www.resurse-ortodoxe.ro - Predici, rugăciuni, filme, cărți, conferințe ortodoxe

Sfantul Ierarh Niceta Remesianul

Sfantul Ierarh Niceta Remesianul

Sfîntul Ierarh Niceta Remesianul
(24 iunie)

Sfîntul Niceta a fost episcop de Remesiana, care se află la sudul Dunării, timp de aproape 50 de ani, între anii 366-414. Pentru viaţa sa sfîntă, arzînd de dragoste pentru Hristos, Mîntuitorul lumii, s-a învrednicit de treapta arhieriei şi a semănat cuvîntul Evangheliei Domnului în Dacia mediteraneană, care era adeseori invadată de barbari.

Sfîntul Niceta a încreştinat pe aceşti păgîni şi, prin Sfîntul Botez, i-a unit cu Hristos. De asemeni a întemeiat cîteva aşezări monahale, a înălţat numeroase biserici şi a împodobit sfintele slujbe cu cîntări din cele mai frumoase, spre slava Preasfintei Treimi. Una dintre cele mai frumoase cîntări compuse de el este imnul, cu caracter dogmatic, intitulat: "Te Deum laudamus", care înseamnă "Pe Tine, Dumnezeule, Te lăudăm".

Această cîntare treimică, care se cîntă în Biserica Ortodoxă pînă astăzi, ne dovedeşte că Sfîntul Niceta era, nu numai un mare imnograf şi poet, ci şi un mare dogmatist şi protopsalt vestit în sudul Dunării pentru acea vreme.

Una din cele mai vestite cărţi scrise de el este intitulată "Catehism", adică carte de învăţătură a credinţei ortodoxe, pe care o citeau credincioşii în biserică, mai ales cei care se pregăteau pentru primirea Sfîntului Botez.

Scrierile Sfîntului Niceta Remesianul au avut un caracter catehetic misionar, pentru că însuşi autorul lor a fost ca un apostol al credincioşilor de la sudul Dunării pînă în hotarele Greciei, fiind un iscusit scriitor, imnograf, catehet şi un mare iubitor de Hristos.

Despre vrednicia şi calităţile sale de păstor sufletesc vorbeşte pe larg Sfîntul Paulin de Nola, contemporan cu el, care se nevoia în Italia. Nu se cunoaşte în întregime viaţa sa. Dar, după mulţi ani de arhierie, propovăduind pe Hristos de la Marea Neagră pînă la Marea Mediterană, ajungînd la adînci bătrîneţi, şi-a dat sufletul în mîinile lui Hristos la începutul secolului al cincilea, fiind numărat în ceruri în ceata sfinţilor ierarhi, care neîncetat slăvesc pe Tatăl, pe Fiul şi pe Sfîntul Duh. Amin.

Categoria: Vieţile Sfinţilor pe luna iunie

Cautare:

Sfantul Ierarh Niceta Remesianul

Vizualizari: 1335

Id: 3127

Imagine:

Share:

Iisus-Hristos
Sfinții zilei
Căutare

2. Căutare rapidă - cuvânt:

Știri ortodoxe
Recomandări:
noutati-ortodoxe.ro - Știri și informații din viața bisericii ortodoxe, evenimente religioase, conferințe, apariții editoriale.
maicadomnului.ro - Preacinstire pentru Maica Domnului - Prea Curata Fecioara Maria.