În părţile Ciliciei, înrăutăţitul cîrmuitor Domiţian (81-96)
a încălecat pe cal cu slujitorii săi, şi au mers la vînat. Trecînd prin multă
pustie şi peste dealuri, gonea şi vîna fiare. La un loc văzură departe mulţime
de fiare, iar în mijloc era un om bătrîn, umblînd şi vorbind cu fiarele ca şi
cu oamenii. Spre acestea s-au repezit vînătorii şi au fugit fiarele, iar pe
omul acela prinzîndu-l, l-au dus la boier. Părîndu-li-se că este vînător şi că face farmece în pustie,
îl întrebară cine este şi cum îi este numele. Iar el a zis: "Sînt creştin şi
îmi este numele Zosima". Deci, legîndu-l pe el, îl duseră în cetate, unde, şezînd
boierul la judecată, îl întreba pe el de vrăji şi de farmece şi în ce chip a
fermecat fiarele de trăia în mijlocul lor nevătămat, şi vorbea cu dînsele precum
cu oamenii. Iar Zosima a răspuns: "Nu pentru farmece mi-am petrecut viaţa mea
în pustie, ci fiind creştin nu puteam să petrec cu necredincioşii în cetate.
De aceea m-am dus în pustie, vrînd ca mai bine să fiu cu fiarele, decît cu oamenii
cei răi şi vrăjmaşi ai Domnului meu Iisus Hristos. Pentru că m-am sîrguit să
duc o viaţă ca mulţi sfinţi părinţi de-ai noştri, care, înstrăinîndu-se de lume,
au vieţuit în pustie. Iar Dumnezeu cel ce ştie pe cei ce-I slujesc Lui, se îngrijeşte
de dînşii. Acela rînduind şi pentru mine după bunătatea sa, mi-a supus fiarele
cele sălbatice spre mîngîierea mea. Şi am vieţuit cu dînsele, mîngîindu-mă spre
Dînsul, în El punîndu-mi toată nădejdea mea". Atunci boierul a zis: "Dar pe
Nazarineanul Îl cinsteşti, răule bă-trîn? Bine, am să merg la Nazaret şi acolo
tare te voi munci pe tine, ca ori de Nazarineanul să te lepezi, ori rău să te
lipseşti de viaţa aceasta. Ba chiar şi cei ce sînt nazarineni, văzînd muncile
tale, o să se înfricoşeze". Deci, l-a trimis pe Zosima ferecat la Nazaret, înaintea sa.
După o vreme şi el a sosit la Nazaret, şi, alegînd vreme de jude-cată, a adus
de faţă pe Zosima şi i-a zis: "Spune-ţi vrăjile tale, cum ai fermecat fiarele?"
Iar el s-a mărturisit pe sine că este creştin. Şi a poruncit înrăutăţitul să-l
spînzure pe el cu capul în jos, să-i lege o piatră mare de grumajii lui şi cu
unghii de fier să-l strujească pe el. După aceasta iar l-a întrebat pe el să-şi
spună farmecele. Iar Zosima a zis: "Hristos Dumnezeul meu, Acela a trimis fiarele
spre mîngîierea mea în pustie". Apoi i-a zis judecătorul: "Dacă fiarele ascultă
pe Dumnezeul tău, porunceşte să vină aici o fiară, şi toţi împreună cu tine
vom crede". Iar Zosima, întinzîndu-şi cinstitele sale mîini în sus şi rugîndu-se,
a zis: "Doamne Iisuse Hristoase, Fi-ul lui Dumnezeu, ascultă-mă pe mine, robul
Tău; fă să vină aici un leu înfricoşat, ca să-mi slujească mie". Deodată a sosit
un leu înfri-coşat în cetate, şi toţi, văzîndu-l, au fugit; şi venind leul,
sprijinea pe dedesubt piatra care era legată de grumajii lui Zosima. Strigînd
tiranul din cetate, a zis: "Zosima, îmblînzeşte fiara, ca să te dezle-găm".
Iar Zosima a binecuvîntat ca să fie blîndă fiara. Deci, boierul a poruncit să
dezlege pe sfîntul din legături - şi voia să-l trimită pe el la împărat. Zosima,
însă, rugîndu-se lui Dumnezeu, şi-a dat du-hul iar leul s-a dus în pustie. Apoi
creştinii au îngrijit trupul sfîntu-lui, şi l-au îngropat pe el cu cinste, slăvind
pe Tatăl şi pe Fiul, şi pe Duhul Sfînt, cel slăvit în veci. Amin. Prologul în această zi pune pe sfîntul Anurie, episcopul, dar
acela este sfinţitul mucenic Ianuarie, iar pomenirea lui se face în aprilie,
ziua a 21-a. În această zi Prologul pune şi pe sfinţii mucenici Timotei, Agapie
şi Tecla, dar şi pomenirea acestora se face la 29 August.Pătimirea Sfîntului Zosima Pustnicul
(19 septembrie)
Categoria: Vieţile Sfinţilor pe luna septembrie
Cuvinte cheie: Sfantul Zosima Pustnicul
Cautare:
Patimirea Sfantului Zosima Pustnicul
Vizualizari: 1381
Id: 1830
Imagine:
Share:
Patimirea Sfintilor din nou aratatilor Mucenici Mihail, voievodul Cernigovului, si Teodor, dregatorul lui, care au patimit de la paginul Batus
Pomenirea Sfantului Apostol Codrat
Pomenirea Sfintilor Sfintiti Mucenici Ipatie si Andrei
Pomenirea Sfintilor Mucenici Eusebiu si Prisc, marturisitorii
Sfantul Dimitrie, Mitropolitul Rostovului, facatorul de minuni
Viata Sfantului Petru, care mai inainte a fost vames
Cuvant la Inaltarea cinstitei si de viata facatoarei Cruci a Domnului
Viata si patimirea Sfantului Marelui Mucenic Eustatie Plachida, a sotiei si fiilor lui
Cuvant la Nasterea Preasfintei Nascatoare de Dumnezeu
Sfantul Dimitrie, Mitropolitul Rostovului, facatorul de minuni
Viata Sfintilor, dreptilor si dumnezeiestilor parinti Ioachim si Ana
Viata Sfantului Prooroc Moise, vazatorul de Dumnezeu
Viata Sfantului Prooroc Zaharia, tatal Inaintemergatorului si Botezatorului Ioan
Viata si ostenelile Sfantului, slavitului si intru tot laudatului Apostol si Evanghelist Ioan
Text
-
Calendar ortodox
Cântări și pricesne
Cărți epub
Cărți epub rusă
Cărți online
Cărți pdf
Evanghelii duminicale
Articole
Rugăciuni
Slujbe și rânduieli
Versuri colinde
Viețile Sfinților
-
Predici
Părinți duhovnicești
Rugăciuni
Cântări bisericești
Slujbe
Cărți
Colinde
Arhivă emisiuni radio
Video Software
Căutare avansată
webortodox[AT]yahoo.com (inlocuiti [AT] cu @)
Facebook:
facebook.com/
resurseortodoxero
Youtube: youtube.com/@resurse-ortodoxe
noutati-ortodoxe.ro - Știri și informații din viața bisericii ortodoxe, evenimente religioase, conferințe, apariții editoriale.
maicadomnului.ro - Preacinstire pentru Maica Domnului - Prea Curata Fecioara Maria.