Didahia sau Invatatura celor doisprezece apostoli

Didahia este documentul cel mai important din imediata apropiere a Apostolilor şi izvorul cel mai vechi al legislaţiei bisericeşti pe care îl avem, reprezentând un „Vade mecum al credinciosului”.

Pierdut timp de câteva secole, textul Didahiei a fost descoperit în anul 1873 de către mitropolitul Filotei Vrienios în manuscrisul-pergament nr. 446 din Biblioteca Sfântului Mormânt din Constantinopol. În anul 1887 a fost restituit Bibliotecii Patriarhiei din Ierusalim unde figurează drept codex Hierosolymitanus 54.

Acest manuscris de doar 120 de file era datat în anul 1056, fiind întocmit de către Leon „notarul şi păcătosul”.

Textul propriu-zis are o întindere aproape egală cu cea a Epistolei către Galateni a Sfântului Apostol Pavel, de circa 10.700 de litere.

Lucrarea a fost publicată în 1883 de către Vrienios la Constantinopol şi în 1884 de către Adolf von Harnack la Leipzig. Pentru prima dată în limba română, o avem în ediţia din 1927, în volumul Scrierile Părinţilor Apostolici, îngrijită de Irineu Mihălcescu.

Este cunoscută sub mai multe titluri cum ar fi: Διδαχὴ τῶν δώδεκα ἀποστόλων sau Διδαχὴ Κυρίου δὶα δώδεκα ἀποστόλων

τοῖς ἔθνεσιν. Primul titlu arată că învăţătura prezentată este a Apostolilor Domnului, care au fost în număr de doisprezece, şi nu a altor învăţători din sec. I sau II, numiţi, de asemenea, Apostoli şi care mergeau din localitate în localitate să vestească cuvântul Evangheliei. Titlul al doilea ne arată că Apostolii nu au adăugat nimic de la ei, ci toată învăţătura este de la Domnul.

Cuvintele „către neamuri” arată că ea a fost adresată păgânilor şi creştinilor proveniţi dintre păgâni4.

Devenind cunoscut textul acestei lucrări, în urma investigaţiilor s-a stabilit că ea era folosită şi citată de către autorii patristici, precum Pseudo-Ciprian (Adversus aleatores), Eusebiu de Cezareea (Historia ecclesiastica III, 25, 1-7), Sfântul Atanasie cel Mare (Epistola 39 pascală; PG 26: 1437-1440), Nichifor al Constantinopolului (Stihometria; PG 100: 1060) sau Ioan Zonaras (Comentar la Epistola 39 pascală a Sfântului Atanasie

cel Mare).

În Antichitate lucrarea era cunoscută fie sub titlul de „Învăţătură a apostolilor”, fie sub cel de „Învăţături ale apostolilor”6. Autorul este necunoscut, presupunându-se că ar fi fost o persoană din anturajul imediat al Sfinţilor Apostoli sau ai Părinţilor Apostolici.

Timpul redactării Didahiei este fixat după toate probabilităţile între anii 50-70 d.Hr., dar unii specialişti consideră că a fost scrisă mult mai târziu, adică între anii 160-180 d.Hr.

Locul compuneri este în mod cert Orientul, presupunânduse că a fost scrisă fie în Egipt, fie în Siria (poate chiar în Antiohia).

Între sursele folosite de către autor se află Cele două Căi, a vieţii şi a morţii, învăţătură cunoscută din izvoare greceşti, Parmenide, „Tabelul lui Kevet” (scriere neopitagoreică) şi iudaice, Vechiul Testament şi Manualul Supunerii.

Materialul este structurat în 4 părţi:

1. Cateheză morală despre cele două căi (cap. I-VI);

2. Un compendiu liturgic şi instrucţiuni privind săvârşirea Botezului, a Euharistiei şi a Hirotoniei. Problema postului (cap. VII-X);

3. Instrucţiuni bisericeşti privind ierarhia bisericească (cap. XI-XV);

4. Epilogul (cap. XVI) – atrage atenţia asupra Parusiei, care este iminentă. Finalul este abrupt ceea ce indică absenţa unei continuări.

Scopul lucrării a fost fie acela de iniţiere a celor dintâi creştini pe calea pe care trebuiau să vieţuiască potrivit învăţăturilor evanghelice, fie acela de instruire prebaptismală ca manual catehetic folosit pentru pregătirea catehumenilor în primul veac creştin.

Download: Click for download attached file: Didahia sau Invatatura celor doisprezece apostoli

Categoria: Cărți pdf

Cautare: