Despre avva Pimen

www.resurse-ortodoxe.ro - Predici, rugaciuni, filme, carti, conferinte ortodoxe

Despre avva Pimen

1
S-a dus odată avva Pimen, pe când era tânăr, la un bătrân, ca să-l întrebe despre trei gânduri. Când a ajuns la el, au uitat de unul din cele trei, şi s-a întors la chilie, şi, când a pus mâna să deschidă zăvorul, şi-a adus aminte de ce uitase, şi a lăsat zăvorul, întorcându-se la bătrân, care i-a spus:
– Te-ai grăbit să vii, frate!
– Când am pus mâna pe zăvor, mi-am amintit cuvântul pe care-l căutam şi n-am mai deschis, de asta m-am întors.
Depărtarea drumului era foarte mare. Bătrânul îi spuse:
– Păstor al turmelor178(angelôn „al îngerilor“ şi agelôn „al turmelor“ în diverse manuscrise.), numele tău va fi rostit în tot pământul Egiptului.

2
Paisie, fratele avvei Pimen, a avut odată legături cu cineva din afara chiliei. Avva Pimen n-a vrut şi a fugit la avva Ammonás, căruia i-a spus:
– Fratele meu Paisie are legături cu cineva şi n-am stare.
– Pimen, mai trăieşti? Du-te, şezi în chilia ta şi pune-ţi în inimă că de un an eşti în mormânt.

3
S-au dus odată preoţii ţinutului la mănăstirea unde era avva Pimen. Avva Anuv a intrat şi i-a zis: să-i chemăm azi pe preoţi aici.
Şi a stat îndelung, neprimind nici un răspuns. Apoi s-a mâhnit şi a plecat. Cei care şedeau lângă el l-au întrebat:
– Avvo, de ce nu i-ai răspuns?
– Nu e treaba mea; eu am murit, iar morţii nu vorbesc.

4
Era în Egipt un bătrân, înainte de venirea celor dimpreună cu avva Pimen, vestit şi foarte preţuit. Când au urcat cei împreună cu avva Pimen de la Sketis, oamenii l-au părăsit şi au venit la avva Pimen. (Şi-l zavistuia bătrânul şi-l vorbea de rău)179(În textul românesc.). Avva Pimen s-a întristat, spunându-le fraţilor săi: ce să ne facem cu acest mare bătrân, că oamenii ne-au băgat în mare încurcătură, părăsindu-l pe bătrân, şi venind la noi care nu suntem nimic?; cum să-l îmbunăm pe bătrân?
Apoi le zise: faceţi ceva mâncăruri şi luaţi un burduf de vin; o să mergem la el şi vom mânca împreună; poate aşa îl îmbunăm. Şi au luat mâncărurile şi s-au dus. Când au bătut la uşă, ucenicul lui a auzit şi i-a întrebat:
– Cine sunteţi?
– Spune-i avvei: e Pimen, care doreşte să fie binecuvântat de tine.
Când îi dădu ucenicul de ştire, el îi trimise vorbă: du-te, că n-am vreme. Ei însă rămaseră în arşiţă, zicând: nu ne ducem, dacă nu ne învrednicim (să-l vedem) pe bătrân. Acela, văzând smerenia şi răbdarea lor, fu cuprins de remuşcare180(katanygeis.) şi le deschise, iar ei au intrat de au mâncat cu el. Pe când mâncau, le zise: într-adevăr, nu doar cele pe care le-am auzit despre voi, ci de o sută de ori mai mult am văzut în lucrările voastre.
Şi se împrieteni cu ei din ziua aceea.

5
A vrut odată cârmuitorul ţinutului aceluia să-l vadă pe avva Pimen, dar bătrânul nu primea. Atunci l-a prins pe fiul surorii lui, chipurile pentru că ar fi fost răufăcător, şi l-a băgat la închisoare, zicând: dacă vine bătrânul şi se roagă pentru el, îi dau drumul.
Atunci sora lui a venit plângând la uşă. El însă nu i-a răspuns. Ea îl ocăra: suflet împietrit, fie-ţi milă de mine, că e singurul meu fiu! El îi trimise să-i spună: Pimen n-are copii. Şi aşa a plecat. Când a auzit cârmuitorul, i-a trimis vorbă: să poruncească doar cu cuvântul, şi-i dau drumul. Bătrânul însă îi dete de ştire: cercetează după lege, şi dacă e vrednic de moarte, să moară, dacă nu e, fă cum vrei.

6
A greşit odată un frate în chinovie; şi era prin locurile acelea un pustnic, care de mult nu ieşea afară. Avva chinoviei s-a dus la bătrân, dându-i de ştire despre cel care greşise. El îi zise: alungaţi-l. Iar fratele a plecat din chinovie şi s-a dus într-un ponor, unde plângea. S-a nimerit că l-au auzit plângând nişte fraţi care mergeau la avva Pimen, şi au venit la el, găsindu-l în mare durere. Ei l-au chemat să vină cu ei la bătrân, dar nu voia, zicând: aici o să mor. Ei s-au dus la avva Pimen, povestindu-i. El i-a îndemnat, trimiţându-i cu aceste cuvinte: spuneţi-i „avva Pimen te cheamă“. Iar fratele s-a dus la el. Când l-a văzut amărât, s-a ridicat de l-a îmbrăţişat, şi, cu voie bună, l-a îndemnat să guste. Apoi a trimis avva Pimen pe unul din fraţii lui la pustnic, zicând: de mulţi ani voiam să te văd, auzind cele despre tine, şi din nepăsarea amândurora nu ne-am întâlnit. Acum, cu voia lui Dumnezeu, ivindu-se prilejul, osteneşte-te să vii până aici şi să ne vedem.
El nu ieşea din chilia lui, dar a zis totuşi: dacă nu-i adeverea Dumnezeu bătrânului, n-ar fi trimis după mine. Şi s-a dus la el, s-au îmbrăţişat cu bucurie şi s-au aşezat. Avva Pimen îi spuse: erau doi oameni undeva, şi aveau fiecare câte un mort; iar unul şi-a lăsat mortul lui şi s-a dus să-l plângă pe al celuilalt.
Auzind bătrânul, s-a umilit, amintindu-şi de ce făcuse, şi a zis: Pimen sus în cer, eu jos pe pământ!

7
S-au dus odată câţiva bătrâni la avva Pimen. Unul din cei ai avvei Pimen avea un copil a cărui faţă era întoarsă înapoi, din lucrarea diavolului. Văzând tatăl lui mulţimea părinţilor, duse copilul în afara mănăstirii şi şezu să plângă. S-a nimerit să iasă unul din bătrâni, care, văzându-l, i-a spus:
– De ce plângi, omule?
– Sunt neam cu avva Pimen. Şi iată că i s-a întâmplat copilului încercarea aceasta, şi când am vrut să i-l aducem bătrânului, ne-am temut; că nu vrea să ne vadă. Şi acum, când aude că sunt aici, mână să mă gonească. Eu, văzând câţi sunteţi aici, am cutezat să vin. Dacă vrei, avvo, fie-ţi milă de mine, ia copilul înăuntru, şi rugaţi-vă pentru el.
Bătrânul îl duse înăuntru, şi s-a purtat înţelepţeşte, că nu l-a dus numaidecât la avva Pimen, ci a început de la cel mai mic dintre fraţi, zicând:
– Faceţi cruce copilului.
Făcându-i pe toţi să-i facă cruce pe rând, la urmă l-a adus avvei Pimen, care nu vroia să se apropie de el. Ei însă îl rugară:
– Cum au făcut toţi, fă şi tu, părinte.
El gemu, se ridică rugându-se:
– Doamne, vindecă făptura Ta, ca să nu fie stăpânit de vrăjmaş. Şi făcându-i cruce, se tămădui îndată, şi l-a dat sănătos tatălui său.

8
S-a dus un frate odată din părţile avvei Pimen în străinătate şi a ajuns la un schivnic acolo; era tare bun şi mulţi veneau la el. Fratele îi spuse cele despre avva Pimen. Auzind de virtutea lui i-a venit dor să-l vadă. Întorcându-se fratele în Egipt, după o vreme, s-a dus schivnicul din străinătate în Egipt la fratele care venise la el odinioară – că acela îi spusese unde locuieşte. Văzându-l se minună şi se bucură mult. Schivnicul spuse: fii bun, du-mă la avva Pimen. El îl luă, mergând la bătrân şi îi dădu de ştire cele despre el:
– E un om mare şi de o mare bunătate, şi are mare cinste în ţinutul lui. I-am dat de ştire despre tine, şi, dorind să te cunoască, a venit aici.
Atunci el l-a primit cu bucurie, şi s-au îmbrăţişat, aşezându-se, iar străinul a început să vorbească din Scriptură despre lucruri duhovniceşti şi cereşti. Atunci avva Pimen şi-a întors faţa şi nu i-a răspuns. Văzând că nu vorbeşte cu el, a ieşit mâhnit şi îi zise fratelui care-l adusese: în zadar am făcut toată călătoria; am venit la bătrân, iar el nu doreşte să vorbească cu mine.
Fratele intră la avva Pimen şi îi spuse:
– Avvo, de dragul tău a venit acest om mare, care are atâta slavă în ţinutul lui; de ce nu vorbeşti cu el?
– El e din cei de sus şi vorbeşte de lucruri cereşti, eu sunt din cele de jos şi vorbesc de lucruri pământeşti. Dacă vorbea cu mine despre patimile sufletului, i-aş fi răspuns; dacă mi-a vorbit despre cele duhovniceşti, la astea nu mă pricep.
Fratele ieşi, spunându-i: bătrânul nu vorbeşte curând din Scriptură, dar dacă îi vorbeşte cineva despre patimile sufletului, îi răspunde.
El fu cuprins de remuşcare181(katanygeis.) şi intră la bătrân, spunându-i: ce să fac, avvo, că mă stăpânesc patimile sufletului?
Bătrânul îl primi cu bucurie zicându-i: acum bine ai venit; deschide-ţi gura pentru acestea, şi o voi umple de bunătăţi182(Psalmi 80, 11.).
El, foarte folosit, îi zise: într-adevăr aceasta este calea adevărată. Apoi, se întoarse în ţinutul lui, mulţumind lui Dumnezeu că s-a învrednicit să se întâlnească cu un asemenea sfânt.

9
A pus mâna odată cârmuitorul ţinutului pe unul din satul avvei Pimen; toţi au venit să-l roage pe bătrân să meargă şi să-l scoată. El spuse: lăsaţi-mă trei zile şi atunci o să vin.
Atunci s-a rugat Domnului avva Pimen astfel: Doamne, nu-mi da harul acesta, că atunci nu mă vor mai lăsa să şed în locul acesta. Apoi s-a dus să-l roage pe cârmuitor. El îi zise:
– Pentru un tâlhar te rogi, avvo?
Iar bătrânul se bucură că nu i-a făcut acela hatâr.

10
Povesteau unii, că odată avva Pimen şi fraţii săi făceau funie, fără să înainteze, neavând de unde să cumpere fuior. Unul dintre ei care-i iubea povesti lucrul unui negustor credincios; avva Pimen însă nu voia să primească niciodată nimica de la nimeni, ca să nu-l supere. Negustorul dorea să-i dea de lucru bătrânului, se făcu că are nevoie de funie, şi a adus cămila de le-a luat. Când a venit fratele la avva Pimen şi a auzit ce făcuse negustorul, a zis, ca vrând să-l laude:
– Zău, avvo, le-a luat şi fără să aibă nevoie de ele, ca să ne facă de lucru.
Auzind avva Pimen că le-a luat fără să aibă nevoie de ele, îi spuse fratelui: scoală, năimeşte cămilă şi adă-le înapoi; dacă nu le aduci, Pimen aici nu mai stă cu voi.
Atunci fratele lui s-a dus cu mare osteneală, şi le-a adus, că de nu, bătrânul ar fi plecat de la ei. Când le-a văzut, s-a bucurat, de parcă ar fi aflat mare comoară.

11
A auzit odată preotul Pelusiului despre nişte fraţi, că se duc des în oraş şi se scaldă, şi sunt nepăsători cu ei înşişi. Atunci a venit la adunare şi a luat chipul monahicesc de la ei. După aceea l-a mustrat inima, s-a căit şi s-a dus la avva Pimen, beat de gânduri, ducând şi levitoanele fraţilor, şi îi povesti întâmplarea bătrânului. El îi spuse:
– Tu nu mai ai nimic din omul cel vechi? Te-ai dezbrăcat de el?
– Mă mai împărtăşesc din omul cel vechi.
– Vezi că eşti şi tu ca şi fraţii. Dacă te împărtăşeşti cât de puţin la cele vechi, la fel (ca ei) eşti supus păcatului.
Atunci preotul se duse de-i chemă pe fraţi şi îşi ceru iertăciune celor unsprezece, şi îi îmbrăcă cu chipul îngeresc.

12
Un frate îl întrebă pe avva Pimen:
– Am făcut păcat mare şi vreau să mă pocăiesc trei ani.
– E mult.
– Dar până-ntr-un an?
– E mult.
Cei de faţă ziseră:
– Până în patruzeci de zile?
– E mult. Apoi adăugă: eu aşa spun, dacă din toată inima se pocăieşte omul, şi nu păcătuieşte mai departe, şi în trei zile îl primeşte Dumnezeu.

13
A mai spus: semnul monahului se arată în ispite.

14
A mai spus: aşa cum spătarul împăratului îi stă alături pururea pregătit, aşa trebuie şi sufletul să fie gata împotriva demonului curviei.

15
L-a întrebat avva Anub pe avva Pimen despre gândurile necurate pe care le naşte sufletul omului, şi despre poftele cele deşarte, iar avva Pimen îi spuse: se va slăvi oare securea fără de cel care taie cu ea?183(Isaia 10, 15.) Nici tu să nu faci loc, şi vor conteni.

16
A mai zis avva Pimen: Dacă nu venea Navuzardan, căpetenia bucătarilor, nu ardea templul Domnului184(IV Împăraţi 25, 8. În traducerea nouă „căpetenia gărzilor“.). Aceasta înseamnă „dacă nu s-ar urca tihna îmbuibării la suflet, nici cugetul n-ar cădea în lupta cu vrăjmaşul“.

17
Se spunea despre avva Pimen că, fiind chemat la mâncare, împotriva voinţei lui, se ducea lăcrimând, ca să nu fie neascultător fratelui şi să-l mâhnească.

18
A mai spus avva Pimen: nu locui în locul unde-i vezi pe unii că au pizmă185(zêlos, invidie, dar şi întrecere.) pe tine, fiindcă nu înaintezi.

19
Îi povesteau unii avvei Pimen despre un călugăr, că nu bea vin; iar el spuse: vinul nu e nicidecum pentru călugări.

20
L-a întrebat avva Isaia pe avva Pimen despre gândurile spurcate. Avva Pimen îi spuse: aşa cum o ladă plină cu haine, dacă cineva o lasă, putrezesc cu vremea, tot aşa şi gândurile, dacă nu le facem şi trupeşte, cu vremea pier, sau putrezesc.

21
L-a întrebat avva Iosif acelaşi lucru, şi i-a răspuns avva Pimen: aşa cum, dacă închide cineva şarpe şi scorpion într-un ulcior şi-l pecetluieşte, şi mor de tot cu vremea, aşa şi gândurile rele, care încolţesc de la draci, pier prin răbdare.

22
Un frate a mers la avva Pimen şi i-a spus:
– Îmi semăn ogorul şi dau milostenie din el.
– Bine faci.
Iar el s-a dus cu însufleţire şi a sporit milostenia. Atunci a auzit avva Anub cuvântul şi-i zise avvei Pimen:
– Nu ţi-e frică de Dumnezeu, aşa i-ai spus fratelui?
Bătrânul tăcu. După două zile trimise avva Pimen după frate şi i-a zis, în auzul avvei Anub:
– Ce mi-ai spus alaltăieri, că eram cu mintea aiurea?
– Am zis că-mi semăn ogorul şi dau milostenie din el.
– Eu am crezut că vorbeai despre fratele tău mirean; dacă tu faci aşa, nu e lucru călugăresc.
Auzind el, s-a mâhnit şi a spus:
– Altă lucrare nu ştiu, în afară de asta, şi nu pot să nu-mi semăn ogorul.
Când s-a dus, şi-a cerut avva Anub iertăciune:
– Iartă-mă.
– Şi eu la început ştiam că nu e lucru călugăresc, dar am vorbit după gândul lui, şi i-am dat însufleţire spre sporirea milosteniei. Acuma s-a dus întristat, şi va face la fel.

23
A zis avva Pimen: dacă greşeşte omul, şi tăgăduieşte, zicând „n-am greşit“, nu-l mustra. Dacă nu, îi curmi însufleţirea. Dacă-i spui „nu te descuraja, frate, ci păzeşte-te de acum încolo“, îi trezeşti sufletul spre pocăinţă.

24
A mai zis: bună este ispita, că ea îl face pe om mai încercat.

25
A mai zis: cel care învaţă pe alţii şi nu face ce-i învaţă, e ca izvorul, că pe toţi îi adapă şi-i spală, dar pe sine nu se poate curăţi.

26
Mergând într-o zi avva Pimen în Egipt, a văzut o femeie aşezată la un mormânt, care bocea amar. Şi a zis: toate bucuriile lumii acesteia să vină, şi nu vor abate sufletul ei de la jale186(penthos, doliu, jale, întristare.). Tot aşa şi călugărul, trebuie mereu să aibă jalea în suflet.

27
A mai zis: este câte un om care pare că tace, dar inima lui îi osândeşte pe alţii; unul ca acesta vorbeşte neîncetat; şi este câte unul care de dimineaţa până seara vorbeşte, şi rămâne tăcut, adică nu vorbeşte nimic fără folos.

28
A venit un frate la avva Pimen şi i-a spus: avvo, am multe gânduri care mă primejduiesc. Bătrânul îl scoase afară şi-i spuse:
– Întinde-ţi haina şi stăpâneşte vânturile.
– Nu pot.
– Dacă asta nu poţi, nici gândurile nu le poţi împiedica să vină, dar de tine atârnă să le stai împotrivă.

29
A spus avva Pimen: dacă sunt trei împreună, iar unul se linişteşte bine, unul e bolnav dar mulţumeşte, iar celălalt slujeşte cu gând curat, tustrei fac aceeaşi lucrare.

30
A mai zis: e scris „aşa cum însetează cerbul după izvoarele apelor, tot aşa însetează sufletul meu după tine, Doamne187(Psalm 41, 2)“. Devreme ce cerbii în pustie înghit multe târâtoare, şi, când îi arde otrava, tânjesc să ajungă la apă, beau şi se răcoresc de veninul târâtoarelor, tot aşa şi monahii, şezând în pustie, sunt arşi de veninul demonilor răi şi însetează după sâmbătă şi duminică, adică după trupul şi sângele Domnului, ca să se curăţească de amărăciunea celui rău.

31
L-a întrebat avva Iosif pe avva Pimen:
– Cum trebuie să se postească?
– Eu sunt de părere ca cel care mâncă zilnic să mănânce câte puţin, ca să nu se sature.
– Când erai mai tânăr, nu posteai (mâncând) din două în două zile?
– Ba chiar şi câte trei, şi patru, şi o săptămână. Şi pe acestea toate le-au încercat părinţii, ca unii puternici, şi au găsit că e bine să se mănânce zilnic, dar puţin. Iar nouă ne-au dat calea împărătească, fiindcă e uşoară.

32
Spuneau despre avva Pimen, că atunci când avea să meargă la adunare, se aşeza deoparte, deosebindu-şi188(diakrinôn, distingând sau desluşind.) gândurile, până la un ceas, şi atunci ieşea.

33
Un frate l-a întrebat pe avva Pimen:
– Mi-a rămas o moştenire; ce să fac cu ea?
– Du-te şi peste trei zile vino, că o să-ţi spun.
El veni, cum îi hotărâse bătrânul, care îi spuse:
– Ce să-ţi spun, frate? Dacă-ţi spun „dă-o la biserică“, acolo se fac ospeţe. Dacă-ţi spun „dă-o neamurilor tale“, atunci n-ai răsplată. Dacă-ţi spun „dă-o săracilor“, eşti fără grijă. Deci fă ce vrei, nu e treaba mea.

34
L-a întrebat alt frate:
– Ce înseamnă „nu răsplăti răul cu rău“189(I Tesaloniceni 5, 15; I Petru 3, 9.)?
– Patima aceasta are patru feluri: întâi din inimă, al doilea din privire, al treilea al gurii, al patrulea e să nu faci rău pentru rău. Dacă îţi vei putea curăţi inima, nu ajunge la privire; dacă ajunge la privire, păzeşte-te să nu vorbeşti; chiar dacă vorbeşti, curmă repede, ca să nu faci rău pentru rău.

35
Avva Pimen spunea: veghea, luarea aminte la sine şi discernământul190( diakrisis), aceste trei virtuţi sunt uneltele sufletului.

36
A mai zis: a se arunca pe sine dinaintea lui Dumnezeu, a nu se măsura191(adică „a nu se compara cu alţii“.) pe sine, a-şi lepăda înapoi voia sa, (acestea) sunt uneltele sufletului.

37
A mai zis: orice osteneală ar veni asupră-ţi e biruită prin tăcere.

38
A mai zis: Dumnezeu urăşte toată odihna trupului.

39
A mai spus: plânsul face două lucruri, şi lucrează, şi stă şi de strajă.

40
A zis iarăşi: dacă-ţi vine gând despre cele trebuincioase nevoilor trupeşti, şi îl rânduieşti o dată, apoi vine şi al doilea şi îl rânduieşti – dacă vine şi al treilea, nu lua aminte la el, că este sterp.

41
A mai zis: l-a întrebat un frate pe avva Alonie:
– Ce este să fii neînsemnat?
– Să fii mai prejos decât necuvântătoarele, ştiind că ele nu sunt osândite.
A mai zis avva Pimen: nu se smereşte cu nimic sufletul care nu-şi împuţinează pâinea.

42
A mai zis: dacă şi-ar aduce omul aminte că e scris: „din cuvintele tale vei fi îndreptăţit şi din cuvintele tale vei fi osândit“192(Matei 12, 37.) va alege mai degrabă să tacă.

43
A zis avva Pimen: risipirea atenţiei193(perispasmos, distracţie, lipsa de concentrare, absenţa lucidităţii.) e începutul relelor.

44
A mai zis că avva Isidor preotul Schitului vorbea odată poporului, zicând: fraţilor, oare nu pentru osteneală am venit în locul acesta? Şi acum nu mai are osteneală. Eu acuma îmi iau cojocul şi mă duc unde este osteneală, şi acolo îmi voi găsi odihna.

45
L-a întrebat un frate pe avva Pimen:
– Dacă văd ceva, eşti de părere să spun altora?
– E scris „cine răspunde înainte de a asculta cuvântul, nechibzuinţă îi e, şi defăimare“194(Proverbe 18, 13.). Dacă eşti întrebat, spune, dacă nu, taci.

46
L-a întrebat un frate pe avva Pimen zicând:
– Se poate încrede omul într-o singură lucrare?
Iar bătrânul îi spuse, că zisese avva Ioan Colobós:
– Eu vreau să mă împărtăşesc cu puţin din toate virtuţile.

47
A mai spus bătrânul că l-a întrebat un frate pe avva Pamvo dacă e bine să-ţi lauzi aproapele. Şi el i-a răspuns: e mai bine să taci.

48
A spus iar avva Pimen: chiar dacă ar face omul cer nou şi pământ nou, nu va putea fi fără griji.

49
A mai zis: omul are nevoie de smerenie şi de frica de Dumnezeu, ca de răsuflarea care-i iese pe nări.

50
L-a întrebat un frate:
– Ce să fac?
– Avraam, când a intrat în ţara făgăduinţei, şi-a cumpărat mormânt, şi prin mormânt a moştenit pământul.
– Ce înseamnă „mormânt“?
– Locul plânsului şi jalei.

51
L-a întrebat un frate pe avva Pimen:
– Dacă-i dau fratelui meu puţină pâine sau altceva, demonii pângăresc fapta, ca şi cum ar veni din plăcere omenească.
– Şi dacă vine din plăcere omenească, noi trebuie totuşi să-i dăm cele trebuincioase fratelui.
Şi i-a spus pilda aceasta:
– Doi plugari locuiau în acelaşi sat, iar unul dintre ei, semănând, a treierat puţine (roade) şi cu neghină, pe când celălalt, neîngrijindu-se să semene, n-a secerat nimic-nimic. Dacă vine foamete, care din cei doi va trăi?
– Cel care a treierat puţine roade, şi cu neghină.
– Aşa şi noi, să semănăm câte puţin, fie şi cu neghină, ca să nu murim de foame.

52
A mai zis avva Pimen, că a zis avva Amonás: este câte un om care are mereu securea cu el, şi nu izbândeşte să doboare copacul, iar altul, priceput la tăiat, chiar din puţine lovituri dă copacul jos. Şi spunea că securea este discernământul.

53
Un frate l-a întrebat: cum trebuie să se poarte195(politeusasthai, a se purta în public, a se insera în societate) omul? Bătrânul i-a spus: Să ne uităm la Daniel, că n-au găsit nici o vină decât în slujba Dumnezeului lui.196(Daniel 6, 5.)

54
A mai spus avva Pimen: voia omului este zid de aramă între el şi Dumnezeu, şi piatră de poticnire. Dacă omul o leapădă, atunci va zice şi el „întru Dumnezeul meu voi trece zidul“197(Psalm 17, 30.). Dacă însă îndreptăţirea de sine se adaugă voinţei, omul suferă.

55
A mai zis, că pe când şedeau odată bătrânii la masă, avva Alonie îi slujea, în picioare; iar ei văzându-l, l-au lăudat. El însă nu răspunse nicidecum. Atunci unul îi spuse deoparte:
– De ce nu le-ai răspuns bătrânilor care te-au lăudat?
– Dacă le răspundeam, ar fi fost ca şi cum aş fi primit lauda.

56
A mai zis: oamenii vorbesc desăvârşit şi lucrează cel mai puţin.

57
A zis avva Pimen: aşa cum fumul goneşte albinele, şi atunci li se ia roada dulce a muncii lor, la fel şi odihna trupului izgoneşte frica de Dumnezeu din suflet şi nimiceşte toate faptele bune.

58
A venit un frate la avva Pimen în a doua săptămână a Postului Mare, şi i-a dezvăluit gândurile sale. Aflându-şi odihna, îi spuse:
– Era cât pe ce să nu vin aici azi.
– De ce?
– Mi-am zis: „poate din pricina Postului Mare nu-mi deschide“.
– Noi n-am învăţat să încuiem uşa cea de lemn, ci cea a limbii.

59
A mai zis că e bine să fugi de cele trupeşti. Căci omul aproape de lupta trupească e ca bărbatul aproape de o groapă foarte adâncă, pe care duşmanul îl azvârle uşor jos când vrea. Iar dacă e departe de cele trupeşti, e ca un om departe de groapă; chiar dacă duşmanul îl trage spre ea ca să-l îmbrâncească, până-l trage cu sila, Dumnezeu îi trimite ajutor.

60
A mai zis: sărăcia, căinţa şi discernământul, iată uneltele vieţii călugăreşti. Căci e scris: dacă sunt aceştia trei, Noe, Iov şi Daniel. Noe întruchipează sărăcia198( aktemosyne), Iov suferinţa şi Daniel discernământul. Dacă aceste trei fapte sunt în om, Dumnezeu locuieşte în el.

61
A spus avva Iosif: când şedeam noi cu avva Pimen, l-a numit pe Agathon avvă. Noi i-am spus:
– E tânăr, de ce-l numeşti avvă?
– Gura lui l-a făcut să se numească avvă.

62
A venit odată un frate la avva Pimen şi i-a zis:
– Ce să fac, părinte, că mă bântuie curvia. Uite, am fost la avva Ivistíon, şi mi-a spus: „nu trebuie să o laşi să zăbovească la tine“.
– Avva Ivistíon, faptele lui sunt sus cu îngerii, şi nu ştie că eu şi tu suntem în curvie. Dacă-şi înfrânează monahul pântecele şi limba şi înstrăinarea, fii încredinţat că nu va muri.

63
A spus avva Pimen: învaţă-ţi limba să vorbească cele care sunt în inima ta.

64
L-a întrebat un frate pe avva Pimen:
– Dacă văd greşeala fratelui, e bine s-o ascund?
– În orice ceas ascundem greşeala fratelui nostru, şi Dumnezeu ne-o ascunde pe a noastră; şi în orice ceas dăm în vileag greşeala fratelui, şi Dumnezeu o dă în vileag pe a noastră.

65
A zis iarăşi avva Pimen: l-a întrebat cineva pe avva Paisie:
– Ce să-i fac sufletului meu, că e nesimţitor şi nu se teme de Dumnezeu?
– Du-te, lipeşte-te de om care se teme de Dumnezeu. Iar apropierea de acela te va învăţa şi pe tine să te temi de Dumnezeu.

66
A mai zis avva Pimen:
– Dacă urăşte călugărul două lucruri, poate ajunge liber de lume.
– Care? – a întrebat un frate.
– Odihna trupească şi slava deşartă.

67
L-a întrebat Avraam, cel al avvei Agathon, pe avva Pimen:
– Cum de se luptă demonii cu mine?
– Cu tine se luptă demonii? Nu se luptă cu noi, câtă vreme ne facem voile noastre, căci voile noastre se prefac în demoni; ele sunt cele care ne bântuie, ca să le împlinim. Dacă vrei să ştii cu cine se luptau demonii: cu Moise, şi cu cei asemenea lui.

68
A mai spus: a dat Dumnezeu acest fel de trai lui Israel: să se depărteze de la cele nefireşti, anume mânia, iuţimea, invidia, ura, ranchiuna, bârfa şi celelalte ale vechimii.

69
L-a întrebat un frate pe avva Pimen:
– Spune-mi un cuvânt.
– Părinţii au pus plânsul ca început al lucrării.
– Spune-mi alt cuvânt.
– Lucrează cu mâinile, pe cât poţi, pentru ca din asta să faci milostenie. Căci e scris: milostenia şi credinţa curăţesc păcatul199(Proverbe 15, 27.).
– Ce este credinţa?
– Credinţa înseamnă traiul în smerenie şi a face milostenie.

70
L-a întrebat un frate pe avva Pimen:
– Dacă văd un frate despre care am auzit vreo greşeală, nu vreau să-l primesc la mine în chilie; dacă văd unul bun, mă bucur împreună cu el.
– Dacă-i faci fratelui bun puţin bine, fă de două ori atâta celuilalt, că el este cel suferind. Era unul într-o chinovie, pe nume Timotei pustnicul; auzind egumenul veste despre ispita unui frate, îl întrebă pe Timotei despre el. Atunci s-a sfătuit cu el să-l izgonească. Când l-au gonit, s-a pus ispita fratelui asupra lui Timotei, până s-a primejduit200(eôs ou ekindyneusen, „până era să cadă“.). Iar Timotei plângea dinaintea lui Dumnezeu, zicând: am păcătuit, iartă-mă. Atunci a venit la el glas zicându-i: „Timotei, să nu socoteşti că ţi le-am făcut pe acestea pentru altceva, decât pentru că ţi-ai trecut cu vederea fratele în vremea ispitirii lui“.

71
Spunea avva Pimen: de aceea zăcem în ispite atât de mari201(tosoutois, „atât de mari“, nu toioutois „asemenea, atâtea“ ca în traducerea veche.), fiindcă nu ne păzim numele noastre şi rânduiala, precum spune şi Scriptura. Nu vedem femeia cananeeancă, care şi-a primit numele, că a mângâiat-o Mântuitorul?202(Matei 25, 27.) Iar Abigail, fiindcă i-a zis lui Davíd „al meu este păcatul“203(I Împăraţi 25, 24.), el a ascultat-o şi a iubit-o. Abigail întruchipează sufletul, iar David dumnezeirea. Dacă sufletul se învinuieşte pe sine dinaintea Domnului, îl iubeşte Domnul.

72
Trecea altădată cu avva Anuv prin ţinutul Diolcos, şi ajungând la morminte au văzut o femeie bătându-se cu pumnii în piept şi bocind cu amar. Şi oprindu-se luară aminte la ea. Şi trecând mai departe au întâlnit pe cineva, şi l-a întrebat avva Pimen: ce are femeia aceea de plânge? iar acela i-a zis: i-a murit bărbatul, şi fiul, şi fratele. Iar avva Pimen îi spuse avvei Anuv: îţi spun că dacă nu va nimici omul toate voinţele cărnii şi nu-şi va dobândi jalea aceasta nu va putea ajunge călugăr. Căci toată viaţa acelei femei şi mintea ei erau întru plâns.

73
A zis avva Pimen: nu te măsura204(mê métrei, aici cu sensul „nu te compara“.) pe tine, ci alipeşte-te de cel care trăieşte bine.

74
A zis iarăşi: dacă venea vreun frate la avva Ioan Colobós, îi dădea dragostea cea din Apostol „dragostea e îndelung răbdătoare, dragostea este binevoitoare“205(ICorinteni 13,4.).

75
A mai zis despre avva Pamvó: spunea despre el avva Antonie, că din frica de Dumnezeu, a făcut Duhul lui Dumnezeu să locuiască în el.

76
Povestea unul din părinţi despre avva Pimen şi fraţii lui că locuiau în Egipt şi mama lor nu putea să-i vadă, deşi dorea. Şi i-a pândit într-o zi când mergeau la biserică pentru ca să-i întâlnească. Iar ei văzând-o s-au întors şi au încuiat uşa în faţa ei. Ea însă stând la uşă striga plângând cu jale mare. Şi auzind-o avva Anuv a mers la avva Pimen zicând: ce să facem băbuţei care plânge la uşă? Ridicându-se avva Pimen merse la uşă şi dinăuntru o auzea plângând cu gemete şi zise:
– De ce strigi aşa, bătrânico?
Iar ea auzindu-i vocea strigă şi mai tare şi spuse plângând:
– Vreau să vă văd, fiilor; ce e dacă vă văd, nu sunt eu mama voastră? Nu v-am alăptat eu? Că eu de acuma am albit toată de bătrâneţe şi m-a speriat vocea ta.
– Vrei să ne vezi aici sau în lumea de dincolo?
– Dacă nu vă văd aici, fiule, vă voi vedea acolo?
– Dacă te sileşti să nu ne vezi aici, ne vei vedea acolo.
Atunci ea a plecat bucurându-se şi zicând: dacă într-adevăr vă voi vedea acolo, nu vreau să vă văd aici.

77
L-a întrebat un frate pe avva Pimen:
– Ce sunt „cele înalte“206(Romani 12, 16: „Nu cugetaţi la cele înalte, ci lăsaţi-vă duşi la cele smerite“.)?
– A-ţi da dreptate singur.207(to dikaíôma, în original.)

78
Au venit odată unii eretici la avva Pimen şi au început să-l ponegrească pe arhiepiscopul Alexandriei, că are hirotonia de la preoţi. Bătrânul tăcu, chemându-l pe fratele lui, şi-i spuse: pregăteşte-le masa şi fă-le de mâncare şi petrece-i cu pace.

79
A spus avva Pimen că un frate care locuia cu alţi fraţi l-a întrebat pe avva Visarion:
– Ce să fac?
– Taci şi nu te măsura208(Mê metrês, nu te măsura sau „nu te compara“.) pe tine.

80
A zis iar: în cel de care inima ta nu e încredinţată209(plêroforeitai, „nu are vestire“ în traducerea veche, greşit, optându-se pentru un singur sens al cuvântului, pe baza unui dicţionar minimal, probabil, sau prin analogie cu greaca modernă, vorbită de contemporanii greci ai traducătorilor.), nu lua aminte la acela cu inima ta.

81
A mai zis: dacă te vei nesocoti pe tine însuţi, vei avea tihnă, oriunde te-ai sălăşlui.

82
A mai zis: a spus avva Sisoe că există un fel de sfială care are păcatul obrăzniciei.210(estin aishyne afobias ehousa hamartian.)

83
A zis iarăşi: voia211(facerea voii proprii.), odihna şi obişnuinţa cu ele doboară omul.

84
A mai zis: dacă eşti tăcut, vei avea tihnă în orice loc ai locui.

85
A mai zis despre avva Píor, că în fiecare zi o lua de la început.

86
Un frate l-a întrebat pe avva Pimen:
– Dacă un om cade în greşeală şi se întoarce, este iertat de Dumnezeu?
– Oare Dumnezeu care le-a poruncit oamenilor să facă asta, nu o va face şi El, cu atât mai mult? Că i-a poruncit lui Petru zicând „(iartă) de şaptezeci de ori câte şapte“212(Matei 18, 22.).

87
Un frate l-a întrebat pe avva Pimen:
– E bine a mijloci213(proseuhesthai, „a se ruga“. Aici cu sensul „a mijloci prin rugăciuni“, impus de răspunsul dat mai jos.)?
– A spus avva Antonie că acest glas vine din chipul Domnului zicând: mângâiaţi pe poporul Meu, spune Domnul, mângâiaţi-l.214(Isaia 15, 1.)

88
Un frate l-a întrebat pe avva Pimen:
– Poate omul să-şi stăpânească toate gândurile şi să nu-l dea vrăjmaşului pe niciunul din ele?
– E câte unul care ia zece şi dă unul.

89
Acelaşi frate l-a întrebat acelaşi lucru pe avva Sisoe, care i-a zis: zău, e câte unul care nu dă nici unul vrăjmaşului.

90
Era un mare sihastru în muntele Athlibis. Şi au venit asupra lui tâlhari, iar bătrânul a strigat; şi auzind vecinii lui i-au prins pe tâlhari şi i-au trimis cârmuitorului, de i-a aruncat în temniţă. Iar fraţii se mâhniră, zicând „din pricina noastră au fost daţi“. Atunci s-au dus la avva Pimen şi i-au dat de veste despre întâmplare, iar el i-a scris bătrânului aşa: gândeşte-te de unde s-a născut prima trădare215(prodosia, „predare“ şi „trădare“.), iar atunci o vei vedea şi pe cea de-a doua. Dacă n-ai fi fost trădat de cele lăuntrice, nici a doua trădare n-ai fi făcut-o.
Auzind scrisoarea avvei Pimen (că era vestit în tot ţinutul, chiar neieşind din chilia lui) s-a dus la oraş şi a scos tâlharii din închisoare şi le-a dat drumul dinaintea tuturor.

91
A spus avva Pimen: nu e monah cârtitorul, nu e monah răzbunătorul216(poiôn antapodoma, care face cum i s-a făcut.), nu e monah mâniosul.

92
Au mers unii bătrâni la avva Pimen şi i-au zis:
– Ce zici, dacă vedem fraţi moţăind la liturghie, să-i îmboldim, ca să fie treji la priveghere?
– Eu unul, dacă văd un frate aţipind, îi pun capul pe genunchii mei şi-l odihnesc.

93
Se spunea despre un frate, că era bântuit de hulă şi-i era ruşine să spună. Iar când a auzit de bătrâni mari, se ducea la ei, ca să le spună; dar, când ajungea, se ruşina să mărturisească. Venea adesea şi pe la avva Pimen. Bătrânul l-a văzut că avea gânduri şi se mâhnea că fratele nu-i spune. Într-o zi, petrecându-l, i-a spus:
– Iată că de atâta vreme vii aici având gânduri de spus, şi când ajungi, nu vrei să le spui, ci totdeauna pleci necăjit, cu ele cu tot. Spune-mi, fiule, ce anume ai?
– Demonul se luptă cu mine să-l hulesc pe Dumnezeu, şi-mi era ruşine să spun.
Şi povestindu-i lucrul, îndată s-a uşurat.
Iar bătrânul îi spuse: nu te tulbura, fiule; ci oricând vine gândul acesta, spune: nu e treaba mea: hula ta asupra ta, Satano. Căci fapta aceasta n-o doreşte sufletul tău. Orice faptă pe care sufletul n-o doreşte este trecătoare.
Atunci fratele se duse vindecat.

94
L-a întrebat un frate pe avva Pimen:
– Văd că unde mă duc, aflu sprijin.
– Chiar şi cei care au sabia în mână, Dumnezeu are milă de ei în vremea de acum. Dacă vom fi curajoşi, îi va fi milă de noi.

95
A zis avva Pimen: dacă omul se învinovăţeşte singur, ţine piept217(karterei „rabdă“ în traducerea veche. Nu este vorba aici de a răbda pasiv, a suferi, a îndura, de hypomonê sau makrothymia, „răbdare“ în sensul pasiv, ci de a rezista, a ţine piept.) pretutindeni.

96
A spus iarăşi: a zis avva Ammonás că sunt unii care petrec o sută de ani în chilie şi nu învaţă cum trebuie să şadă în chilie.

97
A spus avva Pimen:
– Dacă ajunge omul la cuvântul Apostolului „toate sunt curate pentru cei curaţi“,218(Tit 1, 15.) se vede pe sine mai prejos de toată făptura.
– Cum pot să mă văd pe mine mai prejos de un ucigaş? zise un frate.
– Dacă ajunge omul la cuvântul acesta şi vede un om omorând, îşi zice „acesta a făcut doar acest păcat, eu însă ucid în fiecare zi“.

98
L-a întrebat un frate acelaşi cuvânt pe avva Anuv, cum că zisese avva Pimen. Iar avva Anuv îi zise:
– Dacă ajunge omul la cuvântul acesta şi vede scăderile fratelui său, face ca dreptatea lui să le soarbă.
– Care este dreptatea lui?
– Ca întotdeauna să se învinuiască pe sine.

99
I-a spus un frate avvei Pimen:
– Dacă cad într-o ispită jalnică, mă roade gândul şi mă învinuieşte: „de ce ai căzut?“
– În orice clipă cade omul în greşeală şi spune „am păcătuit“, îndată încetează (gândul).

100
L-a întrebat un frate pe avva Pimen:
– De ce demonii îmi înduplecă sufletul să fiu cu cel care mă întrece şi mă fac să-l dispreţuiesc pe cel mai mic decât mine?
– Despre asta a spus Apostolul: „într-o casă mare nu sunt numai vase de aur şi argint, ci şi de lemn şi de lut. Dacă cineva se curăţă de toate acestea, va fi vas spre cinste, folositor stăpânului, pregătit pentru tot lucrul bun“.219(II Timotei 2, 20.)

101
Un frate l-a întrebat pe avva Pimen:
– De ce nu izbutesc să fiu sincer220(eleutheros, literal „liber“.) cu bătrânii despre gândurile mele?
– Avva Ioan Colobós a zis că vrăjmaşul nu se bucură de nimeni atâta, ca de cei care nu-şi descoperă gândurile.

102
I-a spus un frate avvei Pimen:
– Îmi slăbeşte inima, dacă se întâmplă să mă trudesc puţin.
– Oare nu ne minunăm că Iosíf,221(Facere, 37, 40.) fiind flăcăiaş de şaptesprezece ani, a răbdat încercarea până la sfârşit? Iar Dumnezeu l-a slăvit. Nu îl vedem pe Iov, cum nu s-a lăsat, până la sfârşit, şi şi-a păstrat răbdarea? Iar ispitele n-au izbutit să-l clintească din nădejdea în Dumnezeu.

103
A zis avva Pimen: chinovia trebuie să aibă trei îndeletniciri, smerenia, ascultarea şi râvna care are imbold222(Kai mian (praxin) kekinêmenên kai ehousan to kentron…) spre lucrul chinoviei.

104
Un frate l-a întrebat pe avva Pimen:
– La vremea necazului meu i-am cerut la unul dintre sfinţi un lucru de trebuinţă, şi mi l-a dat milostenie. Dacă Dumnezeu mă chiverniseşte223(oikonomêsê.) şi pe mine, să dau şi eu milostenie altora, ori celui care mi-a dat mie?
– Pentru Dumnezeu e drept să i se dea lui, că e al lui.
– Dacă i-o duc şi nu va voi, ci-mi va spune: „du-te, dă-l de pomană cui vrei“ – ce să fac?
– Orişicum, lucrul este al lui. Dacă îţi dă cineva singur, fără să-i ceri, acel lucru este al tău. Dacă tu ceri, ori de la monah ori de la mirean, şi nu vrea să-l primească (înapoi), aşa e rânduiala224(synkrima.) ca, cu ştirea lui, să-l dai milostenie în numele lui.

105
Se spunea despre avva Pimen, că niciodată nu voia să-şi dea cu părerea peste alt bătrân, ci îl lăuda pe acela întru toate.

106
A spus avva Pimen: mulţi dintre părinţii noştri au fost viteji la nevoinţă, dar la subţirimea gândurilor (în rugăciune225((în rugăciune)… în unele variante.)), câte unul.

107
Şezând odată avva Isaac la avva Pimen, s-a auzit glas de cocoş. Atunci i-a zis:
– Sunt unele ca acestea aici, avvo?
– Isaac, de ce mă sileşti să vorbesc? Tu şi cei asemenea ţie auziţi acestea, iar celui care priveghează nu-i pasă de ele.

108
Se zicea, că dacă mergeau unii la avva Pimen, îi trimitea mai întâi la avva Anuv, că el era mai vârstnic. Iar avva Anuv le zicea: la avva226(la fratele meu Pimen… în unele variante.) Pimen să vă duceţi, căci el are darul cuvântului. Iar dacă şedea avva Anuv alături de avva Pimen, nu vorbea nicidecum avva Pimen dinaintea lui.

109
Un mirean cu viaţa foarte evlavioasă s-a dus la avva Pimen. S-au nimerit la bătrân şi alţi fraţi, cerând să audă de la el cuvânt. Atunci bătrânul îi spuse mireanului celui credincios:
– Spune-le cuvânt fraţilor.
El se rugă aşa: iartă-mă, avvo! Eu să învăţ am venit. Silit fiind însă de bătrân, spuse: Eu sunt mirean şi vând verdeţuri. Şi negustorind, dezleg legăturile şi le fac mai mici, cumpăr ieftin şi vând scump. Din Scriptură însă nu ştiu grăi; o să vă spun o pildă. Un om i-a zis prietenului lui: fiindcă am dorinţa să-l văd pe împărat, haide cu mine. Prietenul îi spuse: vin cu tine până la jumătatea drumului. Şi îi spuse altui prieten: haide tu, du-mă până la împărat. Iar el îi spuse: te duc până la palatul împăratului. Îi spuse şi celui de-al treilea: hai cu mine la împărat. El îi spuse: vin, te petrec în palat, mă înfăţişez şi vorbesc şi te fac să intri la împărat.
Ei l-au întrebat:
– Care e tâlcul pildei?
– Prietenul dintâi este nevoinţa, cea care ne călăuzeşte până la cale; al doilea este neprihănirea, care ajunge până la cer, al treilea, milostenia, care petrece până la Dumnezeu împăratul, cu îndrăzneală227(parrhesia, familiaritate, nonşalanţă).
Iar fraţii se duseră lămuriţi228(oikodomêthentes, „aedificati“.).

110
Un frate s-a sălăşluit în afara satului lui, şi mulţi ani n-a urcat în sat, şi le spuse fraţilor: iată de câţi ani nu m-am urcat în sat; voi vă duceţi într-una.
Îi spuseră avvei Pimen, despre el, iar bătrânul zise: eu urcam noaptea, înconjurând satul, ca să nu se înfumureze gândul meu că nu mă sui.

111
L-a întrebat un frate pe avva Pimen:
– Spune-mi cuvânt.
– Cât arde focul sub cazan, musca nu se poate atinge de el, nici alte târâtoare; când e rece, atunci se aşează pe el. Aşa şi monahul; cât stăruie în faptele duhovniceşti, vrăjmaşul nu izbuteşte să-l doboare.

112
A spus avva Iosíf despre avva Pimen că a spus: asta este cuvântul scris în Evanghelie „cel care are cămaşă s-o vândă şi să-şi cumpere sabie“229(Luca22, 36.) – adică cel care are tihnă, s-o lase şi să ţină calea cea strâmtă.

113
L-au întrebat nişte părinţi pe avva Pimen:
– Dacă vedem un frate greşind, ce zici, să-l mustrăm?
– Eu unul, dacă am nevoie să trec pe acolo şi îl văd păcătuind, îl ocolesc fără să-l mustru.

114
A zis avva Pimen: e scris „ce au văzut ochii tăi, aceea mărturiseşte“230(Pilde, 25, 8.); eu însă vă spun, că şi dacă aţi pipăi cu mâinile voastre, nu mărturisiţi. Că un frate a fost înşelat în acest fel, şi parcă a văzut fratele lui păcătuind cu o femeie şi fiind mult bântuit de asta, s-a dus şi i-a ghiontit cu piciorul, crezând că erau ei, zicând: încetaţi! până când? Şi de fapt erau snopi de grâu. De aceea vă spun, „şi dacă aţi atinge cu mâinile, nu mustraţi“.

115
Un frate l-a întrebat pe avva Pimen:
– Ce să fac, că sunt bântuit de curvie şi de mânie?
– Despre asta spune David „leul îl loveam şi ursul îl sugrumam“231(Cf. I Împăraţi, 17, 35.) adică „mânia o curmam232(apekopton, în traducerea veche „tăiam“.) şi strâmtoram curvia cu osteneli“.

116
A mai zis: nu se găseşte dragoste mai mare decât aceasta, a-şi pune cineva sufletul pentru aproapele său. Dacă aude cineva cuvânt rău, adică întristător, putând să zică şi el la fel, şi se luptă să nu spună; dacă e asuprit şi îndură, şi nu răsplăteşte la fel – unul ca acesta îşi pune sufletul pentru aproapele.

117
Un frate l-a întrebat pe avva Pimen:
– Ce este făţarnicul?
– Făţarnicul este cel care îşi învaţă aproapele lucrare, la care el însuşi n-a ajuns. Căci este scris: „de ce vezi paiul din ochiul fratelui tău, şi iată bârna din ochiul tău“233(Matei 7, 3.), şi celelalte.

118
Un frate l-a întrebat pe avva Pimen:
– Ce înseamnă „a se mânia pe fratele său în zadar“234(Matei 5, 22. Trimitere eronată.)?
– Orice asuprire cu care te va asupri fratele tău, iar tu te mânii pe el, în deşert te mânii. Chiar dacă ţi-ar scoate ochiul drept şi ţi-ar tăia mâna dreaptă, în deşert te mânii; dacă te depărtează de Dumnezeu, atunci mânie-te.

119
Un frate l-a întrebat pe avva Pimen:
– Ce să fac cu păcatele mele?
– Cel care vrea să-şi ispăşească păcatele, le va ispăşi prin plâns. Căci plânsul e calea pe care ne-au arătat-o Scriptura şi părinţii noştri spunând: plângeţi. Căci nu este altă cale decât asta.

120
L-a întrebat un frate pe avva Pimen:
– Ce înseamnă pocăinţa de păcat?
– Să n-o faci mai departe. De aceea au fost numiţi cei drepţi „neprihăniţi“235(Coloseni 1, 22.) fiindcă au părăsit păcatele şi s-au făcut drepţi.

121
A zis iarăşi: răutatea oamenilor e ascunsă dinapoia lor.

122
Un frate l-a întrebat pe avva Pimen:
– Ce să fac cu frământările care mă zbuciumă?
– Să plângem dinaintea bunătăţii lui Dumnezeu în orice osteneală a noastră, până i se va face milă de noi.

123
L-a întrebat iarăşi fratele:
– Ce să fac cu prieteniile nefolositoare pe care le am?
– Un om trage să moară236(reghôn eis to apothanein, îşi dă duhul.) şi tot mai ia aminte la prieteniile din lumea asta. Nu te apropia, nici nu te atinge de ele, şi se vor înstrăina singure.

124
Un frate l-a întrebat pe avva Pimen:
– Poate omul să fie mort?
– Dacă ajunge la păcat, moare; dar dacă ajunge la bine, va trăi şi va face binele.

125
A spus avva Pimen că a spus fericitul avva Antonie: marea izbândă237(dynasteia.) a omului este să arunce dinaintea sa greşeala lui dinaintea Domnului, şi să se aştepte la ispită până la cea din urmă suflare.

126
A fost întrebat avva Pimen:
– Despre cine vorbeşte cuvântul „nu vă îngrijiţi pentru ziua de mâine“238(Matei 6, 34.)?
– Despre omul care este în ispită şi descurajat, ca să nu se îngrijoreze, zicând „câtă vreme voi mai fi în ispita aceasta?“, ci să se gândească, zicându-şi zilnic: „astăzi!“

127
A mai zis: a-şi învăţa aproapele este pentru cel sănătos la minte şi fără patimi; că ce nevoie este să zidească cineva locuinţa altuia şi a lui să o dărâme?

128
A mai zis: ce nevoie are să meargă cineva la meşteşug şi să nu-l înveţe?

129
A mai zis: cele peste măsură sunt toate ale demonilor.

130
A mai zis: când omul vrea să zidească o casă, adună multe lucruri trebuincioase, ca să o poată ridica, şi adună de multe feluri. Aşa şi noi, să luăm câte puţin din toate virtuţile.

131
L-au întrebat unii din părinţi pe avva Pimen:
– Cum de l-a putut suferi aşa avva Nistheroos pe ucenicul său?
– Dacă eram eu, i-aş fi pus şi căpătâi239(kerbikarion, cervicarium sau cervical, „pernă“; aici probabil un fel de suport de lemn pentru cap, în formă de H, mult mai potrivit în Egiptul cald decât pernele noastre.) sub cap.
Îi zise avva Anuv:
– Şi ce i-ai fi spus lui Dumnezeu?
– I-aş fi zis: „Tu ai spus: aruncă întâi bârna din ochiul tău şi atunci vei vedea să arunci şi paiul din ochiul fratelui tău“240(Matei 7, 25.).

132
A mai zis: foamea şi dormitarea nu ne-au lăsat să le vedem pe cele mărunte.241(He peina kai ho nystagmos ouk aphêken hêmas idein tauta ta eutelê. După cum ta eutelê „cele ieftine“ e luat cu sensul peiorativ de „cele vulgare, josnice“, sau, apreciativ, „cele simple, frugale“, fraza se traduce:
Postul şi privegherea nu ne-au lăsat pe noi să le vedem pe cele neînsemnate, vulgare.
Ori:
Dorinţa de mâncare şi dorinţa de somn nu ne-au lăsat pe noi să le vedem pe cele simple, mărunte.)

133
A zis iară: mulţi au ajuns puternici, dar puţini fără mânie.

134
A mai zis, cu suspine:
– Toate virtuţile au intrat în locuinţa aceasta, în afară de una, şi fără de ea, cu mare osteneală se va ţine omul să nu cadă242(histatai, aici cu sens activ-factitiv. „a se ţine bine“.).
– Care? l-au întrebat.
– Ca omul să se învinovăţească pe sine.

135
Zicea adesea avva Pimen:
– Nu avem nevoie de altceva, decât de conştiinţă243(dianoia, conştiinţă. În traducerea veche „minte“.) trează.

136
L-a întrebat unul din părinţi pe avva Pimen:
– Cine anume este cel ce spune „părtaş sunt eu tuturor celor ce se tem de Tine“244( Psalm 118, 63.)?
– Duhul Sfânt este cel care vorbeşte.

137
A spus avva Pimen că l-a întrebat un frate pe avva Simon:
– Dacă ies din chilia mea şi îl văd pe fratele meu distrându-se245(perispomenos. Din nenorocire, limba română nu are alt termen care să semnifice simultan amuzamentul şi neatenţia. Distracţie, care înseamnă şi una, şi alta, este singurul termen care să le desemneze pe amândouă. În traducerea veche „…fratele meu răspândindu-se“, calc destul de nefericit.), mă distrez şi eu cu el; dacă-l găsesc râzând, râd şi eu cu el, iar atunci când intru în chilia mea, nu mai izbutesc să-mi găsesc liniştea.
– Dacă ieşi din chilia ta şi-i găseşti pe alţii râzând, râzi şi tu, dacă-i găseşti pe unii vorbind, vorbeşti şi tu – apoi vrei să intri în chilia ta şi te afli cum fuseseşi?
– Dar ce?
– Înăuntru stai de strajă, afară stai de strajă.

138
Spunea avva Daniel: am mers la avva Pimen şi am mâncat împreună. Şi pe când mâncam împreună, ne-a spus: duceţi-vă, odihniţi-vă puţin, fraţilor.
Atunci fraţii s-au dus să se odihnească puţin, şi eu am rămas ca să vorbesc deoparte cu el, şi m-am dus la chilia lui. Când m-a văzut că vin la el, s-a întins ca şi cum ar fi dormit. Că aceasta era lucrarea bătrânului, să le facă toate pe ascuns.

139
A zis avva Pimen: dacă vezi vedenii şi auzi, nu le povesti aproapelui tău, că este îndemn246(anatropê, „răsturnare“ dar şi „îndemn“. „Surpare“ în traducerea veche, fără sens.) la război.

140
A mai zis: întâia dată fugi îndată, a doua oară fugi, a treia oară fă-te sabie.

141
I-a mai zis avva Pimen avvei Ioan: uşurează puţin din dreptatea ta şi vei avea odihnă în puţinele tale zile.

142
Un frate s-a dus la avva Pimen şi, cu alţii de faţă, l-a lăudat pe un frate, că urăşte răul. Avva Pimen îi spuse:
– Ce înseamnă a urî răul?
Fratele rămase uluit247(exestê) şi n-a ştiut ce să răspundă; s-a ridicat de i-a cerut iertăciune bătrânului, zicându-i:
– Spune-mi tu ce înseamnă a urî răul.
– A urî răul, e când cineva îşi urăşte păcatele, şi îl îndreaptă248(edikaiôsen, de la dikaioô „a da dreptate, a îndreptăţi“ dar şi „a considera drept“.) pe aproapele său.

143
Un frate, venind la avva Pimen, i-a zis:
– Ce să fac?
– Du-te, apropie-te de cel care zice „eu ce vreau?“ şi vei avea odihnă.

144
A venit avva Isaac la avva Pimen şi aşezându-se ei, l-a văzut pe acesta în extaz. Şi l-a întrebat:
– Unde erai cu gândul249(logismos), părinte?
– Unde era sfânta Maria şi plângea la crucea Mântuitorului. Şi aş dori să plâng şi eu pururea.

145
Un frate îl întrebă pe avva Pimen:
– Ce să fac cu povara aceasta care mă copleşeşte?
– Luntrile mari şi mici au cingători, ca, dacă vântul e neprielnic, să îşi tragă funia şi cingătorile peste piept, şi să le tragă la edec, câte puţin, până le trimite Dumnezeu vânt; iar când văd că se ridică negură, atunci se năpustesc şi pun par, ca să nu se zgâlţâie. Parul înseamnă învinovăţirea de sine.

146
Un frate l-a întrebat pe avva Pimen despre supărarea gândurilor. Bătrânul îi spuse: acest lucru e ca bărbatul care are foc în stânga şi un vas cu apă în dreapta250(Isus Sirah 15, 16.); dacă se aprinde focul, ia din vas apă şi-l stinge. Focul înseamnă sămânţa vrăjmaşului, iar apa – a se arunca pe sine însuşi dinaintea lui Dumnezeu.

147
Un frate l-a întrebat pe avva Pimen:
– E mai bine să vorbeşti sau să taci?
– Cel care vorbeşte pentru Dumnezeu bine face, iar cel care tace pentru Dumnezeu, asemenea.

148
Un frate l-a întrebat pe avva Pimen:
– Cum poate omul să se ferească de a-şi vorbi aproapele de rău?
– Noi şi fraţii noştri suntem două icoane: în orice ceas ia omul aminte la sine şi se mustră, fratele său i se pare vrednic; când el însuşi îşi pare bun, fratele său i se pare rău.

149
Un frate l-a întrebat pe avva Pimen despre lehamite251(akêdia). Iar bătrânul i-a spus: lehamitea stă la începutul tuturor şi nu este patimă mai rea ca ea; dar dacă o recunoaşte omul, are odihnă.

150
A zis avva Pimen: am văzut trei fapte trupeşti la avva Pamvo: nemâncarea până în seară, în fiecare zi, şi tăcerea, şi mult lucru cu mâinile.

151
A mai zis: a zis avva Theoná că şi dacă ar dobândi cineva virtutea, Dumnezeu nu-i dă doar lui harul, căci vede că n-a fost de încredere în osteneala lui; ci dacă merge spre tovarăşul său, atunci îi rămâne lui.

152
Un frate l-a întrebat pe avva Pimen:
– Vreau să mă duc să locuiesc într-o chinovie.
– De vrei să mergi în chinovie, dacă nu vei fi netulburat de orice legături cu alţii şi de orice îndeletnicire, nu vei putea trăi împreună cu alţii252(koinobion ergasasthai). Că nici măcar pe un singur ulcior nu eşti stăpân.

153
Un frate l-a întrebat pe avva Pimen:
– Ce să fac?
– Stă scris „fărădelegea mea o voi vesti şi mă voi îngrijora pentru păcatul meu“253(Psalm 37, 19.).

154
A zis avva Pimen: cât despre curvie şi clevetire, omul nu trebuie deloc nici să vorbească aceste două gânduri, nici să le cugete în inima lui. Chiar dacă vrea doar să le desluşească254(diakrinein) în inima lui, nu-i este de folos, însă fiind sălbatic cu ele va avea odihnă.

155
Fraţii avvei Pimen i-au zis:
– Hai să plecăm din locul acesta; ne supără mănăstirile de aici, şi ne pierdem sufletele; iată că şi copiii plângând nu ne lasă să ne liniştim.
– Pentru glasul îngerilor vreţi să plecaţi de aici?

156
L-a întrebat avva Vitimie pe avva Pimen:
– Dacă cineva are necaz pe mine şi-mi cer iertare, iar el nu se înduplecă, ce să fac?
– Mai ia cu tine doi fraţi şi cere-i iertăciune. Şi dacă nu se înduplecă, ia încă cinci. Şi dacă nici lor nu li se încrede, ia preotul. Şi dacă nici aşa nu se înduplecă, roagă-te mai departe netulburat lui Dumnezeu, ca El însuşi să-l încredinţeze, şi nu te îngrijora.

157
A spus avva Pimen: a-ţi învăţa aproapele este la fel cu a-l mustra.

158
A mai zis: nu-ţi împlini voia ta. Mai degrabă este trebuincios să te supui cu smerenie255(tapeinôsai) fratelui tău.

159
Un frate l-a întrebat pe avva Pimen:
– Am găsit un loc care are toată tihna pentru fraţi. Ce spui, să locuiesc acolo?
– Oriunde nu-ţi vatămi fratele, acolo locuieşte.

160
A zis avva Pimen: aceste trei lucruri de căpetenie sunt trebuincioase: să te temi de Domnul, să te rogi şi să faci bine aproapelui.

161
Un frate îi zise avvei Pimen:
– Sufletul meu s-a sleit, dar patimile nu s-au vlăguit.
– Patimile sunt zgârieturi de spini256(akanthôdeis rousídes, hapax. În traducerea veche „patimile sunt trandafiri cu spini“.).

162
L-a întrebat un frate:
– Ce să fac?
– Când ne va cerceta Dumnezeu, pentru ce ne vom îngrijora?
– Pentru păcatele noastre.
– Să mergem deci în chiliile noastre şi aşezându-ne să ne amintim de păcatele noastre, şi Domnul ne va ajuta în toate.

163
Un frate plecând la piaţă l-a întrebat pe avva Pimen:
– Ce eşti de părere să fac?
– Împrieteneşte-te cu cel necruţător257(biazomenos seauton, „cel care se sileşte pe sine“ în traducerea veche.) cu sine, şi vinde-ţi lucrurile în linişte.

164
A zis avva Pimen: învaţă-ţi gura să spună cele care sunt în inima ta.258(Absentă în unele ediţii.)

165
A fost întrebat avva Pimen despre întinare şi a răspuns: dacă vom stărui în lucrarea noastră şi vom priveghea grijuliu, atunci nu vom găsi în noi întinare.

166
A zis avva Pimen: de la al treilea neam259(genea, generaţie.) în Sketis şi de la avva Moise, fraţii n-au mai înaintat.

167
A mai zis: omul dacă-şi ţine rânduiala260(taxis) sa, nu este tulburat.

168
L-a întrebat un frate pe avva Pimen:
– Cum trebuie să şed în chilie?
– Şederea în chilie, cea văzută, este lucrul cu mâinile, o mâncare pe zi, tăcerea şi meditaţia261(meletê). Sporul într-ascuns, este purtarea mustrării de sine orişiunde te-ai duce, şi ceasurile de rugăciune şi a nu fi nepăsător de cele ascunse. Şi chiar de s-ar întâmpla o vreme să rămâi fără lucru de mână, intrând la rugăciune, săvârşeşte-o netulburat. Iar încununarea acestora e să-ţi agoniseşti tovărăşie bună şi să te depărtezi de cea rea.

169
Un frate l-a întrebat pe avva Pimen:
– Dacă un frate îmi datorează câţiva bani, ce zici, să-l întreb?
– Întreabă-l o dată.
– Ce să fac, că nu îmi biruiesc gândul?
– Lasă-ţi gândul să strige, însă pe fratele tău nu-l necăji.

170
S-a nimerit de au venit nişte părinţi la locuinţa unuia iubitor de Hristos, printre care şi avva Pimen. Iar la masă, da carnea deoparte. Toţi mâncau, în afară de avva Pimen, şi se mirau bătrânii că nu mănâncă, ştiindu-i discernământul262(diakrisis, duhul deosebirii, „dreapta socoteală“ în traducerea veche.). Când s-au ridicat, i-au zis:
– Tu eşti Pimen, şi aşa ai făcut?
– Iertaţi-mă, părinţilor; voi aţi mâncat şi nu s-a smintit263(eskandalisthê, nu s-a scandalizat.) nimeni; dacă mâncam eu, fiindcă vin mulţi fraţi la mine, s-ar fi vătămat, zicând „Pimen mănâncă carne, şi noi nu mâncăm“.
Iar ei s-au minunat de discernământul lui.

171
A mai zis avva Pimen: eu spun că în locul unde va fi aruncat Satana, acolo voi fi aruncat şi eu.

172
Tot el i-a spus avvei Anuv: „întoarce ochii mei să nu vadă deşertăciunea“264(Psalm 118, 37.), că slobozenia omoară sufletele.

173
S-a bătut odată Paisie cu fratele lui, (avva Pimen era acolo) până le-a ţâşnit sângele din cap. Bătrânul nu le-a zis însă nimic-nimic. Atunci a venit avva Anuv şi văzându-i, a zis:
– De ce i-ai lăsat pe fraţi să se bată, fără să le spui nimic?
– Sunt fraţi, se împacă iarăşi.
– Cum adică? Ai văzut ce-au făcut, şi zici „se împacă iarăşi“?
– Socoteşte în inima ta că n-am fost aici.

174
Un frate l-a întrebat pe avva Pimen:
– Locuiesc nişte fraţi cu mine; ce zici, să le poruncesc?
– Ba nu; fă întâi lucrul, şi dacă vor să trăiască, văd şi singuri.
– Şi ei vor, părinte, să le poruncesc.
– Nu, fi-le pildă265(typos „model“.), nu legiuitor266(Timotei 4, 12.).

175
A spus avva Pimen: dacă vine la tine un frate şi vezi că nu are267(idês heauton mê ôfeloumenon, „vezi că nu are folos“ sau „vezi că nu ai folos“. Ambiguitatea e a textului original.) folos de venirea lui, caută în conştiinţa ta268(dianoia) şi găseşte ce gând aveai înainte de venirea lui; iar atunci vei cunoaşte pricina nefolosirii. Dacă faci asta cu smerenie şi înţelegere269(ennoia), vei fi neprihănit faţă de aproapele tău, purtând neajunsurile tale270(heautou). Dacă omul îşi duce traiul cu evlavie, nu va cădea, că Dumnezeu este dinaintea lui. Cum văd eu, dintr-o astfel de aşezare îşi dobândeşte omul frica de Dumnezeu.

176
Omul care locuieşte împreună cu un copil şi este îndemnat spre el la orice fel de patimă a omului celui vechi, dacă iarăşi îl ţine împreună cu el, este asemenea celui care are un ogor mâncat de viermi.

177
A mai zis: răutatea nu înlătură nicidecum răutatea; dacă îţi face cineva rău, fă-i bine, ca prin bunătate să nimiceşti răutatea.

178
A mai zis: David când s-a încleştat cu leul, l-a apucat de grumaz şi l-a omorât îndată. Dacă şi noi ne înfrânăm gâtlejul şi pântecele, vom birui prin Dumnezeu, leul cel nevăzut.

179
Un frate l-a întrebat pe avva Pimen:
– Ce să fac, că mi-a venit necaz şi sunt tulburat?
– Asuprirea271(bia, violenţă, constrângere.) îi face să se tulbure pe cei mari şi pe cei mici.

180
Se spune despre avva Pimen că s-a sălăşluit la Sketis cu doi fraţi ai lui; iar cel mic îi stingherea. Atunci el i-a zis celuilalt frate: mezinul ăsta ne vlăguieşte272(Paraluei; ekneurizei în traducerea neogreacă; nous énerve în trad. fr.); scoală să plecăm de aici.
Şi s-au sculat, părăsindu-l. Când a văzut că ei întârzie, i-a văzut departe şi a început să fugă după ei, zbierând. Atunci avva Pimen zise: să-l aşteptăm pe frate, că se osteneşte. Când a ajuns la el, le-a cerut iertăciune, zicând:
– Unde vă duceţi şi mă lăsaţi singur?
– Fiindcă ne necăjeşti, de asta plecăm – îi spuse bătrânul.
– Da, da, unde vreţi, să mergem împreună.
Văzând bătrânul nerăutatea lui, îi zise fratelui: să ne întoarcem, frate, că nu face aşa înadins, ci diavolul îi face asta.
Şi s-au întors la locul lor.

181
L-a întrebat egumenul chinoviei pe avva Pimen zicând:
– Cum pot să dobândesc frica de Dumnezeu?
– Cum să dobândim frica de Dumnezeu, având înlăuntru burdufuri cu brânză şi chiupuri cu afumături?

182
Un frate l-a întrebat pe avva Pimen zicând:
– Avvo, erau doi oameni, unul monah şi unul mirean. Monahul s-a gândit de cu seară să lepede chipul monahicesc, iar mireanul s-a gândit să se călugărească. Amândoi au murit însă în noaptea aceea. Cum li se va socoti lor?
– Monahul a murit monah şi mireanul a murit mirean; în ce stare s-au aflat s-au şi dus.

183
A zis avva Ioan (cel care a fost trimis în surghiun de împăratul Marcian)273(În unele ediţii.): ne-am dus odată din Siria la avva Pimen şi vroiam să-l întrebăm despre împietrirea inimii; bătrânul însă nu ştia greceşte, nici tălmaci nu s-a nimerit. Văzându-ne amărâţi, bătrânul a început să vorbească greceşte, zicând: firea apei e moale, şi cea a pietrei tare; ulciorul atârnat deasupra pietrei, picurând câte puţin sfredeleşte piatra. Aşa şi cuvântul lui Dumnezeu e moale, iar inima noastră pietroasă. Dar omul, auzind adesea cuvântul lui Dumnezeu, i se deschide inima spre frica de Dumnezeu.

184
A mers avva Isaac la avva Pimen. Văzându-l cum îşi toarnă puţină apă pe picioare, fiindcă era familiar274(hôs ehôn pros auton parrhêsian, lit. „ca unul ce avea familiaritate cu el“.) cu el, i-a zis:
– Cum de unii s-au purtat cu străşnicie, fiind aspri cu trupul lor?
– Noi n-am fost învăţaţi să omorâm trupurile, ci patimile.

185
A mai zis: acestea trei nu pot să le curm: mâncarea, îmbrăcămintea şi somnul; dar în parte putem să le tăiem.

186
L-a întrebat un frate pe avva Pimen:
– Mânc multe verdeţuri.
– Nu ţi-e de folos. Mâncă pâine şi ceva verdeţuri, şi nu te duce la casa părinţilor tăi pentru cele trebuincioase.

187
Se spunea despre avva Pimen, că atunci când şedeau unii bătrâni cu el şi vorbeau despre cei bătrâni, dacă venea vorba de avva Sisoe, zicea: lăsaţi-le pe cele cu avva Sisoe, că nu sunt în măsură a fi povestite cele despre el.

(fără număr, din seria sistematică)

Un frate l-a întrebat pe avva Pimen: cum trebuie să fim în mănăstire? Iar bătrânul i-a spus: cel ce şade în mănăstire trebuie să-i aibă pe toţi fraţii deopotrivă, să-şi păzească gura şi ochii, şi aşa se va putea odihni.

Categoria: Patericul egiptean

Cautare:

Despre avva Pimen

Vizualizari: 169

Id: 27509

Imagine:

Iisus-Hristos
Sfintii zilei
Cauta

cuvant:

Stiri ortodoxe
Invitatie colaborare

Cei doritori sa participe la dezvoltarea acestui site sunt rugati ne contactaze prin formularul de contact sau la adresa webortodox[AT]yahoo.com (inlocuiti [AT] cu @).

Contact Us


Recomandari:
Resurse ortodoxe: www.resurse-ortodoxe.ro - Contine o bogata colectie de resurse ortodoxe audio/video/text: predici, rugaciuni, carti, conferinte, icoane, filme.
Agentia de stiri "Noutati ortodoxe": www.noutati-ortodoxe.ro - Ofera stiri si informatii din viata bisericii ortodoxe, evenimente religioase, conferinte, aparitii editoriale. Stirile pot fi preluate si de alte site-uri prin intermediul unui script.
Maica Domnului: www.maicadomnului.ro - Preacinstire pentru Maica Domnului - Prea Curata Fecioara Maria.