www.resurse-ortodoxe.ro - Predici, rugăciuni, filme, cărți, conferințe ortodoxe

361. Oul lui Jonathan

361. Oul lui Jonathan

Un băieţel, pe nume Jonathan Foerster, s-a născut handicapat fizic şi cu un uşor handicap psihic. Părinţii săi sufereau mult din cauza aceasta. La vârsta de 12 ani a mers la şcoală şi era într-o clasă cu 15 copii normali. Cu greu a acceptat învăţătoarea ca Jonathan să facă parte din efectivul acestei clasei. Ea voia să-l dea la o şcoală ajutătoare. Aici, cu toată bunăvoinţa ei, Jonathan nu făcea mai niciun progres. Cu greu putea să scrie şi să vorbească.
A venit primăvara şi copiii se bucurau de apropierea sărbătorii Paştelui. Învăţătoarea le-a povestit copiilor istoria învierii lui Iisus şi, pentru a sublinia schimbarea, adică trecerea de la moarte la noua viaţă, învăţătoarea a dat fiecărui copil câte un ou din plastic în care, acasă, să pună ceva care să reprezinte noua viaţă. A doua zi copiii au readus ouăle, le-au înapoiat învăţătoarei şi aceasta le-a deschis. În primul ou găsi o floare. „Da, spuse învăţătoarea, floarea este luată din natură, este semnul unei noi vieţi”. Un copil din spatele clasei a ridicat mâna şi a spus: „Este oul meu!”. În al doilea ou era un fluture din plastic: „Cu toţii ştim că dintr-o omidă atât de urâtă ia naştere un fluture aşa de minunat”. În următorul ou a găsit o pietricică pe care creştea muşchi de pământ. Al patrulea ou era neobişnuit de uşor. L-a deschis şi acesta era gol. „Acesta era precis al lui Jonathan, s-a gândit ea. Probabil că nu a înţeles ce trebuia să facă cu oul. Ce păcat că am uitat să-i spun mamei sale!”. Deoarece nu a vrut să-l pună într-o situaţie jenantă, fără să spună niciun cuvânt, a pus oul deoparte şi a întins mâna să ia un altul. Deodată Jonathan s-a anunţat că vrea să spună ceva. „Doamnă învăţătoare, de ce nu vreţi să vorbiţi despre oul meu?”. Încurcată, învăţătoarea a răspuns: „Dar, Jonathan, oul tău e gol!”. El a privit direct în ochii ei şi a spus: „Da, dar şi mormântul lui Iisus a fost gol!”. Pentru o vreme nimeni nu a scos niciun cuvânt. Când învăţătoarea şi-a revenit, l-a întrebat pe Jonathan: „Ştii tu de ce mormântul era gol?”. „Da, a răspuns el, Iisus a fost omorât şi pus în mormânt. Dar Tatăl său L-a înviat din morţi!”. Învăţătoarea a fost profund impresionată de răspunsurile copilului. Acest băiat ciudat, care era considerat înapoiat mintal, a înţeles adevărul Învierii mai bine decât toţi ceilalţi copii.
Peste trei luni Jonathan a murit. Nu mică a fost mirarea celor veniţi la înmormântare, să-şi ia rămas bun de la el, când au văzut pe capacul sicriului 15 coji de ou.

___
Câteodată, oamenii considerați a fi niște înapoiați, niște handicapați, înțeleg mai bine niște aspecte care pentru oamenii normali sunt de neînțeles. Oamenii handicapați sunt tot oameni. NU trebuie să fie disprețuiți, subapreciați, marginalizați și maltratați, pentru că sunt oameni la fel de prețioși, în fața lui Dumnezeu, precum toți ceilalți oameni.

Descarcare: Apasati pentru descarcarea fisierului audio: 361. Oul lui Jonathan

Categoria: Pilde crestine

Cautare:

361. Oul lui Jonathan


Alte titluri:

Data: Dec 9, 2019

Id: 28560

Vizualizari: 1349

Imagine:

Share:

Iisus-Hristos
Sfinții zilei
Căutare

2. Căutare rapidă - cuvânt:

Știri ortodoxe
Recomandări:
noutati-ortodoxe.ro - Știri și informații din viața bisericii ortodoxe, evenimente religioase, conferințe, apariții editoriale.
maicadomnului.ro - Preacinstire pentru Maica Domnului - Prea Curata Fecioara Maria.