Stătea Maica-ndurerată

Stătea Maica-ndurerată
Lângă cruce-nlăcrimată
Pe când Fiul suferea.
Inima-i adânc rănită
Sfâşiată, chinuită,
O pătrunse sabia.

O, cât fu de întristată,
Acea binecuvântată
Maica Domnului Hristos.
Se frângea Maica-n durere
Când vedea-ntre chinuri grele
Pe-al ei Fiu preaglorios.

Cine oare nu ar plânge,
Văzând Maica cum se frânge
Într-un chin aşa nespus?!
Cine n-ar plânge-mpreună
Cu Maria Maica bună,
Pentru Fiul ei Iisus?

Pentru-a lumii mari păcate,
Vede-şi Fiul dat la moarte,
Şi sub biciuiri sfâşiat.
Vede-şi Fiul ei preadulce
Chinuindu-se pe cruce,
Pân-ce sufletul şi-a dat.

Maică plină de dulceaţă,
Moaie-mi inima de gheaţă;
Cu tine să plâng și eu.
Fă, ca inima-mi să ardă
De iubirea cea mai caldă
Către Hristos Dumnezeu.

Maică ranele lui sfinte
Sapă-mi-le adânc în minte
Și-n inimă să le port.
Fă să plâng Maica iubirii
De durerea răstignirii
Până sufletul mi-oi da.

De la tine Mamă dulce,
Care stai jelind sub Cruce
Nicicând nu m-oi depărta.

O! Fecioară-ntre Fecioare
Mă primeşte-ndurătoare
Să plâng chinul tău nespus.
Maica milei, te apleacă
Şi spre ruga mea săracă
Dă-mi să-ţi văd preasfânta faţă
Când nu voi mai fi în viaţă.