Duminica, la Florii

Duminica, la Florii
A zis Mama către Fiu:
Spune-mi, Fiul Meu iubit,
De ce ești Tu necăjit?

Căci de patruzeci de zile
Mi-am rupt inima din Mine.
N-ai băut, nici n-ai mâncat,
Numai în rugăciuni ai stat.

Spune-Mi, Fiul Meu iubit,
Luni și marți ce-ai pătimit?
Îți spun, Maică, nu greșesc,
Luni și marți Mă pregătesc.

Eu Mă pregătesc de moarte
Să scap lumea de păcate.
Mă duc să fiu răstignit
Pentru lume, c-a greșit.

Spune-Mi, Fiul Meu iubit,
Miercuri ce-ai de pătimit?
Îți spun drept, Măicuța Mea,
De miercuri nu Mă vei avea.

Spune-Mi, Fiul Meu iubit,
Joi ce ai de pătimit?
Joi sunt dus la judecată,
La Pilat și a lui ceată.

Spune-Mi, Fiul Meu iubit,
Vineri ce-ai de pătimit?
Îți spun, Maică, cu durere,
Vineri sunt în chinuri grele.

Când va fi ziua cea mare,
N-o fi lună, n-o fi soare.
Atunci, Măicuța Mea,
Cu spini M-or încununa.

Și apoi M-or pune pe cruce,
Tu vei sta, Maică, plângând,
Cu piatra pecetluită
Și de ostași străjuită.

Spune-Mi, Fiul Meu iubit,
Sâmbătă ce-ai de pătimit?
Îți spun, Maică, nu uita,
Sâmbătă-n mormânt voi sta.

Spune-Mi, Fiul Meu iubit,
Duminica ce-ai de pătimit?
Îți spun drept, Măicuța Mea,
Duminică oi învia.

Cu puterea Mea cea mare
Să scap lumea de pierzare,
Ca să fie mântuită
Și de Tatăl Meu iubită.