www.resurse-ortodoxe.ro - Predici, rugăciuni, filme, cărți, conferințe ortodoxe

Rugaciune catre Sfantul Arhanghel Rafail

Rugaciune catre Sfantul Arhanghel Rafail

Cu Preasfânta Născătoare de Dumnezeu, cu Soborul cel îngeresc și cu ceata dreptmăritoare a Sfinților, auzind glasurile noastre îndelung rugătoare, înduplecă-te spre noi, Rafaile, Sfânt și Înaripat Voievod, și cercetându-ne îndeaproape, cu mulțimea harurilor anume încredințate ție, nu ne lipsi pe noi, nevrednicii, de puternicul tău ajutor, întru care cutezăm a nădăjdui; și purtând lamura rugăciunilor noastre dinaintea lui Hristos, Domnul vieții și al învierii, mijlocește pentru noi, ca mila Lui asupră-ne să se pogoare în tot ceasul, plinind trebuințele noastre sufletești și trupești după voia înțelepciunii Lui, iar nu după cugetul nostru cel întinat.

Fie ca tot sufletul creștinesc aflat în boală sau în neputință, tulburat în casa sau în patul lui, călător pe uscat, pe apă sau prin văzduh, fiecare după nevoia pe care o poartă, să capete, prin îngereasca ta mijlocire, îndreptarea și ocrotirea Domnului Dumnezeu, în ceasul de față și în toată vremea vieții lui, precum și răspuns bun la Judecata cea înfricoșătoare, când și tu de față vei fi, cu oștirile cele cerești. Nu ne măsura cu asprime, Sfinte Arhanghele Rafail, puținătatea credinței și nedesăvârșirea cuvintelor, ci plinește tu, dinaintea Tronului Slavei, cele de lipsă nouă, ca un ales între aleși și neamului oamenilor pururea sprijinitor. Și pe milostivul Dumnezeu roagă-L, cu întreg Soborul Puterilor Cerești celor fără de trup, ca mai presus de toate să ne dea nouă harul iubirii atotcuminecătoare și buze vrednice a proslăvi, dimpreună cu corurile cele îngerești, pe Tatăl, pe Fiul și pe Sfântul Duh, Treimea cea de-o-ființă și nedespărțită, acum și pururea și în vecii vecilor. Amin.

Categoria: Liturgica

Cautare:

Rugaciune catre Sfantul Arhanghel Rafail

Vizualizari: 734

Id: 25170

Imagine:

Share:

Iisus-Hristos
Sfinții zilei
Căutare

2. Căutare rapidă - cuvânt:

Știri ortodoxe
Recomandări:
noutati-ortodoxe.ro - Știri și informații din viața bisericii ortodoxe, evenimente religioase, conferințe, apariții editoriale.
maicadomnului.ro - Preacinstire pentru Maica Domnului - Prea Curata Fecioara Maria.