www.resurse-ortodoxe.ro - Predici, rugăciuni, filme, cărți, conferințe ortodoxe

Sfantul Eftimie Marturisitorul, Episcopul Sardelor

Sfantul Eftimie Marturisitorul, Episcopul Sardelor

Sfîntul Eftimie Mărturisitorul, Episcopul Sardelor
(26 decembrie)

    Sfîntul Eftimie a trăit pe vremea împăraţilor Constantin şi Irina. Mai întîi a strălucit ca o stea în viaţa călugărească, apoi a fost făcut arhiereu. La Sinodul al VII-lea de la Nicea a zdrobit cu putere pe eretici. Cînd Nichifor s-a urcat pe tronul împărătesc şi a început să trăiască nelegiuit, sfîntul l-a mustrat. Atunci împăratul l-a surghiunit în Apus împreună cu alţi episcopi ortodocşi. De atunci şi pînă la pătimirea sa ca mărturisitor, timp de 29 de ani, fericitul nu şi-a mai văzut mitropolia.

    Cînd s-au schimbat împăraţii şi a venit pe tron Leon cel cu nume de fiară, sfîntul a fost chemat din surghin. Împăratul l-a întrebat de se închină sfintelor icoane. Sfîntul, fiind plin de rîvnă, l-a dat anatemei pe împărat. Acesta, mîniindu-se, l-a surghiunit din nou în Ason. După ce Leon a fost ucis, noul împărat l-a chemat din Ason şi i-a cerut să se lepede de sfintele icoane. Iar Sfîntul Eftimie, rîvnind pentru Hristos a zis cu glas mare: "Dacă cineva nu se închină Domnului nostru Iisus Hristos zugrăvit în icoană, anatema să fie!" Pentru aceasta sfîntul a fost bătut, surghiunit şi închis în temniţă. Bătîndu-l cumplit cu vine de bou, a mai trăit puţin şi şi-a dat sufletul în mîinile Domnului.


Categoria: Vieţile Sfinţilor pe luna decembrie

Cuvinte cheie: Sfantul Eftimie Marturisitorul, Eftimie Marturisitorul, Episcopul Sardelor

Cautare:

Sfantul Eftimie Marturisitorul, Episcopul Sardelor

Vizualizari: 1584

Id: 2049

Imagine:

Share:

Iisus-Hristos
Sfinții zilei
Căutare

2. Căutare rapidă - cuvânt:

Știri ortodoxe
Recomandări:
noutati-ortodoxe.ro - Știri și informații din viața bisericii ortodoxe, evenimente religioase, conferințe, apariții editoriale.
maicadomnului.ro - Preacinstire pentru Maica Domnului - Prea Curata Fecioara Maria.