www.resurse-ortodoxe.ro - Predici, rugăciuni, filme, cărți, conferințe ortodoxe

Cuviosul Ioan de la Lavra cea Veche

Cuviosul Ioan de la Lavra cea Veche

Cuviosul Ioan de la Lavra cea Veche
(19 aprilie)

    Lavra Veche se numea locaşul Cuviosului Hariton, care şi era aproape de Ierusalim în pustiul Palestinei, deoarece se zidise înaintea altor lavre de Sfântul Hariton, precum se scrie despre ea pe larg în viaţa lui. Deci, în acea veche lavră a lui Hariton s-a nevoit pustniceşte acest Cuvios Ioan, care, din tinereţe rănindu-se de dumnezeiasca dragoste, s-a lipit de Dumnezeu, după cele scrise: Iar mie a mă lipi de Dumnezeu bine este.

    Şi trecând cu vederea plăcerile lumii deşarte şi mândria, şi înstrăinându-se de patrie, a luat crucea vieţii monahiceşti şi s-a dus în ţară străină, pentru Domnul, Cel ce a fost străin pe pământ, încât de la naşterea Sa şi până la moarte nu avea unde să-Şi plece capul. Şi ajungând la sfintele locuri ale Ierusalimului, închinându-se Cinstitei Cruci şi Mormântului lui Hristos Cel de viaţă primitor, a mers la lavra cea zisă mai sus, a Sfântului Hariton, şi s-a învrednicit într-însa de dregătoria preoţească, pentru viaţa lui îmbunătăţită, căci s-a arătat următor pustnicilor celor de demult, înfrânându-şi patimile cele trupeşti cu mare înfrânare, cu stările la rugăciune cele de toată noaptea, cu pomenirea morţii, cu nevoinţele cele de multe feluri, cu care şi-a subţiat trupul foarte, încât s-a făcut înger pământesc în trup.

    Apoi, după viaţa cea îndelungată şi desăvârşită spre plăcerea lui Dumnezeu, s-a mutat către Domnul, dus fiind sufletul lui de mâinile sfinţilor îngeri cei fără de trup în locaşul ceresc cel neînvechit. El este numit de alţii "al peşterii celei vechi", în loc de "al lavrei celei vechi", deoarece lavra cea veche a Cuviosului Hariton a fost la început o peşteră tâlhărească, în care, Cuviosul Hariton fiind legat de nişte tâlhari, s-a dezlegat prin minune, fiindcă au murit deodată tâlharii aceia, bând nişte vin otrăvit de veninul unui şarpe. Iar după ce s-a dezlegat, a aflat în peşteră mult aur şi â făcut mai întâi o biserică în aceeaşi peşteră şi a adunat fraţii, iar după aceea a zidit mănăstirea deasupra peşterii. Iar de vreme ce Cuviosul Ioan a vieţuit în acea peşteră veche, slujind în biserică, de aceea a fost numit şi "al peşterii celei vechi".


Categoria: Vieţile Sfinţilor pe luna aprilie

Cuvinte cheie: Cuviosul Ioan de la Lavra cea Veche

Cautare:

Cuviosul Ioan de la Lavra cea Veche

Vizualizari: 987

Id: 1586

Imagine:

Share:

Iisus-Hristos
Sfinții zilei
Căutare

2. Căutare rapidă - cuvânt:

Știri ortodoxe
Recomandări:
noutati-ortodoxe.ro - Știri și informații din viața bisericii ortodoxe, evenimente religioase, conferințe, apariții editoriale.
maicadomnului.ro - Preacinstire pentru Maica Domnului - Prea Curata Fecioara Maria.