfel cuviosul Matei cel văzător cu duhul, prin viaţa sa ascetică la mănăstirea Peşterilor, a primit de la Domnul harisma de a elibera poporul rus de vicleşugurile demonilor. Cu ochii luminaţi ai sufletului îi vedea pe urâtorii de oameni demoni, cum întindeau curse, cum semănau gânduri viclene, cum cultivau patimile şi cum aruncau în păcate creaturile însufleţite ale lui Dumnezeu. Cuviosul a descoperit toate aceste lucrări ascunse şi viclene şi a contribuit la salvarea sufletească a fraţilor obştii.
Într-o zi, în timpul slujbei de dimineaţă, binecuvântatul Matei stătea în biserică, la locul său obişnuit. A văzut atunci un demon, îmbrăcat în uniformă de soldat, că mergea pe lângă fraţii monahi, aruncând asupra lor cu nişte flori de tei, pe care le înmuiase mai întâi într-o substanţă ciudată, ca un fel de lipici. Dacă floarea se lipea de vreun frate, îndată acesta era stăpânit de toropeală, de oboseală şi de nepăsare. Atenţia sa scădea, orice dispoziţie de rugăciune se pierdea şi cu vreuna dintre ocazii ieşea grăbit din biserică şi mergea la chilia sa, unde se aşeza să se culce. Dacă floarea cădea jos fără să se lipească de monah, acesta rămânea în biserică şi se dăruia rugăciunii până la sfârşitul slujbei.
Tot ceea ce a văzut în acea zi cuviosul duhovnic le-a povestit apoi tuturor fraţilor la masă. De atunci au devenit cu toţii mai atenţi şi mai stăruitori în timpul rugăciunii la sfintele slujbe.

Fericitul Matei avea obiceiul să plece ultimul din biserică. După fiecare slujbă mai stătea pentru o vreme în sfântul locaş şi se ruga în întuneric şi în linişte. Apoi se retrăgea la chilia sa.
Într-o zi, după slujba de dimineaţă, s-a oprit un pic să se odihnească sub clopotniţă, deoarece chilia sa se găsea la o oarecare depărtare. Acolo i s-a părut că l-a prins un pic somnul. Şi ce să vadă! O mulţime mare de diavoli intrau în curtea mănăstirii prin poarta deschisă! S-a uitat mai atent şi a văzut că unul dintre diavoli venea mândru, călare pe un porc, în timp ce ceilalţi îl înconjurau ca şi cum i-ar fi fost slujitori. « Încotro mergeţi voi?», i-a întrebat cuviosul. «La Mihail Tobolkovici!», a răspuns acela care stătea călare pe porc.
Atunci cuviosul s-a trezit. Şi-a făcut cruce şi a plecat către chilia sa. Se înspăimântase de-a binelea.
– Te rog, îi spuse unui monah mai tânăr, i-a du-te şi află dacă este la chilia lui fratele Mihail!
Monahul nu întârzie să se întoarcă.
– Astăzi, spuse, după Utrenie, cineva l-a văzut ieşind din curtea mănăstirii. Nimeni nu ştie unde s-a dus.
În aceeaşi zi cuviosul le-a povestit stareţului şi fraţilor mai mari viziunea sa. Stareţul l-a chemat pe acel monah şi a aflat de la dânsul că fusese ispitit şi căzuse într-un păcat greu. Spovedindu-l şi povăţuindu-l, l-a ajutat să se pocăiască şi să scape de sub influenţa demonică.

Încă mai trăia fericitul Matei, când a ajuns stareţ al mănăstirii cuviosul Nikon.
Într-o zi, în timpul Utreniei, cuviosul Matei şi-a ridicat ochii săi şi a privit către scaunul stareţului. Şi în loc să-l vadă pe Nikon, a văzut… un măgar!
Când cuviosul a spus aceasta stareţului, acela a înţeles că era o intervenţie divină ca să-l readucă la dăruirea obişnuită, deoarece în acea zi nu urmărise cu atenţie sfânta slujbă.

Şi încă multe descoperiri de acest fel a avut cuviosul Matei, prin care-i îndrepta şi-i întărea pe fraţi până spre sfârşitul vieţii sale, la adânci bătrâneţi.
Sfintele sale moaşte se odihnesc la peşteri, împreună cu cele ale celorlalţi sfinţi asceţi.

Categoria: Patericul Lavrei Pecerska de la Kiev

Cautare: