CUVIOSUL EUTIHIE PREOTUL :: Pateric romanesc

www.resurse-ortodoxe.ro - Predici, rugaciuni, filme, carti, conferinte ortodoxe

CUVIOSUL EUTIHIE PREOTUL :: Pateric romanesc


CUVIOSUL EUTIHIE PREOTUL


(secolul IV)


Despre numele, viata si ravna cuviosului prezbiter Eutihie, ca si despre dragostea lui pentru Hristos, si misiunea sa evanghelica in Dacia carpato-dunareana, ne vorbeste pe scurt Sfantul Vasile cel Mare in epistola 164. Din cele relatate de el, intelegem ca preotul Eutihie era capadocian de neam din orasul Cezareea, contemporan cu Sfantul Vasile cel Mare, caruia ii era bine cunoscut. El a fost indrumat de Duhul Sfant sa vina in Dacia Carpatica si sa-l marturiseasca pe Hristos la pagani. Aici Eutihie, ca preot misionar, propovaduieste Evanghelia, probabil in tinutul Buzau - Vrancea, unde desfasoara o activitate intensa de catehizare, convertire si botezare a numerosi geto-daco-romani, goti si alte neamuri “barbare”, care migrau prin centrul Daciei. Dupa anul 348, cand episcopul Ulfila se retrage la sudul Dunarii din cauza prigoanei regelui Athanaric, fericitul Eutihie devine cel mai aprig propovaduitor al Evangheliei lui Hristos in centrul Daciei secolului IV.


Auzind de aceasta, Sfantul Vasile cel Mare il lauda pentru succesele sale printre “barbari”, pe care ii imblanzea prin puterea Sfantului Duh si prin lucrarea harismelor sale. Fericitul Eutihie era, intr-adevar, un mare ascet si se invrednicise de la Dumnezeu de darul facerii de minuni si al vindecarii bolilor. Sfantul Vasile spune urmatoarele despre Eutihie in epistola sa adresata episcopului Tesalonicului: “Pentru faptul ca ai amintit si de fericitul barbat Eutihie si ai preamarit patria noastra (Cezareea Capadociei), ca una care a crescut semintele credintei, ne-ai bucurat de amintirea celor trecute, dar ne-ai intristat de cele ce vedem. Caci nimeni dintre ai nostri nu se aseamana cu Eutihie. Noi suntem atat de departe de a imblanzi pe barbari prin puterea Duhului Sfant si lucrarea darurilor Sale, incat si cei ce sunt blanzi (dintre ei) se inraiesc din pricina multimii pacatelor noastre. Ne imputam noua insine si pacatelor noastre cauza intinderii mari a stapanirii ereticilor. Caci aproape nici o parte a pamantului n-a scapat de aprinderea ereziei…”.


Asa il lauda marele ierarh pe fericitul Eutihie. Numele lui sta alaturi de al preotului Sansala si ale Sfintilor Mucenici Nichita si Sava, ca si ale atator calugari, preoti si episcopi misionari, majoritatea capadocieni, care au marturisit pe Hristos si au semanat credinta ortodoxa in Dacia carpato- dunareana, ale caror nume si fapte sunt scrise in ceruri.


 

Categoria: Pateric romanesc

Cautare:

CUVIOSUL EUTIHIE PREOTUL :: Pateric romanesc

Vizualizari: 589

Id: 969

Imagine:

Iisus-Hristos
Sfintii zilei
Cauta

cuvant:

Stiri ortodoxe
Invitatie colaborare

Cei doritori sa participe la dezvoltarea acestui site sunt rugati ne contactaze prin formularul de contact sau la adresa webortodox[AT]yahoo.com (inlocuiti [AT] cu @).

Contact Us


Recomandari:
Resurse ortodoxe: www.resurse-ortodoxe.ro - Contine o bogata colectie de resurse ortodoxe audio/video/text: predici, rugaciuni, carti, conferinte, icoane, filme.
Agentia de stiri "Noutati ortodoxe": www.noutati-ortodoxe.ro - Ofera stiri si informatii din viata bisericii ortodoxe, evenimente religioase, conferinte, aparitii editoriale. Stirile pot fi preluate si de alte site-uri prin intermediul unui script.
Maica Domnului: www.maicadomnului.ro - Preacinstire pentru Maica Domnului - Prea Curata Fecioara Maria.