Sfantul Andrei din Ierusalim, episcop in insula Creta

www.resurse-ortodoxe.ro - Predici, rugaciuni, filme, carti, conferinte ortodoxe

Sfantul Andrei din Ierusalim, episcop in insula Creta

Sfîntul Andrei din Ierusalim, episcop în insula Creta
(4 iulie)

Dumnezeiescul părinte Andrei îşi avea patria în vestitul Damasc, care acum se numeşte de turci Siam. El s-a născut din părinţi cinstitori de Dumnezeu şi îmbunătăţiţi, care se numeau Georgie şi Grigoria. Pînă la vîrsta de şapte ani pruncul era fără de glas, neputînd să grăiască nicidecum, încît şi părinţii lui se întristau foarte mult pentru aceasta, gîndind că totdeauna va fi mut. Dar, după ce au trecut şapte ani, ducîndu-se împreună cu părinţii săi să se cuminece cu Preacuratele Taine, adică cu Trupul şi Sîngele Domnului, s-a făcut o minune, că, îndată ce s-a cuminecat, i s-a dezlegat limba şi grăia fără de împiedicare.

După aceea, părinţii lui l-au dat la şcoală să înveţe Sfintele Scripturi. Bunul Andrei, fiind foarte deştept la minte, se îndeletnicea la învăţătură cu multă osîrdie şi sîrguinţă. Deci, nevoindu-se cu dor covîrşitor la fiecare învăţătură, a sporit cu mare pricepere la filosofie. Dar, ca să spun pe scurt, el avînd dascăli învăţaţi, deprinsese cele mai bune învăţături. Într-acest chip, el şi-a deprins limba să vorbească cu meşteşug, făcîndu-şi sufletul iscusit spre cîştigarea faptei bune şi a adevărului, iar mintea, să sporească la privirile cele mai înalte. Cugetînd el cu ştiinţă la dumnezeieştile şi sfinţitele Scripturi şi luminîndu-se dintr-însele cu socoteala minţii, s-a făcut învăţător fierbinte al adevărului şi al dumnezeieştii înţelepciuni.

El, socotind că nu poate în alt chip a se uni cu dumnezeiasca înţelepciune decît numai să se depărteze de lucrurile cele pămînteşti şi materiale, a rugat pe părinţii săi să-l dăruiască lui Dumnezeu, fiindcă nu avea nici o plecare sau dragoste spre lucrurile lumii. Părinţii lui, pornindu-se de Dumnezeu cu adevărat, l-au luat şi s-au dus de l-au afierosit la Mormîntul Domnului, cel făcător de viaţă, ca pe un prinos bine primit. Pe atunci era patriarh al Ierusalimului un om foarte sfînt şi îmbunătăţit. Deci, primindu-l cu multă bucurie, l-a făcut fiul său duhovnicesc, căci cei ce se aseamănă, totdeauna se iubesc. Apoi, îmbrăcîndu-l în chipul monahicesc, l-a hirotonit diacon, avînd grijă cu totul de sporirea lui. Astfel se sîrguia patriarhul să-l crească cu fapte bune, să-l facă bărbat desăvîrşit şi la măsura vîrstei plinirii lui Hristos.

Drept aceea, nimerind şi pămînt bun, patriarhul avea nădejdi de la sufletul tînărului că, prin dumnezeiescul cuvînt al învăţăturii sale şi cu pilda cea bună a faptei bune, are să secere rod însutit. Dar mai înainte de a se îndulci desăvîrşit de dînsul, patriarhul s-a dezlegat de trup. Şi, murind cu bucurie pe mîinile duhovnicescului său fiu, s-a dus către Stăpînul Hristos, ca să ia cununile luminate pentru buna iconomie ce a făcut în Biserica Sa. El a lăsat ocîr-muitor şi epitrop al lucrurilor bisericeşti pe dumnezeiescul Andrei, împreună cu iconomul bisericii, căci tinereţea sfîntului nu-l lăsa să-l facă locţiitor al scaunului său. Deşi sfîntul era tînăr cu vîrsta, dar cu fapta bună, cu purtarea de grijă cea de obşte şi cu folosul Bisericii nu era mai prejos decît nici un alt ocrotitor. El era în Biserica Ierusalimului părinte, dascăl, iconom, slujitor şi pildă strălucită de toată ştiinţa binelui.

În vremea aceea, din porunca dreptcredinciosului împărat Constantin, nepotul lui Eraclie, s-a adunat în Constantinopol al VI-lea Sfînt Sinod a toată lumea, care a surpat luminat eresul monoteliţilor. El a scris un sfinţit tom cu dogmele dreptei credinţe, şi a trimis la fiecare Biserică scrisori împărăteşti, care întăreau şi pecetluiau tomul cel sobornicesc şi îndemnau pe toţi dreptcredincioşii să-i urmeze lui. Scrisorile acelea au ajuns şi la Biserica Ierusalimului şi au umplut-o de bucurie duhovnicească, căci vedea cum dreapta credinţă, care mai înainte era hulită de eretici, se întărise iar luminat. De aceea, toţi cei mai întîi din Ierusalim, de obşte au socotit că trebuie să trimită un om la Constantinopol, care să spună că şi ei primesc dogmele Sfîntului Sinod. Ei au judecat, cu alegere de obşte, să trimită cu această solie pe marele Andrei, împreună cu alţi doi clerici, ca unul ce era iscusit în dogmele dreptei credinţe şi ca unul ce era mai învăţat decît oricare altul cu puterea cuvîntului şi a Sfîntului Duh.

Andrei a ales doi clerici cuvîntăreţi, pe care luîndu-i cu el, s-a dus la Constantinopol; dar n-a găsit viu pe împărat, ci a aflat pe fiul său, Iustinian, - zis nas tăiat - moştenitor al împărăţiei. El i-a dat în mîini mărturisirea Bisericii Ierusalimului, iar cele ce lipseau la mărturisire, le-a împlinit Andrei cu limba lui cea bună. Deci, toţi minunîndu-se de sfinţenia şi înţelepciunea lui şi el, povăţuind bine solia, pe cei doi clerici ai săi i-a trimis înapoi la Ierusalim, ca să spună celorlalţi ce sfîrşit a luat solia lor. Iar el a rămas în Constantinopol, ca să se uşureze de pricinile bisericeşti şi să petreacă viaţă liniştită şi monahicească.

Drept aceea, strîngîndu-se din toate părţile şi lipsindu-se de toată grija cea cu cale şi fără de cale, s-a dat cu totul la dumnezeiasca cugetare şi privire, nevoindu-se cu postiri, cu privegheri şi cu vărsări de lacrimi. Deci, în acest chip s-a curăţit cu trupul, s-a lămurit cu sufletul şi s-a luminat cu mintea. El, urmînd întru toate lui Dumnezeu, din toate părţile se unea tăinuit cu Dînsul şi dobîndea arvuna bunătăţilor ce aveau să fie. Stînd multă vreme în linişte, a ajuns la măsurile cele desăvîrşite ale faptei bune şi astfel pricinuia mult folos la cei ce se duceau la dînsul. Dar, fiind luminat la lucruri şi la cuvinte, nu era cu putinţă să se ascundă de cei mulţi şi să se tăinuiască pînă la sfîrşit sub obrocul liniştii. Pentru aceasta, s-a făcut arătat atît împăratului, cît şi Bisericii şi, despărţindu-l cu sila de viaţa cea liniştită, l-a rînduit, deşi nu voia, la diaconia Bisericii celei mari.

Apoi i s-a încredinţat iconomia şi povăţuirea de sărmani, la care, arătîndu-se cu bunăvoinţă, s-a făcut părinte şi hrănitor al sărmanilor şi scăpătaţilor. El purta grijă cu mare cuviinţă de amîn-două azilele de scăpătaţi ale Constantinopolului, şi a crescut nu numai venitul lor, dar şi strîmtorarea de mai înainte, care o aveau în casele lor, a prefăcut-o în lărgime, cu zidurile cele mari ce făcuse. De aceea, ca un vrednic de toate, a luat şi mai mare iconomie, căci s-a suit la scaunul cel mai înalt al arhieriei, făcîndu-se mitropolit în vestita insulă a Cretei, sau, ca să zic mai adevărat, printr-o insulă s-a făcut păstor şi dascăl la toată Biserica lui Hristos.

Andrei, ducîndu-se în eparhia sa, a început a face lucrul său, a purta grijă fără de pregetare de povăţuirea eparhiei sale, dîndu-se cu totul spre creşterea şi mîntuirea turmei celei cuvîntătoare. Mai întîi a pus cu înţelepciune pe cei sfinţiţi în rînduială încuviinţată, vorbindu-le cuvînt foarte dulce despre rînduiala Sfintei Liturghii. Cu acestea voia să arate cum se cuvine a fi preotul care s-a învrednicit nu numai însuşi a se apropia de întîia şi neapropiata lumină, adică de Dumnezeu, ci să lumineze şi pe alţii şi să-i împrietenească cu Dumnezeu. Deci, se cade ca preotul să fie luminat şi curat, precum este oglinda, ca să poată primi într-însul razele dumnezeieştii lumini, şi printr-însul să dea lumină şi celorlalţi. Sfîntul Ierarh Andrei a pus în bună rînduială pe fecioare, iar mînăstirilor de monahi şi monahii le-a dat legi, cum să se conducă.

Apoi purta grijă de trăire, învăţîndu-i să aibă dragoste şi rîvnă către Dumnezeu, iar nu către trup şi către lume. El defăima dezmierdările cele lumeşti şi păzea poruncile lui Dumnezeu, ca astfel să se nevoiască pentru mîntuirea sa. Ca pe nişte copii îi învăţa pe cei tineri, iar pe cei bătrîni îi înţelepţea. Pe cei păcătoşi îi întorcea la pocăinţă şi dădea nădejde de mila lui Dumnezeu celor ce se pocăiau. Îndemna la nevoinţele faptelor bune, pe cei ce se nevoiau. Pe cei ce erau luptaţi, îi ajuta; pe cei ce se primejduiau să cadă în păcate, îi sprijinea; pe cei căzuţi îi ridica; celor neputincioşi le dădea putere; celor întristaţi, mîngîiere; celor leşinaţi, răsuflare; văduvelor le era părtinitor; sărmanilor, tată; scăpătaţilor, vistierie; flămînzilor, hrană; celor goi, îmbrăcăminte, şi ce spun mai mult? Tuturor s-a făcut toate, ca să mîntuiască pe toţi. Căci, Domnul vrea a se face în veacul ce va să fie, lumină sfinţilor, viaţă, slavă, hrană, îmbrăcăminte, bucurie şi orice alt bine al fericirii. În acest fel era eparhioţilor săi acest mare Andrei, care le făcea tot binele, nu numai sufletesc, ci şi trupesc şi cu care poate cineva să treacă fără întristare viaţa aceasta de faţă.

După aceasta, a deschis vistieria cea bună a inimii sale şi scotea dintr-însa cuvinte bune, lărgind gura socotelii minţii sale, pe care a umplut-o de darul Sfîntului Duh. El a alcătuit şi cărţi cu înţelepciune, cu pricepere şi cu dumnezeiască insuflare, cărţi prin care se arată orator iscusit şi cuvîntător insuflat de Dumnezeu. Sfîntul Andrei, cu cuvintele lui, lăuda strălucit pe Preacurata Maică a Fiului şi Cuvîntului lui Dumnezeu, la deosebitele ei sărbători sau praznice. Lăuda şi Sfînta şi de viaţă făcătoarea Cruce a Mîntui-torului lui, pe care, răbdînd fericitele patimi, Dumnezeu cel fără de patimă, prin moartea cea de bună voie, ne-a făcut părtaşi ai împărăţiei şi slavei Sale. Lăuda încă şi alte stăpîneşti praznice şi, pe lîngă acestea, lăuda şi pe unii sfinţi şi, prin lăudările lui a făcut ca şi cum mărturiile lor ar fi ale sale. Dar mai cu osebire lăuda pe marele Mergător Înainte Ioan.

El a alcătuit cu mult meşteşug în versuri şi muzică multe canoane şi tropare, cu care nu numai că luminează praznicile, dar îndeamnă şi pe creştini la dumnezeiasca veselie şi bucurie, le pricinuieşte umilinţă şi face pe cei ce cîntă şi citesc să verse şiroaie de lacrimi. Pe lîngă celelalte cîntări bisericeşti, a alcătuit şi Canonul cel Mare şi vrednic de laudă din săptămîna a cincea a marelui post al Sfintelor Paşti, care nu numai că pricinuieşte pocăinţă şi umilinţă, dar şi multă învăţătură. Învăţa pe creştini cu ce aşezare se cade a citi sfinţitele istorii ale dumnezeieştii Scripturi, şi cum se cade a le pricepe pe dînsele materie şi pricină de mai înalte şi iscusite priviri. Dar, sfîntul nu numai cu cuvintele sale a împodobit păstoria sa şi veselea orice Biserică a creştinilor, ci şi cu lucruri şi cu isprăvi de mare cuviinţă, pentru că el a înnoit lui Dumnezeu bisericile cele dărăpănate, le-a tocmit cu ajutor bogat şi cinstit, le-a zidit din temelie o biserică foarte frumoasă, în cinstea Preasfintei Născătoare de Dumnezeu şi Pururea Fecioarei Maria, numind-o pe dînsa Vlaherna.

Casele primitoare de străini le-a zidit din temelie, spre odihna bătrînilor, spre vindecarea bolnavilor şi spre acoperămîntul străi-nilor şi scăpătaţilor, cărora le dădea cu îmbelşugare nu numai toate cele de nevoie şi de hrană, cheltuind bani înţelepţeşte şi cu plăcere de Dumnezeu, ci şi, după cum la celelalte urma pe Stăpînul şi dascălul său, Hristos, aşa şi la aceasta Îl urma, slujind la primirea străinilor şi bolnavilor cu însăşi mîinile sale. El îşi încingea fota la mijloc şi spăla mîinile, picioarele, capetele şi curăţa rănile bolnavilor, lingînd chiar cu limba sa rănile cele nevindecate şi sîngerarea lor, atît de mult îl învăpăia dragostea către Dumnezeu şi către aproapele.

Nu este afară de cuviinţă a spune una sau două minuni ale sfîntului, ca să arătăm sfinţenia şi îndrăzneala pe care dumnezeiescul Andrei o avea către Dumnezeu.

Odată, o flotă de barbari s-a dus în Creta, ca să supună şi să pustiască păstoria sfîntului. Deci, înconjurîndu-l, au uneltit tot felul de meşteşuguri împotriva lor; dar sfîntul, cu rugăciunile sale cele bineprimite, nu numai că şi-a păzit păstoria sa mai presus de primejdie, ci şi în inimile barbarilor atît de mare frică a băgat, încît i-a făcut să fugă singuri, fără a-i izgoni cineva. Din fuga lor cea fără rînduială şi grabnică, mulţi au pierit, atît de valurile mării, cît şi de creştinii care îi luptau.

Altădată, pe la începutul verii, soarele ardea pămîntul şi ploaie nu era deloc. Aşa că semănăturile toate se vestejiseră şi erau în primejdie să se usuce desăvîrşit. Iar oamenii, de frică mare ce aveau ca să nu se facă foamete, pentru că nu ploua, erau slabi şi deznădăjduiţi de viaţă. Deci, într-o primejdie ca aceea aflîndu-se ei, ce a făcut sufletul acela împreună pătimitor şi milostiv al sfîntului? Nu cumva a trecut cu vederea păstoria sa, care era în primejdie să piară? Nu! Ci, înălţînd mîinile şi ochii la cer, a rugat pe Dumnezeu din sufletul său, ca să dea ploaie pămîntului. Şi, o, minune! Îndată s-a umplut cerul de nori şi a plouat atîta ploaie, încît semănăturile s-au udat şi au făcut rod mare, iar oamenii au luat răcorire şi mîngîiere.

Sfîntul Andrei a făcut şi multe alte minuni, pe care de le voi spune, nu-mi va ajunge toată viaţa. Fiindcă avea pe Dumnezeu sălăşluit în sufletul său, eparhioţilor săi totdeauna le pricinuia cele bune de la Dumnezeu, izbăvindu-i de tot răul; iar lui Dumnezeu aducea mîntuire sufletele eparhioţilor, ca pe un prinos bineprimit şi vrednic pentru toată lumea.

Într-o vreme, întîmplîndu-se ciumă în eparhia lui şi mulţi murind, sfîntul, cu rugăciunile şi cu lacrimile lui către Dumnezeu, a oprit pornirea morţii.

Altădată, sfîntul, avînd oarecare trebuinţă, a fost nevoit să se ducă la Constantinopol. Deci, ajungînd acolo, a fost primit cu toată cinstea şi cucernicia, atît de toată sfinţita adunare a Bisericii, cît şi de împăratul şi de toţi boierii. Petrecînd acolo puţină vreme, împărţea pîinea cea cerească flămînzilor, adică cuvîntul învăţăturii, şi adăpa pe cei însetaţi din apa cea făcătoare de viaţă a Sfîntului Duh, şi nu numai aceasta, ci şi trupeşte sătura pe cei flămînzi. El ajuta celor nedreptăţiţi, apăra pe văduve, ocrotea pe sărmani şi mîngîia pe cei necăjiţi.

Mai pe urmă de toate, se pregătea să se întoarcă la eparhia sa, deşi a cunoscut înainte că nu va mai vedea de aici înainte păstoria sa, însă s-a dat pe sine Sfîntului Duh, care-l mişca pe dînsul şi, intrînd într-o corabie, a plecat în Creta. Dar corabia, sosind pînă la Mitilina, a stat acolo. Sfîntul, întrebînd cum se numeşte locul acela şi înştiinţîndu-se că se numeşte Erecos, a răspuns: "Aici trebuie să dau chipul meu lui Dumnezeu, adică Celui ce mi l-a dat. Aici voiesc să mor!" Ceea s-a şi făcut. Deci s-a dezlegat din legătura trupului şi s-a dus cu bucurie către doritul său Dumnezeu, unde, strălucind de neapropiata lumină a dumnezeirii Lui, se îndulceşte de bunătăţile împărăţiei Sale celei negrăite. Iar sfinţitele lui moaşte s-au aşezat în biserica Sfintei, bunei şi biruitoarei Muceniţe Anastasia, ca o vistierie şi izvor pururea curgător de minuni, întru slava Tatălui şi a Fiului şi a Sfîntului Duh. Amin.

Categoria: Vieţile Sfinţilor pe luna iulie

Cuvinte cheie: Sfantul Andrei din Ierusalim

Cautare:

Sfantul Andrei din Ierusalim, episcop in insula Creta

Vizualizari: 604

Id: 3138

Imagine:

Iisus-Hristos
Sfintii zilei
Cauta

cuvant:

Stiri ortodoxe
Invitatie colaborare

Cei doritori sa participe la dezvoltarea acestui site sunt rugati ne contactaze prin formularul de contact sau la adresa webortodox[AT]yahoo.com (inlocuiti [AT] cu @).

Contact Us


Recomandari:
Resurse ortodoxe: www.resurse-ortodoxe.ro - Contine o bogata colectie de resurse ortodoxe audio/video/text: predici, rugaciuni, carti, conferinte, icoane, filme.
Agentia de stiri "Noutati ortodoxe": www.noutati-ortodoxe.ro - Ofera stiri si informatii din viata bisericii ortodoxe, evenimente religioase, conferinte, aparitii editoriale. Stirile pot fi preluate si de alte site-uri prin intermediul unui script.
Maica Domnului: www.maicadomnului.ro - Preacinstire pentru Maica Domnului - Prea Curata Fecioara Maria.