Sinodul al VII-lea Ecumenic » Aspecte ale istoriei si spiritualitatii Bizantului

www.resurse-ortodoxe.ro - Predici, rugaciuni, filme, carti, conferinte ortodoxe

Sinodul al VII-lea Ecumenic » Aspecte ale istoriei si spiritualitatii Bizantului


Sinodul al VII-lea Ecumenic

Deorece cultul Sfintelor Icoane fusese interzis prin hotararea sinodului iconoclast de la Hiereia din 754, el trebuia restabilit printr-un nou Sinod Ecumenic. De comun acord cu patriarhul Constantinopolului, Tarasie (784-806), si cu papa Adrian I (772-795), imparateasa Irina a hotarat sa fie convocat Sinodul al VII-lea Ecumenic, care urma sa anuleze hotararile sinodului iconoclast de la Hiereia din 754. Prevazut sa inceapa in 786 la Constantinopol, in Biserica Sfintilor Apostoli, Sinodul a fost amanat din cauza turbulentelor provocate de iconoclasti. In cele din urma lucrarile Sinodului au inceput la Niceea in ziua de 24 sepetembrie 787 si s-au incheiat pe data de 13 octombrie a aceluiasi an. Presedintia Sinodului i-a revenit patriarhului Tarasie. Papa Adrian I a fost reprezentat de abatele Petru de la Manastirea Sfantul Sava, iar din partea Patriarhiilor de la Alexandria si Antiohia au venit calugarii Ioan si Petru. La Sinod au participat intre 330 si 367 de episcopi. Pe parcursul a sase sedinte, Sinodul a combatut punct cu punct hotararile sinodului iconoclast de la Hiereia, contestandu-i calitatea de "adunare ecumenica", intrucat la acesta nu au participat nici patriarhii din Rasarit, nici episcopul Romei, iar hotararile dogmatice erau eretice. Drumul catre decizia finala a fost deschis inca din anii iconoclasmului, de catre Sfantul Ioan Damaschin, care murise inaintea sinodului din 754290. Sfantul Ioan a trait o perioada in Siria, aflata sub dominatie araba, iar apoi a devenit calugar la Lavra Sfantul Sava din Palestina. Pentru a apara cinstirea Sfintelor Icoane, el se baza pe divino-umanitatea lui Hristos. Inainte de Intrupare numai simbolurile si "umbrele" erau posibile. Intr-o oarecare masura intregul univers era plin de imagini naturale ale lui Dumnezeu, numai ca o situatie noua este instaurata din momentul in care "Cuvantul S-a facut trup". Aceasta idee o regasim si in hotararea dogmatica a Sinodului.

Chipul omului - Hristos este de asemenea acela al lui Dumnezeu. Asa cum spunea parintele G. Florovsky, "tot ceea ce este omenesc in Hristos este de asemenea o imagine vie a lui Dumnezeu". Prin aceasta unire, materia se reinnoieste si devine demna de lauda. "... Aceasta inseamna ca toate lucrurile din lume dimpreuna cu lumea intreaga capata o semnificatie noua prinIntruparea lui Dumnezeu; totul devine susceptibil de sfintenie; intreaga materie devine purtatoare a harului Sfantului Duh si inceteaza de a ne mai separa de Dumnezeu, pentru a ne deschide calea unirii cu El. Noi cinstim si onoram intreaga creatie, pentru ca intreaga creatie a fost cinstita prin Hristos si din acel moment noi il veneram practic pe Dumnezeu". Aceasta defintie hristologica a icoanelor si a cinstirii lor reprezinta substanta dogmei proclamate de Sinodul al VII-lea. Tot in cadrul lucrarilor acestui Sinod se spunea ca cinstirea icoanei este relativa, deoarece cinstim icoana numai pentru ca reprezinta o persoana sfanta. Venerarea Sfintilor se deosebeste de adorare, care se cuvine numai lui Dumnezeu. La randul ei, Maica Domnului se bucura de o cinstire mai mare decat a sfintilor, pe care Sinodul al VII-lea a numit-o supravenerare. Cinstirea pe care o datoram Sfintilor se extinde si la moastele lor si la icoanele care-i reprezinta. Astfel, justificarea cinstirii icoanelor incheia dialectica dogmatica a Sinoadelor Ecumenice, centrata dupa cum am putut vedea pe doua teme fundamentale ale Revelatiei dumnezeiesti: Treimea si Intruparea.

La Sinodul al VII-lea s-au dat si 22 de canoane, pentru intarirea disciplinei, slabita in timpul iconoclasmului. Ultima sedinta a Sinodului a avut loc in ziua de 23 octombrie 787, in palatul Magnaura din Constantinopol, fiind prezidata de Irina, insotita de fiul ei, Constantin al VI-lea. Cu acest prilej s-a citit din nou hotararea dogmatica, formulata in sedinta a VII-a pe care au semnat-o apoi si suveranii in ovatiile sinodalilor pentru "noul Constantin si noua Elena".

Chiar daca din punct de vedere dogmatic Sinodul a insemnat o victorie, in Imperiul bizantin lupta impotriva icoanelor a izbucnit din nou, in timpul domniei imparatului Leon al V-lea Armeanul (813-820), incepand din anul 814. Erezia iconoclasta avea inca partizanii ei, mai ales in randul armatei (multi militari il admirau inca pe Constantin al V-lea). Toate relele cu care s-a confruntat Imperiul in secolul al IX-lea - razboaie, invazii, insurectii - erau puse pe seama "cinstitorilor de icoane". In 815, imparatul Leon al V-lea Armeanul cere patriarhului Nichifor, ca icoanele sa fie asezate in Biserici la o inaltime care sa nu mai permita sarutarea lor. Din acel moment multi au inteles iminenta unei noi persecutii. De data aceasta Biserica era pregatita, avand la indemana decretul recentului Sinod din 787 precum si celelalte scrieri ale aparatorilor Sfintelor Icoane. Intreaga Biserica s-a ridicat impotriva imparatului, pentru apararea Ortodoxiei. Prima victima a acestei noi perioade iconoclaste a fost patriarhul Nichifor, inlocuit cu Sfantul Teodor, conducatorul binecunoscutei manastiri Studion de la Constantinopol. In duminica Floriilor a anului 815, mii de calugari purtand icoane au defilat prin capitala intr-o mare procesiune. Cu acest prilej un serios avertisment era adresat autoritatilor, iar o noua persecutie sangeroasa incepea. Ea a facut mai multe victime decat pe timpul lui Copronim: zeci de episcopi au fost exilati, calugari torturati in inchisori, sau aruncati in mare in saci cusuti. Persecutia a scazut in intensitate pe vremea succesorilor lui Leon al V-lea, Mihail al II-lea (820-829) si Teofil (829-842).

Victoria finala a Ortodoxiei a venit de data aceasta tot din partea unei femei. Imparateasa Teodora, vaduva lui Teofil, urmand exemplul imparatesei Irina, s-a decis, in intelegere cu patriarhul Metodie (ales la 4 martie 843-11 iunie 847), sa reintroduca cultul icoanelor in Biserica. La Sinodul convocat in martie 843 la Constantinopol de patriarhul Metodie, la care au luat parte toti episcopii, egumenii si monahii care au suferit de-a lungul persecutiilor iconoclaste, sinodalii au declarat valabile toate hotararile celor sapte Sinoade Ecumenice, au restabilit cultul icoanelor si au rostit anatema asupra tuturor iconoclastilor. La sfarsit, ca o completare la cele hotarate de Sinodul al VII-lea Ecumenic de la Niceea din 787, sinodalii au compus un text special de anatematizare a tuturor ereticilor in decursul istoriei, incepand cu Simon Magul. Acest text precum si toate dogmele Bisericii au fost citite in intreaga Biserica, in prima Duminica din postul Sfintelor Pasti, pe 11 martie 843, zi care s-a numit "Duminica Ortodoxiei", ca amintire a biruintei Ortodoxiei asupra tuturor ereziilor. Duminica aceasta este celebrata de atunci de Biserica Ortodoxa in fiecare an, in prima duminica din Postul Pastilor. Pomenirea speciala a Parintilor Sinodului al VII-lea Ecumenic de la Niceea din 787, se face in fiecare an in duminica a XXI-a dupa Rusalii.

Aspectul dogmatic al cinstirii Sfintelor Icoane nu a epuizat insa semnificatiile crizei iconoclaste. Dificila problema a relatiilor dintre Bisericasi Stat a capatat o acuitate extrema. Conflictul Bisericii cu un imparat eretic nu era un lucru nou, iar Sfantul Ioan Damaschinul nu facea decat sa repete cuvintele Sfantului Maxim Marturisitorul, care declara ca "nu Cezarul trebuie sa se ocupe de definitiile de credinta". Respingerea iconoclasmului a fost insa punctul de plecare al unei noi sinteze, al unei noi uniri intre Bisericasi Imperiu care va fi determinanta pentru viitorul lumii bizantine. Aceasta perioada a evidentiat si importanta pe care o avea acum monahismul. In momentul crestinarii lumii, monahismul incarna aspectul eshatologic al crestinismului, care este o depasire a lumii prin lumina Imparatiei "care nu este din aceasta lume", crestinismul fiind in acest fel impiedicat de la absorbirea lui de lume. Din acest punct de vedere, nimic nu poate ilustra mai bine natura relatiilor intre Bisericasi lumea crestina, ca monahismul si recunoasterea sa ca "norma" a vietii crestine. Nu numai Biserica, dar si Imperiul se va supune monahismului: imparatii erau la concurenta cu seniorii in ctitorirea de manastiri, iar la inceputul perioadei iconoclaste, conform estimarilor, numarul calugarilor la Bizant atinsese cifra de cca. 100.000. Monahismul devenise practic patura conducatoare a Bisericii, constiinta si masura ei.

Chiar daca Imperiul accepta fara rezerve aceasta victorie a monahismului, pe care-l inconjura cu tot felul de garantii si privilegii, cu timpul insa, monahismul nu putea deveni decat o sarcina greu de purtat pentru economia Statului. Zeci de mii de oameni erau pierduti pentru efectivele din armata, enormele proprietati monastice erau scutite de impozite, o parte a populatiei scapa de sub controlul Statului. In vederea indreptarii acestei situatii au existat unele initiative legislative. Pe de alta parte, victoria monahismului se dovedea a fi daunatoare chiar pentru monahism: de la inceputul secolului al VII-lea, semnele unui veritabil declin au inceput sa se inmulteasca. Manastirile s-au imbogatit, numeroasele privilegii atrageau foarte multe persoane fara vocatie pe posturi diverse: consilieri si duhovnici pentru intreaga societate bizantina, calugarii fiind adesea tentati sa abuzeze de autoritatea lor.

La inceputul secolului al VIII-lea, atunci cand Imperiul se gasea intr-o situatie dificila, imparatii isaurieni l-au salvat, cu pretul unui efort sustinut din partea Statului si a intregii societati. Aceasta mobilizare evidentia inevitabil si problema monahismului, iar actiunea politica a lui Constantin al V-lea demonstreaza clar ca cinstirea Sfintelor Icoane, nu constituia singurul motiv al ostilitatii fata de calugari. Astfel, apare mult mai transparent contradictia care nu va inceta sa invenineze relatia dintre Bisericasi Stat. Pentru Biserica, Statul avea ca vocatie sustinerea si recipientul terestru al ei; el trebuia asadar sa se supuna valorilor Bisericii, chiar daca erau in contradictie cu propriile interese. Dimpotriva, in cazul Statului, crestinismul nu era decat o forma noua a vechiului cult al Statului, un suport religios al Imperiului. Biserica vedea in monahism simbolul alteritatii ireductibile a institutionalitatii sale, a libertatii interioare a crestinismului si a persoanei crestine in raport cu utilitarismul totalizant al Statului. La randul sau, Statul urma ca mai devreme sau mai tarziu sa se convinga sau nu de ideea inutilitatii si caracterulului daunator al monahismului.

Lupta aceasta impotriva monahismului demonstreaza dorinta isaurienilor de a subordona in intregime Biserica, Statului si ideologiei utilitariste. In acest sens, isaurienii au impins pana la maxim modelul teocratic, constiinta aceasta teocraticasi absolutista fiind usor de sesizat la Leon al III-lea in prefata sa la Ecloga, noul cod de legi promulgat in 726: "Domnul a incredintat Imperiul imparatilor, poruncindu-le totodata sa se ocupe si de turma lui Hristos, avand ca exemplu pe Petru, conducatorul Apostolilor".

Victoria cinstirii Sfintelor Icoane a reprezentat deci o victorie politicasi una de ordin moral pentru monahism. Persecutiile l-au regenerat si reinnoit, iar la inceputul secolului al IX-lea se inregistreaza o autentica inflorire a monahismului bizantin, legat bineinteles si de numele lui Teodor Studitul; lui ii revine acum initiativa reformularii definitive a ideologiei monastice si precizarea locului ocupat in Biserica. Sfantul Teodor Studitul defineste explicit monahismul ca o slujire aparte in Biserica. Dupa el, calugarii sunt "nervul si sustinerea Bisericii", "sarea pamantului" si "lumina lumii", o lumina pentru cei care se gasesc in intuneric", "un exemplu si un fundament". Acest lucru este posibil pentru ca monahul urmareste scopul final al oricarui crestin: Imparatia lui Dumnezeu, mantuirea sufletului. Ori nu ne putem salva sufletul decat prin renuntarea la lume. Dupa aceste afirmatii nu trebuie sa credem ca Sfantul Teodor vede obtinerea mantuirii numai prin monahism. El afirma ca impunerea crestinismului nu se putea realiza fara ceea ce Evanghelia numeste "renuntare", dupa care constata un fapt istoric: chemarea evanghelica de a nu cauta decat "unicul necesarh, care este pusa in practica de monahism. Daca orice crestin este chemat sa implineasca preceptele evanghelice, in practica prevaleaza compromisul cu lumea. Dupa Sfantul Teodor Studitul, calugarii trebuie sa fie nucleul activ al Bisericii, o permanenta aducere aminte a ultimei vocatii a crestinului, "sustinerea si fundamentul Bisericii". La Constantinopol, Sfantul Teodor a reformat manastirea Studion, care a devenit in curand un principal centru de viata bisericeasca bizantina. Monahismul era restabilit in mod definitiv la Bizant.

Aceasta victorie a monahismului insemna de asemenea si esecul tentativei iconoclaste de suprimare a independentei Bisericii si integrarii sale intr-o perspectiva teocratica. Intre istorici au existat pareri diferite asupra sensului acestei victorii. Unii istorici occidentali considera ca monahii nu luptau pentru o separare a Bisericii de Stat, cu atat mai putin pentru o supunere a Statului fata de Biserica, pentru ceea ce poarta numele de clericalism, ci pentru aceasta interpretare a idealului teocratic, care din momentul convertirii lui Constantin deschisese Statului bratele Bisericii. In opozitie cu acestia si cu altii care judeca Bizantul in functie de criterii occidentale, noi putem afirma ca Biserica, si nu Imperiul, va iesi victorioasa din aceasta lupta. Bineinteles ca istoria nu cunoaste victorii definitive, ceea ce ne ramane noua celor de astazi este incercarea de a judeca un succes sau un esec dupa criterii cat mai obiective.

Iisus-Hristos
Sfintii zilei
Cauta

cuvant:

Stiri ortodoxe
Invitatie colaborare

Cei doritori sa participe la dezvoltarea acestui site sunt rugati ne contactaze prin formularul de contact sau la adresa webortodox[AT]yahoo.com (inlocuiti [AT] cu @).

Contact Us


Recomandari:
Resurse ortodoxe: www.resurse-ortodoxe.ro - Contine o bogata colectie de resurse ortodoxe audio/video/text: predici, rugaciuni, carti, conferinte, icoane, filme.
Agentia de stiri "Noutati ortodoxe": www.noutati-ortodoxe.ro - Ofera stiri si informatii din viata bisericii ortodoxe, evenimente religioase, conferinte, aparitii editoriale. Stirile pot fi preluate si de alte site-uri prin intermediul unui script.
Maica Domnului: www.maicadomnului.ro - Preacinstire pentru Maica Domnului - Prea Curata Fecioara Maria.